2013: Previziuni numerologice

In cautarea armoniei si echilibrului

Individualistul si imprevizibilul an 2012 (de vibratie 5), plin de schimbari, a lasat locul lui 2013, un an mult mai pasnic si mai armonios, de vibratie 6 (2+0+1+3=6).
Ne adunam fiecare de pe drumurile lui, incetam sa ne mai risipim in toate directiile si revenim la nevoia de a prinde radacini. In 2013 punem accentul pe viata de familie, pe tot ceea ce ne aduce impreuna. Este un an al evenimentelor de familie ce reunesc membri rasfirati in toata tara sau chiar in toata lumea. Fie ca e vorba de nunti, botezuri sau inmormantari, anul acesta renaste sentimentul apartenentei la un neam. Este anul casatoriilor, al nasterilor (un an feritil, care poate aduce sarcini miraculoase celor ce nu puteau pana acum sa aiba copii), dar si al despartirilor de rasunet. Mostenirile pot veni ca niste bonusuri neasteptate care sa dea tonul unor transformari. Sunt de asteptat cutremure, dar si reasezari tectonice in viata de familie, dupa caz (anul de vibratie 6 favorizand, de altfel, la propriu zguduirea scoartei terestre la nivel planetar).

In anul 6 iubirea este in prim plan. Totul se construieste in jurul notiunii de cuplu si fiecare isi redefineste acest termen. Este un an al actiunilor in comun, in doi sau in familie, al eforturilor reunite pentru o cauza comuna. Reversul medaliei intervine acolo unde partenerii nu se mai regasesc unul langa altul, mai ales daca uniunea este oficializata. Divortul vine de la sine pe acest culoar energetic daca a diparut legatura la nivel de suflet. Compromisurile sunt greu de acceptat intr-un asemenea an. Dar in relatiile incercate care rezista pe baza iubirii divine, ce a unit Dumnezeu omul chiar ca nu poate sa desparta pe vibratia 6. Testele la care sunt supusi partenerii in cuplurile durabile au darul de a revela trainicia relatiei facute nu pe Pamant, ci sus in Cer. In anul de vibratie 6 in centrul atentiei sunt cuplurile si nu indivizii, fie prin separarile care strarnesc valuri, fie prin realizarile obtinute impreuna. Partenerii se sutin reciproc si se ajuta unul pe celalat sa creasca. Daca cei doi o iau in directii divergente, fractura se produce pe nesimtite, iar durerea este mult atenuata anul acesta. Cuplurile care se ridica la inaltimea unui ideal al unitatii infloresc si devin exemple pentru altii. In 2013, majoritatea cauta modelul de cuplu in care sa fie si mai putin modelul de personalitate unica la care sa se raporteze.

HOROSCOP 2013

Berbec
2013 in ansamblu
Daca ti-ai propus anul acesta sa ai parte de liniste si relaxare, sa te retragi cuminte in coltul tau, atunci e bine sa-ti schimbi dorinta. Iti tihneste tot agitatia, nicidecum atitudinea pasiva. Cu Uranus in zodia, mai ales lunile mai, octombrie si noiembrie iti dau de furca. esti imprevizibil, evenimentele te iau pe sus, te gandesti si te razgandesti, iti este greu sa mentii coinstanta si sa gasesti directia potrivita. 2013 este anul experimentelor, al incercarilor. Incerci marea cu degetul si nu inveti decat daca, din cand in cand, te mai frigi. Esti pus pe initiative, pe fapte mari, iar daca elanul iti este retezat si nu iti iese, sa stii ca e spre protectia ta. Realizarile nu lipsesc, dar de multe ori ele vin de acolo de unde te asteptai mai putin. In 2013, intr-un loc dai lovitura si in altul crapa norocul.

Dragoste si cuplu
Viata afectiva nu este supusa anul acesta unor tutbulente notabile in prima jumatate de an. Din 26 iunie Jupiter se instaleaza in casa familiei. La tine se cam termina cu aventura, este anul responsabilitatii in dragoste. Fie te hotarasti sa te asezi la casa ta, fie pui totul la bataie ca sa le fie bine celor de acasa, fie te intereseaza achizitionarea unei locuinte, mutarea, un schimb de proprietate sau o vanzare. Devii stalpul casei, iar luna iulie este cea mai favorabila pentru asezarea in cuibul tau, pentru amenajare sau redecorare. In 2013, orice initiativa erotica are implicatii domestice. Esti stalpul familiei, asa ca pe umerii tai stau deciziile cele mai importante care-i afecteaza pe cei dragi. Relatia propriu-zisa cu partenerul este in centrul atentiei doar in luna octombrie, cand eclipsa de Luna se produce in zodia ta. Atunci poti pune baze noi in viata de cuplu si e bine sa-ti deschizi sufletul, sa spui ce simti si ce gandesti. Se dau toate cartile pe fata in doi si te pregatesti de un drum nou impreuna cu partenerul actual; iar daca postul este vacant, se poate ocupa.

Profesie si finante
In 2013 te intereseaza sa atragi cat mai multe fonduri din tot felul de surse. Cu Scorpionul tranzitat de Saturn si de Nodul Nord, chiar e posibil sa pice o mostenire sau o sponsorizare. Esti zodia cea mai interesata sa contracteze anul acesta un imprumut si sa-si asume un angajament de plata pe termen lung. E clar ca nu te descurci cu banii de salariu pentru poiectele tale marete, asa ca mobilizezi pe toata lumea. Partenerul sau familia pun la bataie rezervele lor, pentru ca anul acesta in unirea financiara sta puterea, mai ales ca tot ce intreprinzi vizeaza stabilitatea si confortul caminului. E posibil sa iti doresti mai mult ca oricand sa-ti sporesti veniturile, de aceea te poti orienta spre un nou loc de munca. Aceasta dorinta poate fi accelerata mai ales in mai sau octombrie-noiembrie de o serie de conflicte cu sefii. Poti pleca dintr-un loc mai mult fortat decat de bunavoie. E bine sa nu raspunzi la provocari si sa cedezi, pentru ca daca stimulezi conflictele de munca nu ai decat de pierdut. Nu risca siguranta unui venit din imprudenta sau orgoliu, mai ales daca te inhami la datorii!

Previziuni 2013 la emisiunea 360° , B1TV, 5 ianuarie 2013 (video)

Semne bune anul are?
Cu siguranta!
Ramane doar sa le decodificam, ca sa stim cum punem mana pe oportunitati in 2013.

Raspunsuri - la emisiunea 360°, pe B1TV,
la invitatia Alinei Bădic,
impreuna cu Cristian Pompei si Eugen Mîrtz,
 sambata, 5 ianuarie 2013.

- influenta eclipselor in 2013
- momente-cheie ale anului
- 2013 astrologic si numerologic
-  momente critice pentru fiecare zodie in parte

 
Inregistrarea emisiunii este disponibila.

Click AICI!
 

Sa avem un an superlativ, cum n-a mai fost altul!