Jupiter în Fecioară vrea la mijloc!

Tranzitul lui Jupiter în Fecioară are loc între 11 august 2015 și 9 septembrie 2016. Efectul său este benefic, liniștitor, de calmare. Sloganul său pare a fi ‘Ia-o mai ușor!’. Vorba ceea, unde ne grăbim? Că tot acolo ajungem. Iar dacă nu ajungem, undeva tot o să fim; evident, în altă parte. Cam filozof Jupiter în acest segment de zodiac, mai ales că se află în cădere (Peștii, zodia opusă, fiind unul din domiciliile sale). Întrebările existențiale ne ajută un an de zile să vedem lumea cu alți ochi.


Jupiter în Fecioară susține LEGEA RITMULUI și ne atenționează permanent asupra nevoii de A TRĂI ÎN ECHILIBRU. Cei ce nu au centrul de greutate între viața personală și cea socială se regăsesc foarte greu. Jupiter în Fecioară descurajează dezvoltarea unei singure laturi. Cei ce vor numai carieră nu se pot bucura pe deplin, indiferent de performanțe, atâta timp cât ignoră împlinirea afectivă. Cei ce se dedică exclusiv familiei și nu își asumă responsabilități sociale, au o vitalitate înjumătățită. Jupiter în Fecioară nu este radical, nu ne pune în ipostaza ‘totul sau nimic’. El vrea la mijloc și nu exclude niciun aspect major din ceea ce ne poate aduce un preaplin sufletesc.

Jupiter în Fecioară face să pulseze corect respirația vieții. După flux, vine refluxul. După acțiune, vine starea de pasivitate. După atac, sună retragerea. După muncă, e obligatorie odihna. După datorie, vine plăcerea. Cei ce se poziționează doar la una dintre extremele vieții lor, au de înfruntat corecțiile acestui tranzit: pierderi profesionale sau personale. Riscul pentru cei ce își fac rău singuri ignorând o componentă esențială a existenței lor sau făcând abuzuri este îmbolnăvirea!

Configurații astrale speciale 2015. Ciocnirea Titanilor!

Sfârșitul verii 2015 este marcat de configurații astrale care împing spre o interpretare holistică. Cerul este brăzdat de o Piramidă de Foc pe 24 august, de un Yod între Neptun, Pluto și Marte ca focar între 27 și 29 august, cu Luna în opoziție cu Marte în data de 28 august transformând Yodul într-un Bumerang. De asemenea, Saturn stă în grad anaretic (gradul 30) în Scorpion (între 1 și 17 septembrie), în sextil cu Lilith din Fecioară, tot în grad anaretic între 17 și 25 august.

Energia stagnantă sau blocată din viețile noastre nu poate fi eiberată decât printr-o configurație care nu există, dar pe care o putem inventa: Praștia.

Efectul de arc ne guvernează viața mai mult decât oricând. Ca să te propulsezi înainte ca săgeata, trebuie să întinzi coarda la maxim, cu riscul ca ea să se rupă. Acolo unde viața noastră se învârte într-un cerc vicios, scăparea vine dacă cineva este dispus să-și asume rolul de arcaș.

În acest context, cineva trebuie să greșească, să forțeze nota, să se joace cu limitele și să-și asume responsabilitatea de a fi bombardat, acuzat, arătat cu degetul din toate părțile. Cum spunea astrologul Gabriela Apostol într-un dialog la tv (discuția în cauză fiind despre Vărsători, emisiunea ‘360 de grade’, B1TV, din 22 august 2015), situația generală pare un câmp de bătălie în care cineva este prins la mijloc în bătălia mitologică dintre Titani și Olimpieni. 

(Video) Emisiunea ''360 de grade'', B1TV, 22 august 2015

Înregistrarea emisiunii '360 de grade', B1TV, cu Alina Bădic, din 22.08.2015.

Temele abordate:

CONFIGURAȚII SPECIALE la sfârșitul verii 2015

24 august - PIRAMIDĂ DE FOC 

27-29 - YOD (degetul lui Dumnezeu); 28 - BUMERANG

Pentru vizionare, CLICK AICI!

Fiecare zodie în această perioadă:

Berbec
Dorință de aventură și provocare
Dragostea lovește ca fulgerul în viața Berbecilor
Anturajul, sursă de dezamăgire și trădare 

(Video) Emisiunea ''360 de grade'', B1TV, 15 august 2015


Înregistrarea emisiunii '360 de grade', B1TV, cu Alina Bădic, din 15.08.2015.


Temele abordate:

Darurile lui Jupiter în Fecioară (august 2015-septembrie 2016).

Ultimele plăți karmice ale lui Lilith în Fecioară (până pe 25 august 2015).

Contextul astrologic general pentru fiecare zodie.

Pentru vizionare, CLICK AICI!

(Video) Emisiunea ''360 de grade'', B1TV, 8 august 2015

Înregistrarea emisiunii '360 de grade', B1TV, cu Alina Bădic, din 08.08.2015.

Temele abordate:

Influența planetelor din zodia Leului asupra fiecărei zodii.

Marte în Leu începând cu 9 august, pe urmele lui Venus retrogradă.

Luna Nouă în Leu din 14 august.

Pentru vizionare, CLICK AICI!


Marte în Leu: Jar mâncăm!

Între 9 august și 25 septembrie 2015, impetuosul Marte se încarcă cu energia Leului, pe care o descarcă furtunos într-un sector al vieții noastre. Atâta timp cât în Leu stă Marte, șade și Venus, retrogradă până pe 8 septembrie. Trăim mai intens și cu o pasiune pe care o concentrăm într-o direcție clară, în funcție de zodie și de astrograma personală.

Marte în Leu îl evocă pe Harap-Alb în timpul probei prin care își alege calul. La tava cu jăratic trage cu încăpățânare cea mai prăpădită mârțoagă, pe care, în cele din urmă, o și încalecă. Harap-Alb trece astfel de jocul aparențelor, iar patrupedul cel uscat se metamorfozează în cel mai năzdrăvan armăsar. Marte în Leu aplică același principiu: nimic nu este ceea ce pare! Numai dacă riști, câștigi! Nu tot ce este colorat, atrăgător, estetic, are neapărat și miez. Nu tot ce pare lipsit de perspectivă chiar este. 

Marte în Leu ne aduce aminte de vorba aceea din bătrâni care spune că ‘orice cal ajunge gloabă’. Cine pune mândria pe primul loc și face totul doar ca să aibă cu ce să se laude, are de pierdut pe termen lung. Orgoliul se plăteșe cel mai scump pe acest val astrologic, mai ales de către cei care pun piedică altora. Marte recompensează în schimb încrederea, loialitatea și integritatea. Într-adevăr, simțim cu toții nevoia de a fi admirați și apreciați, de a primi atenție și a ieși în evidență. Magnetismul personal este în creștere, la fel și capacitatea noastră de seducție. Dar întrebarea nu este ‘Ce avem ?’, ci ‘Ce facem cu ce avem?’.

Seminar de astrologie, SECRETELE LUI LILITH, București, 18 și 20 august 2015

Seminarul se adreseaza tuturor pasionatilor si practicantilor initiati sau avansati in astrologiei. Acest seminar este pentru cei care sunt pregatiti sa vada si sa accepte despre ei lucruri pe care, poate, n-ar fi dorit sa le vada. Sa o privesti pe Lilith in ochi in astrograma este un exercitiu de curaj si de asumare a responsabilitatii fata de propria fiinta ca intreg, cu lumini, dar si cu umbre.

Intram in teritoriul tabu al astrologiei, dar si al fiintei noastre. Ne intalnim cu inconstientul personal si cu propria umbra, asa ca aceasta calatorie s-ar putea sa fie presarata cu momente destul de incomode. Scoatem la suprafata laturi ale personalitaii de care ne temem sau pe care refuzam sa le acceptam.

Avem nevoie de Lilith pentru a avea acces deplin la complexitatea sufletului. Coboram in cele mai ascunse unghere ale sinelui, ne scufundam in trecutul de care nu suntem tocmai mandri si ne intalnim fata in fata cu faptele noastre din alte vieti. Pentru a o intelege pe Lilith, perspectiva karmica este obligatorie. Exploram instinctele noastre primare si tipurile de karma predominante.

A face cunostinta cu Lilith inseamna a musca din fructul oprit, pentru ca odata ce ne imprietenim cu ea pasim pe taramul interzis al fiintei, incalcam tabuuri, ne recunoastem ispitele, reprimarile si acceptam modul natural in care am dori sa ne exprimam sexualitatea.

Structura:
 

  • Sa ne imprietenim cu Lilith. Incursiune mitologica pana la pacatul originar 
  • Lilith in astrograma. Astronomie si astrologie
  • Cat de “neagra” este “Luna Neagra” (Lilith)?
  • Semnificatii astrologice
  • Lilith: frica, infertilitate, tabu, ispita, atractie fatala, senzualitate si sexualitate
  • Ce-si doresc femeile? Ce-si doresc barbatii?
  • Lilith in zodii si case
  • Tipuri de karma si lectii de viata
  • Lilith in astrologia previzionala si in astrologia relationala
  • Constientizarea puterii personale si a magicianului interior, care exista in fiecare dintre noi
  • Lilith - Regina “neagra” a zodiacului, cea purtatoare de lumina