Curs de astrologie, București, modulul 1, 15-16 decembrie 2018

Cui se adreseaza?

Cursul de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele adevarat), cu lumea si cu Dumnezeu. Cursul se organizeaza la clasa.

O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Astrologia este abordata din perspectiva spirituala, ca o cale de reintoarcere la sine si de redescoperire a puterii divine din interior.

Aceste cursuri nu-si propun sa ofere doar initierea in tehnici si metode de interpretare! Scopul final este acela de a-i ajuta pe cei interesati sa-si dezvolte o viziune asupra astrologiei si sa-si asume calitatea de creatori ai propriei vieti!

La finalul acestei prime serii de cursuri, participantii:
• vor putea sa-si interiorizeze instrumentele de lucru cu care opereaza astrologia
• vor fi capabili sa intocmeasca o astrograma (va exista inclusiv o lectie speciala in care vom invata sa desenam de mana o harta astrala, lasand deoparte softurile si tehnologia)
• vor face primii pasi in autocunoasterea si in transformarea personala prin astrologie
• vor putea integra astrologia in campul disciplinelor spirituale, in acord cu legile universale si cu planul Divin.

(Video) Astrologie și religie la ''360 de grade Special'' - două emisiuni de colecție

Pentru cine are răbdarea, dar și nervii tari și stăpânirea de sine, este invitat să revadă cele 2 emisiuni de colecție ''360 de grade Special'' cu Alina Bădic, la B1TV (una din primăvara, alta din toamna lui 2017) în care un astrolog și un preot, alături de alți invitați, dezbat relația dintre astrologie și religie, dincolo și dincoace de dogmele Bisericii și deschiderea spirituală. 





Foto: zodiac pictat la Mănăstirea Crasna, Prahova
http://terramirabilis.ro/2018/08/07/zodiacul-in-biserici-i-manastirea-crasna-ph/

Marte în Pești (16 noiembrie 2018 – 1 ianuarie 2019): Dumnezeu coboară prin haos cu grație și cu lovituri de grație

După tranzitul dus-întors încheiat al lui Marte prin Vărsător cu bătaie lungă, spre 7 luni de zile, anul 2018 începe să-și domolească extremele. Nodul Sud a ieșit și el din Vărsător pe 6 noiembrie, unde a stat tot de la începutul anului. Mai rămâne din energia puternică a Vărsătorului doar vibrația numerologică 11, care este tot uraniană (Uranus fiind în domiciliu tot în Vărsător). Nebunia acestui an, cu situații incredibile, nașteptate, cu răsturnări la 180 de grade, cu intuiții fenomenale și cu realizări de domeniul imposibilului, părăsește galopul.

Marte parcurge ultimul semn al zodiacului între 16 noiembrie 2018 și 1 ianuarie 2019. În ultimul semn din cercul zodiacal, planeta dorințelor, a deciziilor și a acțiunii vine cu forța de a închide, de a încheia, de a finaliza tot ce trebuie să-și găsească sfârșitul, capătul de drum. Sfârșitul poate fi o reechilibrare ce vine ca un final al așteptărilor, ca luminița de la capătul tunelului, ca împlinirea speranței. Prilej să facem retrospectiva ultimi sale vizite în Pești: 19 decembrie 2016 - 28 ianuarie 2017. Tot ce se petrece sub tutela lui Marte în Pețti vine cu grație divină sau cu lovituri de grație.

Așa trebuia să fie!
Era timpul!
Era și cazul să se întâmple!
În sfârșit!

Aceste 4 afirmații sunt un careu de ași pe care ni-i pune în minte și în gură tranzitul lui Marte prin ultimul segment de zodiac. Începe să se instaleze o nouă ordine în viețile noastre, dar momentan este timpul pentru haos! Dumnezeu ne dă, pe tranzitul lui Marte prin Pești, adesea maxim din cât merităm și cât putem duce. Primim ce e al nostru, dar nu înseamnă că suntem neapărat și pregătiți să integrăm ceea ce ni se pune în brațe. Lucrurile se vor prioritza, vor putea fi asamblate și ordonate rând pe rând abia la început de 2019, cu Marte în Berbec. Atunci va fi timpul pentru acțiune clară, hotărâtă, definitivă, care să fixeze și să consolideze ceea ce a picat peste noi cu Marte în Pești. Ca temă de gândire retro pentru a avea un termen de comparație: ce pași decisivi ai făcut între 28 ianuarie și 10 martie 2017, ultima oară când Marte a fost în Berbec?

Curs de numerologie, avansați, București, 24-25 noiembrie 2018

Cursul, organizat la clasa, este deschis celor ce au urmat deja prima parte. de numerologie generală.

Tematica acestui curs este ‘numerologia personalitatii aplicata in viata de zi cu zi’. Continutul este practic si are in vedere nu doar descrierea si intelegerea modului in care functionam in propria viata, cu ce am venit, ce avem de facut, cum ne sincronizam cu ceilalti, cu tot ce face parte din Universul nostru personal si cu timpul (asta am facut la primul modul de curs).

Facem un pas inainte spre mecanismele din spatele mecanismelor, spre cauzele subtile ale trairilor noastre si ale evenimentelor pe care le experimentam. Studiem data nasterii si numele pe care il purtam intr-o perspectiva energetica si urmarim procesul de evolutie personala. Stabilim relatii de cauzalitate si vedem de ce ni se intampla ce ni se intampla, ce putem face ca sa schimbam ceva spre binele nostru si cand anume este de asteptat sa trecem prin etapele majore de transformare personala.

Desfasurare: București, 24-25 noiembrie, sambata si duminica, 12h00-19h00.

Structura:

Lectia 1: Numerologie medicala

Chakre si numere. Structura energetica a numerelor. Cauzele subtile ale bolilor in numerologie. Anatomia numerelor. Patologia numerelor.

Lectia 2: Numerologie alternativa

Numerologia occidentala /vs./ numerologia orientala. Interpretarea numerelor in numerologia orientala. Diagrama zilei de nastere in numerologia chineza. Sagetile de putere si de slabiciune. Numerologie feng shui. Corespondenta numerelor cu cele 5 elemente. Remedii numerologice.

(Video) Horoscop 17-24 noiembrie 2018 la emisiunea ''360 de grade'', B1TV

Înregistrarea emisiunii ''360 de grade'', B1TV, din data de 17 noiembrie 2018, cu Alina Bădic.



Tema emisiunii:
HOROSCOP săptămânal



Noi priorități pentru fiecare zodie. Venus revine în mers direct, dar retrogradează Mercur. Soarele în Săgetător din 22 noiembrie, cu Lună Plină în Gemeni pe 23. Cuadratură Marte-Jupiter ce inflamează spiritele, surescită, atrage comportamente exaltate.

Destinul în Rac (6 noiembie 2018 – 5 mai 2020): Treci la locul tău!

Nodurile Lunare parcurg câte un semn zodiacal vreme de un an și jumătate. Schimbarea zodiei anunță că e timpul să trecem la etapa următoare de experiență, atât individuală, cât și colectivă. Reamintim pentru cei puțin inițiați că axa Nodurilor este compusă din Nodul Sud, ce indică bagajul karmic, zona de confort și lecțiil de învățat prin muncă și efort, iar Nodul Nord, aflat la 180 de grade, deci în oglindă, în zodia opusă, arată direcția de urmat, realizările pe care le avem de bifat, cu alte cuvinte, Destinul.

Nodul Sud ne dă cele mai mari provocări,
deci și sancțiuni,
 iar Nodul Nord, cele mai importante misiuni personale,
deci și recompense.

Perioada mai 2017 – noiembrie 2018 a marcat tranzitul Nodurilor prin zodiile Leu (Nodul Nord) și Vărsător (Nodul Sud), etapă obligatorie de redescoperire a sentimentului de importanță de sine. Am învățat (nu toți, ci doar cei ce au urmat fluxul) să ne dăm valoare, să ne validăm prin noi înșine, SĂ NE PUNEM PE PRIMUL LOC în propria viață. Cei ce se simt importanți doar prin rolul pe care-l joacă în viața altora și n-au reușit să impună limite sau să spună NU au rămas în continuare corijenți, iar lucrurile vor respecta același scenariu în continuare cel puțin 9 ani de zile, cînd Nodurile se vor inversa. Adică vor trăi în continuare pentru alții, așteptând confirmări și lingându-și rănile orgoliului rănit de dezamăgiri din partea oamenilor pe care-i ajută și de la care așteaptă ceva ce nu mai vine.

Acum că știm care este criteriul de evaluare a ceea ce am trăit în intervalul de timp decris, mergem mai departe. Next Level, ca la jocurile video. Iar nivelul următor este Nodul Nord în Rac și Nodul Sud în Capricorn între 6 noiembrie 2018 și 5 mai 2020.

Lansare de carte, Gaudeamus, 16 noiembrie 2018: CARTEA RELAȚIILOR

''Relațiile... Le dorim, le plănuim, le așteptăm, le construim, le distrugem, le deplângem... Uneori le savurăm și le trăim plenar. Și aceasta de mii de ani...

Relațiile sunt principala cauză a stresului, deci și a îmbolnăvirii, la toate nivelurile: fizic, emoțional, spiritual. Află din „Cartea Relațiilor” ce anume nu merge de fapt în relațiile tale și cum să scapi de frică în favoarea iubirii. Inegalabilul Valeriu Pănoiu îți împărtășește în cartea de față analizele sale profunde și, cu inconfundabilul său stil tonic și constructiv, îți arată cum să tragi linie și cum s-o iei de la capăt cu mai multă înțelepciune.

Învață cum să-ți refaci cea mai importantă relație din viața ta: cea cu tine însuți. Apoi folosește ghidajul lui Valeriu Pănoiu pentru a-ți vindeca relațiile existente și pentru a crea unele noi care să-ți aducă adevărata împlinire!''
Editura For You

Jupiter în Săgetător (8 noiembrie 2018-2 decembrie 2019). Congresul vrăjitorilor

Ați observat că în spatele planurilor mari stă mereu cineva care se străduiește să te facă mic? Înainte de a face un pas important, aproape imposibil să nu se găsească cineva care să anunțe eșecul și să te înghită în fricile lui.

- N-o să reușești!
- Fără mine, o să mori de foame!
- Dacă nu eram eu, erai un nimeni!
- O să ajungi pe drumuri dacă pleci!
- N-o să te mai angajeze nimeni dacă-ți dai demisia!
- Dacă faci asta, te reneg!

Între 8 noiembrie 2018 și 2 decembrie 2019, Jupiter în Săgetător vine cu un mesaj în forță:

Nu-l crede pe cel care vrea să-ți ia puterea și să te facă slab!

De asta s-a ocupat Jupiter în Scorpion timp de un an de zile. A împărțit oamenii în prădători și pradă, în stăpâni și sclavi, în călăi și victime, în personaje care au doar drepturi și indivizi îndoctrinați să creadă că au numai obligații. Pe durata lui Jupiter în Scorpion dominatorii s-au dezlănțuit și au devorat tot ce au prins în cale, dar mai ales suflete. Dar până și Cerul are o limită. Jupiter în Săgetător nu mai rabdă abuzurile. El este un justițiar care se întoarce acasă, în zodia de domiciliu, după 12 ani, și se apucă să facă o curățenie necesară. 

Fiind un an de zile în poziția sa de maximă influență, Jupiter este considerat de mulți drept un izbăvitor! Drept salvatorul care vine și îndreaptă lucrurile! Drept agentul karmic care ia de la cei ce nu merită și le dă celor ce merită. Această abordare asociată etichetei Marele Benefic pe care o poartă Jupiter în astrologie este o pistă falsă plină de așteptări nerealiste! Jupiter nu aduce binele! Jupiter nu face ceva în locul nostru! Jupiter este forță care amplifică ceea ce găsește în noi!

Prin urmare, Jupiter este aliatul nostru și ne ajută să materializăm, să facem lucrurile să se întâmple, dacă și numai dacă noi am plantat deja semințele schimbării! El nu vine ca o mână a norocului care se apleacă asupra noastră din senin. Jupiter pune umărul la schimbare acolo unde omul a înțeles că nu-i mai este bine și că trebuie, mai întâi de toate, să se schimbe pe el sau să schimbe în el modul în care privește oamenii și viața. Ori, știm foarte bine, sunt oameni care aleg să nu se schimbe niciodată! De aceea, vom încerca să inventăm o clasificare a tipurilor umane în funcție de atributele pe care le are Jupiter pentru a vedea efectele asupra noastră.