 |
Începem cu titlul: nu e vreo afirmație ironică și nici apocaliptică, ci face referire la o replică din filmul de animație „Goana după alune 2” dintr-o scenă de panică generală, în care soarta personajelor părea pecetluită, iar forțele inamice păreau să obțină victoria finală și definitivă.
Tema analizei noastre prezintă aceeași încărcătură energetică într-o etapă
de viață în care totul pare pierdut, e din ce în ce mai rău, iar luminița de la
capătul tunelului s-a stins: conjuncția Jupiter-Pluto. Un aspect astrologic de
natură eminesciană, cu trimitere filosofică spre meditațiile pe tema trecerii
timpului și a morții. Pentru culturalizarea generațiilor de școlari români care
nu vor mai apuca să învețe online decât să citească subtitrările pe youtube și
să numere banii las aici versurile uneia dintre poeziile mele preferate. Insist
să repet numele autorului, în caz că va fi și el scos în curând din programa
școlară și înlocuit cu programe educative sexuale începând cu clasa a treia:
Mihai Eminescu. Poezia se numește „Scrisoarea I” (se citește „întâi”, în caz că
și cifrele romane vor fi interzise în școală, laolaltă cu limba latină).
„În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț'
Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”
Aceasta este imaginea sfârșitului veacurilor în viziunea
lui Eminescu, descris ca „întoarcere în neființă”. Observăm grupul nominal de
la final, cu rol de concluzie, care face ca toate versurile de dinainte să pară
o definiție a ceea ce înseamnă „eterna pace”. În ciuda acestei perspective, pe
care ne-o oferă chiar și cei care s-au întors din moarte clinică și au povestit
ce e dincolo de viața întrupată, duhul isteriei colective stăpânește pe
deasupra planetei noastre.
Frica de moarte este o angoasă a conjuncției Jupiter-Pluto, care pe 12 noiembrie se întâmplă a treia și ultima oară în 2020. Precedentele conjuncții au avut locul anul acesta pe 5 aprilie și pe 30 iunie. Semnul în care se petrece acest eveniment astrologic care se petrece la fiecare 13 ani, elucidează unul din marile mistere. Capricornul este zodia puterii și a statutului social, a conducătorilor și a instituțiilor. Folosind cea mai mare frică a omului, cea de moarte, pentru a manipula masele, structurile de putere își întăresc privilegiile. Instituțiile sunt cele amenințate de către tranzitele astrale până în 2024, ceea ce generează o nevoie de autoprotecție și de autoconservare pentru toți cei ce se hrănesc din rolurile de putere publică. Toate restricțiile sunt, de fapt, măsuri luate de indivizi narcisiși aflați în fruntea unor organisme narcisiste, a căror supraviețuire depinde de supunerea maselor care trebuie să fie ținute în dependență. Ei sunt salvatorii, fără ei o să murim.