Curs de astrologie ONLINE, din 17 ianuarie 2024

Cursul se desfasoara la distanta, in sistem videoconferinta, pe platforma Zoom. 

In fiecare seara de miercuri, timp de 8 intalniri consecutive (fiecare modul are 4 intalniri, dar primele 2 module sunt legate intre ele, deci vor fi 8 saptamani), ne dam intalnire pe internet, incepand cu ora 20:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop sau de un calculator cu sau fara camera (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv. Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.


Fiecare lectie se poate inregistra si aprofunda ulterior (ceea ce este avantajos si daca cineva lipseste de la o intalnire, pe care astfel o recupereaza).

Alte avantaje majore: participanții se pot afla oriunde, iar timpul de deplasare dispare, cursul putand fi urmat de acasa.


Participarea se confirma prin achitarea taxei primului modul de curs pana pe data de 
15 ianuarie 2024. Pe 17 ianuarie, la ora 20:00 (ora României), avem prima intalnire pe Zoom. În ziua cursului se primește linkul de participare pe mail.

Cui se adreseaza?


Cursurile de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele), cu lumea si cu Dumnezeu.

Cursurile se organizeaza online.

O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Păcatele lui Lilith în Fecioară! 9 luni de „Doamne-ajută!”

În astrologie, Lilith este regina neîncoronată a jocurilor de putere. Dar ei nici că-i pasă, pentru că s-a încoronat singură, precum Napoleon. Și ce-i mai place să aibă putere asupra altora! Să riposteze, să se răzvrătească, să-și manifeste forța. E cazul să revenim la tranzitul lui Lilith prin Fecioară (3 octombrie 2023 – 29 iunie 2024), ca să vedem unde și din ce cauză își arată dânsa colții.

În primul rând, Lilith în Fecioară e veșnic nemulțumită. Prin urmare, perfecționiștii riscă să atingă un apogeu de-a dreptul clinic. Nimic nu-i nemulțumește pe cei oricum nemulțumiți. „Se caută nod în papură!” Așa ar suna un titlu care să apară pe burtiera de la știri la tv. Totul e bine, dar... Îmi place, dar... Sunt de acord, dar... Avem de-a face cu 9 luni de adversitate. După numele din gramatică al conjuncției „dar”: adversativă. 

Ca doctorul care rânjește la tine:

-          Mâncați sănătos

-          Da.

-          Beți?

-          Nu.

-          Fumați?

-          Nu.

-          Nu zâmbiți, că tot vă găsesc eu ceva!

La orice nivel ar fi lucrurile, parcă se putea și mai bine. Astfel, ajungem, pe tărâmul compulsiilor și al obsesiilor. Unii ajung să nu mai doarmă noaptea dacă au lăsat o cană murdară în chiuvetă. Se ridică din pat după ce au stins lumina ca să o spele. Totul trebuie pus la locul lui! Curat, spălat, aliniat! Lilith în Fecioară vrea totul la dungă. De unde și expresia „ești într-o dungă”. 

Obsesia celui mai mic detaliu îi poate face pe mulți să nu mai vadă pădurea de copaci. De la o chichiță se poate ajunge la un scandal monstru. De la un pantof rătăcit la ușă sau de la o pastă de dinți lăsată fără dop la baie. Dar adevăratele războaie încep de la un singur cuvânt. Un singur reproș, o singură aluzie greșit înțeleasă, o critică pornită doar de la o constatare ajung să fie motiv de despărțire sau de divorț. Sunt oameni care pot ajunge să nu-și mai vorbească de la o vorbă. Lilith în Fecioară nu suportă să fie criticată, prin urmare pornește răscoala, este disproporționată în reacții, exagerează cu replica. 

Atelier de astrologie: Lilith în Fecioară, online

În urma solicitărilor, va propun un atelier de întâlnire cu noi înșine pe tema unui tranzit de actualitate:

Lilith în Fecioară.

Fiecare participant va putea să-și compună propriul tablou despre această etapă care durează  9 luni. Cunoștințele necesare sunt cele de bază.

Online, pe Zoom, miercuri, 15 noiembrie 2023, orele 20:00-23:00 ale României. 

160 lei

Înscrieri: doar pe mail: valeriu.panoiu@gmail.com.

Sursa foto: https://www.romaniajournal.ro/spare-time/lilith-in-virgo-hard-to-digest-both-literally-and-metaphorically/

Conferință de astrologie, București, 18 noiembrie 2023

INTALNIRE ASTROLOV
E de suflet, e pentru suflet. E cu bucurie si multa emotie! Sa ne vedem cu bine!
Pe 18 noiembrie ne vedem la:
ÎNTÂLNIREA AstroLov, aläturi de Barbara Bacauanu, Valeriu Pănoiu, Minerva - Dima Gabriela gazda podcastului, Lavinia Badea!


© Descoperim magia hartii tale natale si amprenta acesteia asupra relatiilor noastre si a felului în care iubim cu Valeriu Pănoiu.

© Constientizäm si integràm lectile traumelor noastre, pentru a descoperi calea cãtre alegeri mai întelepte cu Minerva.

© Explorãm legätura dintre destin, alegere si lectile karmice cu Barbara Bacauanu.
Rezerva-ti locul acum!
18 noiembrie, 14:30, Sala Dalles

Mai mult ca perfect! Lilith în Fecioară (3 octombrie 2023 – 29 iunie 2024)

-  Las-o așa, că merge!

-  Nu, de data asta nu mai merge și așa!

Aceasta este o mostră de dialog specifică tranzitului lui Lilith prin semnul Fecioarei, care durează, ca de fiecare dată, 9 luni. 9 luni în care crăpăturile trebuie lipite, pentru că se văd, iar noi le mai suportăm. Dacă, până acum, am tot amânat anumite reparații sau am ignorat calitatea unor aspecte din viața noastră, de acum înainte crește în noi o tensiune de natură compulsiv-obsesivă. S-ar putea să nu prea mai putem să abandonăm lucrurile într-un anumit stadiu și să le lăsăm pe mâine, pentru că nu dormim noaptea. S-ar putea să nu mai putem meșteri pe biroul de lucru până nu ștergem praful și punem toate hârtiile și obiectele la locul lor. S-ar putea să nu mai stăm confortabil pe canapea cu telecomanda în mână și să vedem că un tablou aflat pe perete stă strâmb până nu ne ridicăm să îl îndreptăm.

Scoală-te, Lazăre, din groapă, că te-ai culcat pe veci și n-ai dus gunoiul! Atenția se îndreaptă spre asemenea detalii care ne scăpau înainte sau pe care le ignoram cu bună știință.  Acum nu ne mai lasă Lilith, care ne cere să ne ocupăm de tot ce am lăsat de izbeliște. Tot ceea ce este neîngrijit ne sare în ochi și ne provoacă o grimasă. Tot ceea ce este în neregulă se vede. Lucrurile trebuie făcute corect, complet, cu precizie chirurgicală.

Lilith în Fecioară are darul de a face ordine în viețile noastre și în stilul nostru de trai. Tot ce provoacă haos nu mai este binevenit, de aceea simțim să luăm măsuri acolo unde confuzia, nesiguranța și incertitudinile și-au făcut de cap. Lilith în Fecioară adoră mesagerul din clasele primare care trâmbițează când se sună de intrare: „Șase, vine doamna!” Și alergi repede în bancă, îți îndrepți uniforma, scoți batistuța și pui mâinile pe bancă, pentru că doamna e aspră și vine să verifice dacă ai unghiile tăiate. Lilith nu e democrată, ea nu te lasă să faci ce vrei. E o comunistă nenorocită, de modă veche, e ca pe vremea lui Ceaușescu, dacă nu respecți regulile, primești bătăiță cu rigla sau cu arătătorul la palmă.

Schimbare de Destin! Nodul Nord în Berbec (iulie 2023 – ianuarie 2025)

Din 17 iulie 2023 spre miezul nopții și până pe 12 ianuarie 2025 după miezul nopții, Axa Destinului circulă nestingherită pe ruta Berbec – Balanță.  Nodul Nord se întoarce în Berbec, iar Nodul Sud în Balanță după obișnuitul ciclu de 18 ani și jumătate. Precedentul tranzit s-a petrecut între 26 decembrie 2004 și 22 iunie 2006.

Un an și jumătate de curaj. Asta cere de la noi schimbarea de Destin. Curajul exclude lașitatea, compromisul, amânarea, nehotărârea și chiar lenea. Prin urmare, e cazul și e timpul să punem osul la treabă, să facem planuri, să începem să le punem în aplicare și să ne aruncăm cu pieptul gol înainte. Viața are ceva pregătit pentru noi, e ceva, undeva, acolo, iar curiozitatea ne trage de mână să tot facem câte un pas fără să știm precis unde vom ajunge. Nici nu contează, de aceea se și spune că importantă este călătoria, nicidecum destinația. Nici nu contează unde ajungi, o să vedem noi, important este să ne mișcăm din loc.

Energiile astrale indică lanțul de condiționări în care suntem prinși în funcție de etapa de viață. Actuala axă a Destinului ne condiționează să reușim pe cont propriu. De capul nostru. Prin forțe care pornesc din interior. Marea barieră mentală care ne stă în cale este credința că nu putem să facem nimic singuri. Că nu ne descurcăm fără altcineva. Că nu răzbatem decât dacă avem pe cine să ne bazăm. Jap-jap, două palme de trezire și de încurajare! Greșit!

A FI CU ALTUL SAU CU ALȚII TREBUIE SĂ REPREZINTE O ALEGERE!

Aleg să fiu aici, nu stau pentru că nu am încotro.

Frica și neputința nu prea se mai poartă până în ianuarie 2025.

Nodul Sud vine în Balanță să arate cu degetul atașamentele, dependențele și compromisurile. Toți cei ce se bazează pe alții vor avea probleme. Toți cei ce depind financiar, material, social de altcineva s-a putea să piardă sprijinul ca să învețe să stea singuri pe picioarele lor. Cine s-a obișnuit să primească va învăța să producă atât pentru el, cât și pentru alții

Curs de numerologie, online, din 2 august 2023

Cui se adreseaza?

Cursul, organizat ONLINE se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa inteleaga si sa foloseasca in mod constructiv puterea numerelor ascunsa in data naşterii, in nume si prenume.

Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe ZOOM.

In fiecare seara de miercuri, timp de 4 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet (3 ore), incepand cu ora 20:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop, o tableta, un calculator (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv.
Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.

Participantii isi vor putea identifica profilul de personalitate si misiunea din aceasta viata, intelegand ritmurile cosmice şi caracterul ciclic al vieţii. Numerologia natala este completata de numerologia previzionala şi de compatibilitatea numerologica.

Desi se vor face conexiuni cu alte discipline spirituale (de exemplu, astrologia), nu sunt necesare cunostinte din alte domenii! Cursul se adreseaza incepatorilor, precum si celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele de numerologie.

Misiunea si promisiunea:

Cursul are caracter practic, urmărind aplicarea cunoştinţelor în primul rând asupra propriei persoane, dar și în viața de zi cu zi!

Acest curs reprezintă prima parte a cursului de numerologie, urmând cea ce-a de-a doua parte să aibă loc în toamna acestui an. Tematica acestui modul de curs este NUMEROLOGIA GENERALĂ, urmând ca cea de-a doua parte să fie de aprofundare în NUMEROLOGIA AVANSATĂ.

La finalul acestui curs, participanții vor fi capabili:

Atelier de astrologie: Nodurile Lunare pe axa Berbec - Balanță, online

Ca să marcăm momentul astral, se impune o analiză cu dedicație a tranzitului Nodului Nord prin Berbec și a Nodului Sud prin Balanță. Ingresul are loc pe data de 17 iulie 2023, seara târziu, iar șederea pe noul teritoriu, unde a mai fost acum 19 ani, durează un an și jumătate, până în ianuarie 2025.

Întâlnirea este online, pe Zoom, joi, 20 iulie 2023. Seara de la 20:00, ora României. Încheiem spre ora 23:00. Vă aștept la revelații. Atelierul este accesibil și celor ce au doar minime cunoștințe de astrologie.

Ateliere de astrologie: PROGRESIILE. Din 5 iulie 2023, online

De la astrologie nu se ia vacanță, în schimb, vara poate fi timpul pentru puțină practică. Formăm un grup de lucru de nivel mediu plus - avansați, pentru că tema necesită o bună cunoaștere cel puțin a astrologiei natale. Așadar, nu ne adresăm celor fără cunoștințe astrologice, în schimb începătorii care au luat contact cu astrologia previzională sunt bineveniți.

Atelierele sunt de zi. Dinamica este următoarea: ne vedem miercurea dimineața pe Zoom de la 10:00 la 12:00 (ora României) timp de 6 întâlniri consecutive. Începem pe 5 iulie, iar calendarul spune că încheiem pe 9 august.
Desigur că a doua zi sosește înregistrarea (important mai ales dacă cineva nu se poate prezenta fizic vreodată). Lucrăm în principal pe hărțile participanților dispuși să interacționeze.

Abordăm:
Semnificația hărții progresate secundare
Schimbările de direcție
Progresia planetelor în zodii și case
Datarea evenimentelor în timp
Vârste și ciclicități

Interviu Radio România Internațional: Cunoaștere și astrologie. Generațiile la granița dintre 1 și 2

Dacă, din munca mea, acest singur interviu rămâne și face o mai mare diferență peste 20 de ani, în speranța că tot mai multe spirite se trezesc la realitatea superioară a acestei planete, înseamnă că misiunea mea a fost îndeplinită.

Dialogul cu Roxana Iorgulescu Bandrabur, realizatoare de programe la Radio România Internațional, a scos la suprafață o latură erudită, aproape elitistă a abordării științelor simbolice, inițiatice, sacre. Este meritul total al jurnalistei de a evidenția asemenea valențe ale astrologiei și numerologiei.
Sunt atât de recunoscător pentru ținuta intelectuală în care a fost îmbrăcat rolul acestor discipline ale cunoașterii, condamnate drept „pseudoștiințe” în comunitatea celor ignoranți.

Un mare mulțumesc, Roxana Iorgulescu Bandrabur și Radio România Internațional pentru o asemenea platformă de exprimare!

Atelier de astrologie, București, 18 iunie 2023: Astrologia personalității, partea 1

Vă propun un șir de 4 ateliere la clasă, în București, câte unul pe lună. Primul din serie este programat duminică, 18 iunie, între orele 10:00 și 17:00. 

Aria de studiu:
ASTROLOGIA PERSONALITĂȚII

Tema de lucru:
ETAPELE ASTROLOGICE
ALE DEZVOLTĂRII PERSONALE
Partea 1: LUNA și MERCUR

Tema poate fi subordonată și altei ramuri de cercetare astrologică:
ASTROLOGIA VÂRSTELOR

Etapa Lunii (0-7 ani) și etapa lui Mercur (7-14 ani) conțin semințele tiparelor de viață specifice zodiilor și caselor în care se află cele două planete în harta natală și aspectelor pe care le fac.

Atelier de astrologie: Jupiter în Taur, 7 iunie, online

Intrarea lui Jupiter în Taur ne deplasează atenția spre un anume domeniu din viața noastră pentru un an de zile. Ne întâlnim pentru a urmări ce anume activează tranzitul pe harta natală, astfel încât să putem întocmi și previziuni, pentru a fi conștienți de ceea ce ne așteaptă.

Studiem relațiile pe care Jupiter în tranzit le face cu celelalte planete și identificăm tipare de viață repetitive, întrucât suntem într-o ciclicitate de 12 ani.

Program: miercurea seara, 7 iunie 2023, între 20:00 și 23:00. Online pe Zoom.

Perspective socio-politice 2023-2024. Interviu pentru „Gândul”

Un interviu de colecție pentru platforma „Gândul”, la invitația onorantă a lui Bogdan Rădulescu, un dialog cu multiple deschideri: de la viitor spre trecut, de la astrologie spre politică, de la democrație spre populism.

Articolul poate fi citit AICI!

Click AICI pentru materialul video publicat pe YouTube.

O analiză astrologică a anilor 2023 și 2024 arată la orizont turbulențe și comportamente haotice în politică și în societatea românească. În opinia astrologului și numerologului Valeriu Pănoiu, vom asista în următorii doi ani la tranziția lui Pluto din Capricorn, care a durat 15 ani, în Vărsător. Pluto se va instala definitiv în semnul Vărsătorului, pentru 20 de ani...”

Cu o erată: nu știu cum de mi s-a fixat mie 24 noiembrie 2024 ca dată de instalare definitivă a lui Pluto în Vărsător. Data corectă este 19 noiembrie 2024.

Jupiter în Taur: Calitatea înaintea cantității (16 mai 2023 – 25 mai 2024)

Agitatul tranzit al lui Jupiter prin Berbec ne-a ținut mai bine de un an într-o alertă continuă. Unii dintre noi au trăit cu impresia că sunt permanent de gardă, că lucrează la serviciul de primiri urgențe, că ies din tura de noapte și intră direct în tura de zi. „Hopa, hopa, hopa, hop,/ Când la trap, când la galop” ne-ar fi cântat Liviu Vasilică, ambasadorul nemuritor de Teleorman. Murgul din cântec este neobosit, își poartă stăpânul pe la toate mândrele și cârciumile, iar drumul nu-i pare deloc greu. Dar până când? Totul are o limită! Se înfurie până la urmă Taurul, care îi priponește Berbecului năravurile.

Între 16 mai 2023 și 25 mai 2024 se stinge vulcanul: Jupiter în Taur temperează erupțiile lui Jupiter în Berbec. Noul tranzit devine mult mai domol și mai cumpătat, ca un bunic care bate cu bastonul în podea ca să disciplineze nepoții: „Mai ho! Ce alergați așa ca niște titirezi? Mai stați locului! Ia veniți aici lângă tătăița să vă dau câte o bombonică!” Și deja lucrurile încep să prindă savoare și culoare, pentru că ni se promite mai mult răsfăț cu o condiție: să devenim conștienți că resursele noastre nu sunt inepuizabile și că a consuma fără a pune la loc este coada de tinichea a neghiobilor.

Jupiter în Taur detestă risipa, de aceea el ne orientează către valorificarea resurselor de care dispunem. Scopul său este să ne ajute să facem mult cu puțin și să luăm decizii prin care să trăim mai bine și mai frumos. Fiind vorba despre planeta banilor în zodia banilor, suntem încă o dată invitați să reflectăm la metafora cognitivă: BANII SUNT ENERGIE! Cine nu pricepe asta, nu va avea parte de abundență în tot acest an de zile începând cu 16 mai 2023.

Reabilitarea financiară și redresarea generală a calității vieții încep cu eliminarea surselor de pierdere. În casă, tot ce nu folosește, e păstrat „ca să fie acolo, nu se știe când avem nevoie” produce stagnare, pentru că blochează curgerea energiei. Tot ce avem trebuie pus la treabă, inclusiv banii. E o perioadă bună de investiții, de tranzacții, de afaceri. RELAȚIILE SUNT ENERGIE. Și orice folosire deficitară a energiei se traduce prin pierderi financiare. RELAȚIILE TOXICE ÎNSEAMNĂ PAGUBE MATERIALE. De asemenea, TIMPUL ESTE ENERGIE. Timpul este o resursă umană fundamentală. Timpul pierdut atrage pierderi financiare și blocaje materiale. De asemenea, STIMA DE SINE ESTE ENERGIE care alimentează motorul nostru psihic din care mai fac parte motivația, voința, sentimentele, comportamentul. 

Curs de radiestezie, partea 1. Sâmbătă, 6 mai 2023, online

Scopul acestui seminar este familiarizarea cu măsurătorile radiestezice. Nu se pune problema de inițieri și grade, ci doar de un cadru general, în care aducem în principal claritate asupra unor concepte controversate sau greșit înțelese, pe care să știm să le folosim în conformitate cu Planul Divin.

Seminarul se desfășoară online, pe platforma ZOOM.

Ne întâlnim ca să practicăm:
- punem în mână ansa și raportorul, învățăm ce facem cu ele și începem să le programăm și să le folosim
-    învățăm să intrăm în stare alfa
-    facem o meditație sau o rugăciune
-    stabilim niște parametri care se măsoară
-    aflăm ce putem măsura și când putem măsura
-     explicăm proprietatea unor termeni asupra cărora aducem un nou nivel de înțelegere:

Atelier de autoevaluare astrologică, online, 13 aprilie 2023

De unde venim și încotro ne îndreptăm? Veșnica întrebare existențială pe care o aducem la timpul prezent. Vorbim în 2023 despre intrarea lui Saturn în Pești și a lui Pluto în Vărsător și avem deja privirea îndreptată spre viitor.

Vă propun să stăm puțin pe loc și să ne uităm la noi cei care am fost până mai ieri și la cine am devenit azi. E timpul să cântărim ce și cât am integrat din tranzitul lui Pluto prin Capricorn (începând cu 2008) mai ales în ultimii 3 ani, cât Saturn a stat în Vărsător. 

Suntem în pragul unei tranziții astrale care:
- ne obligă să ne reevaluăm identitatea;
- ne ajută să să ne identificăm noile credințe;
- ne îndeamnă să dăm noi definiții despre propria viață;
- ne împiedică să ne mai mințim, amăgim, autoiluzionăm;
- ne face să acceptăm o nouă relație cu propria persoană.

Hai la nunta cosmică! Plantează-ți visul și culege realitatea!

În 2023, nunta cosmică are loc în intervalul 23 martie (începând cu ora 21:42) - 26 martie (până la ora 3:41). Cele două zile și jumătate din fiecare an în care putem sădi vise și proiecte îndrăznețe. Prilej să reiau un text de acum câțiva ani, valabil în continuare:

„În aceste zile, Soarele se află în cel mai răsfățat loc din zodiac pentru el (Berbecul), iar Luna beneficiază de aceleași privilegii, care pentru ea vin în zodia Taurului.

Spiritul (Soarele) și sufletul (Luna) își dau întâlnire într-un spa, ca să pregătească trupul pentru cele mai potrivite direcții pentru el timp de un an. Vibrația este atât de ridicată zilele acestea încât schimbările prin care trecem le resimțim la nivel de rescriere a ADN-ului. Trupul se aliniază cu sufletul și spiritul, trecând prin stări emoționale fluctuante, prin oscilații de dispoziție sau chiar reacții fizice ori fiziologice de impact: devitalizare, oboseală, agitație, dureri de cap, de stomac, viroze, senzație de rău general, boală. Ele sunt normale, fiind semne de eliberare, de curățare a unor reziduuri formate din emoții, stresuri și tensiuni. Această detoxifiere astrală este însoțită de faza următoare, ce presupune energizarea și învăluirea într-un strat protector de Lumină.

Această aliniere ne face conștienți de noi, ne aduce revelații, ne pune în stare de vigilență. Pe nunta cosmică, avem un vârf de claritate în viețile noastre. Știm ce avem de făcut, care sunt cele mai bune decizii, înțelegem ce e mai bine pentru noi, integrăm mai ușor trecutul, renunțăm la așteptări, cultivăm acceptarea, identificăm de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă, ne dăm seama dacă suntem sau nu la locul potrivit.

Soarele și Luna în exaltare împletesc o vrajă. Timpul se oprește în loc pentru ca noi să plonjăm într-un prezent continuu și să ne uităm din afară, cu sinceritate, la viața noastră. După ce clepsidra își reia numărătoarea boabelor de nisip, de duminică dimineața încolo, avem forța de a pune în practică ceea ce ne este absolut evident că avem de trăit.

Saturn în Pești (2023-2026). Ce criză ne mai așteaptă?

(Preambul: dacă urmează să scriu despre un eveniment astrologic, eu niciodată nu citesc la alții înainte de a scrie, cel mult scanez, eventual accidental; știu sigur că v-ați fi așteptat să primiți altceva, de aceea vă și livrez altceva; altceva decât, probabil, ați fi așteptat de la o interpretare astrologică: o viziune despre lume motivată astrologic. Pregătit să dați cu pietre!)

Relativismul a devenit noua normalitate, astfel încât mulți dintre noi avem dificultăți în a ne găsi locul în lumea în care am ajuns să trăim. Primul aspect pe care l-a atacat această relativizare este MORALITATEA. Valorile pe care le consideram, până nu de mult, morale, au devenit expirate, și ne sunt scoase pe nas de generațiile proaspete apărute îndeosebi după anul 2000 încoace.

Nu mai poți face o glumă despre femei fără să sară una rănită în aripă că ești misogin. Despre bancurile cu evrei nici nu mai aducem vorba, poți fi dat în judecată pentru antisemitism. Dacă zici ceva de țigani, ești rasist, mai ales că nici nu mai există; există doar rromi. Dacă faci o glumă despre homosexuali, ești homofob. Dacă faci haz de o diferență interculturală, ești xenofob.

Acest teren a fost pregătit astrologic de șederea lui Neptun la el acasă, în Pești. Ca să fie precum în cer, pe Pământ, niște băieți deștepți au profitat, ca să implementeze o politică de dizolvare a identității. Ce să mai vorbim despre identitate națională? Dacă nu ai orientare europeană, ții cu rușii. Apartenență la grup? Nume nu mai avem, suntem doar numere. La facultate, sosesc liste cifrate cu notele de la examen. Studenții se recunosc după CNP, chipurile pentru protecția datelor, astfel încât cei mai buni să fie trecuți în anonimat, să nu știe colegii cum îi cheamă, pentru că celor slabi le sunt lezate sentimentele, le este subminată stima de sine și apar traumele. Toți o apă și-un pământ! Idei proprii? Dacă nu îmbrățișezi politica oficială livrată ușor de media centrală greu plătită ești disident și luat în vizor de poliția ideologică.

Astro-alert: 10 zile nebune (15-25 martie 2023)

Până pe 25 martie, stați liniștiți, oameni buni! Dacă aveți impresia că lumea e un spital de nebuni, vă înșelați: nu e o impresie. Până iese din zodia Gemeni (25 martie, după ora 13:30 a României), Marte face cuadratură cu Neptun din Pești. Starea psihică proastă este generală: labilitate emoțională, insecuritate, frici, irascibilitate, agresivitate, plâns. Contextul astrologic favorizează crizele celor care au fond depresiv sau suferă de vreo tulburare (atacuri de panică, episoade psihotice sau maniacale, accese de furie).

Dacă tot suntem puțin duși cu capul, suntem predispuși la investiții proaste, la autoiluzionare, la pierderi. Autocontrolul e dificil de menținut.

Se joacă pe scena vieții rolurile de agresor și de victimă, cu risc major de a pica în plasa unor escroci. De asemenea, șantajul poate fi sport internațional.

Curs de numerologie, online, din 22 martie 2023

Cui se adreseaza?

Cursul, organizat ONLINE se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa inteleaga si sa foloseasca in mod constructiv puterea numerelor ascunsa in data naşterii, in nume si prenume.

Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe ZOOM.

In fiecare seara de miercuri, timp de 4 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet (3 ore), incepand cu ora 20:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop, o tableta, un calculator (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv.
Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.

Participantii isi vor putea identifica profilul de personalitate si misiunea din aceasta viata, intelegand ritmurile cosmice şi caracterul ciclic al vieţii. Numerologia natala este completata de numerologia previzionala şi de compatibilitatea numerologica.

Desi se vor face conexiuni cu alte discipline spirituale (de exemplu, astrologia), nu sunt necesare cunostinte din alte domenii! Cursul se adreseaza incepatorilor, precum si celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele de numerologie.

Misiunea si promisiunea:

Cursul are caracter practic, urmărind aplicarea cunoştinţelor în primul rând asupra propriei persoane, dar și în viața de zi cu zi!

Acest curs reprezintă prima parte a cursului de numerologie, urmând cea ce-a de-a doua parte să aibă loc în toamna acestui an. Tematica acestui modul de curs este NUMEROLOGIA GENERALĂ, urmând ca cea de-a doua parte să fie de aprofundare în NUMEROLOGIA AVANSATĂ.

La finalul acestui curs, participanții vor fi capabili:

Ateliere de astrologie practică: Comunicarea în consilierea astrologică, online, din 15 februarie

Vă propun o serie de întâlniri de PRACTICĂ astrologică, cu studii de caz, pentru a ne perfecționa abilitățile de consiliere. Ne concentrăm pe COMUNICARE, pe modul în care este transmisă informația astrologică. Online pe Zoom.

6 întâlniri consecutive, câte 2 ore, miercurea, începând cu 15 februarie 2023 (15, 22 februarie, 1, 8, 15, 22 martie). Sesiuni matinale, între orele 10:00 și 12:00.

Tematica:
1. Adecvarea comunicării
Ce și cât transmitem, ce spunem și ce se înțelege?
2. Mecanismele de apărare
Când informația este respinsă și când interlocutorul știe mai bine decât astrologul.
3. Transfer și contratransfer în practica astrologică
Puțin Freud și puțin Jung.

Conjugarea verbului „a face” în cele 12 zodii

Marte simbolizează în astrologie acțiunea, motivația care împinge la faptă și modul în care energia este împinsă către atingerea scopului. Pe scurt, a vorbi despre Marte înseamnă a vorbi despre verbul „ a face”. Ceea ce vom și face, într-un breviar anecdotic:

    Marte în Berbec: face doar ce vrea, face mai mult decât trebuie și face el primul ca să le arate celorlalți cine este eroul care salvează, ca de fiecare dată, ziua, face ca să aibă un avans, face ca să-i mobilizeze pe alții, să îi învețe cum se face și să-i tragă după el.

    Marte în Taur: face doar ce îi place, doar cu cine îi place, doar în ritmul lui și când are chef, face numai dacă iese ceva, face pentru avantaje și pentru bani, face ca să-și urmeze interesul, face dacă nu are încotro.

    Marte în Gemeni: face cum vrea el, pentru că el știe mai bine și crede că face cel mai bine ceea ce face, de aceea ajunge să facă de mai multe ori până nimerește varianta cea mai bună pe care nici nu voia să o găsească de prima dată pentru că pierdea toată distracția și joaca.

    Marte în Rac: face ca să fie bine toată lumea, ca să-i ajute pe cei care puteau, de altfel, să se ajute și singuri, face preventiv, face dinainte pentru că nu se știe niciodată, face pentru că frica păzește bostănăria, face pentru că se gândește la consecințe, face ceea ce s-a obișnuit să facă.

În 2023, pregătiți-vă să stați înghesuiți! N-avem loc de Lilith în Leu!

N-ați avut stare în ultimele 9 luni? Nu v-ați găsit locul? Vă venea să vă duceți unde oți vedea cu ochii, dar noroc că n-ați avut unde, că altfel nu vă mai întorceați? Perfect! Ați trăit ce trebuia. Dar acum gata cu tranzitul lui Lilith în Rac. Dânsa a pârjolit rădăcinile, situații stabile au fost zădărnicite, multe familii a dat peste cap, ba pe mulți i-a luat de pe lumea asta și i-a condus acasă. Pentru că mulți nu s-au mai simțit acasă în lumea asta, iar dorința sufletului le-a fost ascultată.

Lilith în Leu ne găsește mai puțini, cu dor de oameni care nu mai sunt fizic printre noi, cu regrete și nostalgii, cu acte ratate, cu linii ale destinului care ar fi putut să se întâmple, dar n-a fost să fie. În familie am avut cel mai mult de lucru și nu doar în familia clasică. Foarte mulți au trăit sentimentul că nu mai aparțin unui loc, unui loc de muncă, unui grup, unei echipe, unei țări. Foarte mulți au experimentat sentimente de nesiguranță, de incertitudine și de instabilitate. Foarte mulți au ezitat și au amânat, mergând înainte din inerție.

Dar a venit Lilith în Leu, draga de ea, pe 8 ianuarie 2023, unde își face rondul de 9 luni până pe 3 octombrie 2023. Tema de lucru se schimbă, la nivel colectiv accentul se mută pe cursa pentru afirmarea personală. Așa că ies din vizuinile lor toți cei care nu-și mai încap de importanță în propria piele, toți cei care sunt cineva în viață și au drepturi asupra altora, toți cei pătrunși de atotputernicia lor. Faceți loc pentru narcisiști, ei nu au loc de noi, darămite unii de alții. Așa că, în 2023, pregătiți-vă să stați înghesuiți! Peste tot bântuie oameni importanți, care vorbesc cu emfază, care au putere asupra altora, care au relații, care te rezolvă dintr-un telefon la cineva de la poliție, de la minister sau de la servicii.

Dă-i bătaie! Jupiter în Berbec (20 decembrie 2022 – 16 mai 2023)

2023 are demaraj. Anul începe cu restanțe de anul trecut, pe care trebuie să le aducem la zi. Marte a fost retrograd în Gemeni din 25 octombrie 2022 până pe 12 ianuarie 2023 și ne obligă să spunem ce n-am apucat să spunem, să facem ce am vrut să facem și nu am reușit, să finalizăm ceea ce nu am putut în lunile anterioare. Din public ridică cineva mâna și întreabă: „Bine, bine, și cum putem face noi toate astea?” Jupiter se oferă să dea răspunsul: „Repede! Dintr-o lovitură! În forță!”

De ce Marte și Jupiter stau la aceeași masă la început de 2023 și de ce tatăl (Jupiter) îi dă o mână de ajutor fiului (Marte)? Pentru că Jupiter ia în stăpânire semnul Berbecului, deci vine acasă la Marte cel neputincios, care s-a dus în vizită la Gemeni și s-a agățat într-o pânză de păianjen din care este eliberat pe 12 ianuarie 2023. Jupiter parcurge o zodie într-un an. În 2022 și-a efectual 50% din traseul prin Berbec între 10 mai și 28 octombrie, restul de 50% al parcursului prin cel dintâi semn al zodiacului a început pe 20 decembrie 2022 și se încheie pe 16 mai 2023.

Jupiter revine practic în Berbec ca să-i redea fiului său mitologic superputerile. Deloc întâmplător, tranzitul se asociază cu șansa de reabilitare a relațiilor tată-fiu la orice vârstă: timp petrecut împreună, comunicare cu sinceritate, vindecare a trecutului, iar dacă tatăl nu mai este în viață, cinstirea memoriei, acceptarea, iertarea de către fiu. Desigur, șansa nu înseamnă că în toate cazurile se fac progrese semnificative, ci doar acolo unde există voință și reciprocitate.

Unul dintre beneficiile astrologiei este înțelegerea culoarelor energetice pe care ne mișcăm cu cea mai mare ușurință și eficiență, fără a lupta împotriva curentului. Jupiter în Berbec nu deschide un drum, un culoar sau o cale. El ne cheamă într-un parc de divertisment unde ne-a pregătit tobogane, cascade și aterizări forțate cu plonjon de la înălțime. Adrenalina e specialitatea Berbecului, așa că Jupiter crește viteza de acțiune în orice plan. Gândirea noastră devine mai ageră, emoțiile galopează, corpul își intensifică arderile.

Horoscop de dragoste 2023

Am zis că în 2023 nu discutăm despre dragoste. Nu într-un an de vibrație numerologică 7 (2+0+2+3=7) și în niciun caz într-un an în care Saturn trece în Pești începând cu luna martie. Care dragoste? Poate iubirea față de Dumnezeu. Relațiile interumane sunt mult prea ocupate cu afinitățile spirituale, intelectuale sau materiale ca să exploreze romantismul.

Iar dacă tot am zis că nu discutăm de dragoste, haideți să nu facem asta. Scopul este să ne lămurim asupra cazurilor particulare și asupra termenului „dragoste” în sine. Într-un an de apă atât numerologic, cât și după zodiacul chinezesc, anul 2022 a decretat mobilizarea generală în relații. Numeroase cupluri și familii s-au reorganizat, fie a apărut un copil, fie s-a dat divorț, fie s-a săvârșit în sfârșit căsătoria cu dezlegare după restricțiile de pandemie. Sau măcar s-a planificat nunta. Ceea ce s-a stabilit dinainte pentru anul 2023 rămâne valabil. Însă ceea ce se planifică în relațiile de dragoste și de familie în 2023 este complet în afara controlului.

Anul 2023 nu le este favorabil decât celor care deja au planurile făcute, cuplurile și familiile consolidate. Dar mai există o minoritate: cei la care vine „săptămâna oarbă”. Cei cărora le pică din cer partenerul sau partenera, care intră în relații fulgerător, care fac rapid pașii spre uniune și oficializare. La începutul anului e Jupiter în Berbec, iar de la jumătate încolo Nodul Nord. Deci totul se întâmplă în viteză, peste noapte, din senin, mai ales ca lovitură de teatru pentru cei ce nu mai credeau că vor întâlni pe cineva sau nici nu mai voiau să intre într-o relație. Pentru cei ce din răsputeri se străduiesc să aibă o relație, merg la astrolog să întrebe când apare alesul sau aleasa, dau acatiste, țin post negru și practică abstinența, fac cursuri de feminitate ca să atragă masculul alfa, ghinion. Răspunsul nu șade în 2023. Pentru că asta înseamnă dorință, luptă, control. Iar despre toate astea nu e vorba neam anul acesta.