Din 2008 încoace, spiritualitatea a devenit o mare modă. Nu mai „trebuie”
nimic, fiecare trebuie să se iubească pe el, aproapele trebuie pus la respect,
indiferent cine este el, în primul rând este vorba despre mine, eu sunt cel mai
important și sunt ocupat să mă iubesc doar pe mine. De exemplu, chiar dacă
mi-am luat un angajament, e posibil ca, în ultimul moment, să nu mai „simt” să
fac ce am promis, prin urmare nu fac. Individul este cel mai important, fiecare
este încurajat să facă ce vrea, mie să-mi fie bine. Narcisismul a devenit o
ideologie dominantă: eu mai presus de ceilalți.
La orice nivel, de la cercurile științifice la cele terapeutice,
competiția a depășit orice limite. Îmi povestea un fost cadru universitar că a
renunțat la postul de la catedră după 10 ani, întrucât era sătul să asiste la
frecușurile interne ale unui mediu presupus academic în care permanent colegii
săi încercau să determine care e cel mai mare și cel mai tare, fiecare crezând
despre el că este Mesia reîncarnat. Să nu creadă cineva că în alte universuri
lucrurile stau diferit. În astrologie, de pildă, există un număr de astrologi
de talie mare numărabili pe degete care recomandă alți colegi, care cooperează,
care cred în comunitate, nu în concurență. Restul sunt toți cei mai buni și
doar ei merită clienți și cursanți și recunoaștere. Și, mai ales, doar ei cred
asta, prin urmare au tot dreptul să-i submineze pe ceilalți și să-i excludă. Eu
unul am învățat să stau cuminte în banca mea și să-mi văd de treabă,
interacționând cu un număr limitat de colegi, doar de calitate superioară, și
preferând compania colegilor care mi-au făcut cinstea de a participa la
cursurile mele de formare în astrologie. Am ajuns să am încredere doar în cei
care știu că au o amprentă din mine, pentru că mă asigur că în primul rând ei
sunt Oameni înainte de a fi astrologi, iar pe ei îi promovez și îi recomand ori
de câte ori am ocazia, cu speranța că energia lor va deveni contagioasă.
Din 2008 încoace, spiritualitatea a devenit o mare modă. Nu mai „trebuie”
nimic, fiecare trebuie să se iubească pe el, aproapele trebuie pus la respect,
indiferent cine este el, în primul rând este vorba despre mine, eu sunt cel mai
important și sunt ocupat să mă iubesc doar pe mine. De exemplu, chiar dacă
mi-am luat un angajament, e posibil ca, în ultimul moment, să nu mai „simt” să
fac ce am promis, prin urmare nu fac. Individul este cel mai important, fiecare
este încurajat să facă ce vrea, mie să-mi fie bine. Narcisismul a devenit o
ideologie dominantă: eu mai presus de ceilalți. 