9 luni de management al furiei: Lilith în Balanță, 29 iunie 2024 - 26 martie 2025

Lilith în astrologie întruchipează un înger căzut, o rebelă care face prăpăd sau o zeiță a sublimării care poate să întoarcă întunericul în lumină. Întotdeauna Lilith se adaptează la terenul fertil peste care pune stăpânire și materializează ceea ce găsește. Practic, Lilith este o vibrație care lucrează întotdeauna cu materialul clientului, ea nu face decât să scoată la suprafață ceea ce găsește. Dar dacă găsește ceva, bagă mâna după el, îl trage afară și-l arată la toată lumea, acel ceva putând fi o nestemată prăfuită uitată în adâncuri sau un schelet îngropat într-un cavou. Când bagi mâna într-o scorbură, nu știi niciodată peste ce dai. 

Prin rotativă, ca la Uniunea Europeană, Lilith mută președinția în altă capitală, mandatul fiind de 9 luni, astfel că zodia Balanță devine Bruxelles-ul intergalactic între 29 iunie 2024 și 26 martie 2025. Rămânem la politică pentru a da un proaspăt exemplu al energiei acestui tranzit. E vorba despre o anomalie pe care am luat-o personal, căci vine de la Câmpulung, orașul primului meu loc de muncă, unde am și destule rude prin bunicul patern. Fix de acolo apare la televizor doamna primar, acum șefă pe partidul său, care anunță că e hotărâtă să facă ce nu fac politicienii în general, și anume să coboare la nivelul săracilor, acolo unde trăiesc și 7 suflete într-o singură încăpere. Am văzut-o eu la televizor și am auzit-o cu urechile mele! 

Șo(șoa)c(ă) și groază! O declarație „progresistă” tipică pentru un partid de... stânga, demnă de un socialism feroce, care, conform ideologiei, era firesc să vină de la PSD. Dar așa ceva?! Le-a furat discursul! Le-a luat ciolacul din fasole. Scuze, „ciolanul”. Asta după ce, la o căutare prin presă, aflăm că distinsa doamnă luptătoare pentru drepturile celor neajutorați și-a pierdut obiectul dorinței, declarând că „România nu e o țară săracă, ci sărăcită.” Poftim? Că nu mai înțeleg nimic. Deci la care săraci te pogori? 

În plus, ne interesează profund programul de haiducie al noilor lideri politici, care îi sărăcesc tot pe cei ce muncesc și își văd cuminți de treaba lor, ca să dea la cei ce dintotdeauna doar primesc. Cu alte cuvinte, de la mine din casă, unde suntem tot 7, cifra magică a doamnei de pică (pe capul nostru), trebuie să plece resurse pentru Albă-ca-Zăpada de la primărie și cei 7 asistați sociali. 

Despre săracii lui Lilith? Să vă spun, Preafericită Primă Doamnă de fostă Capitală a Țării Românești, cum am renunțat la unul dintre obiectele de activitate ale firmei mele, și anume editarea și difuzarea de carte? Eu ajunsesem call-center pentru relațiile cu clienții, căci, ce credeți? Angajații de la depozitul cu care aveam contract de servicii de coletărie și transport nu erau în stare (sau poate o făceau cu rea intenție) să pună în plic sau colet cărțile conform comenzii. Primeam zilnic mai multe telefoane și mesaje despre cum omul a comandat 3 cărți și a primit una singură sau a comandat patru și a primit două sau a comandat o carte, a primit o carte, dar nu ce a comandat și plătit. Eu ajunsesem să fac predominant reparații de daune.

 Și tu ceri tot de la mine?! 

Trimite-i la școală, cucoană, învață-i să numere, nu te coborî la nivelul lor, că te scuipă! Vorbesc serios! Avem o colegă care a deschis la București un local de reuniune pentru astrologi și pentru iubitorii astrologiei, AstroHub se cheamă, pe Libertății 22, la Izvor, poate ne vizitați ca să vorbim despre harta țării. Simona, căci așa o cheamă pe curajoasă, ani de zile a fost manager de restaurant. Oprea mașina la semafor și venea câte un flăcău în putere să cerșească, iar ea deschidea geamul și îi spunea că are de muncă, să-i dea un CV. A scuipat-o unul odată, pentru că n-a apucat să ridice geamul! Vezi să n-o pățești, coană Lenuțo, că Adam a căzut prin Eva, iar Ceaușescu tot prin Elena. Tu sau oricare din cei care azi ați reinventat taxele medievale: fumăritul, văcăritul, muncitul și școlăritul. Ultimele, botezate de mine, arată situația karmică a românilor: cine muncește și știe carte este pedepsit! Are karmă.

De altfel, am constatat cu toții că am ajuns să trăim într-o țară în care trebuie să ne câștigăm dreptul la muncă, întrucât e mai scump să muncești și e mai ieftin să nu muncești, căci povara tot pe producătorul de rând pică. Ca studiu de caz, ofer legea bacșișului. Cu vreo 10 ani în urmă, îmi amintesc că a fost mare tam-tram, parcă Ponta era prim-ministru, iar guvernul său a vrut să pună taxă pe micile atenții date chelnerilor. Îmi amintesc că am scris despre asta și am anticipat că n-o să le iasă. Și nu le-a ieșit atunci, le-a ieșit însă ani de zile mai târziu adevăraților psd-iști, cei de la PNL. Între timp, avem bacșișul impozitat pe nota de plată, Statul lacom își mai trage încă o parte a leului, dar acum s-a inventat bacșișul la bacșiș. Orice om mulțumit de servicii lasă o taxă peste suprataxă, adică o atenție peste atenție, adică 10% peste consumația care are inclus oricum un adaos de 10%, deci 10% la 110%. Problemă de dat la admitere la ASE:

Să se calculeze speța de mai sus și să se determine contribuția manevrei la rata inflației.

Propunem și un subiect de dat la bac la română:

Ilustrați într-un text argumentativ de cel puțin 300 de cuvinte corelația dintre muncă și creativitate, pornind de la afirmația: „În România, ca să muncești, înveți să supraviețuiești.” Prezentați cel puțin un exemplu concret din viața părinților sau din experiența unor persoane reale pe care le urmăriți pe o rețea de socializare.”

Ce pregătire mai bună pentru intrarea în viață a tinerilor contribuabili? Apropo, nu știu dacă ați remarcat, nu mai trăim într-o țară de oameni! Trăim într-o țară de contribuabili! O țară condusă de lideri! Adică de învingători! De biruitori! Căci românii au fost biruiți de biruri!

Întorcându-ne la astrologie, ne întoarcem la 9 luni de RANĂ DE UMILINȚĂ, DE NEDREPTATE ȘI TRĂDARE, în care se sparg 3 bube:

1. Buba fățărniciei. Cam câtă ipocrizie să ai să te milogești la săraci vorbind la un microfon dintr-un sistem audio-video de mii de euro, coborâtă dintr-o mașină de zeci de mii de euro, într-o ținută cu pantofi de câteva sute de lei și haine țesute probabil de sclavii din Asia plătiți cu zeci de dolari pe lună pentru haine de fiță vândute cu sute de euro bucata.

2. Buba nedreptății. Adică tot ăla care produce trebuie să dea? Adică iar hoțul strigă hoții? Adică iar e victim a de vin?

3. Buba trădării. Adică tot tu, care trebuie să-mi aperi interesele, îmi bagi mâna în buzunar? Adică pe tanti care cultivă leuștean și-l vinde la piață, se descurcă și nu-ți cere ție nimic în plus, o batjocorești, iar celui care nu produce nimic îi dai degeaba? Tot lui?

Chiar dacă ne credeți proști, uitați-vă că suntem mulți, iar dacă ne unim forțele, nu mai îndurăm, căci pe harta României Lilith e chiar în Balanță și nu mai rabdă! Legată la ochi ca Zeița Justiției, cu cântarul într-o mână și cu sabia într-alta, o ia de nebună pe străzi. Am avut un președinte-jucător 10 ani. Se pare că am fost pierduți la poker, ne-a câștigat UE în mandatul său. A urmat un președinte-înger! Ca o boare a trecut, mut, discret, ca o atingere de înger, nici nu l-am simțit, cum nu simți un panacotar în autobuz care te face de portofel. La alegerile din iarnă să vedem dacă ne alegem cu vreun președinte-fotbalist, care ne dă la gioale. Pardon! „La geaone” pare deocamdată că e corect spus.

Vor fi 9 luni cu gura mare, cu demascări și cu revolte. După 10 ani de tăcere la Cotroceni, o declarație de la Câmpulung naște strigăte. Și ați văzut ce înseamnă forța românilor pe stadion și pe străzile din Germania. Iar majoritatea se întorc acasă pentru ca fiecare să spună ce are de spus. Căci Lilith în trigon cu Pluto nu mai poate să tacă. Iar românii s-ar putea să-și ia țara înapoi.

https://www.keen.com/articles/astrology/my-lilith-sign-what-does-it-mean                                                         

12 comentarii:

  1. Magistral!!!Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dora Savulescu10 iulie, 2024

    Deja mă văd cu sabia-ntr-o mâna și cu balanța în cealaltă! Nu mai pot zici? Nu mai vreau așa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Genial articolul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Splendid, Valeriu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Să vă audă.... Lilith!!! Doamne ajută (ne)!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ca dr obicei, excelent! Imi face o plăcere deosebită să citesc articolele dumneavoastră. Sunt inteligente, mușcătoare, pline de vervă. Mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  7. Unde nu dă Domnul!?

    RăspundețiȘtergere
  8. Lilith ne-a arătat asta cu cel putin 18 ani în urmă. Problema este dacă au văzut cei care trebuiau să vadă...dar avertismentele lui Lilith funcționează ca o Cassandră!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Să de-a bunul Dzeu ,așa sa fie aici și acum!

    RăspundețiȘtergere