12.12.12



Intervalul cuprins intre 12 si  21.12.2012 are o intensitate cu care nu suntem obisnuiti.
Excesul de 1 si 2 in aceste date indica in primul rand faptul ca traim foarte mult in salturi. Starile de luciditate alterneaza cu pasivitatea, cu crizele de izolare, cu dorinta de a ne retrage din lume. Pasul facut spre ceilalti lupta cu tendintele de introvertire.
Foarte activa este in noi acum latura sentimentala. Emotiile sunt greu de controlat, iar cand ies la suprafata, isi fac aparitia intr-un mod necenzurat.
Pe 12.12.2012 foarte multe cupluri asiatice si-au programat casatoria. Se manifesta unul din paradoxurile lumii orientale. Invataturile lor merg pe trairea in prezent, pe aici si acum; pe de alta parte, multi dau navala sa prinda momentul potrivit. Pai nu e potrivit orice moment? In fine, sa consideram ca insasi aceasta incarcatura de 1 si 2 ne impinge spre tendinte extreme, spre gesturi decisive, mai mult din frica. Din frica de a nu rata o oportunitate. Iar aceasta frica se resimte peste tot, din cauza mediatizarii posibilei Apocalipse. Numai ca Apocalipse au mai fost prezise si s-au tot amanat.

Ce se intampla acum are legatura cu panica starnita pe marginea unui eveniment posibil si nu cu un eveniment real care sa induca o stare de panica, de care ar trebui sa ne temem.


Cu toate acestea, repetarea de trei ori a numarului 12 in data de 12.12.12 este foarte speciala. 12 este numarul universului! Asta stim de la Pitagora, parintele numerologiei. Totalitatea, infinitul, ciclul complet, tot ce exista este capturat simbolic in numarul 12. Iisus avea 12 apostoli, intr-un an sunt 12 luni, exista 12 zodii in astrologie.

12 il exprima pe 3 (1+2=3) si sa nu uitam ca intreg universul este construit dupa principiul lui 3. Tot ce exista se desfasoara pe 3 niveluri. In plan divin, vorbim despre Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant. La nivel uman, identificam spritul, sufletul si trupul. La nivel de organizare functioneaza cele 3 puteri in stat. Iar numarul 3 repetat de 3 ori (12.12.12) formeaza un 9, ultimul dintre numerele de baza. Deci un capat de linie.

Vorbim intr-adevar de un sfarsit de ciclu planetar marcat de 12.12.12, ce se se resimte puternic pana pe 21.12.12. Suntem intr-o etapa de trecere, de final, dar daca ne imaginam ca vine asteroidul si face planeta bucati inseamna fie ca am vazut prea multe filme, fie ca ne-am uitat prea mult la stiri. Transformarile pornesc din interiorul nostru, nu pica din cer! Oamenii isi dau seama ca s-au identificat prea mult cu tot ceea ce au si cu ceea ce-i inconjoara. Iar asta nu le mai da satisfactie. Tot mai multi resimt un gol, pe care incearca sa-l umple. Si nu mai sunt de ajuns compensatiile. Oricat de mult am manca, oricate haine am cumpara, oricate cuceriri ar fi in CV, e ceva ce tot nu ne ajunge.

Pe 12.12 si 21.12.2012, pe langa hipersensibilitatea si dispozitiile extreme induse de excesul de 1 si 2, remarcam absenta celorlalte numere din tablou. Ne afecteaza nu atat prezenta acestor doua vibratii (1 si 2), cat absenta celorlalte vibratii date de numere, ceea ce indica:
perioada foarte sceptica, in care nu avem incredere in propria persoana, cu atat mai putin in ceilalti.
existenta unor asteptari foarte mari de la ceilalti si foarte multa presiune pusa pe noi.
lipsa generala de directie, dezorientare, nu mai stim incotro sa o apucam, ce ni se potriveste si ce nu.
lipsa cronica de motivatie, parca tot mai multi oameni simt ca nu se mai identifica cu nimic
experiente dificile (pe care noi ni le-am ales, dar cum sa recunoastem asta; doar intotdeauna trebuie sa fie cineva de vina!) din care invatam, progres prin depasirea unor obtsacole, prin confruntarea cu lipsuri si blocaje.
cautare a ceva nedefinit, ce duce in final la regasirea de sine.

“Mi-e dor de mine!” este una dintre declaratiile pe care fiecare om si-o face constient sau inconstient. Ne dam seama ce reprezentam pentru altii, ce vrem de la ei, ce le daruim, dar ne punem problema “Bine, bine, dar cu mine cum ramane ?”. Ne reintoarcem fiecare dintre noi la sufletul nostru, la ceea ce ne place sa facem. Problema e ca nu mai stim acum nici ce ne place. Stim sigur ce nu mai vrem. Dar ce punem in loc? Acestea sunt framantarile la ordinea zilei in acest interval.

Consider ca data de 12 este mult mai intensa decat sora ei inversa, 21 decembrie. In numerologie, primul numar al sirului da tonul. 12 marcheaza un punct de individualism, de centrare pe propriile nevoi, de respingere a celorlalti, de rezistenta si opozitie fata de tot ce exista (1 este mai puternic decat 2). La celalalt pol, pe 21, 2 preia puterea asupra lui 1. Ar trebui sa ne orientam spre fuziune, spre integrare, spre cooperare, spre creara unor relatii durabile, spre vindecarea trecutului. Data de 21.12 are un potential mult mai pasnic decat 12.12. De la imprastiere si respingere, evoluam spre unitate, spre contopire, spre parteneriat. 1 se transforma in 2 si devine 3. Ne centram pe propria persoana, ne dam seama ce e cu noi, apoi facem pasul spre ceilalti ca sa ne simtim impliniti si legati de tot ce exista (adica 12, 1+2=3). Cu toata izolarea si fuga generate de data de 12.12 ajungem sa ne dam seama ca apartinem acestui Univers, ca suntem legati cu toti si cu toate (3 din 21). Ne respingem, pe noi si pe ceilalti, ca sa ne atragem.

Cele doua date, numerologic sunt acordate pe frecventa lui 11 (1+2+1+2+2+0+1+2=11). cautam modele, avem nevoie de maestri care sa inspire. Ne reformulam valorile si deschidem tot mai mult intuitia.

Lipsa de orizont, de sens, debusolarea indica faptul ca lumea, asa cum o stiam noi, nu mai are nicio directie. Simtim ca trebuie sa mai fie ceva, ca e mai mult de atat. Intre 12 si 21.12.12 ne dizolvam cu totul, ne negam, ne anulam, ca sa ne redescoperim, sa ne acceptam si sa facem un salt in evolutie.

Fac fata mai usor toti cei care au un 2 in data nasterii. Ei sunt mai ancorati in concret, mai constienti de aceasta tranzitie si mai responsabili. Protejati energetic sunt: copiii nascuti dupa anul 2000, cei nascuti in lunile februarie (2) si decembrie (12), cei nascuti pe data de 2 si in ani cu 2 la final, ori pe o data cuprinsa intre 20 si 29 ale lunii.
Cei fara 2 in data nasterii se abandoneaza si se retrag mai usor in ei, pot sa-si taie antenele cu tot Cosmosul. La ei apare maxima vulnerabilitate. Dar starile fluctuante le resimtim cu totii.

Sa trecem cu bine si sa ne transformam in iubire!


3 comentarii:

  1. Ioana Marinescu12 decembrie, 2012

    Minunat! Transformare sa fie!

    RăspundețiȘtergere
  2. ...extraordinara descrierea acestei perioade!!
    Va felicit(!) si in acelasi timp simt nevoia sa va multumesc pentru detalierea a ceea ce se intampla dpdv. energetic, emotional, etc.., pt. ca acum inteleg "niste" aspecte, dupa cum sunt si altele pe care inca nu..
    Fac parte dintre cei 'fara'2 in data nasterii, asa ca....ramane de vazut ce, si mai ales cum va fi..pe drumul transformarii! ;-)

    Cu ganduri alese,
    Cristina.. :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Numele meu este Emily, eu și soțul meu suntem căsătoriți de aproximativ 8 ani acum. Am fost căsătoriți fericiți cu doi copii, un băiat și o fată. Acum 3 luni, am început să observ un comportament ciudat de la el și câteva săptămâni mai târziu am aflat că soțul meu vede pe cineva. A început să vină acasă târziu de la serviciu, ca înainte, nu-i mai pasă de mine sau de copii, uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă de câteva zile. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar fără niciun rezultat. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor pentru a-l face să revină la normal. În timp ce navigau pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că Dr. Ogala poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la restabilirea relațiilor rupte și așa mai departe. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat în legătură cu problema mea și el a făcut o vrajă pentru mine. Două zile mai târziu, soțul meu îl va schimba, îmi va spune foarte bine că eu și copiii îi spun că ne iubește atât de mult, încât și-a cerut scuze pentru greșelile pe care le-a făcut și a promis că nu o va mai face niciodată. De atunci, totul a revenit la normal. Eu și familia mea locuim din nou fericiți împreună. Mulțumesc dr. Ogala. Dacă aveți nevoie de un aparat care poate arunca o vraja care funcționează cu adevărat, vă sugerez să îl contactați. Nu te va dezamăgi. Acesta este e-mailul său: e-mail: drogalad02@gmail.com și, de asemenea, WhatsApp +2347049668119 ....

    RăspundețiȘtergere