Horoscopul lunii MARTIE

Luna martie aminteste de versurile cantecului popular “sapte vai si-o vale-adanca”. Parafrazand, luna martie seamana cu doi munti pe care urcam, iar intre ei poposim o saptamana intr-o poienita.

Inceputul de martie ne urca pe versantul Pestilor, unde experimentam sentimente de toate felurile, ne confruntam cu rani nevindecate ale sufletului, cu lectii cauzate de greselile repetate din trecut. Intre 12 si 20 martie nu se produce niciun aspect planetar major pe cer, asa ca luam in respiro.

Pe 20 martie avem insa Echinoctiul de primavara, iar luna se incheie cu o conjunctie Soare-Venus-Uranus langa Marte, aflat tot pe acolo. Ne revine pofta de actiune, iesim la atac, adesea radical si nepotrivit. Vrem prea mult intr-un timp mult prea scurt.

In martie, energia reciclata in interior incepe sa dea semne de vindecare si sa faca loc initiativelor pline de curaj. Nu mai putem sa stam in noi, dam pe dinafara, tot ce facem trebuie sa se vada, sa devina vizibil, public.

Ne prindem in hora la inceputul lunii, ne demortim mainile si picioarele si, pentru ca ne-am incins destul, ne pregatim de sârbă. Poftiti la dans!

Mersul planetelor in februarie 2013:

Soarele: pana pe 20, dupa pranz, in Pesti, apoi in Berbec
Pe 11 martie avem Luna Noua in Pesti, iar pe 27 - Luna Plina in Balanta
Mercur: toata luna in Pesti, retrograd pana pe 17 seara tarziu
Venus: in Pesti pana pe 22 dimineata, pe urma in Berbec
Marte: in Pesti pana pe 12, diineata, dupa care trece in Berbec

Toate celelalte zodii stau toata luna la locul lor, acolo unde se gaseau si la sfarsitul lunii februarie: Jupiter in Gemeni, Saturn in Scorpion, Uranus in Berbec, Neptun in Pesti, Pluto in Capricorn, Nodul Nord in Scorpion.

Horoscopul pentru fiecare zodie:

Berbec


Pana pe 12 martie, tu asculti la radio cotele apelor Dunarii, unde se transmite constant mesajul “gheata la mal”. Planetele din Pesti iti dau o sensibilitate care nu iti e deloc comoda. Numai ca ai nevoie acum sa-ti explorezi lumea interioara sa intelegi ca viata este mai mult decat actiune. Vitalitatea este destul de scazuta si e posibil sa scartai pe ici pe colo, asa ca e bine sa te ingrijesti de sanatate. Este binevenita orice cura care are rolul de a detoxifia si fluidiza sangele (atentie, mai ales, la colesterol si la deficitul de magneziu). Nu ti-ar strica sa mananci cat mai multe verdeturi (urzicile de sezon, spanac etc.). Castigi foarte mult la capitolul traire, experimentezi pe propria piele emotii si senzatii noi. Mai mult, ai tendinta de a te reprima, de a tine in tine ceea  ce nu te face sa te simti in nesiguranta. Problematice sunt posibilele izbucniri de furie, care cer mult autosontrol din partea ta. Grija mare la cuvinte, pentru ca ai tendinta de a vorbi mai mult decat trebuie, asa ca e bine sa te opresti la timp in discutii! Vestile bune vin dinspre ceilalti, care contrbuie financiar sau prin sustinere afectiva la viata ta. Asa ca e indicat sa primesti sprijinul partenerului, al familiei, al colaboratorilor. Se arata la orizont un cadou, o mostenire o sponsorizare. Fara bani nu ramai, iar daca ai nevoie poti apela cu incredere la un imprumut. Ba poate si recuperezi fonduri care ti se cuvin. Intre 12 si 20 beneficiezi din plin de mutarea lui Marte, care ajunge in zodia ta, la el acasa. Devii mult mai energic, iti revine treptat pofta de viata, esti pus pe fapte mari. E bine sa te exprimi cat mai mult, tot ce faci sa se vada, iar miscarea si orice activitate fizica iti prind bine. Totusi, nu te precipita, e bine sa ai curaj, dar nici sa faci acte de eroism! Din data de 20  esti deja regele/regina zodiacului. Echinoctiul de primavara atrage un exces de optimism, numai ca finalul de luna te redispune si la gesturi radicale in viata profesioala. E posibil sa rupi, sa trantesti, sa te revolti. Relatiile cu sefii si autoritatile pot avea de suferit. Asa ca mobilizeaza-te, ai incredere in tine, dar fii sigur ca daca distrugi ceva ai ce sa pui la loc. Nu face schimbari doar de dragul schimbarii!

Taur

In primele 12 zile ale lunii, tie ti se da tot anturajul peste cap. Vin si pleaca oameni, una vorbesti si alta iese. E posibil sa-ti faci planuri, iar socoteala de acasa sa nu se potriveasca cu cea din targ. Primesti o lectie foarte importanta pentru tine, de flexibilitate. Va trebui sa tee urnesti din loc, sa cauti solutii si sa faci loc unor oameni noi in viata ta. De asemenea, te intalnesti sau reiei legatura cu suflete de care n-ai mai auzit de mult. E bine sa-ti asterni deocamdata pe hartie tot ce ai de gand pentru viitor, e timpul sa pui tara la cale. Daca stii ce vrei, atunci Universul o sa lucreze in avantajul tau. Haosul si lipsa de directie nu-ti vor aduce decat eenimente care se bat cap in cap. Mai usor cu cheltuielile, e bine sa ai ceva pus deoparte. Prefera investitiile durabile si, cel mai important, investeste in tine! Asa ca orice curs care iti pune la treaba un talent si iti creste stima de sine ar trebui sa intre pe lista de prioritati. E bine de stiut ca, daca asezi niste calcule pe hartie, sunt mari sanse ca estimarile sa nu fie suficiente si sa fie nevoie de mai multi bani decat crezi tu acum. Cel mai intelept ar fi deocamdata sa nu te hazardezi, sa nu te indatorezi si nici sa imprumuti, mai ales ca prietenii sepot dovedi cam neloiali si neseriosi. Invata sa pui limite in relatii si sa fii ferm! Intre 12 si 20, cu Marte in Berbec, esti ca o oala sub presiune. Devii mai visator, mai apatic, mai introvertit. Ar fi cazul sa te intorci la tine, sa-ti pese mai putin de ce e in jur. Incep sa ti se intample lucruri pe care nu le poti controla. Si ar fi bine sa te obisnuiesti, pentru ca din 20 incolo toata incarcatura de planete se muta pe semnul Berbecului. Nu prea ai incotro si va trebui sa primesti ce vine in viata ta. Pastreza-ti credinta, este pentru tine singura cale. Mai mult, fii precaut cu starile inflamatorii, cu posibilele infectii in corp si cu afectiunile stomatologice. Ai grija de tine, petrece cat mai mult timp doar cu tine, nu te epuiza in activitati sociale care te fac doar sa pierzi timpul si energia. E posibil sa ai impresia ca fierbi in suc propriu; recomandabil este sa te conservi, nicidecum sa te surmenezi!

Gemeni


Jupiter din zodia ta priveste spre pplanetele din Pesti cu multa ghidusie in primele 12 zile de martie. Parca lucrurile se amana, ai senzatia ca ti se joaca feste, ca banii rasar cand nici nu mai sperai, dar de unde nici cu gandul nu gandeai. Exista o doza de nesiguranta si de incertitudine careia esti nevoit sa faci fata. Platest acum pentru implicarea ta in prea multe directii, pentru lipsa ta de fermitate si hotarare. Acestea sunt si antidoturile pentru a trece cu bine aceasta etapa de viata: fii ferm, nu mai lua pe nimeni pe incredere, fii hotarat, ai incredee in valoarea ta si nu-i lasa pe altii sa-ti fure energia! E posibil ca multi oameni sa traga de tine, sa-ti ceara diverse servicii, de aceea e bine sa ramai fidel principiilor tale si sa nu pui interesul altora mai presus de interesul altora. Daca permiti, se poate profita foarte usor detine, atat in viata sociala, cat si in cea profesionala. Fii foarte selectiv, este cazuls a-ti urmaresti in primul rand tu propriile interese. Fa o selectie clara a oamenilor din viata ta mai ales a celor cu care colaborezi. Intre 12 si 20, Marte in Berbec te face purtator de cuvant. Simti nevoia sa te implici activ intr-un grup, intr-o organizatie, intr-o asociatie si sa aperi punctul de vedere al unui numar mare de oameni cu care esti in aceeasi barca. Popularitatea ta este in crestere, poti fi cooptat, solicitat, eventual ti se poatepropune o poziie cu expunere publica. Din 20, deja se muta in Berbec centrul de greutate al zodiacului. Nu mai poti sta retras intr-un colt, locul tau e in fata, ai de transmis informatii, de impartasit cunostinte, tot ce faci se adreseaza deja unui grup, nu doar unor indivizi separati. Tu fa-ti planurile, hotaraste-te ce vrei exact de la viata ta, iar Dumnezeu iti va trimite oportunitatile. E posibil sa faci mutari radicale in viata profesionala, sa renunti la colaborari, iar de data asta sa lasi deoparte diplomatia. Simti nevoia, daca e cazul, sa tai in carne vie, asa ca anturajul tau iti va simti prezenta cam taioasa. La tine incepe curatenia de primavara in relatii, mai ales in cele de amicitie si profesionale.

Rac


Unde aveai de gand sa pleci de mult si n-ai mai ajuns? In prima parte a lunii martie, anumite calatorii capata deja caracter obligatoriu. E posibil sa revizitezi locuri si oameni dragi, acum se ofera contextul unor escapade indelung asteptate. Pana pe 20 esti oricum un povestitor innascut, afli informatii din toate partile. Numai ca este timpul sa dai si tu mai departe ce stii. In plus, strainii sau strainatatea (poate cineva drag plecat departe) pot sa aiba acum legatura cu viata ta. Relatiile la distanta iti ofera prlejul sa oftezi deseori, ti se face dor de oameni, de locuri, trecutul te inunda, esti coplesit de amintiri si tanjesti dupa repetarea unor experiente pe care le-ai mai avut. S-ar putea sa te consumi prea mult pentru oameni care de fapt nu simt la fel ca tine. Asa ca e posibil sa ai niste surprize nu tocmai placute: constati ca oameni aflati la distanta nu iti impartasesc fanteziile. De fapt tu iti pui prea multe sperante si traiesti cu mintea in departari in loc sa te bucuri de clipa prezenta. Incearca sa stai cat mai mult la aer si sa-ti folosesti mainile in activitati creative, pentru ca asa iti mai rezolvi cate o suparare. Altfel, risti sa dea o raceala peste tine sau, mai rau, a te alegi cu ceva la plamani. Din 12, sosirea lui Marte in Berbec te scoate in fata vrei, nu vrei. Devii foarte competitiv, ai tendinta de a te compara cu altii, esti motivat de perspectiva de a depasi pe cineva, dea fi mai bun. Vrei sa te afirmi mai bine in plan profesional, ai toate sansele, numai ca ascensiunea ta nu e privita cu ochi buni de sefi, care s-ar putea simti amenintati. Ti se ofera prilejuri sa fii bataios si sa te lupti pentru niste drepturi. Din data de 20 Berbecul este invadat de planete, iar tu iti deschizi un foarte frumos culoare de afrmare sociala si profesionala. Numai ca, pentru a merge mai departe, s-ar putea sa fie nevoie sa renunti brutal la niste asociaeri, parteneriate colaborari. Ai putea fi blocat sau sabotat de oameni pe care contai. In plus, partenerul de viata poate impune o serie de conditii peste care tu nu poti sa le modifici. Reputatia ta ar putea fi amenintata fie de catre partener, fie de un asociat. Tragi cumva ponoase de pe urma altora. Bucura-te insa ca se dau in vileag lucuri ascunse si ca tu poti privi in spatele aparentelor, astfel incat te lamuresti asupra adevaratelor fete ale oamenilor din viata ta. La sfarsit de martie vei putea sti pe cine te poti baza.

Leu

Pana pe data de 12, esti intr-o situatie care nu prea-ti place deloc: la mana altora. Nu ai drept de apel, tot ce vine din partea altora este bine primit. Nu poti influenta pe nimeni, nu poti schimba pareri, nu poti intoarce pe nimeni din drum, asa ca mai bine nici nu incerca, daca nu vrei sa-ti irosesti energia. Apar conflicte legate de banii si bunurile detinute impreuna cu altcineva. Tot ce este la comun devine obiect de disputa. E clar ca ai ceva de impartit cu altii, fie ca e vorba despre sot/sotie, partener, asociat, colaborator etc. Si se pune problema reglarii unor conturi vechi, nu e nimic nou sub soare. Tu ramai cumva descoperit si ai de invatat o lectie foarte importanta: aceea de a aprecia oamenii de valoare din viata ta! S-ar putea sa-ti dai seama ca ai dat cu piciorul cui nu trebuie si ca ai raspuns cu bunatate acolo unde nu era cazul. Risti sa fii pus la zid de persoane care au ceva sa-ti ceara, eposibil sa pierzi cumva sprijinul anturajului. Familia insa te sprijina, iar cei de acasa iti sunt alaturi, in orice situatie te-ai afla. Perioada este foarte plina de semnificatie pentru tine, deoarece inveti sa alegi oamenii, desi e posibil ca pe unii sa-i pierzi definitiv. Intre 12 si 20, prezenta lui Marte in Berbec iti face bine, pentru ca dezleaga niste incurcaturi cu strainatatea, cu strainii sau chiar cu legea. E cazul sa fii flexibil si sa renunti la anumite pozitii fixe, sa te dezbraci de convingeri si principii care nu-ti mai folosesc la nimic. Din 20, incarcatura de planete pe Berbec te poate duce cu mintea departe. Poate incolti chiar ideea sa te muti sau sa calatoresti la kilometri distanta sau chiar sa emigrezi. Asteapta-te la experiente pe care pana acum doar le-ai ganditsau le-ai evaluat la nivel abstract. Daca ai spus ca niciodata nu ti se va intampla tie un anumit lucru, ti se da ocazia sa vezi ca n-ai avut dreptate. Aceasta este marea provocare pentru tine: renuntarea la dorinta de a avea dreptate. Pentru ca viata iti demonstreaza acum ca se poate si altfel, de obicei fix pe dos decat ai crezut sau ai spus tu. Sfarsitul de martie te invata sa nu-i mai judeci pe altii, pentru ca intr-o buna zi te trezesti ca faci exact ceea ce ai condamnat la ei pana atunci.

Fecioara

Viata ta se invarte in jurul celorlalti, iar asta evalabil pana pe data de 20 martie. Tu nu prea ai de ales si cam trebuie sa te adaptezi din mers si sa intelegi ca binele tau depinde de binele altora. Daca e incapatanezi sa iasa catine, daca sfidezi si nu asculti, ai mai sanse sa dai chix. Este timpul sa te bazezi pe altii, sa te iei dupa ei, sa te inhami impreuna cu altcineva. Cele mai mari sanse de reusita le ai in doi, impreuna cu altcineva, mai ales pana pe 12. Atentie la tentatiile care apar acum sub forma unor oferte profesionale. E posibil sa fii incercat, testat, sa ti se puna la verificat fidelitatea fata de o companie sau un loc de munca. E bine sa nu te iluzionezi, sa nu asculti pomisiuni si sa te bazezi pe fapte concrete. In special sefiii te pot duce cu zaharelul, astfel incat la final sa te trezesti cu aceiasi bani, dar si cu sarcini duble. Nu crede pe nimeni pe cuvant, nu te amagi, asteptarile nu au acum o temelie solida. Ai d einvatat sa nu crezi in vorbele in vant si sa te ghidezi dupa zicala: “cainii latra, caravana merge.” O greseala pe care ai putea sa o faci acum ar fi sa faci ceva ca sa-ti demonstrezi importanta astfel incat lumea sa remarce cat de important esti tu. Tine cont ca, daca vrei sa impresionezi, o sa bagi adanc mana in buzunar (de exemplu, ai putea avea de ales sa fii naş la o nunta, sacrificand astfel vacanta familiei). Conteaza pe ceilalti, dar nici nu face gesturi de sacrificiu! Intre 12 si 20, Marte in Berbec indica posibile venituri din suse neasteptate, fie mosteniri, fie cadouri, fie daruri surpriza. Este o perioada buna din punct de vedere financiar, pentru ca banii altora trag la tine. Si administrezi mai bine acum ceea ce au altii decat ceea ce-ti apartine tie. De asemenea, ai un apetit crescut fata de tot ce este ascuns si ocult, fata de spiritualitate, diverse forme de terapie, ezoterism etc. Dupa 20 martie, spectacolul astral se muta cu tot alaiul in zodia Berbecului. Se poate lasa deja cu strigaturi, deoarece banii si bunurile pe care le ai in comun (cu sotul/sotia partenerul, un asociat etc.) pot sa-t ameninte linistea. Ai ceva de impartit cu cineva, pe principiul asta-i al meu asta-i al tau. Apare nevoia de a-ti delimita clar teritoriul, de a-ti apara proprietatea. Mai exista riscul de pierdere financiara in urma speculatiilor sau a jocurilor de noroc, asa ca nu te hazarda, pentru ca orice investitie facuta la risc la final de martie poate avea soarta afacerii Caritas. Orice ai face, nu pune in pericol siguranta familiei!

Balanta

Cum stai cu sanatatea? Pana pe 20 martie se impune o reevaluate din radacini a stilului tau de viata. Miscarea devine obligatorie, regimul alimentar si o cura obligatorie de detoxifiere fiind pe reteta. Poate e cazul sa consulti un specialist sau poate a veit timpul sa accepti un tratament neconventional pe care ti-l poate pune la dispozitie un terapeut. In orice caz, e nevoie sa-ti fortifici in primul rand starea psihica si dispozitia, dar si sa te hidratezi cat mai mult. Te pot sacai afectiuni mai vechi pe care le-ai neglijat si care risca sa dea buzna din nou peste tine. Starea ta generala depinde in mare masura de satisfactia pe care ti-o ofera locul de munca. sentimentul de implinire personala, de vigoare si de elan general depinde acum de gradul de implicare si multumire profesionala. Daca ai o repulsie fata de rutina sau fata de locul actual de munca, atunci e posibil ca inconstient sa-ti alegi experienta unei boli care sa te tina putin departe de ceea ce nu-ti mai place sa faci. Astfel, se impun de fapt masuri legate de sfera profesionala, poate e timpul sa faci o schimbare. Sau poate ai luat prea mult asupra ta, esti epuizat si intelegi in sfasit ca e bine sa mai si delegi din activitati. Opui destul arezistenta la ceea ce vine spre tine, asa nimeni nu poate sa te convinga ca ceva ar fi mai bine pentru tine. Tu simti nevia sa iei decizii abia dupa ce atingi punctul de maxima saturatie. Si cam ai nevoie sa fii lasat in pace... Din data de 12, s-ar putea sa ti sepuna pata pe cineva si sa starnesti rivalitati mai ales in randul barbatilor. Simti nevoia sa ripostezi, sa dai replica, viata parca nu are sens daca nu ai cu cine sa te pui. Iar din 20 martie, lucrurile devin foarte intense pe zona relatiilor. Ai sansa de a cuceri, de a atrage, de a-ti intari relatia de cuplu sau, dupa caz, de a taia brusc niste legaturi, lasand pe toata lumea cu ochii in soare. Se pot naste conflicte dure in familie, de fapt tu fiind cel care are ceva impotriva a ceea ce se intampla in jur. Invata sa fii tolerant, pentur ca nu ti se va raspunde pe masura asteptarilor tale. Esti pus in fata unor evenimente pe care n-ai cum sa le schimbi. Sii nici nu incerca sa schimbi pe cineva, pentru ca nu vei reusi decat sa indepartezi de langa tine anuite persoane dragi. Accepta ca a sosit timpul ca anumite evenimente de viata sa se produca (de exemplu, un copil sa-si ia zborul, sa se taie anumite dependente, parintii sau rudele in varsta sa aiba alte prioritati etc.). Nu te agata de ceea ce vrei tu, accepta ca nu stii tu ce e mai bine pentru altii!

Scorpion

Tu esti de-a dreptul “obraznic” de norocos luna aceasta. In timp ce altii au de tras ponoase, la tine, cel putin pana pe 20, sunt semne foarte bune. Saturn din zodia ta ia la rand planetele din Pesti si face aspecte constructive, asa ca ce-ti pasa? Si chiar era timpul sa-ti pese doar de tine, de afirmarea ta personala si de reconstructia de sine. Personalitatea ta devine radianta stralucitoare, magnetica. Iesi din conul de umbra de pesimism, renunti la griji, te simti dintr-o data mai intarit, mai pregatit. Nu mai privesti viata cu victimizare, iti asumi puterea personala si iei totul asa cum vine. Incepi sa iubesti din nou viata, apare un hobby, apar noi modalitati de a-ti petrece timpul liber, alte distractii. Mai mult, iti amintesti cum e sa te joci si cam dai in mintea copiilor. Chiar ar fi indicat sa-ti petreci mai mult timp cu copiii sau sa-i indrumi pe ei catre activitati creative sau sport. Te simti in forma, asa ca si tie ii este indicata miscarea, de la simple exercitii si miscari pana la gimnastica si alegare. Retine ca, pana pe data de 12, este o perioada in care ar trebui sa faci pur si simplu ceea ce-ti place tie! Tar daca descoperi ce-ti place, mai departe s-ar putea sa vrei sa faci dintr-un simplu hobby poate chiar o activitate din care sa ai si venituri. Pe 12, Marte in Berbec te indruma spre implicarea in activitati profesionale care cer foarte mult efort. Devii mult mai pretentios, atat cu tine, cat si cu ceilalti. Ridici standardele de performanta, esti eficient, dai randament si vrei acelasi lucru de la ceilalti. Din 20, in Berbec va fi deja un buchet de planete care te indruma sa-ti consumi energia in plan profesonal sau intr-o directie prin care sa prestezi servicii in folosul altora. Esti foarte preocupat de regimul de viata, de alimentatia corecta si te deschizi tot mai mult spre exploarea terapiilor alternative. Atentie foarte mare la drum, exista riscul de accident. In plus, zona capului este destul de sensibila, asa ca n-ar fi exclus sa faci o vizita stomatologului. In plan personal, e posibil sa-ti schimbi radical interesul fata de anumite domenii de studiu, sa renunti la piste in care nu te ai regasesti si sa imbratisezi o alta cale. E posibil sa te inscrii la cursuri dintr-o ramura pe care nu ai mai incercat-o, dar care te fascineaza. Tot ce inveti acum intr-o directie noua pentru tine iti a fi de folos mai tarziu. Se mai pune problema ruperii unui contract, a unei intelegeri, pe langa cea a reorientarii definitive in privinta studiilor si informatiilor la care vrei sa ai acces.

Sagetator
Trecutul nu mai este pentru tine undeva in urma, este cat se poate de prezent in primele 20 de zile ale lunii. Te confrunti cu rezultatele unor decizii pe care le-ai luat de-a lungul timpului si incepi sa privesi lucrurile diferit. Incepi sa faci schimbari acolo unde iti dai seama ca n-ai procedat corect sau ca ai fortat lucrurile. Nimic nu te preocupa mai mult decat casa si familia, doresti sa imbunatatesti relatiile cu cei dragi, sa-i atragi spre tine, eventual sa-ti ceri iertare, sa intorci oile ratacite de turma. Numai ca ai de renuntat la convingeri, pentru ca esti pus in situatia de a intreine stari conflictuale din priccina convingerilor tale. In plus, folosesti mijloace subversive, umbli pe ocolite, iar asta poate sa-i innebuneasca de tot pe cei dragi la care vrei sa ajungi. Cam e timpul sa acccepti deciziile fiecaruia si sa nu intervii in alegerile pe care le fac copiii, partenerul sau parintii. Se pune, cel putin pana pe 12, problema unor reparatii mai vechi, a unor investitii in locuinta. De asemenea, poti invarti acte titluri de proprietare, te poti gandi la o vanzare sau achizitie de teren sau locuinta. Daca vrei sa tragi sforile, sa demonstrei ca esti puternic si ca ceilalti sunt cumva la mana ta, atunci s-ar putea sa ai neplacuta surpriza de a nu-ti atinge scopuriile. Tot ce faci, e bine sa faci fara perdea, sa fii sincer si direct, sa spui ce vrei. Daca manipulezi, ai sanse sa pierzi tot ce vrei tu sa obtii. se intorc oricum discutii vechi legate de mosteniri, de cui si cat i se cuvine. Daca te agati de bunuri si proprietati, s-ar putea sa ramai cu ele, dar sa vezi cum dispar oamenii care dadeau valoare vietii tale. Intre 12 si 20 Marte in Berbec iti da foarte multa energie fizica, pe care va trebui sa o consumi cumva. E timpul sa fi creativ, la se vada ceva in urma ta, sa te implici activ in viata copiilor, dar si sa-ti faci timp pentru pasiunile tale. Tot ce faci pentru ca trebuie o sa iasa de mantuiala. Cooncentreaza-te deci pe ce-ti place sa faci, pentru ca acolo ai randament maxim. Din 20, majoritatea planetelor danseaza prin Berbec, ceea ce iti redeschide apetitul pentru viata si distractie. Numai ca, stim bine, distractia costa. E posibil sa intentionezi niste mutari financiare, niste speculatii, dar atentie, ai mai mult de pierdut decat de castigat! Nu te duce cu sacul la pomul laudat! Pe de alta parte, sfarsitul de luna este favorabil renuntarii la un loc de munca nesatisfacator, mai ales financiar, si asumarii unei meserii prin care sa-ti valorifici un talent. E timpul sa-ti vezi valoarea, sa fii constient de cat reprezinti, iar apoi ai verde la o mutare spectaculoasa. Nu face insa gesturi brutale fata sa ai spatele acoperit, pentru ca, deocamdata, s-ar putea sa ai parte de o perioada in care, daca te desprinzi brusc de ceea ce aveai, sa ramai in aer cu banii.

Capricorn

Pana pe 20 martie, ai tot timpul din lume sa inveti si sa citesti. Acestea par principalele tale preocupari, tot ce te intereseaza este cum sa-ti extinzi orizontul, sa afli ce-ti place si sa te duci spre un grup de oameni in care sa te regasesti pe baza afinitatilor comune. Esti foarte receptiv la informatie, asa ca drumul te poarta spre cursuri ori entori care sa te ajute sa-ti imbogatesti cunostintele. Te afli intr-o etapa feroce de asimilare, in care motoul tau devine “Informatia este putere”. Vrei sa stii cat mai mult, sa afli cat mai multe secrrete, chichite, taine inaccesible oricui. Cu cat ceea ce afli este mai ascuns, mai ezoteric, mai paranormal, cu atat esti mai motivat. Cam esti certat cu rutina, cu programul, asa ca fereste-te sa fii prins in contratimp. S-ar putea sa pierzi notiunea timpului de dragul cititului. Viata te trece momentan printr-o etapa de scolarizare intensa, care isi va demonstra rostul putin mai tarziu. Iti faci noi cunstinte si reiei acum legaturi deteriorate in trecut cu fratii, surorile, vecinii, rudele apropiate. Nu neglija nici problemele de sanatate, cu risc de afectiuni respiratorii. E esential sa stai cat mai mult la aer si sa faci ceva creativ cu mainile! Cultiva-ti indemanarea si joaca-te cat mai mult cu energia care-ti curge prin palme! De asemenea, daca tot cunosti anumite informatii si tehnici, e cazul sa nu le mai tii doar pentru tine! Pune-le la treaba, aplica-le, da-le mai departe! Intre 12 si 20, Marte in Berbec te face dornic sa iesi din carapace si sa-ti depasesti limitele. Vrei mai mult, nu-ti mai ajunge in primul rand spatiul. S-ar putea sa te lupti pentru o casa mai mare, pentru reparatii si renovari, vrei ca familia ta sa beneficieze de mai mult confort. Din data de 20, cu puzderia de planete in Berbec, deja problema spatiului de locuit devine o prioritate. Ai de reglat conturi cu familia, faci fata unor discutii vechi cu parintii si chiar poti lua decizii radicale in privinta priprietatii sau a domiciliului. Cum Pluto se afla in zodia ta si face careuri cu planetele din Berbec, inseamna ca este timpul sa iesi din matca, sa schimbi ceva in felul tau de a fi, sa renunti definitiv la ceva din tine cu care nu te mai identifici. Esti pe punctul de a iesi in fata cu o noua personalitate, sa lasi trecutul in urma si sa te impaci cu el. Astrele te-au trecut printr-un botez, iar acum e timpul sa functionezi ca un om nou. Nu te mai simti bine in pielea ta si ai toate sansele sa devii mai mult decat ai fost pana acum.

Varsator
Tot raul spre bine, cama sa s-ar traduce pentru tine contextul astral din primele 20 de zile ale lunii. Planetele din Pesti vegheaza ca tu sa iei niste masuri absolut necesare in ceea ce priveste banii. E timpul sa nu mai alergi dupa potcoave de cai morti, sa nu te mai iluzionezi, sa nu mai astepti, ci sa pui osul la treaba. E posibil sa fi fost excesiv de tolerant cu persoane din viata ta care au sa-ti datoreze bani. Daca tot se amana niste sume, atunci inseamna ca tu trebuie sa fii ferm si sa inchizi definitiv niste usi, fara sa te mai uiti in urma. E cazul sa renunti la tot ceea ce iti aduce pierderi, toate relatiile care merg pe paguba nu vor face decat sa te adanceasca in si mai multe datorii, pe care nu se stie daca le vei mai recupera. Acolo unde esti pe minus, cam trebuie sa deschizi odata ochii. Esti foarte bine sustinut insa in cariera, imaginea si reputatia ta sunt pe val, asa ca nu ar trebui sa-ti faci griji ca vei ramane fara fonduri. Ba, mai mult, e posibil sa fii chemat in fata, sa ti se propuna o colaborare avantajoasa care sa salveze situatia financiara. Inspiri incredere, iar profesionalismul tau te face foarte popular. Banii vin, dar e bine sa fii atent cum ii lasi sa plece. Nu exagera cu placerile, nu te concentra acum pe distractie, mai bine prefera investitiile! De asemenea, e o perioada in care trebuie sa fii foarte generos cu persoana iubitta si cu copiii, fara sa intreci insa limitele. Intre 12 si 20 martie, Marte in Berbec deschide usa unor oameni noi ce pot sa intre in viata ta. Esti tot mai pregatit sa inveti lucruri noi, dar sis a-i inveti pe altii. Trebuie sa faci eva cu cunostintele pe care le ai. Pune in practica ce stii, acesta ar fi mesajul! Scrie, vorbeste, preda! Da mai departe! Dupa data de 20, deja activitatile de comunicare preiau prim-planul. Esti pus in siuatia de a transmite informatie, de a tine discursuri, de a pune cuvinte pe hartie, de a intretine o corespondenta asidua. Te afirmi la maxim prin scris sau vorbit. De asemenea, se arata la orizont drumuri scurte, delegatii, plecari, expeditii. E cazul sa primesti ce vine spre tine, sa nu comentezi, pentru ca Dumnezeu iti trimite acum in cale oameni care pot sa te ghideze in legatura cu ce ai de facut. Si, chiar daca nu ies anumite planuri, ai incredere ca Dumnezeu iti asigura o protectie, stie El ce face.

Pesti


Tu esti pe creasta zodiacului pana pe dara de 20, cand planetele fac flic-flac si muta centrul de greutate in Berbec. Tu revii acum la planuri vechi, intrucat Mercur este retrograd la tine acasa, te apuci sa concretizezi, sa implementezi, sa definitivezi. Pana pe 17 nu prea este un timp bun de noi inceputuri. Mai degraba bilanturile sunt incununate de succes. Asa ca, inainte de a te avanta si de a te imprastia te miri in ce directie, mai bine vezi ce ai lasat neterminat. Te preocupa foarte mult propria imagine, inclusiv la nivel fizic, asa ca e posibil sa treci pe la un salon de frumusete sau sa faci terapie prin shopping, pentru a-ti “imprimavara” garderoba. Esti in centrul atentiei, stralucesti, ai priza la oameni, numai ca uneori te cam amesteci unde nu-ti fierbe oala. Asa ca lasa problemele altora pe locul al doilea si vezi-ti de ale tale, nu mai prapadi orzul pe gaste! Mai e posibil ca problemele de familie sa-ti traseze niste prioritati si sa te distraga de la drumul tau, poate e nevoie sa-ti faci mai mult timp pentru parinti, rude mai in varsta etc. S-ar putea sa se puna problema unor reparatii neprevazute acasa. Intre 12 si 20, Marte in Berbec te face foarte vehement in privinta unor drepturi banesti care ti se cuvin. E posibil sa treci la masuri drastice in cazul in care nu ti se achita niste datorii. Esti foarte preocupat de bani, iar ei pot sa vina printr-o implicare totala in activitatile tale profesionale. Te dai peste cap, te consumi, dar in timp eforturile se vad. Dupa 20 martie, planetele din zodia ta migreaza in Berbec si ridica niste semne de intrebare. Ai putea incepe si tu curatenia de primavara in anturaj din cauza prietenilor care se dovedesc neseriosi cu banii. De aceea, evita sa nu dai bani cu imprumut sau sa te bagi la cheltuieli grele! Aturajul te cam pune in fata faptului implinit, asa ca ai de tras niste invataturi la modul mai dur, pe propria piele. Ajungi sa cunosti omul abia dupa ce ai de a face cu el, te cam vindeci de naivitate si incredere oarba in cineva. Concentreaza-te pe munca si pe veniturile tale, pe investitii, pe talentele din care sa faci bani. Sfarsitul de luna iti da tenacitate forta de munca si sanse de castig.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu