Horoscop umoristic macabru: zodiile care te îngroapă, zodiile care te dezgroapă

Groapa este un simbol foarte... adânc. Este uterul în care Mama-Pământ ne primește la sfârșitul vieții ca să ne înapoieze Cosmosului și să ne trimită acasă. Pe parcursul vieții, trăim însă mai multe sfârșituri. Încheiem relații, terminăm prietenii, ne face bagajele și ne mutăm în alt loc, schimbăm locul de muncă etc.

Orice urcare este precedată de o coborâre. Coborârea trupului anunță înălțarea Spiritului. Coborârea în groapă are loc, în mod simbolic, periodic. Ca să urcăm, avem nevoie uneori să coborâm. Să vedem cum declină fiecare zodie familia de cuvinte a cuvântului ‘groapă’: a îngropa, a dezgropa, gropiță, gropar ș.a.m.d.

Glosar de termeni:
  • ‘Moartea’ trebuie privită ca pe o încheiere de capitol în viață, nu neapărat ca pe ieșirea sufletului din trup.
  • ‘Groapa’ este o etapă de cădere, de coborâre, de declin, de scufundare în inconștient, în timpul vieții.

Berbec

Fiind un deschizător de drumuri, Berbecul a inventat groapa. E groparul-șef. El se uită tot înainte și merge drept fără să asculte, iar ca să fie sigur că nu se ia nimeni după el ca să-l deturneze, lasă gropi în urma lui. Vrei să ajungi la el, să-i sugerezi că a greșit direcția, să-i dai un sfat? Ai căzut. Ești așa departe de el că nu te poate auzi. Berbecul își vede de treaba lui și se grăbește așa tare prin viață, încât n-are timp nici să moară. 

Taur

Taurul nu se dezminte și nu se obosește. El te lasă să-ți bați capul, în timp ce-și vede de ale sale. Ba îți zâmbește și frumos, lăsându-te să crezi că totul e în regulă și că nu mocnește nimic. În preajma lui, nici nu știi când a venit cutremurul. Fără să știi de ce, te clatini, apoi te scufunzi. Terenul cu floricele pe care stăteai era, de fapt, o groapă. Ți-ai săpat-o singur. Acum zâmbește și tu!

Gemeni

Gemenii nu sapă gropi și nici nu cad în ele. De fapt, Gemenilor nu le plac deloc gropile. Fiind jucăuși, ei preferă gropițele. În obraji sau în bărbie. Acolo le place să se îngroape, în timp ce le cântă Gică Petrescu la ureche: ‘Cu paharul lângă mine/ Cu cobzarul lângă mine/ Uite-așa aș vrea să mor.’ Între două gropițe, un Geamăn ar putea fi interesat de o groapă adevărată numai din punct de vedere comercial. El ar fi patronul agenției de pompe funebre, cea mai sigură afacere, că doar nimeni nu rămâne neîngropat. Gemenii extrag maximul de pe urma omului viu, dar și mai abitir de pe urma celui mort. La înmormântare, e nevoie de covrigi, colivă, prosoape, se decontează bonurile de benzină, iar pomenile pe spinarea morților se repetă la intervale regulate pe cheltuiala viilor. Orice groapă e o comoară care face pui.

Rac

În ritualul de trecere, Racul are cel mai ortodox rol, cel de bocitoare. Prilejul perfect ca plângerile să devină spectacol. Racul atrage toate durerile, suferințele și necazurile celorlalți, pe care le consolează. Atunci când omul e în drum spre groapă, presiunea devine așa de mare, încât Racul strigă în gura mare, ca să afle toată lumea, ceea ce mortul n-a apucat să spovedească în timpul vieții. Duhovnic neoficial, model de discreție și confidențialitate, Racul abia așteaptă să confeseze și el ce știa despre răposatul. Când știi atâtea, cât să ții în tine? Și eroii au limitele lor.

Leu

Pentru Leu, groapa este idealul în viață. Trofeul suprem. Actorul știe de la început că trăiește pentru sfârșit! Pentru finalul piesei, pentru că atunci apar aplauzele și omagiile. Leul se să în spectacol, pozează în cel mai tare, cel mai deștept. Face tot posibilul să se facă indispensabil. Astfel încât vrea să se asigure că, după ce nu mai este, ceilalți își vor smulge părul, îl vor regreta și își vor aminti veșnic ce au pierdut.

Fecioară

Iată zodia cea mai lipsită de precauție când vine vorba de ritualul de trecere. Fecioara e așa sensibilă și miloasă, încât devine psihopompul perfect, cel care conduce spiritele dincolo, cel care îi asistă pe alții să-și termine călătoria. Fecioara îi ține pe ceilalți de mână, le face trecerea mai ușoară, le alină suferința. Ba e în stare să le înfrumusețeze groapa, coboară în ea, o pictează, o face confortabilă. Și, când să iasă, constată că s-a tras capacul cavoului peste ei. Ups! Fecioara piere în groapa altuia. Tragic să n-ai nimic al tău, nici măcar propria groapă după ce nu mai ești...

Balanță

Balanța este liderul de sindicat în Uniunea Groparilor. Ea întotdeauna are obiecții, știe când e rândul fiecăruia și ce li se cuvine celorlalți, după merit. Balanța are evidența, ea decide cine are dreptul la o groapă comună sau la un sanctuar. Dar, cel mai important, Balanța hotărăște dacă e drept și când e corect să se întâmple inevitabilul. Balanța îl judecă până și pe cel ce judecă destinele tuturor. Când o Balanță ajunge în groapă, îngerii Domnului tremură. Ei știu că vine unul să se ia la harță cu ei și să le facă lor Judecata de Apoi.

Scorpion

Sfârșitul este așteptat cu voluptate de către orice Scorpion. Dar nu e vorba de sfârșitul lui, ci de sfârșitul altora. El are o listă întreagă de persoane, pe care așteaptă să le taie cu pixul și să le conducă pe ultimul drum cu satisfacția misiunii împlinite, aceea de cioclu. ‘L-am rezolvat și pe ăsta!’ Scorpionul trăiește în reclama aceea la bere: ‘Încă una și mă duc’. De fapt, nu se grăbește să se ducă și el. Pe ceilalți cine-i mai îngroapă? 

Săgetător

Săgetătorul contestă din toți rărunchii zicala ‘Cu o moarte suntem toți datori.’. Greșit! Total neadevărat! Pe principiul ‘cu cât mai mult, cu atât mai bine’, Săgetătorul ne atrage atenția că mai multe morți înseamnă și mai multe vieți într-una singură. Săgetătorul nu e interesat cum moare, ci de câte ori! E zodia fără simțul penibilului în fața sfârșitului. Pentru el contează spectacolul în sine, nu părerea spectatorilor. Dacă viața e liniștită, măcar moartea să facă zgomot. Și pentru asta e în stare să învie din morți de câte ori e nevoie, ca să fie cu ecou. Dacă Lazăr a făcut-o o dată, el trebuie să o facă măcar de două ori.

Capricorn

Cât de tipic pentru un Capricorn! Mr. Bean în persoană, Capricornul tipic! Personajul care vrea să salveze viața altuia și care ori bagă oxigen în el până îl umflă ca pe un balon ce se sparge, fie greșește tubul și, în loc de oxigen, îl intubează cu gaz. A făcut tot posibilul să-ți arate cât te iubește. Iubirea poate fi o armă periculoasă în mâinile Capricornului, dar măcar știi că mori fericit. El a încercat, iar dacă n-a reușit, asta nu-i împuținează cu nimic meritele. Cu cele mai bune intenții, Capricornul te îngroapă de viu.

Vărsător

Nuntă fără plâns și moarte fără râs nu există. Știți că, la înmormântare, e unul care spune bancuri. Dacă nici Vărsătorul nu știe să scoale omul din morți și să întoarcă răposatul de la groapă, atunci nimeni nu știe. Mă rog, dacă ți se trage din cauza lui, măcar trebuie apreciat simțul omorului. Pardon al umorului. Vărsătorul e zodia cu puteri supranaturale, ca un fel de sfânt care poate să dea din nou viață. El te îngroapă, el te dezgroapă, se mai joacă nițel cu tine, apoi iar îți cântă aliluia. Alinuța, prințesa bancurilor, sigur era Vărsătoare: ‘Mami, mami, vreau să mă joc cu bunicul. – Bine, dar să fie ultima dată când îl mai dezgropi.’

Pești

Peștii nu sunt preocupați de groapă, ci de ce vine după ea. Peștii ne aduc de sus promisiunea mântuirii încă din timpul vieții, încercând să ne convingă că singura viață adevărată este cea veșnică. În acest sens, ei se străduiesc să ne îndrepte, să ne corecteze, să ne îndrume, să ne spună ce să facem, cum și când. Ei omoară în noi stricăciunea și ne fac să ducem la groapă ceea ce ei ne spun că este greșit. În viziunea lor, lucrurile se fac într-un singur fel: felul lor. Ei sunt printre noi să ne arate calea. Calea lor. De fapt, ei sunt Calea, Adevărul și Viața. Peștii ne învață să trăim în curăție, curățându-ne de ce cred ei că e în neregulă la noi. Ei știu adevărul despre groapă și au de gând să tragă pe cât mai mulți dintre noi după ei: acolo zace elixirul vieții veșnice pe care-l putem bea înainte de moarte.

Sursa foto: http://tarot.aerist.org/death-and-devil-in-the-tarot/

15 comentarii:

  1. am ràs cu lacrimi, varsatorul e cel mai tare din toti, parerea mea

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am ras in hohote, de se uita pisica mirata la mine !!!!
    Mie Balanta mi-a placut cel mai mai mult ! E drept, sotzul meu e Balantza :-)))))))))
    multumesc domnul Panoiu, sunteti tare !

    RăspundețiȘtergere
  3. Totusi, am un ghimpe si trebuie sa vi-l impartasesc: cunosc suficient de bine cel putin 12 Fecioare, femei si barbati (trebuie sa recunoastem, perioada sarbatorilor de iarna e campioana la capitolul perpetuarea speciei) ca sa-mi exprim mirarea ca nici macar unul dintre ei nu se aseamana caracterizarii de mai sus. Sunt de treaba, dar nici unul nu e coplesit de atata mila incat sa-si piarda capul cu tine in groapa ta... Sau erati ironic ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Io Varsatorul
    Tare (si adevarat) chestia cu gropa.....acu' caut solutie si pentru crematoriu ....cat timp sunt gaze ...merge.
    Sa auzim de bine
    cu deosebita consideratie.

    RăspundețiȘtergere
  5. La taur se potriveste perfect !!! :)))))) Confirm :)))

    Miha

    RăspundețiȘtergere
  6. SUNT PESTE SE POTRIVESTE TOT

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt RAC...dar se potriveste LEU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti homosexual, dar se potriveste si pirtzar! :)))

      Ștergere
  8. sagetator....mare adevar!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt leu. Confirm. Si cunosc tauri,confirm. Răci,confirm.
    Felicitări!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt leu. Confirm. Si cunosc tauri,confirm. Răci,confirm.
    Felicitări!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt leu. Confirm. Si cunosc tauri,confirm. Răci,confirm.
    Felicitări!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă doriți să tratați infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere