Lilith în Scorpion: Când dorințele se îndeplinesc

Îmi amintesc o discuție într-un restaurant cu două prietene care își doreau copii, ambele aflate în relații care, ulterior, s-au și fărâmat. Mă întrebau când fac și ele copii, una având 30, cealaltă spre 40. Le-am răspuns că, dacă vor copii, trebuie să facă loc în viața lor pentru tații copiilor lor…

Nevoia de a duce viața mai departe, de a lăsa ceva în urmă, de a spori creația, de a ne pune în rolul de creator oglindește chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Formele de viață nenăscute ne strigă, casele neconstruite își cer meșterii și locatarii, cărțile nescrise îi bântuie pe autorii lor, bijuteriile increate le apar făurarilor în vis, tot ce nu este și ar putea să fie își dorește să dăm de izvor. Viața însăși este o dorință de afirmare.

Între 21 mai 2016 și 14 februarie 2017 se simte forfota creației. Forța vieții curge prin energia sexualității, care devine atotstăpânitoare. Lilith trece prin semnul său de domiciliu, Scorpionul, și anunță un nou ciclu de naștere și renaștere în viețile noastre. Tranzitul amprentează tot ce mișcă pe planeta noastră cu suflu de fertilitate. Culegem ce am semănat și plantăm semințe.

Intrarea lui Lilith în Scorpion sărbătorește și intrarea într-un an nou karmic, impropriu spus, pentru că nu durează 12, ci doar 9 luni. Fix cât o sarcină. Ca în orice bilanț karmic, unii primesc recompense, iar alții sunt dați peste cap de evenimente care nu fac altceva decât să îi întoarcă cu fața spre sufletul lor ca să se mai privească o dată. Viața se primenește și fiecare are parte de ce și-a dorit. Pentru cei ce au distrus, și-au folosit puterea, au preferat controlul spre paguba iubirii, au respins au trădat, au abuzat, au refuzat să asculte, au făcut alegeri care i-au ținut în confort, urmează o trezire cu zguduire. Sunt de așteptat sarcini nedorite, progrese profesionale rapide, însă fără echilibru sufletesc, succese și onoruri care adâncesc însă golul orgoliului de a fi ratat șanse unice în viață, boală și ispășire prin suferință. 

Pentru cei ce au suferit, au onorat iubirea, au iertat, n-au aruncat vina, și-au asumat responsabilități, au făcut maxim din ce puteau face, viața se deschide ca o floare. Încolțesc semințele de liniște, împlinire, siguranță, bunăstare interioară și abundență materială. Îndeosebi cei ce și-au dorit copii sunt acum răsfățați de Univers. Sensul suferinței apare acum mai clar ca niciodată. Fără oamenii care le-au testat limitele, răbdarea, puterea de a iubi, nu puteau ajunge aici. Scopul suferințelor, al despărțirilor, al pierderilor se dezvăluie ca seninul cerului. Efortul i-a adus aici, au dat din coate, s-au târât în genunchi, au fost umiliți, s-au smerit, iar acum se ridică și se trezesc în fața unui altar. Acolo îi așteaptă partenerul pe care n-au fost pregătiți să-l întâlnească până acum, succesul pentru care au trudit, recunoașterea meritelor, confortul de a fi iubit și apreciat.

Viețile noastre renasc în conformitate cu dorințele pentru a căror îndeplinire ne-am asumat drumul cel greu. Cine a preferat scurtăturile ajunge la poalele unui munte, unde abia acum începe urcușul. Dar mai sunt și cei cei ce au știut dinainte că vor ajunge într-un punct și n-au făcut niciun ocol, au dat înainte indiferent cât le-a fost de greu. Cei ce nu doar și-au dorit, ci au acceptat pașii care aveau să-i conducă spre trofeu. Cei ce au mers prin furtună fără umbrelă, uzi până la piele, plini de noroi, scuipați, judecați, disprețuiți de alții pentru alegerile lor. Lilith în Scorpion face ca smerenia lor să îi orbească pe toți cei ce au aruncat cu pietre.

Puterea creației insistă în planul fizic, pe materializarea celor mai înalte dorințe, pe crearea unor forme sau sisteme care să-i influențeze pe alții. Încununarea vine printr-un proiect, o operă de artă, o afacere, care este ca un copil numai bun de crescut. Nașterea de copii, deci procrearea, este componenta cea mai vie a întregului context. Copiii din cer îi apucă de mână pe părinții lor și îi unesc. Unii mai fac al doilea sau al treilea copil ca prin minune, alții au avut nevoie de copii din alte relații, de divorțuri, de scandal, ca să renască ei și să dea naștere unui copil sau să mai crească un nepot, și nu orice fel de copil sau de nepot, ci un dar plin de daruri.

Lilith în Scorpion aduce 9 luni în care ne dăm seama că semințele ce prind viață acum au avut nevoie de o germinație lungă și dificilă. Dar rădăcinile care au crescut atât de adânc susțin un prezent care dă amețeală prin intensitate. Unii se uită înapoi și se lasă cuprinși de regrete. De regretul de a nu fi încercat, de a nu fi făcut tot ce era de făcut, de a fi lăsat orgoliul să le ghideze alegerile. Dar este deja prea târziu, așa că privirea corectă este tot înainte, unde viața vine oricum în întâmpinare cu altceva. Ceilalți, care își primesc darurile, se uită și ei în urmă la toată truda, la toată respingerea, la toate pierderile de suflet. Și înțeleg că nu ar schimba nimic. Ar lua-o oricând de la capăt, pentru că altfel nu ar fi ajuns aici. Iar ce primesc, face ca tot efortul de până acum să merite!

Sursa foto: https://jcsolorio.com/2015/04/17/joy-of-living/

13 comentarii:

  1. Multumesc, Valeriu! Respect pentru capacitatea de sinteza a informatiei si pentru darul de a o reda intr-o forma atat de accesibila si clara. Ca de obicei, punct ochit,punct lovit!
    Masha. <3

    RăspundețiȘtergere
  2. ...va rog, ca sa inteleg. (Ca nu pricep, na , asta e...) in aceste 9 luni (de-a lungul lor) primim rodul a ceea ce am facut pina acum, luni, ani in urma... sau de acum incepem sa plantam si in februarie primim rodul.. multumesc frumos

    RăspundețiȘtergere
  3. Fii binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
  4. clar si la subiect ca intotdeauna. multumim, Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  5. si cum o sa afecteze fiecare zodie?

    RăspundețiȘtergere
  6. Adevarat, frumos, folositor si clar exprimat! Felicitari si MULTUMESC, OMule! Fii binecuvantat!
    HIM

    RăspundețiȘtergere
  7. Si totusi, Scorpionul are sansa, dintre zodii (poate tocmai datorita lui Lilith in semn) sa porneasca fresh, de la capat, ca un nou inceput, chiar si acum; dar, cum spuneai intr-o emisiune, sa-si recunoasca greselile si sa lepede orgoliul. Vom vedea oare ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc om/maestru. .o analiză unica,cea mai adevărată. ..se simte măiestria dincolo de cuvinte. ...urmaresc cu interes postarile tale impregnate cu energie benefică

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumim Valeriu si te pupam

    RăspundețiȘtergere
  10. http://www.astrocafe.ro/articole/lilith-in-scorpion-cand-dorintele-se-indeplinesc

    RăspundețiȘtergere
  11. SUPER PREZENTARE...FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulțumesc pentru veștile bune.

    RăspundețiȘtergere
  13. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă doriți să tratați infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere