Între 27 septembrie și 9 noiembrie, Marte defilează prin Capricorn și încinge temperatura. Relația între această planetă și numita zodie creează un efect de exaltare. Tot ce reprezintă Marte se umflă în pene și dă pe dinafară. Flacăra de lumânare devine torță. Lemnele care mocnesc în sobă devin incendiu care mistuie. Scânteia explodează în focuri de artificii.
Vibrația de luptă generează o agresivitate palpabilă. Cei ce sunt competitivi sunt de-a dreptul întărâtați de frecvențele cosmice, în timp ce persoanele aflate pe vibrație de non-agresivitate se pot simți epuizate, tulburate, cu semne de slăbiciune fizică. De parcă nu ar fi suficient Marte exaltat, el se așază în cuadratură cu Jupiter, cu Soarele, apoi cu Uranus, trecând și peste Pluto. Tensiunile pot să escaladeze până la punctul de fierbere, când situația face bum. Avem iar o perioadă în care se curăță nemulțumirile și frustrările. Ca să ducem gunoiul, știm că el trebuie scos la suprafață.
Marte în Capricorn este, de asemenea, un contestatar al autorității. Cei aflați în poziții de autoritate sunt acum subminați, hărțuiți, trași la răspundere. Se triază foarte serios structurile la vârf. În acest context, oamenii fac tabere: pro și contra! Adevărat, mișcările de trupe aduc și restructurări masive, chiar la nivel de echipă, de sistem, de organizație.
Marte în Capricorn este, de asemenea, un contestatar al autorității. Cei aflați în poziții de autoritate sunt acum subminați, hărțuiți, trași la răspundere. Se triază foarte serios structurile la vârf. În acest context, oamenii fac tabere: pro și contra! Adevărat, mișcările de trupe aduc și restructurări masive, chiar la nivel de echipă, de sistem, de organizație.
Nuvela lui Costache Negruzzi ‘Alexandru Lăpușneanul’ este reprezentativă pentru acest tranzit astral. Acolo găsim pentru prima oară ilustrată în literatura română forța personajului colectiv. În prezent, subconștientul colectiv scoate capul prin voci care cer vinovați! Mulțimea cheamă la rampă un țap ispășitor! Configurația psihică a fost perfecționată în Imperiul Roman, la Colosseumul din Roma, unde oamenii erau potoliți cu pâine și circ! Să știm că cineva este pedepsit și gata, dormim liniștiți! Oamenii au tendința de a-și proiecta cauza problemelor în exterior, iar când se întâlnesc mai mulți, o singură voce devine un cor. Marte în Capricorn strigă în gura mare ‘Capul lui Moțoc vrem!’.
Până pe 9 noiembrie, ajung la capătul puterilor numeroase conflicte. E cea mai mare nevoie acum de stăpânire de sine, de discernământ, de luciditate. Acestea sunt valorile aflate pe foaia de test. Detașarea și echilibrul interior modifică decisiv vibrația oamenilor din jur. Trierea anturajului este semnificativă, iar suprizele de orice fel din partea celorlalți presară condimentul lipsă.
Agresorii umblă liberi, iar când se întâlnesc, devin o forță. Important este să nu fie hrăniți cu conflict, pentru că ei asta așteaptă! Iubirea, pacea și non-combatul, retragerea, lipsa de ripostă, ignorarea îi enervează cel mai tare. Avem nevoie de Marte în Capricorn pentru a ne convinge de următorul adevăr: ‘Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema’ (Matei 5,9).
Marte în Capricorn pentru fiecare zodie:
Berbec: nou statut social, conflicte cu autoritatea, urcare în funcție sau cădere, începuturi de la zero.
Taur: tensiuni cu străinii, responsabilități, reevaluare a unor idealuri, renunțarea la anumite principii.
Gemeni: presiuni financiare, acces la o poziție de putere, responsabilități pentru alții, evenimente care se opun voinței personale.
Rac: situații tranșante în viața de cuplu, chestiuni juridice, ciocniri cu adversari, schimbări de interes.
Leu: atenție acordată stării de sănătate, servicii oferite altora, ritm de viață haotic, tulburări de alimentație.
Fecioară: clarificări în viața afectivă, renunțarea la așteptări, responsabilități prin copii, asumarea unui rol cu expunere publică.
Balanță: transformări în viața de familie, retrăirea unor situații de viață, forța de a ieși din niște obișnuințe, schimbări locative.
Scorpion: argumentare agresivă, conflicte verbale, presiuni birocratice, drumuri asociate mai degrabă cu obligațiile decât cu plăcerea.
Săgetător: muncă epuizantă, nevoia de a reface prioritățile, criză de timp, cheltuieli și investiții.
Capricorn: decizii categorice, lupte personale ce conduc epuizare, încetarea atitudinii de a căuta vinovați și responsabili în exterior, asumarea propriei vieți.
Vărsător: stare de vitalitate scăzută cu riscuri pe sănătate, nevoie de interorizare, situații în care este pus în fața faptului împlinit, liber arbitru anulat (sentimentul că face ce trebuie, nu ce ar vrea).
Pești: despărțirea de un grup sau de un prieten important, renunțarea la niște planuri de viitor, folosirea intuiției în dauna logicii, vindecarea de anumite frici și adoptarea unei atitudini mai pozitive.
Foto: Laurence Olivier în filmul 'Hamlet' (1948).
Ma regasesc f. bine in previziunile de la leu , numai ca as vrea sa pot sa scap de sevicii facute altora si de viata haotica care o duc de vreo 7 ani.Cum sa fac ? Va multumesc
RăspundețiȘtergeremulțumesc de înțeleapta avertizare !
RăspundețiȘtergereși spor în toate bune :)!
Se pare că momentan este pe dos! Adicătelea, Moţoc îşi alege singur "capul" (mentalităţile) ce urmează să cadă... ;)
RăspundețiȘtergereOri învăţăm din istorie, ori o repetăm. E simplu.
Mulțumesc mult! :)
RăspundețiȘtergereAsta era deci , mi se parea mie ca aluat o lumea razna si eu care ma apucasem sa citesc psalmul 22 ,credeam ca e de la halloween
RăspundețiȘtergere