Anul 2018: previziuni numerologice

Amintește-ți de unde ai plecat și învață să asculți! Acesta pare a fi sloganul numerologic al anului 2018. 

Ultima zi din 2017 a închis un an de profund individualism. Fiecare a cam făcut ce a vrut, a forțat nota, a întrecut măsura cât s-a putut. În 2017 voința a jucat rolul principal, iar încăpățânarea de a nu ține cont de ceilalți a fost la comandă. Într-un film de fiecare pentru el, 2017 i-a scos la suprafață pe cei pătrunși de ei înșiși. Persoanele agresive, dominatorii și tiranii au fost în formă și greu li s-a ținut piept, cu greu sau deloc au putut fi întorși din drum. 

Gurmandul an 2017 a făcut ca mâncătoria dintre noi să dea în indigestie. Nici Dumnezeu n-a putut să ne apere în războiul cel dintre noi. Dar orice are un capăt, chiar și suferința provenită din luptele cu celorlalți. Anul 2018 ne spune că fericiți sunt făcătorii de pace!

2017 a fost un an de vibrație 1. Cei marcați de această vibrație a nașterii, la fel și cei născuți pe 1, 10, 19 și 28 au fost la putere. Ori s-a făcut ca ei, ori deloc, nu a existat spațiu de negociere, ci doar impunere și poziționare în forță. Am uitat să ascultăm în 2017, așa cum fac cei născuți în zilele de 1, 10, 19 și 28, și nu am cedat decât după ce ne-am epuizat sau după ce viața ne-a învățat minte. Dar nici atunci nu am știut mereu să ne asumăm greșeala, să ne cerem iertare sau să recunoaștem că altcineva a avut dreptate.

2018 vine pe frecvența lui 2, ce provine din maestrul 11. Frăgeziți de anul 2017, în 2018 suntem pregătiți să întindem mâna, să acceptăm punctele de vedere ale celorlalți și să ne punem în locul lor. Pornirile lui 2017 au fost ‘Fă ca mine, că așa vreau eu!’ și ‘Fac ce vreau eu, nu mă poți opri!’. 2018 aduce în primul rând flexibilitate! Nu ne mai comportăm ca niște bare de metal ce nu se îndoaie, ci ne dăm voie să ne modelăm, ca niște mingi de cauciuc sau chiar de burete. 

În anul 2018 funcționăm cel mai bine împreună! Este un an al alianțelor, al asocierilor, al parteneriatelor. TU EȘTI LA FEL DE IMPORTANT CA MINE! Și părerea ta contează anul acesta. Nu mă uit doar la mine, nu mai e vorba doar despre mine și despre ce îmi doresc eu. Te văd, te recunosc și accept că nu poate să-mi fie mie bine dacă nu îți e și ție! Solidaritate și prietenie, grijă și protecție! Acestea sunt lungimile de undă ale lui 2018.

După un an individualist urmează unul familist, bazat pe cooperare și atenție. Ne aplecăm asupra aproapelui nostru și ne întoarcem la ce ne unește. În 2017 a fost mai important ceea ce ne-a diferențiat și ne-a separat. În 2018 ne adunăm, ne regăsim, ne culegem de pe drum fiecare de pe unde s-a împrăștiat. Nu mai stăm fiecare în lumea lui. Un an al reuniunii, al împăcării, în care ne onorăm originile, părinții, locurile natale, relația cu pământul. Regăsim stropi din copilărie, din oamenii dragi de demult, din speranțele de odinioară. Visurile copilăriei prind din nou formă. Ne este mai ușor să urmăm o cale ce corespunde cu preferințele noastre, nu cu ceea ce ni s-a impus din exterior și nu ne aparține.

2018 este însă și un an în care putem fi mai ușor de influențat, de mințit sau de manipulat la nivel de grupuri, de mase. Anul e de așteptat să aducă însă în prim plan oameni de valoare, lideri de opinie, personaje marcate de o integritate indestructibilă. 

Cele mai mari realizări se învârt anul acesta în jurul sufletului, casei, căminului, familiei. Susținerea celor dragi este combustibilul care pompează energie în aspirațiile noastre. Nu mai privim lucrurile de sus sau de pe margine, cu din mijlocul, din interiorul, din sânul celor care ne fac să ne simțim iubiți. Persoanele agresive, dominatoare, tiranice își pierd din privilegii, sunt excluse ori se exclud singure. În 2018, cei ce cred că lumea se învârte în jurul lor, cei ce cred că li se cuvine și că au numai drepturi fără obligații sunt zguduiți. Este anul celor grijulii, protectori, al celor ce prestează meserii prin care ajută oameni. Este anul cadrelor medicale, al psihologilor, consilierilor, astrologilor, pompierilor, jandarmilor, scafandrilor, alpiniștilor, al tuturor celor ce au în brațe viețile altora. 

Familia redevine o valoare în 2018. Cei ce au dus vieți de coșmar se pot elibera în 2018. Agresorii fie pleacă, fie sunt îngenuncheați de viață, fie acceptă sau chiar provoacă divorțul. Familiile de suflete se reunesc și ele. Contează relațiile de sânge dar la fel de mult cele bazate pe afinități comune și caractere făcute din același aluat. În 2017 oamenii s-au îndepărtat unii de alții ca să-și trăiască lecțiile și dramele personale, ca să se ridice prin efort individual și pe cont propriu. În 2018 putem conta din nou pe ceilalți! Revenirea, ridicarea, redresarea vin prin cei dragi, împreună cu ei! ‘Cu’ e mai bin decât ‘fără’.

2018 ne aduce laolaltă prin evenimente sociale sau de familie. Este anul reîntâlnirii cu prieteni vechi sau cu rude de care n-am îndepărtat prin circumstanțe ale vieții. Abundența de nunți, botezuri și înmormîntări înnoadă legături pierdute și înmoaie inimi împietrite de timp, orgoliu sau indiferență. Regăsirea oamenilor și locurilor dragi este de-a dreptul terapeutică. Apare interesul pentru a investi atenție, timp și bani în tot ceea ce a stat odată la baza creșterii noastre. Onorăm oameni care ne-au ajutat de-a lungul timpului, care ne-au format, care ne-au deschis uși. Aducem omagii îngerilor noștri păzitori și îi răsplătim cu recunoștință.

2018, an de relații și comunicare, îi scoate la rampă pe cei născuți pe vibrația 2 (sau 2 din 11), precum și pe toți cei născuți pe data de 2, 11, 20 sau 29. Armonia și echilibrul atârnă mai greu decât lupta, competiția, dorința de afirmare cu orice preț, încăpățânarea. Dacă nu avem noi grijă unii de alții, cine să aibă? Afecțiunea, emoțiile și căldura sufletului amortizează bătaia pumnului în masă. O îmbrățișare, o încurajare, o vorbă bună, un gest de încredere înmoaie tăișul sabiei. Cine renunță câștigă în final mai mult decît cine refuză să cedeze.

Să fii cineva contează mai puțin în 2018. Contează să fii cu cineva care să vadă tot ce e mai bun și mai frumos în tine și să te ajute să-l manifești. 

Anul 2018 pentru cei născuți pe:

1, 10, 19, 28: retragere, cedare, revenire asupra unor decizii, întoarcere la vechi dorințe și idealuri, transformări în cămin și familie, flexibilizare, bucurii ale sufletului, adaptare.

2, 11, 20, 29: responsabilități în familie, grijă față de alții, recunoaștere și apreciere, motivare și punere în valoare a celorlalți, atenție maximă la detalii, scop și direcție, forță care-i trage și îi împinge pe toți, dărâmarea prejudecăților, succes obținut în ciuda opoziției sau adversarilor, depășirea unor situații imposibile pentru alții.

3, 12, 21, 30: inconstanță, pendulare, nehotărâre, îndoială, duplicitate, drumuri, succes prin studii, călătorii, comunicare, versatilitate, adaptabilitate, cameleonism, rol de învățător, profesor, mentor.

4, 13, 22, 31: transformări în familie, stabilitate, situații ce declanșează suspiciuni, gelozie, hiperprotecție și sufocare, preocupare pentru siguranța materială a celor dragi, creștere financiară, decizii motivate de bani, manifestarea iubirii prin asumarea de responsabilități.

5, 14, 23: interiorizare, evenimente ce par predestinate, lipsă de control, sentimentul de a fi pus în fața faptului împlinit, specializare, recunoaștere profesională, vindecare, relație cu Divinitatea.

6, 15, 24: renunțare, provocări materiale și sociale, succes material și profesional, succes obținut după pierdere, alegeri dificile, renaștere, începuturi de la zero, testare a puterii personale și a puterii asupra altora. 

7, 16, 25: capătul unor așteptări, încheierea unui ciclu, finalizarea unui efort, situații imprevizibile, evenimente care se precipită, situații care se întâmplă mai repede decât era preconizat, simultaneitate – vin toate odată, viitor ce se grăbește să vină în prezent, ajutor primit, evenimente sociale.

8, 17, 26: decizii, hotărâri definitive, noi începuturi, forță de a o lua de la capăt, intuiție, înaintare prin competiție, rol de locomotivă în viața altora, succes obținut prin acțiuni curajoase, îndrăzneală, impulsivitate și temperament.

9, 18, 27: viață de familie bogată, modernizarea locuinței, relații cu familia extinsă, reînnodarea unor legături vechi, întoarcerea la proiecte abandonate, apropiere de origini, părinți, locurile natale, înțelegere, rol de protector, renunțare la tot ceea ce creează și întreține conflicte, pace după război.

Sursa foto: https://affinitynumerology.com/number-meanings/number-2018-meaning.php

Un comentariu:

  1. Când l-am găsit pe Dr Wealthy, am avut nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa intamplat atat de repede si nu am avut nici un fel de spus in situatia asta. El ma scos după trei ani fără explicații. Îl contactez pe dr. Wealthy prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă putea ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La puțin timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să mă mai trimită din nou și sa simțit oribil pentru ceea ce tocmai mi-a pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și apoi a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când dr. Wealthy ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand foarte mult pe Dr Wealthy pentru oricine care are nevoie de ajutor. E-mail: wealthylovespell@gmail.com, sunați-l sau adăugați-l pe ceapre prin: +2348105150446

    RăspundețiȘtergere