Curajul care încheie o relație karmică

Niciunui om nu-i poți dărui mai multă iubire decât este el capabil să primească. Expus la stimuli, orice om preia însă din vibrația celor de lângă el, iar în vremurile actuale, în care vibrația planetei noastre crește și timpul se accelerează, are loc o echilibrare în viteză a karmei la nivel planetar. Această echilibrare karmică vizează desigur raportul între Lumină și întuneric.

Trăim vremuri în care, dincolo de karma individuală, prin care ni se întoarce tot ceea ce le-am făcut altora în alte vieți, contribuim la karma colectivă. De aceea, tot mai multe ființe de Lumină sunt trimise să ne ajute să facem față invaziei de trăsături negative pe care le manifestă din ce în ce mai înverșunat aceia aflați printre noi care nu au ales Lumina. Creșterea capacității de a manifesta iubirea în toate formele sale reprezintă sensul evoluției noastre ca ființe conștiente. Partea negativă, întunecată, este preferata celor care:

• sunt obsedați să controleze, să conducă și să distrugă viața altora;
• au sufletul negru de ură și răzbunare; mulți spun că au și credință în Dumnezeu, numai că Dumnezeul lor este unul răzbunător, care face dreptate (evident, dreptatea lor) și le împlinește blestemele;
• dau dovadă de o lăcomie care-i împinge să-i calce pe alții în picioare pentru a-și atinge scopurile.

Una dintre formele prin care se echilibrează balanța karmică sunt bolile psihice. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estima că în 2020 despresia se așteaptă să fie principala cauză de îmbolnăvire în lumea civilizată, iar bolile mintale, care afectează o treime din populația planetei, în Europa se îndreaptă spre primul loc pe lista cauzelor deceselor.

Explicația sprituală este cât se poate de simplă: cu cât pătrunde mai multă energie de vibrație înaltă pe planeta noastră, cu atât lumina provoacă celălalt capăt al polarității să se manifeste, iar cei ce nu se trezesc din întunericul sufletului nu mai fac față. Ei își pierd fie viața cu totul, fie doar mințile. În relații, în familii, în grupuri este nevoie acum mai mult ca niciodată de lucru cu Lumină pentru a reinstaura echilibrul la nivel global. Practic, Dumnezeu nu lasă niciun suflet rătăcit nesupravegheat și așa se face că ființelor ce se nasc cu capacitatea de a face rău, pe drumul lor de viață unde li se dă șansa să se întoarcă la Lumină, li se alocă niște călăuze: un părinte, un copil, un partener, soț, soție, care să aibă o vibrație cel puțin egală cu a lui, dar pe pozitiv. În interpretare liberă, fiecărui demon aflat printre noi, Dumnezeu îi trimite în pază un înger pământesc.

Persoanele cu tulburări psihice sunt cele care, de-a lungul succesiunilor de vieți au încălcat grav liberul arbitru al altora, i-au exploatat și i-au tratat fără respect, cu atrocități justificate de complexul superiorității. Practic, este vorba despre cei care nu și-au asumat responsabilitatea față de consecințele faptelor lor! Iar ei nici în această viață nu greșesc, au mereu dreptate și întotdeauna altcineva e de vină. Aceasta este rețeta ce conduce adesea la tulburări de comportament și alte deviații de natură psihică. Oameni care se cred Dumnezei mai presus de Dumnezeu. Cu cât răul dintr-un om este mai mare, cu atât Universul distribuie în jurul său și în viața sa ajutoare care să emită vibrație cât mai înaltă, deci Lumină și Iubire, astfel încât să-l susțină în procesul său de echilibrare. Numai că, prin Liber Arbitru, fiecare suflet are dreptul să aleagă dacă se întoarce sau nu la Lumină, iar în majoritatea cazurilor nu are loc transformarea, ceea ce perpetuează grozăviile pe care le comite în continuare în această viață.

Iar noi nu suntem niciodată responsabili pentru alegerile altora! Fiecare are dreptul să aleagă și trebuie să o facă singur!

Noi ne susținem unii pe alții, dar nu avem niciodată datoria să trăim viața altora! Cu cele mai bune intenții, dacă alegem în locul lor suntem prinși în aceeași energie joasă. Nu putem alerga cu mântuirea după alții. Mântuirea este o chestiune de intimitate doar cu propriul suflet.

Oamenii fac rău pentru că pot, prin alegerea părții întunecate. Lăcomia și manipularea pe bază de victimizare (hoțul care strigă hoții) îi fac pe unii oameni avizi să păstreze ce nu mai este al lor sau să își însușească ceea ce oricum nu le mai aparține. Frica de a pierde este un mare prag în relații atât pentru cei buni, cât și pentru cei mai puțin buni.

Din convingeri, din rușine sau vinovăție (acestea două fiind sentimentele cu cea mai joasă vibrație), unii consideră că este datoria lor să continue relații care și-au încetat funcția, unde nu mai au nicio responsabilitate pentru celălalt. Astfel se naște orgoliul de salvator sau de mântuitor. Dar orgoliul și nici mila nu sunt semne de iubire, ci dimpotrivă, de absență a ei!

Pe lângă vibrația fiecărui individ în parte, relația emite la rândul ei o frecvență. Când se trece dincolo de echilibrul în care se află cei doi, relația devine o sursă de energie joasă și dezbinare pentru toți cei din jur. Poți ajuta un partener doar până la limita unde începi să-ți faci rău singur. Atunci ai fost deja înghițit în vibrația lui, eventual în dezechilibrul său psihic, ți-ai pierdut puterea personală, nu-i mai ești de folos nici lui și nici ție. Frica a înghițit iubirea. Dar ca să urci în Lumină, de cele mai multe ori e nevoie să cobori în întuneric. Când ți-ai dat seama că nu e datoria ta să alegi în locul nimănui, te-ai eliberat de orice angajament și e momentul să îl eliberezi și pe celălalt de ceea ce a devenit atașament. Un moment care poate dura ani de zile în care să-ți aduni forțele pentru marele act de curaj.

În relații, cel mai mare curaj este să renunți, deci să dai drumul, să respecți drumul ales de celălalt. Iar înțelepciunea supremă este să știi să te oprești la timp, înainte de a începe să încalci la rândul tău liberul arbitru al altuia.

Sursa foto: http://winningadventure.com/2013/04/18/four-types-of-courage/