Relații făcătoare de minuni

Despărțirile sunt printre cele mai dureroase evenimente din viață. Ele reflectă criza de separare de întreg și revenirea la individualitatea pe care o trăim în plan fizic pe această planetă. Uniunea e ca o întoarcere acasă, separarea este exilul din Grădina Raiului. În cuplu există chiar o culme a despărțirii. Culmea culmilor! E chiar căsătoria!

Sunt cupluri care nu se pot despărți prea ușor și care aleg să nu o facă deloc până la urmă sau care se împacă la loc pe termen nelimitat. O asemenea decizie vine, desigur, din subconștientul nerezolvat, dar are întotdeauna legătură cu niște beneficii la care niciunul din parteneri nu e dispus să renunțe. În principal, beneficiul se leagă de o traumă, de obicei de respingere sau de abandon.

Sunt persoane care nu ies din relații chipurile din frica de singurătate. Dar ce este în spatele fricii de singurătate? Când ești singur apar două aspecte. O dată, nu ai de la cine să mai primești confirmări, așadar dispare sursa externă de validare și rămâi să-ți dai singur valoare, ceea ce conduce la o discuție despre stima de sine care nu-și are locul aici. În al doilea rând, dacă rămâi singur nu mai ai ocazia să te validezi singur prin ceea ce faci pentru altul. Nu mai poți fi eroul nimănui. Nu mai poți salva pe nimeni. Nu mai ai pe cine să dai vina. Nu mai poți să arăți că tu ești superior în oglindă cu cineva inferior. Nu mai poți să ieși deasupra altuia. Nu mai poți să te pui în evidență ca ființă luminoasă lângă întunericul altuia. Iată cum frica de singurătate tradusă prin beneficii este frica de invalidare.

Pe această cale a refuzului de a da drumul cuiva din viața ta se ajunge de multe ori la singurul pas care mai rămâne de făcut. Dacă nu ne putem despărți, atunci să mergem până la capăt. Deși subiecul pare părea SF, chiar există cupluri care se căsătoresc pentru că nu pot să se despartă. De fapt, nu vor să se despartă. Mai precis, se căsătoresc tocmai pentru că le este frică să se despartă. Separarea ar activa traumele de mai sus, abandonul sau respingerea, sub justificarea fricii de singurătate, o mască pentru benficiile la care cei doi nu vor de fapt să renunțe.

E foarte greu de acceptat pentru unii oameni că, în viață, lucrurile se mai și termină. Că relațiile pot avea o durată determinată, de la punctul A la punctul B. Intervin aici inclusiv atașamentele ce conțin obișnuințe generatoare de confort. Iar piererea confortului este o altă traumă ce îi aruncă pe mulți în frica de necunoscut. 

De ce să mă despart?! Măcar îl/o cunosc și știu la ce să mă aștept. Nu mă mai surprinde nimic, totul e previzibil. Știu la ce să mă aștept. De ce să o iau de la capăt?

Plonjarea în necunoscut presupune mult curaj și, deoportivă, renunțare la control. Despărțirea, iată, devine de multe ori chiar un act de curaj. Pentru că îți dai voie să faci o schimbare fără nicio garanție că în locul a ceea ce pierzi o să câștigi ceva.

Și uite așa apar relațiile nemuritoare. Relațiile în care azi se ceartă și se despart, iar mâine se împacă, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Despărțirile și împăcările sunt un ritual în multe cupluri, ei doar așa funcționează împreună. Aparent pasional, cu ardere, cu consum. Cu prețul nervilor tuturor celor din jur implicați în povestea celor doi, care se hrănesc din conflict și formează un cuplu vampir în relația cu exteriorul. Un asemenea cuplu e bine doar să fie lăsat în pace, iar despărțirile și reîmpăcările trebuie doar luate la cunoștință, fără păreri, sfaturi sau reacții emoționale. Împreună, cei doi atrag atenția și cer validare, deci energie, din exterior, mai mult decât ar fi putut-o face separat.

Trăim totuși pe Pământ, iar aici există spațiu și timp. Prin urmare, orice relație în care cei doi nu știu să se oprească, să spună stop, să accepte că există alfa, dar și omega, devine o relație în care fiecare din cei doi parteneri consumă un produs expirat de la raft. Dar puterea subconștientului este atât de mare încât rareori cei doi acceptă această perspectivă. Dar au șansa de a se trezi unul prin celălalt și de a ieși din cercul iluziilor după niște ani, de multe ori ani de terapie sau căuatre de sine binevenită. Dar până acolo e drum lung.

Egoul îmbracă frica într-o poveste amăgitoare ce dă dependență. Când nu închei o relație la timp e ca și cum ai ști că a murit, dar nu îngropi mortul. Nu, stai cu el în casă, poate e doar moarte clinică. Și trece un timp, uneori niște ani, iar mortul miroase, se descompune, însă iluzia crește și ea până în punctul în care vine revelația supremă: relația o fi moartă, dar uite ce oase frumoase au rămas din ea! Rămășițele au devenit Sfintele Moaște. Iar moaștele fac minuni și e o minune că ei doi încă sunt împreună! Înseamnă că nu fricile lor îi țin împreună, ci Dumnezeu! E un semn de sus!

Cei doi au impresia că Doamne, facă-se voia ta! e totuna cu Doamne, facă-se voia noastră! Noi nu mai putem spune decât Amin! Se merită unul pe altul.

7 comentarii:

  1. Aveți mare dreptate dle Panoiu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
    1) vrăji vrăji
    2) vrăji pierdute
    3) Vrăjile divorțului
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau să-l apreciez pe Dr. WHITE pentru restaurarea căsătoriei mele cu vrajă, după 1 an de separare cu soția mea, cu ajutorul marelui jucător de vrajă Dr.
    WHITE soția mea se întoarce acasă și acum suntem fericiți împreună pentru totdeauna, încă o dată datorită doctorului WHITE El vindecă tot felul de boli și, de exemplu,
    1 VRAIE DE IUBIRE
    2 CÂȘTIGĂ EX ÎNAPOI
    3 FROTUL MIEREI
    4 VRAJA DE PROMOVARE
    5 VRAJA DE PROTECȚIE
    6 VRAIA DE AFACERI
    7 VRAJA MUNCĂ BUNĂ
    8 HIV SIDA. 9 Inel magic
    VRAJA LOTERIEI ȘI VRAJEA CASEI CURȚII Contactați-l pentru ajutor prin:
    WHATSAPP:
    +17168691327.
    E-mail: wightmagicmaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc domnule pentru vrăjile tale reale. Numele meu este Zara Matteo. Acest lucru este cu adevărat incredibil și nu am experimentat niciodată așa ceva în viața mea. Înainte de a vă cunoaște, domnule, am încercat toate mijloacele probabile pe care le-am putut pentru a-l aduce înapoi pe soțul meu, dar am ajuns să-mi dau seama că nimic nu funcționează pentru mine și că soțul meu a dezvoltat multă ură pentru mine. Am crezut că nu există nicio speranță de a mă reîntâlni cu fostul meu soț. Dar când am citit recenzii bune despre modul în care DR WHITE îi ajută pe ceilalți, am decis să-i trimit un mesaj prin WhatsApp: +17168691327. să încerc și am făcut tot ce mi-a instruit și am avut încredere în el și i-am urmat instrucțiunile, întrucât el m-a garantat în 48 de ore și tocmai atunci fostul meu m-a sunat. Domnule, acum suntem mai fericiți ca niciodată. Totul arată perfect și atât de natural! Vă mulțumesc foarte mult domnule pentru vrăjile dvs. autentice și incontestabile. aici din nou e-mailul său:

    wightmagicmaster@gmail.com

    .com Îl poți și Whatsapp:
    +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  5. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  6. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere