Criză astrologică: Efectul Ponta. Horoscop 24 octombrie – 14 noiembrie 2019

Cu siguranță, fiecare dintre noi cunoaște măcar un personaj ros de propria importanță și dornic de putere asupra altora, care numai pe el nu se vede. Întotdeauna alții sunt de vină, e o conspirație generală împotriva sa, el nu a greșit cu nimic. În plus, știe tot și e mai bun decât toți, nu aude nimic din ce i se spune, iar ca trăsăturile sale să meargă spre terorismul psihic, niciodată nu recunoaște că a greșit, nu-și cere scuze și nu-i pare rău.

Tipologia corespunde unor indivizi care ies la suprafață între 24 octombrie și 14 noiembrie 2019. 24 octombrie e data la care Soarele trece în Scorpion și începe să formeze o opoziție cu Uranus din Taur, iar 14 noiembrie este data la care încep să se desfacă efectele cuadraturii Marte-Pluto. Între cele două aspecte, în intervalul menționat e în vigoare cea mai distructivă dintre cuadraturi: Marte-Saturn.

Soarele îl înfruntă pe Uranus și îi face pe mulți orbi la consecințele propriilor fapte. Pe cei care nu trăiesc la nivel conștient îi împinge necuratul de ego să se comporte acum fără să se gândească la ce va fi în viitor. „După mine, potopul!” Lipsa de chibzuință și, mai ales, lipsa de interes pentru binele comun devin frapante la nivel personal, dar mai ales la nivel social. „Ce mă interesează pe mine de alții? Eu și ai mei să fim bine!” Sunt unii care vor puterea și o vor acum, cu orice preț. Sunt mulți dispuși acum să plătească prețul, pentru că, de fapt, nu-l plătesc ei. Ei doar declanșează criza, iar ceilalți o suportă. Câștigul celor puțini se traduce în paguba celor mulți. Dar ce contează pentru ei? Căci lumea se împarte în stăpâni și sclavi! Iar stăpânii spun că e timpul sacrificiului. Nu pentru ei, desigur.

Orice diversiune e de așteptat. Cazurile de psihiatrie sunt la modă, fiind cunoscut apetitul maselor pentru conducători tulburați mental. Nu este exclus un eveniment din categoria „Colectiv” care să stârnească un val de frică sau măcar niște dezvăluiri care să alimenteze psihoza colectivă și paranoia. Configurațiile astrale amintesc de nebunia împăratului roman Nero care a dat foc Romei și i-a acuzat pe creștini. Astrele anunță că cei ce pun în mișcare mecanisme de conflict și distrugere nu-și asumă nicio responsabilitate pentru propriile fapte. „Alții sunt de vină!” E greu de anticipat până unde se poate ajunge cu campaniile de discreditare, cu pistele false, cu țapii ispășitori, cu falsul, minciuna și manipularea, dat fiind și că perioada acoperă campania electorală.

Cuadraturile pe care Marte din Balanță le face mai întâi cu Saturn, apoi cu Pluto din Capricorn creează o atmosferă generală explozivă. Combinația aer-pământ-apă ne duce cu gândul la norii supraîncărcați electric care se descarcă. Avem așadar tunete și fulgere. În plan personal, sunt de așteptat nenumărate conflicte, de parcă avem permanent ceva de împărțit cu cineva. Ne vine să tunăm și să fulgerăm. În plan social, escaladează tensiuni provocate de condiții instabile. E vorba de cine obține mai mult, de impunerea unor condiții, de jocurile și grupurile de interese care fac legea.

Sub aceste aspecte, slabe speranțe să se vorbească despre curaj, cinste sau onoare. Totul e curat murdar! Mai e și Lună Nouă în Scorpion pe 28 octombrie, ca să ne fie clar că 90% dintre cei ce-și proclamă sfințenia au ceva de ascuns și că au de câștigat în continuare cei care i-au îndatorat mai mult pe alții. Totul e știut dinainte, rezultatele sunt stabilite, dar tragi-comedia se joacă pe scenă pentru public, pentru a crea iluzia că puterea este a fiecăruia în parte și a celor mulți. Deciziile se iau pe la spate, în culise. Contextul astral anunță lovituri sub centură. Maeștrii ninja ies din întuneric și pozează în binefăcători. Jocul dublu, urmărirea interesului personal și goana după obținerea puterii nasc monștri.

Dar de neiertat în toată această vâltoare este un aspect karmic al poporului român care se manifestă acum din plin: trădarea. Căci neamul nostru are încă de plătit de pe urma conducătorilor sau a lașilor fără coloană vertebrală care au practicat dublele alianțe și au preferat să schimbe taberele doar pentru a-i linguși pe învingători. Și vedem chiar acum pe scena politică un actor principal, Victor Ponta, care rafinează până la perfecțiune pofta de putere. Căci ce e mai sănătoasă și mai benefică decât o trădare? O dublă trădare! Te aliezi cu unii să dai jos un Guvern, apoi te răzgânești și te întorci împotriva lor, retrăgându-ți votul, urmărind exclusiv scopurile, obsesiile și câștigurile personale, în dauna binelui mai înalt al tuturor. O spălare pe mâini ca a lui Pilat din Pont. Sau ca a lui Pilat din Ponta. Această atitudine pe care o vedem desfășurată acum în politica și societatea românească actualizează după manual riscurile la care predispun aspectele astrologice de pe Cer. Și nu e un comentariu părtinitor, nu simpatizez cu nicio formațiune politică în mod special. Ba chiar e evident că, în cursa pentru putere, ascensionează tot pericolul și perversitatea, așa că nici nu prea e loc de simpatii politice.

Dar roata se întoace și istoria nu uită, așa că cei ce se gândesc doar la ei și la avantajele lor între 24 octombrie și 14 noiembrie nu au oricum viață lungă de huzur. A mai fost o căpetenie care se credea Dumnezeu condamnată și încarcerată prin mai anul acesta. Dreptatea Divină nu doarme în 2019. Consecințele dublei trădări deja lucrează din momentul în care ea a fost pusă în scenă. Cine scoate sabia, de sabie va pieri. Căci românii iubesc trădarea, dar îi urăsc și îi pedepsesc pe trădători! Iar cine se ridică pe sângele și sudoarea altora, până la sânge va simți efectul. Cei ce se ascund sub masca lui Iuda nu au cale de scăpare.

4 comentarii:

  1. asteptam anul pedepsei divine 2020, sa vedem cine mai scapa, ca de pocait nu s-a pocait nici un politician si este cam greu acum pe final de 2019 sa te mai pocaiesti...acolo la Dumnezeu nu merge nici cu mita, nici cu spaga ci doar cu post si rugaciune neincetata!
    le uram succes la politicienii nostri si la mancatoria dintre ei...poate asa scapam de ei de toti si scapa tara de niste hoti

    RăspundețiȘtergere
  2. logodnicul meu și cu mine am avut o ceartă și el mi-a spus că nu mai este interesat de relație și vrea să ne despartim și căsătoria noastră se apropie, pentru că i-am spus că s-a schimbat și nu mai face ceea ce el de obicei îmi place să mergem mână în mână în parcuri, să chemăm să mă urmăresc și orice altceva care face ca relația noastră să fie dulce. L-am rugat să mă ierte, dar era surd la apelurile mele și chiar m-am mutat din casă, m-a făcut să caut ajutor din diferite surse. Răsfoiam pe net când am văzut mărturia unei doamne care spunea că un caster de vrajă numit Dr. Ajayi a ajutat-o ​​cu problemele sale conjugale, deoarece căuta fructele pântecelui și a fost capabil să conceapă cu ajutorul vrajiului caster numit Dr. Ajayi, acum ea și soțul ei trăiesc împreună fericiți. Am contactat caseta de vrăji și am scris pe WhatsApp și i-am explicat problema mea, mi-a spus câteva lucruri de făcut pe care le-am făcut și spre surprinderea logodnicii mele John m-a sunat și mi-a cerut iertare și a spus că nu știe niciodată ce se întâmplă cu l. , totul datorită Dr. Ajayi sunt acum căsătorit și mă aștept primul meu copil. Dacă aveți o problemă de relație cu care aveți nevoie de ajutor, contactați astăzi dr. Ajayi pentru o rezolvare rapidă, la început am crezut că a fost falsificată până când am încercat și a funcționat pentru mine și știu că va funcționa și pentru dumneavoastră. Puteți ajunge la caseta de vraja prin e-mail: drajayi1990@gmail.com sau Whatsapp: +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  3. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere