Marte în Vărsător: Să vină extratereștrii să ne salveze!

Din seara zilei de 30 martie până în dimineața zilei de 13 mai, anul de grație 2020, planeta Marte se alătură lui Saturn în excentricul și vizionarul semn al Vărsătorului. Părăsind Capricornul, Marte face prima faptă bună, lăsând în urmă încrâncenarea și diminuând anxietățile.

În Vărsător, planeta curajului, a acțiunii și a deciziilor își încarcă bateriile cu alt tip de acumulator. Tranzitul acesta de o lună și jumătate aduce în aer foarte multă electricitate. Marte în Vărsător ne face deseori să simțim la propriu un curent electric ce trece prin noi. Ni se electrizează mintea, care descarcă din dimensiuni superioare idei care ne lasă și pe noi mască, ni se electrizează emoțiile, devenind mai receptivi la nevoile celor din jurul nostru, ni se electrizează corpul, care are nevoie de mișcare. 

Chiar este de urmărit cum o planetă întreagă ținută acasă reușește să se conformeze în condițiile în care indivizii și grupurile sociale sunt animate de amperi, volți și wați. Amperul măsoară intensitatea curentului electric, voltul măsoară tensiunea electrică, iar wattul indică puterea electrică. Și ne încărcăm din belșug acum atât cu intensitate, cât și cu tensiune, precum și cu putere. Așa că ne simțim teleghidați să ne punem în mișcare. Om vedea dacă iese vreo horă mare pe afară sau vreo bătută tot pe loc, pe loc, pe loc, de răsare și busuioc. Numai jandarmii să nu se bage, ca acum două veri la manifestația din Piața Victoriei, când Marte era tot în Vărsător.

Și ar mai fi ceva: Marte în Vărsător are doi dușmani. El detestă regulile și constrângerile. Ca în astrologia chineză, unde la doi prieteni avem un dușman, aici e invers: la doi dușmani un prieten. Si trebuie spus că aliatul cel mai de preț al său este libertatea. Marte în Vărsător nu prea respectă regulile; el face altele mai bune. Și nu e vorba despre orice fel de reguli, ci doar despre acelea iraționale, preferențiale și abuzive, care s-au impus sub tranzitul marțian prin Capricorn. Marte în Vărsător este cel care își înfruntă superiorul ierarhic chit că riscă Curtea Marțială dacă știe că are dreptate. El nu ascultă orbește ordinele, întrucât este înzestrat cu cel mai înalt grad de discernământ, luciditate și obiectivitate. Plus că același Marte în Vărsător întotdeauna ține cont de binele celor mulți, își asumă riscuri și își apără convingerile până la cer și înapoi.

Pentru Marte în Vărsător cerul e totuși o limită prea îngustă. Chiar ne întrebăm cum se vede din spațiu viața noastră de pe Terra în anul acest an chinezesc al Șobolanului, în care ne ascundem chiar ca șobolanii prin toate cotloanele și mâncăm din cămară dacă am adunat ceva, deci dacă avem ce. Extratereștrii difuzează la programele tv de știri mondene cum planeta Pământ „o arde pe șobolăneală”.

Întrucât soluțiile de criză ale oamenilor s-au cam epuizat, era și timpul să vină extratereștrii să ne salveze. Marte în Vărsător ne spune însă că extratereștrii sunt printre noi. Cei conectați la intuiție și la alte lumi primesc acum din altă dimensiune soluții geniale, idei originale, viziuni spectaculoase.

Marte în Vărsător este și imprevizibil, spontan, predispus la răsturnări de situație de seara până dimineața. Excentric și radical, el este rebel. În primul rând el face o revoluție a ideilor ce pregătește o revoluție la nivel de organizare socială, în conjuncția sa cu Saturn. Și tot întâlnirea Marte-Saturn se asigură de data aceasta că ceea ce se reformează o să fie de durată! Marele beneficiu este șansa unui salt de conștiință colectivă! Iar ce se întâmplă sub puterea lui Marte în Vărsător este adesea ireal, incredibil, vizionar, din altă lume, din viitor. Nu întâmplător cei ce îl au pe Marte în Vărsător în harta nașterii seamănă cu niște ființe picate din cer sau de pe altă planetă. Adică extratereștri.

Marte în Vărsător dă peste cap calculele, grăbește, urgentează, aduce soluții inspirate mai repede decât era de așteptat. În plus, el coalizează oamenii într-o direcție a solidarității. Rămâne de văzut, după cum spuneam, cum se împacă latura sa extrem de sociabilă și dornică de mișcare, traversată de impulsuri electrice, cu restricțiile generalizate pe care el nu doar le suportă greu, ci are tendința să le sfideze, molipsindu-i și pe alții să-l urmeze.

Așa că dacă simți că te scurtcircuitează o idee, dacă te iau pe sus niște inițiative sau, pur și simplu, te mănâncă undeva, de exemplu în talpă, e doar Marte în Vărsător. Rămâne de văzut cum ne scărpinăm cu mâinile legate. Până și extratereștrii abia așteaptă să vadă ce metode nonconformiste mai inventează oamenii și ce curent de idei reformatoare se mai propagă la nivel social.

Marte în Vărsător pentru fiecare zodie/Ascendent. Domeniile în care apar intuiții, atitudini nonconformiste, dorințe, acțiuni originale, răsturnări imprevizibile de situație:

Berbec: planuri de viitor, grupuri, echipă, prieteni, anturaj.

Taur: carieră, loc de muncă, statut social, stare civilă, relația cu autoritățile.

Gemeni: idealuri, convingeri, filosofie de viață, înțelepciune, relație cu străinătatea.

Rac: bani, moșteniri, investiții, decizii în cuplu, revelații, spiritualitate.

Leu: relații, căsnicie, parteneriat, cuplu, viață în doi, justiție.

Fecioară: stil de viață, rutină, muncă, sănătate, servicii în folosul altora.

Balanță: dragoste, copii, timp liber, hobbyuri, spot, divertisment, expunere publică.

Scorpion: familie, casă, locuință, tranzacții imobiliare, amenajări, reparații.

Săgetător: deplasări, acte, contracte, birocrație, comunicare, relația cu rudele apropiate.

Capricorn: bani din muncă, talente, sistem de valori, încredere în sine, resurse.

Vărsător: decizii, acțiuni pe cont propriu, independență, acte de curaj, originalitate.

Pești: rezolvări miraculoase, soluții neașteptate, dușmani ascunși, renunțare la luptă.

17 comentarii:

  1. Mulțumesc cu recunoștință pentru informație! Import este să rămânem cu picioarele pe pământ, adică să avem împământare la arata electricitate! Te iubesc! ❤

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc,astept intotdeauna noutatile Dumneavoasta in legatura cu previziunile Astrale.Si in primul rand imi plac ironiile de actualitate ,sustinute sau nu,de "pozitiile astrale"!?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua.
    As dori să vă întreb ce ați putea să îmi spuneți despre mine, ca o analiză astrologico-numerologico-spirituală��?
    Asta pt că tot suntem în carantină la domiciliu și mă gândesc că aveți timp... doar să aveți și chef��������
    Dacă acceptați "provocarea", vă rog să îmi răspundeți la nelutig@gmail.com ca să vă pot trimite datele personale.
    Cu respect, din izolare, un om.����

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate domn, detaliile despre consultatii sunt la profil. Nu inteleg ce inseamna pentru dv carantina, aici inseamna izolare cu 4 copii, dintre care un nou-nascut. Nu stiu daca aveti idee ce inseamna asta. De exemplu, ca o zi are 30 de ore. Dupa cum observati, deja am un deficit de 6 ore pe zi din cele 24. Asa ca sa ma iertati daca nu imi permit curiozitati si experimente. Ce imi permit in legatura cu munca mea este doar sa o iau foarte in serios. Cu respect!

      Ștergere
  5. Foarte tare articolul! Atat de bine pus punctul pe I ... atat de potrivit cu tot ce se intampla. Fraza mea preferata: Marte în Vărsător nu prea respectă regulile; el face altele mai bune. Felicitari de la un Varsator ❤

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari de la ....un alt 100% varsator. Este atat de fresh ironia si umorul...astral/romanesc si...sa nu uitam ca fara umor intram in ceea ce suntem acum deja, o noapte a mintii, carantinata.Mult curaj si sanatate copilasilor!

    RăspundețiȘtergere
  7. 😃😀😃😀👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻

    RăspundețiȘtergere
  8. SALVEAZĂ-ȚI CĂUTĂȚIA DACĂ ÎȚI IUBIȚI SĂRĂȚIA. Dacă refuz să împărtășesc această mărturie înseamnă că sunt egoist față de mine și de oamenii pe care îi iubesc atât de mult, care ar putea avea probleme similare, soțul meu a plecat după o mică neînțelegere și nu a revenit niciodată acasă la început am crezut că este o glumă el m-a lăsat pentru amanta lui afară, toate acestea s-au întâmplat în septembrie Împărtășesc această mărturie pentru că Crăciunul este la colț și va fi o sărbătoare foarte proastă dacă nu o petreci cu persoana iubită, atât de mulți bărbați își vor trăi soția și vor sărbători De Crăciun cu prietena lor, m-am plâns prietenei mele foarte bune, ea mi-a spus că are o astfel de problemă în căsnicia ei până când a fost prezentată lui DR PADMAN un medic specialist care este specializat în readucerea caselor rupte și căsătoriilor rupte site-ul DR PADMAN: https: // padmanspell.com/index-3.html aruncă o vrajă pentru mine în 2 decembrie, în mod surprinzător soțul meu a venit acasă pe 6 decembrie, scuzându-mă că ar trebui să-l iert că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. cu asta nu voi uita niciodată pe dr. PADMAN care mi-a salvat căsătoria. adresa de contact este padmanlovespell@yahoo.com, https://twitter.com/padman_dr. WhatsApp +19492293867 vă mai puteți salva căsnicia dacă vă iubiți cu adevărat soțul .. https://padmanspell.com/index-3.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumim mult Valeriu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Când l-am găsit pe dr. Ogume, care locuiește în Turcia, am avut nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să mă trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu drag Dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. îl puteți contacta pentru oricare dintre următoarele probleme:

    RăspundețiȘtergere
  11. Vă confruntați cu orice fel de dificultate în viață și doriți o soluție de durată contactează dr. Ajayi, el este un puternic caster de vrăji pe numărul Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    Soțul meu plănuia să divorțeze spunând că s-a săturat de unirea noastră, am fost surprins, deoarece asta a venit dintr-o dată și instinctul meu mi-a spus că ceva nu merge bine, mai târziu am aflat că soțul meu are o femeie afară, l-am întrebat despre asta , s-a enervat într-adevăr și a spus că de aceea vrea să divorțăm, a plecat de acasă timp de 6 luni, când am văzut contactul doctorului Ajayi, războiul vrăjitor, o femeie a explicat cu cine a putut să rămână însărcinată și să aibă un copil cu un medicament pe bază de plante după 9 ani de căsătorie, am luat contactul său și i-am explicat situația cu soțul meu, mi-a spus că soțul meu a fost manipulat de forța întunecată, mi-a spus câteva lucruri de făcut și să fac o vrajă pentru mine, după șapte zile de vraja soțul meu a venit și acasă și a rupt hârtia de divorț, trăim fericiți acum, mulțumită dr. Ajayi. Nu vă fie rușine de problema dvs. căutați ajutor și rezolvați-l.

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Am o mulțime de bucurie și entuziasm în mine, sunt torpey clare, am fost fericit cu căsătoria mea, până când soțul meu a început să asculte bârfele despre mine, nefiind fidelă jurămintelor noastre conjugale, am încercat să-l fac să înțeleagă că sunt bârfe și minciuni, dar a pierdut dragostea, încrederea și încrederea în noi. Așa că am devenit cupluri copleșitoare și apoi am cerut divorțul, mai târziu, ne-am separat. la ani de la divorț, am încercat să duc o viață normală fără el, dar nu am putut, așa că am început o căutare despre cum să-l recuperez pe fostul meu soț, apoi am fost menționat, BaBa ogbogo, un om grozav și extrem de spiritual care a aruncat un dragoste vraja asupra mea și l-a făcut pe EX să mă întorc la mine. Sunt copleșit, așa că îi pierd contactul aici pentru cei care au probleme de relație și căsătorie, așa că poate ajuta cu lucrări grozave. E-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com. Sau numărul lui de WhatsApp ... + 234902018697Luați legătura cu el, vedeți cât de mare și puternic este. De asemenea, ajută în aceste chestiuni ...

    (1) Opriți divorțul.
    (2) Încetează sterilitatea.
    (3) Noroc vraja.
    (4) Vrajă de căsătorie.
    (5) Scăpați de problemele spirituale.

    RăspundețiȘtergere
  14. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  15. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere