Rugăciune spirituală

Doamne Dumnezeule Creator,
Îți mulțumesc pentru tot ceea ce există în viața mea
Și recunosc că există o parte din mine care a permis tot ceea ce a fost și este creat
Prin ceea ce eu sau strămoșii mei am făcut în altă viață sau în aceasta.
Accept acum tot ceea ce este
Și aleg Lumina și Iubirea Divină
Care înalță creația noastră, umană,
Și o oglindește mai clar în Creația Divină.
Îmi asum acum responsabilitatea 
Pentru toate gândurile, emoțiile și faptele mele.
Îți mulțumesc, Doamne, că îmi arăți măreția mea
Și că mă ajuți să văd măreția în fiecare alt om.
Mă așez acum pe locul meu în planul divin
Și în raport cu fiecare om din viața mea.
Sunt aliniat cu misiunile mele personale
Prin care am șansa de a mă exprima pe mine
Și de a fi cine am venit să fiu în această viață.
Mă conectez acum la Sursa Vieții și a tuturor Universurilor
Pentru a accesa ceea ce este al meu și doar al meu în plan divin.
Îmi adun acum toată puterea mea de a sluji Binele, Adevărul și Frumosul
Și de a respecta alegerile fiecărei ființe de a fi cine este.
Sunt recunoscător pentru tot ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am
În substanța mea divină
Și în forma în care experimentez și evoluez pe această planetă.
Îmi concentrez acum toată atenția mea
Pe atingerea potențialului meu divin
Prin vindecarea mea pe toate planurile, mental, emoțional, fizic, 
Prin armonia și echilibrul din interior
Care aduc pace și iubire în toate relațiile mele.
Sunt recunoscător tuturor Ființelor de Lumină,
Tuturor ghizilor spirituali 
Și tuturor Oamenilor prin care Dumnezeu lucrează pentru mine.
Eman bucuria de a fi liber
Să simt, să văd, să aud și să transmit
Energia și informația prin Mintea Divină
În cea mai înaltă dimensiune la care am acces
Și mi se îngăduie.
Sunt încredințat că toate nevoile mele sunt asigurate
Și că dispun de toate resursele pentru a da acestei vieți pe care o trăiesc
O formă care să aducă Jos cât de mult mi se permite și merit din ceea ce este Sus.
Și da, merit tot ce este mai bun!
Și sunt suficient de bun în fiecare clipă!
Mă iubesc și mă accept așa cum sunt,
Onorez moștenirea părinților și a strămoșilor mei
Și păstrez de la ei doar ceea ce corespunde
Cu drumul meu divin în această viață, cu misiunile mele personale și cu Destinul meu.
Dau înapoi ceea ce am luat asupra mea ca om și le aparține doar lor.
Îmi accept Destinul
De a fi un canal pentru Dumnezeu cel Adevărat
Și las Iubirea Divină să curgă prin mine.
Sunt (rostește-ți numele),
Am (rostește-ți vârsta),
Și îmi declar prezența divină aici și acum.
Amin!

Valeriu Pănoiu

39 de comentarii:

  1. Mulțumesc Valeriu ! Esti un om înzestrat , te urmăresc cu drag 🙏

    RăspundețiȘtergere
  2. AMIN!Mulțumesc cu recunoștința și iubire infinită!Slava lui dumnezeu pentru toate!🙏❤

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc cu infinita recunostinta !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc cu infinita recunotinta !

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc! O yi binecuvantata cu IUBIRE şi Lumina Divină

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunată rugăciune!

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos si profund! Multumesc! Sa fii binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
  8. Gabita Graur13 aprilie, 2021

    Multumesc cu recunostinta !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulțumesc cu recunoștință și accept cu bucurie și iubire! ��

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc mult Valeriu! Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Superba sincronicitate,multumesc

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumim cu profundă recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  15. DANIELA PUSCAS13 aprilie, 2021

    Multumesc cu recunostinta!Foarte frumoasa rugaciunea! Binecuvantari Divine!

    RăspundețiȘtergere
  16. Mulțumesc, cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  17. O rugăciune puternică şi frumoasă�� Amin��Multumim Valeriu!Slăvit fie DOMNUL ��

    RăspundețiȘtergere
  18. Vă mulțumesc! O rugaciune minunată! 🙏

    RăspundețiȘtergere
  19. Și eu vă mulțumesc !
    Înălțătoare rugăciune !🙏 😇

    RăspundețiȘtergere
  20. Mulțumim, Doamne ajută tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  21. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  22. Multumesc din tot sufletul,cu recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
  23. O rugaciune care ajunge la suflet !

    RăspundețiȘtergere
  24. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut să rămână niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a determinat pe mine și pe copiii mei să suferim dureri severe. Am încercat tot posibilul să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu era să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Deci, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac de plante medicinale.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  25. Multumesc! Este o cheie a sufletului!💝

    RăspundețiȘtergere
  26. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte plină de bucurie din viața mea, datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr.saguru, ajutându-mă să-l recuperez pe fostul meu soț cu vraja sa de magie și dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic, deoarece soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am dat peste e-mailul Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fosta și ajuta la fixarea relației. și face oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea și apoi îi cer ajutorul, dar, spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și aici sărbătoresc acum pentru că soțul meu s-a schimbat complet definitiv. El vrea întotdeauna să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezentul meu. Îmi place foarte mult căsnicia mea, ce mare sărbătoare. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat jucător de vrăji. AVETI NEVOIE DE AJUTOR ATUNCI CONTACT CU DOCTORUL SAGURU ACUM CU E-MAILUL: drsagurusolutions@gmail.com El este singurul raspuns la problema ta si te face sa te simti fericit in relatia ta. și este, de asemenea, perfect în
    1 VRAIE DE IUBIRE
    2 CÂȘTIGĂ EX BACK
    3 FROTUL MOMENTULUI
    4 PROMOVAREA VRAJELOR
    5 PROTECȚIA VRAJILOR
    6 VRAJA DE AFACERI
    7 VRAJA MUNCĂ BUNĂ
    8 VRAJIA LOTERIEI ȘI VRAJA CAZULUI CURȚII

    RăspundețiȘtergere
  27. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  28. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către (ALB). MAGIC), i-am scris pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile lui și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus ca sunt insarcinata, asta a adus bucurie gospodariei mele, in sfarsit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie maritata fericita, toate datorita (MAGIA ALBA), contactati-l pentru orice fel de solutie,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să te întorci cu iubitul tău.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    el te va ajuta imediat.
    E-mail: findritualforlife@gmail.com
    +3550685677099
    +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  29. Sunt foarte fericită în această zi pentru că tocmai mi s-a întâmplat o minune, nu mă așteptam să mai fiu alături de iubitul meu, dar datorită lui DR DAWN, un magician puternic care a făcut-o posibil. Căutam online pe 15 aprilie 2022 pentru a vedea cum îmi pot restabili viața amoroasă și am dat peste multe mărturii despre DR DAWN. Mă apropii de ea și sunt recunoscătoare pentru ajutorul ei, acum iubitul meu s-a întors cu mine. Mulțumesc DR DAWN Voi continua să depun mărturie pentru tine. puteți avea încredere în DR DAWN pentru a vă rezolva problemele %100, contactați sincer e-mail, dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  30. Salutare tuturor, ma numesc Gisela din Grecia, vreau sa ii multumesc minunatei Dr. Dawn pentru ca m-a ajutat si mi-a restabilit casnicia rupta, nu am crezut niciodata ca dupa ce ma despartim timp de 2 ani voi putea sa-mi recuperez sotul. încercând toate mijloacele mele să-l recuperez, ceea ce am eșuat de multe ori și am decis să nu mai încerc, ci doar după ce am dat peste cum acest bărbat minunat pe nume Dr. Dawn a restabilit căsnicia ruptă de 7 ani a altcuiva și a fost uimit pentru că a mea avea doar 2 ani. vechi. Așa că a trebuit să încerc dacă mă poate ajuta și pe mine, ceea ce a făcut cu puterile lui și, pe scurt, acum îl am pe soțul meu acasă și trăim fericiți împreună ca niciodată. Vreau să apreciez și să-l recomand pe Dr. Dawn tuturor celor care au nevoie de ajutor în orice domeniu al căsătoriei sau relației și vă pot asigura că Dr. Dawn va restabili unitatea în casa voastră distrusă. Îl poți contacta pe e-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  31. Marea mea mărturie despre modul în care concep cu ajutorul DR DAWN, am reușit să rămân însărcinată, dar mi-a fost foarte greu să rămân însărcinată, am fost diagnosticată cu PCOS și insuficiență ovariană prematură, dar după mulți ani de încercare încă nu a fost posibil concepe până când am dat peste DR DAWN, am cumpărat de la el un medicament pe bază de plante pentru sarcină cu ingrediente naturale și mi l-a trimis prin UPS și după ce l-am folosit așa cum mi-a spus el, două săptămâni mai târziu eram însărcinată și această știre m-a făcut cea mai fericită femeie de pe pământ, am născut un băiețel frumos, tot cu ajutorul lui DR DAWN, sunt însărcinată în 8 luni acum, voi sfătui pe toți cei care caută ajutor pentru a rămâne însărcinată. sau poate pentru a vă împăca cu iubitul sau partenerul lor, puteți contacta acest medic grozav, a ajutat o mulțime de oameni pe care i-am prezentat, este o persoană foarte sinceră și de încredere, scrieți-i pe Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  32. Sotul meu s-a intors!!! După 1 an de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Am vrut să termin, aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost rupt emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr DAWN. Unii au mărturisit că și-a adus înapoi fostul, alții au mărturisit că restaurează uterul și vindecă afecțiunile cu ierburi. Pe mine m-a interesat mai mult împăcarea cu soțul meu, pe care dr. DAWN a făcut posibilă aducerea soțului meu înapoi în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Toate mulțumim Dr. DAWN. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. Căci are orice fel de provocări,
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere