Vieți paralele în lumi diferite! Jupiter în Gemeni: 26 mai 2024 – 10 iunie 2025

Despre ce e vorba?

Se zice că fetele bune ajung în Rai, în timp ce fetele rele ajung unde vor ele, mai ales că profită din belșug de tranzitul lui Jupiter în Gemeni care are loc, conform calendarului, între 26 mai 2024 și 10 iunie 2025. Un tranzit plin de lumini și umbre, în care de multe ori ne trezim la o realitate care demontează schemele mentale. Tot ce reprezintă normă, standard, canon atinge limitele și dă pe dinafară, pentru că viața pe această planetă este departe de ideal. Sigur, la nivel conceptual trăim după etaloane, după principii și valori, însă nu sub domnia lui Jupiter Îngemănatul. Iar noi, pământenii, suntem după chipul și asemănarea Marelui Atotstăpânitor, Zeul Zeilor. Dânsul ne învață CĂILE ALTERNATIVE. Drumul drept nu este cel care ne duce neapărat și la destinație.

Relații, carieră, bani

Pe calea lui Jupiter în Gemeni ne întovărășim cu parteneri care merg în aceeași direcție, facem alianțe provizorii, iar dacă este cazul, ne facem frate cu dracul ca să trecem puntea. Pe actuala configurație astrală nu mai vorbim despre compromisuri, despre a tolera oameni cu care în alte condiții nu ne-am asocia sau pe care i-am respinge pe motiv de imoralitate, de exemplu. Nu e niciun compromis, se cheamă strategie, forțele se unesc pentru ca fiecare dintre ele să-și atingă propriul obiectiv. Ce face celălalt, nu e treaba mea, pe mine mă interesează interesul meu. Cu Jupiter în Gemeni ne descurcăm, găsim soluții și, mai ales, activăm relații.

Calitatea umană nu mai este neapărat un reper, avem puterea de a vedea sâmburi de lumină în orice întuneric. Adaptabilitatea la context și flexibilitatea sunt mai mult jocuri ale minții decât semne de schimbare interioară. Gemenii sunt o zodie mentală, de Aer, ceea ce face ca raționalizarea să fie principalul mecanism al gândirii. Ne concentrăm în capul nostru pe ideile, argumentele și scuzele care să ne ajută să ne împăcăm cu alegerile pe care le facem. „Sigur că nu e om de caracter, dar e sufletist.” „N-am vrut, dar a fost vina ei.” „Îl iubesc, sigur că sufăr și sunt nefericită, dar nu stau cu el pentru bani, nu mă ține nimic material legată de el, puteam să plec de mult și, totuși, n-am făcut-o. E clar, dragostea ne leagă, n-are cum să fie altceva.” 

Relațiile interpersonale sunt motorul tuturor acțiunilor timp de un an de zile. E puțin probabil să facem ceva pe cont propriu, înfruntând morile de vânt, pozând în eroi. Energia cosmică aduce împreună elemente disparate, coagulează, realizează colaje. Întregul e format dintr-un mozaic. Totul capătă formă din fragmentele puse cap la cap. Cât e Jupiter Geminus pe tron, ne concentrăm pe părțile care se vor contopi într-un rezultat final. Asta dacă vom avea vreun rezultat sau vreun final. Jupiter în Gemeni de obicei începe și nu termină, începe mai multe în același timp, mai adaugă încă ceva la altceva pe care-l lasă neterminat.

Vibrația jupiteriană în Gemeni este una de multiplicare, de adăugare, de înmulțire. Unde încape o friptură, mai intră și o prăjitură. Dacă te duci o dată, te duci de fiecare dată. Stai liniștit, nu trebuie să renunți neapărat la ceva, poți să iei asupra ta încă ceva suplimentar. De pildă, de ce să îți schimbi locul de muncă? Mai ia-ți încă unul sau măcar o colaborare, dar păstrează ceea ce ai! Trăim în mai multe planuri în același timp, uneori cu vieți paralele în lumi diferite.

Jupiter în Taur ne-a povățuit un an de zile să investim, să punem deoparte, să lăsăm acolo ca să fie, adică să strângem, să colecționăm, să tezaurizăm, să băgăm banii, timpul și energia în bunuri de valoare sau să investim în creșterea noastră (școli, cursuri, diplome etc.). În Gemeni, Jupiter ne cheamă să transformăm în monedă de schimb ceea de am acumulat și să dăm mai departe ceea ce am învățat. Ce ai și ce știi e timpul să valorifici. Tranzitul favorizează schimburile, tranzacțiile, vânzările, achizițiile, comerțul, atragerea de fonduri.

Principiul dublului funcționează ceas, adică după ceasul cosmic. Cei care au un copil, de exemplu, mai pot să procreeze și au jurat că nu mai fac copii, se vor mai gândi la al doilea. Cei care au trecut printr-un divorț și au jurat că a doua căsătorie nu va mai exista, pot avea o surpriză. Cei care au o casă, s-ar putea să investească încă într-una, fie în casa de la țară, fie într-o casă de vacanță. Lângă o facultate mai merge una, un masterat poate fi dublat de un alt masterat sau de ce să faci un doctorat când poți să faci două? Întrebări legitime pentru Jupiter în Gemeni.

De la filosofie la practică

Jupiter în Gemeni este neobosit în a deschide noi și noi dosare ale vieții. Cei încrâncenați, cu frică de eșec, se vor izbi de limitele lui Jupiter în Gemeni, care demontează tot ce este fix și preferă variabilele. Tranzitul ne invită să luăm lucrurile mai ușor, cu lejeritate, cu bucurie, cu plăcere și cu umor. Dacă iese, iese, dacă nu iese, asta e. O să iasă odată și odată, iar dacă nu va ieși, nu-i nimic, iese altfel sau iese altceva. „Ceva, ceva tot o ieși” pare titlul perfect în acest context, cel cu Jack Nicholson, Diane Keaton și Keanu Reeves. 

                                                        IMPORTANT E SĂ ÎNCERCI!

Acesta este mottoul lui Jupiter în Gemeni, care nu cunoaște frica de penibil sau de eșec. O clipă de curaj poate să schimbe viața. Să ne gândim la o scenă cu adolescenți, vârsta preferată a Gemenilor: el o vede, ea e prea frumoasă, el timid, vrea să o invite la un film, dar se teme să nu fie respins, însă Jupiter în Gemeni îi șoptește: „Respiră și du-te la ea. Curaj” Te gândești că zice nu, dar dacă zice da? Atunci să vezi panică?!” Ironiile sorții nu sunt deloc rare în această baie astrală. Nu e de mirare că mulți se vor comporta ca niște adolescenți curioși care cred că toată lumea poate fi a lor, indiferent de vârstă.

Lumea lui Jupiter în Gemeni este colorată, nu se derulează între alb și negru. Mai mult, extremele se ating și devin reversibile. Jupânul Jupiter pare deseori un spiriduș pus pe farse, care le încurcă partiturile instrumentiștilor și în loc de muzică simfonică le dă să cânte altceva. „Se mai întâmplă!”, iată una dintre replicile perioadei. Muzică clasică, rock, manele, totuna. În politică, stânga sau dreapta, tot aia. În desene animate, precum și în realitate, Doamna și Vagabondul, Frumoasa și Bestia au făcut oricum dintotdeauna casă bună. Trăim o fascinație a opozițiilor, în fața căreia îngheață reacțiile, pentru că deseori nu știm cum să ne comportăm. Ca într-o comedie romantică, în momentele acelea în care n-ai ști ce să faci: să râzi, să plângi, să te întorci și să pleci, să-i dai una, să-l trimiți la origine sau să-l pupi și să-l iei acasă. Cert este că opțiuni sunt, așa că avem permanent de ales dintre mai multe variante.

Ca să înțeleagă toată lumea acest tranzit, vă propun un exercițiu cu note jucăușe, malițioase, sadice, specifice lui Jupiter în Gemeni: luați de mână doi copii sub 7 ani, duceți-i într-un raion cu jucării și spuneți-le că au voie să aleagă fiecare una singură. Acum, că v-ați prins, vă las cu copiii în magazin, convins că vă descurcați cu abilitatea lor de a face alegeri, de a respecta limitele și de a manipula! Succes!

Domeniile vizate pentru fiecare zodie și Ascendent: 

Berbec: succes la examene, călătorii, achiziția unui mijloc de transport, acte și contracte.

Taur: resurse financiare, schimbări profesionale, succes material, independență.

Gemeni: noi drumuri, decizii înțelepte, afirmare, vitalitate.

Rac: rezolvări miraculoase, încheieri de capitole, finalizări, protecție divină.

Leu: viață socială, proiecte pe termen lung, protectori influenți, popularitate.

Fecioară: ascensiune, schimbări în carieră, reputație, statut social.

Balanță: nouă mentalitate, evoluție, performanță prin studii sau străini și străinătate.

Scorpion: afaceri, tranzacții, venituri surprinzătoare, asocieri avantajoase.

Săgetător: clarificări în relații, parteneriate, dreptate, cuplu.

Capricorn: sănătate, muncă apreciată, rutină, ordine, normalitate

Vărsător: pasiune, entuziasm, dragoste, copii, creativitate.

Pești: succes domestic și familial, tranzacții imobiliare, pace cu trecutul.


Sursa foto: https://foreverconscious.com/intuitive-astrology-jupiter-in-gemini-2024-2025

2 comentarii:

  1. Mulțumesc..ești omul care mă luminezi și mă relaxezi..te apreciez din tot sufletul draga Valeriu..i ți spune o d' na de 67 de ani..!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim cu apreciere

    RăspundețiȘtergere