Mercur retrograd în Rac și viața ca muzeu

Prima seară de Mercur retrograd, ultimul episod vizionat din cel de-al treilea sezon al serialului turcesc fenomen „Un alt sine”. Una dintre ipotezele finale acestui film-eseu despre viață, vindecare și iubire pornind de la metoda constelațiilor de familie este aceea că noi nu suntem victimele strămoșilor noștri, ci moștenirea pe care o ducem mai departe. Cred că lui Bert Hellinger, părintele constelațiilor, i-ar fi plăcut să mai trăiască puțin doar cât să apuce acest film, dacă nu cumva a plecat tocmai ca să-l inspire de acolo de unde s-a dus. Hellinger a petrecut și studiat ani de zile în Africa, iar simbolic, la finalul serialului, iubitul protagonistei, antropolog, pleacă într-un stagiu de cercetare tocmai... în Africa, integrând și onorând la un nivel foarte subtil însăși istoria acestei căi de vindecare printr-o povestire în ramă. 

Mercur zăbovește cu încăpățânare parcă mai mult ca oricând în semnul Racului. Și-a făcut intrarea pe 1 iunie, va părăsi acest sector abia pe 9 august, iar între 29 iulie și 24 iulie se află în mers retrograd. 

Inevitabil, asocierea dintre planeta Mercur și zodia Racului ne întoarce cu fața spre trecut, dar nu cu scopul de a-l retrăi, ci de a-l analiza. Noi suntem suma amintirilor noastre, ceea ce ne poate transforma în victimele propriului trecut. Sensul acestui tranzit este selecția și ordonarea evenimentelor cu impact emoțional. De aceea, retrogradarea lui Mercur în Rac deschide un Muzeu al Amintirilor. Tindem să ne întoarcem cu gândul în trecut, la ceea ce ne-a provocat cele mai intense emoții sau la oamenii care au contribuit la evoluția noastră. 

Numai că la muzeu exponatele nu sunt vii. Ele nu sunt acolo pentru a ne stârni dorințe, lacrimi sau reacții, ele sunt doar piese, relicve, antichități care se cer așezate în catalog, fiecare după rolul său. Este timpul să dăm fiecărei emoții, fiecărei trăiri și fiecărei persoane din trecutul nostru locul său de drept. E timpul să privim în față cu autocontrol fiecare scenă care ne-a transformat în cine suntem azi. E timpul să onorăm fiecare om din viața noastră cu tot ce a venit să ne aducă și să ne învețe, indiferent cât de dureroasă ori plină de promisiuni neîmplinite a fost experiența. 

E timpul să păstrăm în muzeu doar ceea ce ne-a făcut mai puternici, să ne eliberăm de persoanele care nu mai fac parte din drumul nostru, să le mulțumim și să ne acceptăm propriul destin aflat dincolo de ceea ce ar fi putut să fie odată, dar n-a fost să fie. 

Retrogradarea mercuriană începe sub auspiciile Lunii Pline din Capricorn, din 30 iunie după miezul nopții, care pune capăt unui proces de consolidare a personalității început la Luna Nouă în Capricorn din 18 ianuarie 2026. 

Mercur retrograd și Soarele în Rac ne forțează acum să păstrăm doar obiceiurile care ne fac sufletul să tresalte. A relua o obișnuință, a practica din nou un hobby, a reintroduce un ritual în practica zilnică, a ne întoarce la ceva ce ne aduce bucurie, scop și sens, a căuta siguranța emoțională și sentimentul apartenenței în forme care ne armonizează cu noi și cu ceilalți reprezintă directive astrale până pe 24 iulie. Capricornul, administratorul Muzeului Amintirilor și Emoțiilor, se asigură că păstrăm doar ceea ce ne este de folos ca să construim. Din trecutul dureros luăm doar lecțiile, iar din amintirile fericite ne tragem puterea. 

Axa Rac-Capricorn ne aduce aminte să păstrăm din trecut ceea ce este util. Trecutul are autoritatea profesorului, a învățătorului înțelept, a maturității. Dacă dăm vina în continuare pe părinți, pe oamenii care ne-au făcut să suferim, pe ceea ce ni s-a întâmplat, ne lăsăm toată puterea personală în spate și uităm că suntem responsabili pentru alegerile pe care le facem acum. Nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar putem alege să privim beneficiile. 

Energia lui Mercur retrograd din Rac filtrată prin Luna Plină din Capricorn cere de la fiecare dintre noi autoritatea de experți câștigată prin experiență. Alternativa este să rămânem victimele propriului trecut. Noi decidem acum ce moștenire ducem mai departe prin exponatele pe care le inventariem în catalogul muzeului personal.

 Sursa foto: https://blog.align27.com/your-predictions-mercury-retrograde-in-cancer/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu