O judecată și doi vrăjitori. Un nou ciclu astrologic de 10 ani începe în august 2024!

O dată la 10 ani se săvârșește una dintre Marile Taine astrologice, un eveniment care aduce la aceeași masă două forțe extreme convocate să rezolve stările de necesitate. După fiecare deceniu de viață măsurat pe Pământ, o energie cosmică ne mătură planeta și mai filtrează din reziduurile mentale, emoționale și fizice produse de specia dominantă, în prezent Omul. Globul Pământesc devine globul de cristal prin care se uită doi mari vrăjitori care pun în cumpănă echilibrul terestru. Cel denumit Marele Benefic, adică Jupiter, și cel botezat Marele Malefic, adică Saturn, stau la sfat și se pun de acord în ceea ce privește ajustările necesare pe planeta noastră. „Ce tâmpenii au mai făcut pământenii?” par a se întreba de fiecare dată cele două entități. Și de data aceasta va fi un consiliu foarte lung, care va dura aproape 11 luni. Pare că mai mult de 10 ani nu ne suportă nici Universul imediat fără să intervină, atât de multă energie toxică expulzăm în spațiul intergalactic.

Ca la o ceremonie japoneză sfântă a ceaiului, Jupiter se așază într-un colț, Saturn într-altul, în timp ce holograma Pământului e privită și judecată la mijlocul ringului. Dacă am pomenit de „colțuri”, e clar că vorbim despre aspectul de „cuadratură”, cel de 90 de grade între planete. El se petrece de 3 ori la orb perfect în 2024-2025, prima dată pe 20 august și apoi pe 24 decembrie 2024, cu Jupiter în Gemeni și Saturn în Pești, apoi pe 15 iunie 2025, cu Jupiter în Rac și Saturn în Berbec. Așa se explică acel interval de aproape un an în care, cu intermitențe, efectele careului dintre Jupiter și Saturn ne ies prin piele.

Iată cum doi Mari Preoți oficiază o liturghie cosmică de ridicare a vibrației pe Pământ. Vorbind despre două contrarii care se atrag, nu e de mirare că suntem din nou pe cale să experimentăm o amplificare a celor două principii, lumina și întunericul. Devine din nou evident că răul devine și mai rău, iar binele devine la rândul său mai bun. Intrăm într-un portal de creștere a nivelului de conștiință la nivel planetar. Singura problemă este că viteza luminii accelerează manifestarea întunericului. Iar din această ciocnire ieste din nou la suprafață emoția planetară dominantă, întreținută prin mass-media, prin mediul online și prin rețelele de socializare: FRICA!

Cuadratura Jupiter-Saturn pregătește terenul pentru controverse și discreditări ale unor oameni care sunt condamnați și executați public din oficiu, fără a avea ocazia să se apere. Vedem, de exemplu, pe un canal de știri, titlul „doctorițele criminale”, în condițiile unei investigații neterminate, unde nu a fost dovedită fapta. Dar oamenii știu mai bine că respectivele sunt vinovate. SIMPLA SUSPICIUNE E SUFICIENTĂ PENTRU A INCRIMINA PE CINEVA. La acest nivel de mocirlă se bălăcește umanitatea. 

Uitându-ne strict pe harta României, nu îl putem trece cu vederea pe acel Marte din Capricorn în casa a XII-a, care va fi activat în toamnă, între 1 septembrie și 19 noiembrie, de revenirea lui Pluto în Capricorn pentru ultima oară în următorul sfert de veac. Parcă ni se pregătește ceva, mai corect spus ar fi „parcă ni se coace ceva”. Niște interese mai mari decât noi, dintre cele oculte, pe care nu le putem controla din țară, urmăresc să ne târască într-o direcție care e deja dictată. Este evident că se jonglează cu două forme ale fricii:

  1. războiul – intoxicarea cu mesaje despre o amenințare iminentă care cere un răspuns.
  2. boala – crește numărul cazurilor de virusul-căruia-nu-i-vom-rosti-numele și deja parcă plutește în aer un scenariu cu măsuri restrictive și de control al populației. 

Cert este că se caută justificări pentru niște măsuri prestabilite, se vânează țapi ispășitori, iar dacă nu apare contextul potrivit, nicio problemă, el este provocat. Voi chiar n-ați văzut niciun film în care una dintre părțile beligerante, de pildă, își bombardează singură un spital și dă vina pe dușman pentru a poza în victimă și a legitima războiul? N-ați trăit niciodată vreo experiență în care hoțul să strige hoții? N-ați văzut măcar vreun fotbalist care se tăvălește în careul advers chiar dacă nu a fost atins, ca să cerșească și chiar să primească un penalty? Voi n-ați auzit de nicio femeie care s-a zgâriat singură și și-a luat certificat medico-legal că a fost bătută de bărbat? Nici de vreun așa-zis bărbat n-ați auzit, care să-și fi acuzat nevasta de fapte fabricate, care să fi plătit martori mincinoși și să fi câștigat copiii în instanță la divorț? 

Toate faptele de mai sus sunt cât se poate de plauzibile pe cuadratura Jupiter-Saturn. Pare mai mult un salt „karmic” decât un salt „cuantic” perioada august 2024 – iunie 2025, dar ne interesează rezultatul: saltul de conștiință. Procesul în sine este unul de curățare. Frica, de exemplu pentru a fi eliberată, e nevoie să fie scoasă la suprafață, de aceea se vor intensifica atacurile de panică, anxietatea generalizată, paranoia și isteria în masă. 

Numai că acest înveliș nu va putea să umbrească cele 3 straturi ale miezului de lumină care strălucește în această perioadă de triaj: 

  1. Sacrificiul de sine. Nu în sensul de anulare de sine, ci de misiuni personale. Oricine are o vibrație luminoasă, va avea ocazia să o folosească pentru a-i proteja pe ceilalți. Cel mare va putea să-l apere pe cel mic pentru a-și dovedi măreția. Lumina va prelua, va amortiza, va alchimiza răul și fiecăruia i se va da după puterile sale. Nu va exista purtător de lumină căruia să nu i se ceară o plată și care să nu ia asupra sa o bătălie care să răscolească și să biruie atâtea umbre câte poate să ducă.
  2. Înălțimea viziunii. Cei care fac lucruri motivați de o forță mai mare decât ei au toate ușile deschide. Interesele meschine, câștigurile ușoare în dauna altora, manevrele speculative vor fi și ele încurajate de soldații celeilalte armate, numai că nimic din ceea ce nu este spre folosul comun nu durează. Marii câștigători sunt cei care întreprind acțiuni prin care se pun în slujba altora, prin care servesc un ideal uman, prin care se erijează în păstrătorii valorilor umane, naționale și universale.
  3. Meritocrația. Da, sunt semne. În sfârșit! Unii așteaptă de un deceniu, alții de două, alții de trei sau chiar mai multe să se reinstaureze o ordine sau să se îndrepte o strâmbătate. Vom vedea ce se poate repara din trecut, cert este că 2024 și 2025 sunt ani în care succesul nu vine „la plesneală”, „la noroc” sau „la întâmplare”. La examenele de absolvire sau de admitere în diferite forme de învățământ, cine știe ajunge unde vrea, cine bâjbâie și se bazează pe șansă ajunge unde poate și unde se mai găsesc locuri. Fiecăruia i se dă acum după merită, valoarea poate să fie recunoscută și plasată acolo unde este nevoie de ea. În orice echipă, la câțiva incompetenți sau la câteva pile e nevoie și de o minte luminată care să-i descurce pe toți. În orice junglă umană, chiar și acolo unde meschinăria și orgoliile domnesc parcă dintotdeauna, se infiltrează oameni de bine. Pe unii dintre ei îi vom vedea în toată splendoarea lor în următorii 10 ani, dar esențial este că ei încep să urce și să-și facă cuib în poziții din care pot face mult bine. 

Cert este că toți cei de bună credință care au rămas fideli valorilor lor, au trudit și nu s-au vândut, de obicei blamați, invidiați și discreditați, vor avea ocazia să se convingă că tot ce au făcut are un rost, a meritat și nu a fost în zadar. 

Iar mai presus de tot și de toate, atât spiritele lui Jupiter, cât și cele ale lui Saturn și ale Mamei Pământ ne transmit pe toate canalele îndemnul regal: NIHIL SINE DEO. NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU. Căci toți cei care îl au pe Dumnezeu în ei Îl vor chema spre ajutor, iar toți cei care nu Îl au pe Dumnezeu în ei vor ajunge să-L invoce ca să-i apere.

Sursa foto: https://www.cbr.com/gandalf-the-white-stronger-than-saruman-lord-of-rings/

21 de comentarii:

  1. Respect , recunostinta , mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-nu-nat! Ca de obicei, punct ochit, punct lovit! Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc pentru articol! Minunat scris, bine ar fi să-l citească cât mai mulți și să-l și înțeleagă pe măsură!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc!Mulțumesc! Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc frumos pentru articol foarte interesant!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai clar de atât nici nu se putea......

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc pentru aceste informații prețioase!

    RăspundețiȘtergere
  9. Lumină in atâta intuneric!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulțumesc mult pentru informațiile din articol @

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte frumos scris. Minunat.🙏🏻🙏🏻🙏🏻

    RăspundețiȘtergere
  12. Morariu Elena15 august, 2024

    Excepțional!!!🙏❤️

    RăspundețiȘtergere
  13. 🙏Mulțumesc foarte mult, cu recunoștință și apreciere!
    🌞Citesc și ascult cu bucurie tot ceea ce oferiți!

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc! Ma intreb oare se reiau aceleasi intamplari bune/ rele de acum 10 ani?

    RăspundețiȘtergere
  15. Genial 🙋‍♀️💪❤️

    RăspundețiȘtergere
  16. Știam că ciclul este de 11 ani...da îmi place textul,e plin de speranțe!

    RăspundețiȘtergere

Atelier: Anul astrologic 2025, 12 și 19 decembrie 2024, online

În avanpremiera anului 2025 facem o întâlnire dublă pe 12 și 19 decembrie 2024, online, de la 20:00 la 23:00. Întâlnirea este pentru cunoscă...