Este timpul pentru puțină filosofie. Astrologia împrumută principiile de lucru din concepțiile despre lume ale filosofilor presocratici, trăitori cu 400-600 de ani înainte de Hristos. Vă propun o temă de lucru inedită, de cultură generală, cu aplicație în astrologie: Povestea CELE 4 ELEMENTE în filosofie și astrologie.
Facem cunoștință cu școlile de gândire ale Antichității și cu figurile lor dominante, de la Thales din Milet, Anaximandru, Anaximene și Empedocle, care au dezbătut statutul celor 4 substanțe primordiale din care este alcătuită materia - apă, foc, aer, pământ - până la Pitagora, pentru care numărul reprezintă substanța a tot ceea ce există, sau Leucip, cel care a afirmat că nimic nu este întâmplător și că toate lucrurile se nasc cu motiv și dintr-o necesitate.
Ne întoarcem, așadar, la originile filosofiei ca să ne aventurăm în originile astrologiei pentru a înțelege modul în care cele 4 elemente se combină între ele pe cer ca materie oglindită în principii spirituale.
Organizare:
Joi, 7 august - duminică, 10 august. Gazdele ne primesc joi după prânz, ca să profităm de plajă.
Activitățile de astrologie propriu-zise sunt programate vineri și sâmbătă, ne organizăm la fața locului, fie 2-3 ore dimineața și seara, fie în jurul orelor prânzului, când nu se poate face plajă. Avem condiții de cazare ca la mare, dar pe Dunăre, cu nisip fin și apă limpede, posibilitate de plimbare cu barca pe brațul Borcea, explorare a frumuseților pitorești ale naturii și ale orașului gazdă. Pe ostrovul din fața plajei, unde se poate ajunge și înot, se cultivă pepeni, tot acolo se află o stână de oi.
Tarif cazare + masă:
660 lei/persoană în camere de 2 persoane
All inclusive: cazare și toate mesele (mic-dejun, prânz, cină) incluse (fără băuturi). Joia - ajungem după-amiaza (servim cina împreună), duminica ne răspândim după ce servim prânzul împreună. Apa și fructele de sezon nu lipsesc de pe masă, orice altă băutură de la bar, precum și închirierea șezlongurilor sunt contracost.
Tarif curs: participanții achită 300 de lei (la fața locului).
Se poate veni cu familia - soț, soție, copil etc. La curs plătește numai cine participă, câtă vreme noi suntem la curs și avem treabă cu ale noastre, restul au program liber ales.
Înscriere: până pe 1 iunie 2025.
Avans: Locul se rezervă în baza unui avans de 250 de lei/persoană, trimis în cont până pe data de 1 iunie. Restul de plată - la cazare.
Înscrierile se fac doar pe mail: valeriu.panoiu@gmail.com.
Mesajul ce conține intenția de participare va primi în maxim 2-3 zile un răspuns cu orice alte detalii solicitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu