De ce greșesc astrologii și ce nu înțeleg oricum oamenii?

Se întoarce o doamnă să stea de vorbă cu mine după 4 ani și îmi spune că este proaspăt divorțată. Îmi amintește că la precedenta consultație evaluasem situația ei din căsnicie și trăsesem concluzia că mariajul era încheiat, iar divorțul iminent. Nu m-a putut contrazice, dar a ales să rămână acolo. Abia după 4 ani a reușit să obțină hârtia de divorț. I-am explicat că totul e în regulă! Atât a avut ea nevoie să se convingă și să se sature de o toxicitate pe care o cunoștea de atâta timp. Un caz fericit, în care astrologul timp de 4 ani nu a avut dreptate, pentru că ceea ce a anticipat, nu-i așa, nu s-a întâmplat atunci când el s-a pronunțat și când persoana a întrebat. Sau predicția a fost corectă și a avut, de fapt, dreptate? Care este veriga lipsă?

Se cheamă LIBER ARBITRU. Oamenii au întotdeauna Liber Arbitru să nu meargă pe drumul lor, să nu facă ce trebuie, să nu-și îndeplinească misiunile, să refuze ce e al lor, să nu-și asume responsabilități, să nu înceapă sau să nu încheie acțiuni la timpul lor. Oamenii au Liber Arbitru să greșească, cum s-ar spune, ceea ce de fapt înseamnă să învețe din experiență. Iar unii au nevoie de 2 luni, de 2 ani, de 7 ani ca să ia sau ca să nu ia deciziile care corespund cu călătoria lor prin această viață. Unii mor și tot nu se luminează, alții se întreabă până la sfârșit de ce au trăit.

Sunt 2 căi de a evolua: CUNOAȘTEREA sau TRĂIREA. Cele două sunt conectate, desigur, cu mențiunea că cei ce merg pe calea cunoașterii trăiesc în mai mare acceptare, înțelegere, ușurință, discernământ, detașare, materializare. Alegerile se fac la timpul lor, iar respectul față de planul divin este deasupra dorințelor personale. Cunoașterea dă acces la înțelepciune, care stăpânește dorințele și dă sensuri profunde plăcerilor.

Cealaltă categorie de oameni aleg doar să trăiască. Adică să treacă din experiență în experiență adesea fără să înțeleagă ce li e întâmplă și fără să identifice tipare repetitive pe car ar putea să le vindece, dorindu-și să le fie bine și ușor și să treacă cu succes prin încercările vieții. Ei acumulează de toate, se luptă, aleargă mereu spre altceva, suferă dând vina pe alții, se victimizează, fug, agresează, caută gloria, au așteptări uriașe, vor să aibă mereu dreptate, fac pe supereroii, adică își validează egoul. De aceea, în vremuri de restriște, cei ce sunt pe calea cunoașterii au parte de transformări interioare care îi acordează pe noi vibrații pline de revelații, intuiții, oportunități, în timp ce aceia care doar trăiesc văd cum se prăbușește lumea lor exterioară și pierd ceea ce reprezenta pentru ei suprema valoare: bani, funcție, reputație, sănătate, siguranță etc. Cert este că de evoluat, evoluăm cu toții! Prin urmare, suntem în regulă și unii și alții, fiecare cu drumul lui.

Astrologul, numerologul sau alt consilier oferă ghidare. Munca sa este în primul rând o PUNERE ÎN ALTĂ PERSPECTIVĂ a vieții clientului, a lecțiilor și direcțiilor sale, a deciziilor pe care le are de luat. Atunci când astrologul orientează clientul spre decizii importante, unele dintre ele decisive, riscante sau chiar periculoase, el acționează mai degrabă ca un inspector de calitate sau de conformitate cu planul de viață al omului. Astrologul traduce structura persoanei și descrie modul și direcțiile în care energia circulă în viața sa.

Insist pe acest aspect: ASTROLOGUL DESCRIE! DĂ ACCES! FACE VIZIBIL! SCOATE LA LUMINĂ! ADUCE SENS! Chiar dacă, de multe ori, se impune din partea sa o abordare tranșantă, nu astrologul face alegeri în locul omului, chiar dacă instrumentele sale îi permit să vadă care anume este varianta optimă. Astrologul vede potențialul cel mai înalt, poate ajuta omul să-și optimizeze viața, dar nu poate face schimbarea în direcția aceea în locul lui.

Un singur om are uneori nevoie de un răstimp de ani de zile să tragă concluzia asupra căruia a fost avertizat și să țină pasul cu propria viață care a luat-o înaintea lui. Darămite un popor?!

Am citit analize astrologice excepționale despre România care nu s-au adeverit când au fost scrise. De ce? Pentru că orice schimbare se filtrează prin subconștientul colectiv, deci prin nivelul de conștiință al întregului popor și prin disponibilitatea majorității de a progresa. Sau nu.

Să reamintim că astrologia traduce mesaje, ne pregătește pentru ceea ce urmează, ne deschide și ne luminează calea, ne face o listă cu ceea ce avem de înțeles. Astrologia înregistrează fluxurile de energie, curenții ideologici, presiunea de schimbare, direcțiile de acțiune. Forma precisă pe care o iau lucrurile și evenimentele nu poate fi însă prezisă. Sunt planuri divine pe care numai Dumnezeu le cunoaște! Iar dacă El permite ca anumite planuri umane să fie transpuse în practică, tot El știe de ce. Noi aflăm întotdeauna după. Deseori adevărul și justiția sunt la un asemenea nivel pe care mintea noastră nu poate să-l atingă.

Dar sunt oameni care nu înțeleg niciodată diferența dintre energie și formă. Și care nu înțeleg nici că, indiferent ce ni se întâmplă și ce trăim, contează doar ce înțelegem, cum ne schimbăm pe noi, cum aducem mai multă Lumină și iubire în viețile noastre și în viețile celorlalți. Acești oameni, când are loc un fenomen precum pandemia, nu știu decât să arunce cu pietre în cei care nu le-au spus ca la ghicitoare ce, când și cu cine li se întâmplă. Dacă ne întoarcem la profeții și la viziunile inclusiv ale misticilor sau sfinților, știm că adevărul întotdeauna se ascunde, iar mesajele sunt citite în cheie simbolică. El este doar pentru ce merită să-l primească! Pentru cei ce doar trăiesc și nu înțeleg, cel mai importat e să știe CE și CINE , mai ales ca să știe PE CINE să judece, să dea vina, să umilească. 

Să rămânem în dimensiunea cunoașterii și să ne luăm din previziunile generale pentru perioada în care se încadrează anul 2020 viziunea trează asupra realității și esența de transformare personală. Timpul lucrurilor anticipate poate să nu fie cel din calendar. Am văzut cât poate un singur individ să amâne ceea ce corespunde cu planul cel mai înalt al vieții sale. Un popor cu atât mai greu se poate mișca în direcția sa de evoluție. Cu toate astea, masele pot să surprindă prin curenți electrici care antrenează salturi neașteptate. Căci, totuși, masele sunt cel mai ușor de înfricoșat și de manipulat. Așa că de ce nu am putea spera că pot fi influențate și în direcția cea bună? Nu spunem în direcția pozitivă, căci e periculos să fii pozitiv zilele astea.

Mai vreau să-mi exprim încrederea mea în oameni! Astrologul vede întotdeauna potențialul, dar omul alege ce anume și cât materializează, cât își ia de la versiunea cea mai împlinitoare a vieții sale, care întotdeauna cere prețul unor schimbări, responsabilități, renunțări și vindecări. Și mai vreau să-mi exprim încrederea în poporul meu. România are Ascendentul în Vărsător. În interpretare, poporul este cu doi pași înaintea conducătorilor. E leadership invers la noi: în loc să avem lideri care trag oamenii după ei prin viziuni călăuzitoare, oamenii cresc mai repede decât cei pe care ar trebui să-i urmeze și îi trag după ei, educându-i. La noi poporul dă direcția, abia pe urmă ajung și cei de sus la vorba poporului.

Poate, de data aceasta, cei ce iau decizii pentru toți au acces la cunoaștere! Căci cealaltă alternativă, trăirea, aflată sub stăpânirea egoului, a degenerat în supraviețuire și în frică de trăit viața. Lumina Paștelui 2020 să fie LUMINA CUNOAȘTERII și să vină de la cât mai mulți care să se trezească, să-și pună singuri întrebări și să se schimbe pe ei. Căci numai cine se schimbă pe el schimbă modul în care privește lumea, făcând și lumea să se schimbe în direcția din care este privită!

22 de comentarii:

  1. Adevar grait-ai! ��

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi alina sufletul, imi mângâie inima, ma bucura tot ceea ce citesc! Fie ca de Lumina mult asteptata sa ne bucuram cu totii! Tot eu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi alina sufletul, imi mângâie inima si astept cuminte, în casa, Lumina care sa ne trezească, sa ne încălzească si sa ne imblanzeasca pe toti! Tot eu.��

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc Valeriu 🙏🙏🙏❤

    RăspundețiȘtergere
  5. Impresionant mod de a scrie! Mulțumim!Mie îmi dă speranță fiecare articol citit pe acest blog.Si apropo....mă bucur că reușești să ne încurajezi mai des🙂

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc frumos! Îmi place tot ce scri,ne dăruiește multă informație folositoare! Recunoștința și prețuire!

    RăspundețiȘtergere
  7. Emilia Stănescu10 aprilie, 2020

    Mulțumiri ❣️

    RăspundețiȘtergere
  8. Va citesc cu mare drag si interes. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Când l-am găsit pe dr. Ogume, care locuiește în Turcia, am avut nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să mă trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu drag Dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. îl puteți contacta pentru oricare dintre următoarele probleme:

    RăspundețiȘtergere
  10. Vă confruntați cu orice fel de dificultate în viață și doriți o soluție de durată contactează dr. Ajayi, el este un puternic caster de vrăji pe numărul Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    Soțul meu plănuia să divorțeze spunând că s-a săturat de unirea noastră, am fost surprins, deoarece asta a venit dintr-o dată și instinctul meu mi-a spus că ceva nu merge bine, mai târziu am aflat că soțul meu are o femeie afară, l-am întrebat despre asta , s-a enervat într-adevăr și a spus că de aceea vrea să divorțăm, a plecat de acasă timp de 6 luni, când am văzut contactul doctorului Ajayi, războiul vrăjitor, o femeie a explicat cu cine a putut să rămână însărcinată și să aibă un copil cu un medicament pe bază de plante după 9 ani de căsătorie, am luat contactul său și i-am explicat situația cu soțul meu, mi-a spus că soțul meu a fost manipulat de forța întunecată, mi-a spus câteva lucruri de făcut și să fac o vrajă pentru mine, după șapte zile de vraja soțul meu a venit și acasă și a rupt hârtia de divorț, trăim fericiți acum, mulțumită dr. Ajayi. Nu vă fie rușine de problema dvs. căutați ajutor și rezolvați-l.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cum am reușit să-mi salvez căsnicia. Sunt căsătorit, și de 35 de ani, sunt din Bruxelles. Sunt căsătorit de 8 ani cu soțul meu Kennedy, avem 2 copii. Căsnicia mea cu soțul meu a fost întotdeauna grozavă până când un terț nu a intrat totul de nicăieri. Totul a început când am început să observ apropierea dintre Kennedy și așa-zisul său secretar. Chiar mă apropiam de el în legătură cu secretarul și el spune că sunt doar prieteni. Știam că toate acestea sunt minciuni în ziua în care am văzut niște mesaje de dragoste pe telefon de la secretarul său, l-am confruntat în legătură cu asta, imediat el s-a evazat întrebându-mă ce drept trebuie să mă tem cu telefonul lui, i-am spus că voi raporta el și secretarul directorului său de companie, imediat m-a dat să mă aud când a auzit asta și a început să mă bată, copiii noștri chiar au început să plângă. În ciuda atitudinii sale, eram încă cu el, a încetat să doarmă acasă uneori, în măsura în care chiar și-a făcut pachetul din casă și a început să plece cu secretarul său, m-a abandonat cu copiii noștri. Eram în lacrimi, nu aveam pe nimeni să alerg pentru că tot ce îmi doream era ca soțul meu să se întoarcă acasă, până când m-am întâlnit cu dr. Ajayi, el mi-a spus că cauza problemelor mele a fost că o vraja rea ​​a fost aruncată soțului meu că nu erau ochii lui limpezi El mi-a spus că va arunca niște vrăji și soțul meu se va întoarce la mine și mi-a spus ce voi face. Sunt mândru să spun că nu au trecut până la șapte zile când soțul meu s-a întors acasă cerșind și atât de sobru, familia mea este din nou împreună. Mulțumesc Dr Ajayi îl puteți contacta prin numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunteți o femeie în căutarea fructelor pântecelui, doriți să auziți vocile copiilor din casa dvs., dar nu ați reușit să rămâneți gravidă să vă faceți griji, deoarece Dr. Ajayi va ajuta să aibă un copil al tău, mă confruntam Situație similară când un bărbat mărturisește cum maestrul vrăjitor Dr. Ajayi l-a ajutat să-și revină iubita soție înapoi acasă după 9 luni de separare, ajung la dr. Ajayi mi-a explicat starea mea, mi-a spus să nu mai plâng și am pregătit o plantă bea pentru mine pe care am luat-o și în trei luni am rămas însărcinată cu băieți gemeni, acum sunt o mamă mândră. contactați Dr. Ajayi războiul vrăjitor pentru orice situație de viață, el este un om bun și cred că vă va ajuta să restabiliți pacea în casa dvs. Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu am crezut niciodată în casting-uri sau magii până când l-am cunoscut pe dr. Ajayi, pe care l-am contactat prin numărul său: +2347084887094 pe WhatsApp, treceam cu probleme în căsnicia mea, pentru că soțul meu a spus că nu mai vrea nimic cu mine după 9 ani de casatorie, chiar imi place sotul meu asa ca caut ajutor pentru a rezolva lucrurile in casnicia mea, in timp ce navighez am vazut unde un barbat l-a recomandat pe dr. Ajayi pentru ca l-a ajutat sa se promoveze la locul lui de munca cu o vraja, am ajuns sa Dr. Ajayi și mi-a explicat, mi-a spus lucruri de făcut pentru a restabili pacea în casa mea după ce am urmat toate instrucțiunile sale, soțul meu se răzgândește și trăim fericiți și nu a mai menționat nimic despre divorț. Contactează-l pe Dr. Ajayi astăzi pentru orice problemă de relație sau orice aspect al vieții și el va găsi soluții pentru problema ta. Număr Viber / WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu am știut niciodată că aș putea obține online, bune și fiabile, care ar putea ajuta oamenii cu adevărat ca mine care aveau nevoie de ajutor în relație. M-am despărțit de soțul meu când s-a despărțit de mine și m-am întors la fostul său iubit, încât eram atât de devastată și de sufletă. Nu am fost eu până când un prieten de-al meu m-a trimis la un bărbat grozav numit Great Baba Ogbogo că ar putea fi de ajutor situației mele. La început, m-am îndoit și ulterior l-am contactat și mi-a spus că va avea o dragoste vrajă pregătită pentru mine pentru a-mi aduce prietenul înapoi la mine. După ce am făcut lucrurile necesare, am făcut totul așa cum mi-a spus el și, spre marea mea surpriză, am primit un telefon de la iubitul meu că vine acasă și îi pare rău pentru tot ce m-a făcut să trec. Rezultatul a avut succes și astăzi, trăim fericiți. I-am dat cuvântul că voi împărtăși experiența mea cu lumea, astfel încât ceilalți să poată primi ajutor de orice fel de la el. Puteți să-l trimiteți prin e-mail prin: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau pentru un răspuns urgent, scrieți-l pe linia sa de WhatsApp +2349020168697 ... Vă mulțumesc, excelent, BaBa Ogbogo

    RăspundețiȘtergere
  16. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  17. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere