Destinul în Gemeni are chef de joacă. Poftiți la Păcălici!

Că informația este putere știm prea bine, dar avem ocazia să ne lămurim acum și că este cea mai periculoasă dintre arme. În condițiile unui terorism psihic implementat ca religie la nivel planetar, ni se spune politic și pe canalele mass-media că trebuie să credem că suntem într-un pericol inimaginabil, nemaiîntâlnit, fatal și că singura salvare vine de la zeii care ne conduc și ne salvează. Iată că toată planeta a aflat că oamenii mor, iar în fața pericolului morții oamenii sunt mai degrabă pregătiți să-și cedeze drepturile și libertățile decât să fie conștienți și responsabili pentru ei înșiși. În România, gradul de conștiință la nivel colectiv pare totuși să depășească media globală, ceea ce indică și protecția divină mult mai ridicată în fața amenințărilor decât în cazul altor țări.

În acest context de haos mental chiar era nevoie de un tranzit major prin semnul Gemenilor, care să ne aducă ordine în gânduri și să facă o selecție a informațiilor. Nodul Nord, însuși Destinul, trece prin Gemeni în intervalul 5 mai 2020 – 18 ianuarie 2022. Un an și jumătate în care automat, la polul opus, Nodul Sud parcurge semnul Săgetătorului. Axa Destinului atrage atenția asupra comunicării în ansamblul său: care sunt sursele de informare corecte, cine urmărește interese personale încercând să ne convingă de validitatea anumitor date și cifre, cu cine merită să facem schimb de idei.

Nodul Sud din Săgetător ne dă de înțeles că oamenii nu sunt dispuși să-și schimbe convingerile și că fiecare va continua să creadă în sursele care se potrivesc vibrației personale. Cei ce se tem vor adera și mai mult la religia fricii, cerând măsuri de protecție și manifestând intoleranță sau chiar ură față de oricine nu este de acord cu ei. Cei ce înțeleg mai mult decât versiunile adaptate pentru turmă își dau seama că fiecare este responsabil să trăiască în propria lume, să-și clădească propriul univers autonom, din care să privească cu detașare la spectacolul vieții de pe planetă. Nodul Nord în Gemeni ne confirmă că suntem în plin spectacol regizat, că suntem actori într-o piesă de teatru al absurdului, că suntem subiecții unui experiment social care n-a mai fost practicat într-adevăr la asemenea proporții.

Gemenii știm bine că sunt purtători de nenumărate măști, așa că ce mai contează încă una care se aplică pe față ca un însemn al puterii și al subordonării? Puterea întotdeauna se întemeiază pe obiecte fizice cu titlu simbolic ce înscăunează ierarhia și dominarea. La fel cum regii au tron, coroană și sceptru, purtarea de măști sau mănuși face parte din aceeași categorie de bunuri simbolice menite să ne reamintească în fiecare clipă cine decide pentru noi și cine deține controlul. Joaca este un alt aspect important al Gemenilor, așa că e normal să ni se pară că cineva face jocurile, că cineva se joacă cu noi și lansează pe piață noi jucării. Printre ele, celebrul pistol pentru termoscanare, ultimul baubau care le dă putere și sentiment de importanță paznicilor de la magazine. În sfârșit au și ei autoritate, pentru unii dintre ei o șansă unică în viață! Nu vorbim despre cei de bună credință care doar execută ordine ca să-și păstreze locul de muncă, ci despre cei care își iau avânt când dau nas în nas cu clientul. Jucăria pentru termoscanare e ca un fel de promisiune cu care își mituiesc părinții copiii: Dacă ești cuminte, îți aduc ceva! O jucărie care: 1. măsoară o temperatură care poate avea alte cauze decât cele virale (un abces dentar, un bufeu al unei doamne aflate la menopauză sau pur și simplu poate cineva e în călduri) și 2. nu știe că un antitermic (paracetamol, Nurofen etc.) scade temperatura în 15-20 de minute, de îți vine numai de-al dracului să faci febră și să iei o pastilă, apoi să mergi să păcălești un termoscaner. Așa, din joacă. Numai de-al dracului.

Nodul Nord în Gemeni demască MAREA SIMULARE.

Principala activitate la nivel cel puțin național este SĂ NE PREFACEM! Noi ne prefacem că suntem în pericol, ei se prefac că ne salvează necondiționat, fără ca cineva să se îmbogățească din speculă. Ne prefacem că nu există așa ceva. Se urmărește doar binele comun și interesul cetățeanului. Cea mai mare simulare este în învățământ. Ultima modă online zice că profesorii se fac că predau, iar elevii se fac că învață. Oricum nu avem nevoie de oameni cu carte. Ar învăța să gândească și ar deveni periculoși pentru sistem.

Cine nu a jucat vreodată jocul acela de cărți PĂCĂLICI? Dacă nu știți, cumpărați un set și exersați! Ca să înțelegeți mai bine lumea în care ni se spune că trăim.

Vă dați seama că simularea orgasmului are șansa de a fi ridicată la rang de artă. Vestea bună e că Destinul în Gemeni diminuează totuși elanul de a divorța, în ciuda previziunilor după șederea soților în izolare. Multora le va trece dorul de despărțire. Mulți vor prefera să se mintă, se vor preface că sunt fericiți, soți infideli vor poza în bărbați model, soții infidele vor face tot posibilul să salveze aparențele unei căsnicii ideale. Așa că în relații, iată, se anunță semne de continuitate. Asta nu înseamnă că se îmbunătățesc condițiile de trai împreună. Ezitările vor fi mai mari, oamenii vor spune dar nu vor face, se răzgândesc mai des, sunt hotărâți până în ultima clipă când nici nu mai recunosc că aveau de gând să ia o decizie radicală, se autoamăgesc, se mint pe ei.

Nodul Nord în Gemeni accentuează aplecarea oamenilor treziți spre gândirea limpede, dar și a celor adormiți spre confuzia mentală. Cei dornici de adevăr nu se vor sătura să caute mai multă cunoaștere, cei ce preferă confortul vor fi tot mai înfometați să atragă dovezi că au dreptate să se teamă. Suntem în trendul general al transformărilor planetare: binele devine mai bun și lumina mai strălucitoare, răul devine mai rău și întunericul mai adânc.

Interesant de urmărit va fi tema principală prin care autoritățile vor căuta să își legitimeze în continuare privilegiile totalitare. Ieșirea Nodului Nord din Rac pe 5 mai 2020 a făcut să expire mesajul acțiunilor cu scopul protecției cetățenilor. Racul vorbea despre nevoia de măsuri de protejare a populației. Am fost apărați de o nenorocire care a produs mai ales panică și stres psihic, abia apoi victime colaterale. Odată cu Nodul Nord în Gemeni au răsărit dovezile dezinformărilor grosolane și nu doar la noi: rezultate ale autopsiilor din Italia, declarații ale autorităților britanice care au recunoscut că zeci de mii de teste au fost numărate de două ori, ca și la noi în experimentul Suceava, ca să nu mai amintim de cea mai amuzantă scenetă artistică. Teatrul de război covid de la Câmpina, oraș ajuns celebru pentru spitalul rezervat pacienților din piesa „Așteptându-l pe Godot”, ăla care nu mai vine: un pacient (1, pe litere u-n-u) și 270 de cadre medicale. Apropo de domeniile și instituțiile care au nevoie de reformă, pe Nodul Nord în Gemeni mass-media este cap de listă prin decredibilizarea jurnaliștilor, a televiziunilor, a jurnalismului ca rol de a patra putere în stat, plătită pentru complicitate la inducerea continuă a stării de panică în rândul populației cu 40 de milioane de euro de către Guvern, în condiții de criză.

Aparte de teatrul de la televizor și din mediul online, viața merge mai departe. Informația își mută centrii de putere. Oamenii caută mai degrabă oameni în care pot avea încredere, specialiști în domeniile lor de activitate, decât fluxuri de știri. Cu alte cuvinte, prima condiție a comunicării și a circulației informației pare să fie calitatea emițătorului. Oamenii caută oameni care să îi inspire și care să îi ghideze. Manipularea devine evidentă și tot mai mulți își dau seama că nu mai pot să înghită pe nemestecate ceea ce li se servește. Tot mai mulți devin vocali, prind glas și își cer drepturile. Nu mai suntem dispuși să ascultăm toate prostiile și nici să tăcem. Oamenii se plictisesc mult mai ușor sub semnul Gemenilor de știri care țin prea mult capul de afiș, apărând o stare de epuizare și de oboseală psihică.

Am aflat că o să murim cu toții. Dar unii om scăpa.
Am obosit și ne-am plictisit deja de asta.
Acum hai să ne vedem fiecare de treaba lui!

Nu mai cotează ce avem. Contează CE ȘTIM! Iar asta ne conduce la o selecție foarte severă a surselor de informare. Nodul Nord în Gemeni stimulează cunoașterea, de aceea e vremea pentru studii, cursuri, diplome, specializări. Reconversia profesională va fi la mare căutare. Oamenii vor mai multă flexibilitate, mai multă libertate și mai mult timp. Acestea sunt valorile principale. Mobilitatea este la fel de importantă, de aceea libertatea de mișcare e de așteptat să fie recâștigată treptat, iar turismul să fie reabilitat. Oamenii nu mai pot fi ținuți pe loc și nu mai sunt nici dispuși să fie intoxicați cu mesaje otrăvite.

Mai mult, Nodul Nord în Gemeni ne predispune la o influență emoțională mai redusă, așa cum a fost cazul până pe 5 mai 2020. Devenim mai stăpâni pe noi, mai responsabili pentru propria persoană și folosim mai mult gândirea logică. Suntem mai puțin influențabili, frica își pierde din putere, iar hipersensibilitatea se atenuează. Nodul Nord în Gemeni ajută gândirea rațională să triumfe în bătălia cu reacțiile emoționale.

Nodul Nord în Gemeni pentru fiecare zodie și Ascendent:

Berbec: schimbare a mentalității, achiziție de mijloace e transport, deplasări, studii, navetă, sentimentul de a fi în două locuri în același timp.

Taur: activare a unor resurse, schimbări cu scopul de a câștiga mai mulți bani, valorificarea unor talente, mai multă încredere în sine.

Gemeni: decizii majore, dorință de a se baza pe propria persoană, inițiativă, nevoie de independență, rol de motor pentru ceilalți.

Rac: finalizare a unor demersuri vechi, materializare a ceva ce în sfârșit se întâmplă, sfârșit de ciclu, protecție divină, situații miraculoase.

Leu: noi proiecte de viitor, schimbare de perspectivă, planuri inedite, răsturnări de situație, protecție de la oameni influenți, surprize în anturaj.

Fecioară: ieșire din stadiul de plafonare, evoluție socio-profesională, schimbare în carieră, nou rol social, reglaje în relația cu părinții și autoritățile.

Balanță: schimbare de mentalitate, renunțarea la unele prejudecăți, trăirea unor situații pe care nu le-ar fi crezut posibile, studii, relație cu străinătatea.

Scorpion: transformare personală, renaștere, decizii legate de bani deținuți la comun și de proprietăți, separare a bunurilor, deschidere spre spiritualitate, nevoie de a renunța la ceva pentru a câștiga mai mult.

Săgetător:  asocieri, decizii de cuplu, relații, parteneriate, cooperare, sprijinirea altora, îndreptarea unor situații, căutarea armoniei.

Capricorn: întoarcerea la o rutină, atenție acordată sănătății, concentrare pe muncă și pe viața profesională, servicii oferite celorlalți.

Vărsător: nevoie de afirmare, de a ieși în față, creativitate, căutare a recunoașterii și aprecierii, exprimare a talentelor, viață afectivă bogată, atenție acordată relației cu copiii.

Pești: căutarea sentimentului de acasă, interes pentru locuință, casă, proprietate, viață centrată în jurul familiei ca valoare, schimbare a condițiilor de locuit, sentiment de familiaritate, nevoie de a aparține unui loc sau unei persoane.


21 de comentarii:

  1. Multumesc de încurajare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cât adevăr! Love it! Mulțumim! 🤗

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca totusi li se atribuie prea mult autoritatilor din intreaga lume capacitatea de a fi reusit la unison impunerea acestei stari prin care trecem in prezent. Pandemia a fost catalizatorul iar autoritatile vor trebui sa fie , vrand-nevrand, vectorii schimbarii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si cei care sunt născuți pe această axă, în ce măsură sunt afectați? Mulțumesc pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum am reușit să-mi salvez căsnicia. Sunt căsătorit, și de 35 de ani, sunt din Bruxelles. Sunt căsătorit de 8 ani cu soțul meu Kennedy, avem 2 copii. Căsnicia mea cu soțul meu a fost întotdeauna grozavă până când un terț nu a intrat totul de nicăieri. Totul a început când am început să observ apropierea dintre Kennedy și așa-zisul său secretar. Chiar mă apropiam de el în legătură cu secretarul și el spune că sunt doar prieteni. Știam că toate acestea sunt minciuni în ziua în care am văzut niște mesaje de dragoste pe telefon de la secretarul său, l-am confruntat în legătură cu asta, imediat el s-a evazat întrebându-mă ce drept trebuie să mă tem cu telefonul lui, i-am spus că voi raporta el și secretarul directorului său de companie, imediat m-a dat să mă aud când a auzit asta și a început să mă bată, copiii noștri chiar au început să plângă. În ciuda atitudinii sale, eram încă cu el, a încetat să doarmă acasă uneori, în măsura în care chiar și-a făcut pachetul din casă și a început să plece cu secretarul său, m-a abandonat cu copiii noștri. Eram în lacrimi, nu aveam pe nimeni să alerg pentru că tot ce îmi doream era ca soțul meu să se întoarcă acasă, până când m-am întâlnit cu dr. Ajayi, el mi-a spus că cauza problemelor mele a fost că o vraja rea ​​a fost aruncată soțului meu că nu erau ochii lui limpezi El mi-a spus că va arunca niște vrăji și soțul meu se va întoarce la mine și mi-a spus ce voi face. Sunt mândru să spun că nu au trecut până la șapte zile când soțul meu s-a întors acasă cerșind și atât de sobru, familia mea este din nou împreună. Mulțumesc Dr Ajayi îl puteți contacta prin numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunteți o femeie în căutarea fructelor pântecelui, doriți să auziți vocile copiilor din casa dvs., dar nu ați reușit să rămâneți gravidă să vă faceți griji, deoarece Dr. Ajayi va ajuta să aibă un copil al tău, mă confruntam Situație similară când un bărbat mărturisește cum maestrul vrăjitor Dr. Ajayi l-a ajutat să-și revină iubita soție înapoi acasă după 9 luni de separare, ajung la dr. Ajayi mi-a explicat starea mea, mi-a spus să nu mai plâng și am pregătit o plantă bea pentru mine pe care am luat-o și în trei luni am rămas însărcinată cu băieți gemeni, acum sunt o mamă mândră. contactați Dr. Ajayi războiul vrăjitor pentru orice situație de viață, el este un om bun și cred că vă va ajuta să restabiliți pacea în casa dvs. Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma numesc Loana, sunt din Monaco. Am un iubit pe care îl am pe care l-am întâlnit de doi ani. S-a trezit într-o dimineață și mi-a spus că relația s-a terminat. Am fost în lacrimi aproape 4 săptămâni. am fost atât de confuz și de inima. Am trimis-o pe sora mea și pe cea mai bună prietenă a mea, Susan, să-l roage, dar a insistat că relația s-a terminat că era obosit de mine. Până într-o zi foarte bună, când am auzit de dr. Ajayi, am citit câteva mărturii pe site-ul său, așa că am decis să încerc. L-am contactat și el mi-a spus lucruri care trebuiau făcute pentru ca el să arunce o vrajă, la început mă gândeam dacă ar trebui să o fac și mi-am pus în minte să încerc. Am făcut ceea ce mi-a spus dr Ajayi, războiul vrăjitor, apoi nu până la un interval de 7 zile, de nicăieri iubitul meu care m-a părăsit fără niciun motiv a venit la mine acasă într-o seară și a cerșit să mă revină, a venit chiar cu al lui frate și a pledat pentru iertare .. După atâta durere am trecut, iubitul meu a revenit încă ... sunt atât de fericit ... totul mulțumesc dr. Ajayi, îl poți contacta pentru orice fel de muncă de vrajă. Cred că te va vedea prin problemele tale de RELAȚIE.

    E-mail: drajayi1990@gmail.com
    Viber / Whatsapp: +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  8. Vreau să folosesc această ocazie pentru a mulțumi unui caster vrăjitor numit Dr. Ajayi, deoarece a ajutat la restabilirea păcii în căsnicia mea ruptă, ajung să știu despre el printr-un prieten care a ajutat cu numere norocoase să câștige mare într-o loterie. Nu vreau să intru în detalii, dar ceea ce îmi va place să știu este că dr. Ajayi este un adevărat om spiritual, deoarece am căutat ajutor din diferite surse, dar nu s-a întâmplat nimic până când prietenul meu m-a prezentat la el, l-am contactat în legătură cu căsătoria ruptă și i-a explicat totul, mi-a spus ce trebuie făcut, pe care l-am respectat și astăzi, sunt un bărbat fericit în căsnicia mea, soția mea a venit acasă și mi-a spus că nu mai vrea un divorț și mulțumesc doctorului Ajayi ea este însărcinată cu un băiat și starea mea financiară s-a îmbunătățit. dacă aveți nevoie de ajutor pentru orice vă deranjează, contactați Great Ajutor Caster Dr Ajayi pe e-mail drajayi1990@gmail.com sau Whatsapp: +2347084887094, acesta este garantat 100%.
    îl puteți contacta, de asemenea, pentru următoarea vrajă.

    * Vraja de căsătorie
    * Vraja de promovare a muncii
    * numere norocoase pentru loterie
    * Stilou magic pentru examene
    * Câștigă orice dosar în instanță
    * Vraja de protecție
    * vraja de prosperitate
    etc ....

    Nu fiți timizi, contactați-l și rezolvați-vă problemele în câteva zile
    intervenție spirituală.
    E-mail: drajayi1990@gmail.com
    Viber / Whatsapp: +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  9. Treceam prin iad în căsătoria mea când am întâlnit o mărturie a unei doamne numită Daiva, ea a descris cum a reușit să-și salveze relația cu ajutorul unui caster vrăjitor numit Dr. Ajayi, deoarece bărbatul ei a lăsat-o pentru o altă femeie fără ei având vreo semnificație neînțelegere, dar războiul de vrăjire Dr. Ajayi, care este binecuvântat de strămoșii săi ajutat cu puterea de a face vraja și bărbatul ei s-a întors spunând că nu știe ce a venit peste el, am avut un caz aproape similar pentru că soțul meu vrea să umplu un divorț, dar nu vreau o casă spartă, pentru că am fost împreună timp de 15 ani după ce am citit mărturia Daiva, am contactat caserul de vrăjitoare Dr. Ajayi și i-am explicat situația mea, mi-a spus câteva lucruri care trebuiau făcute și i-am urmat instrucțiunile după o săptămână de vrajă, soțul meu mi-a spus că îi pare rău pentru toate durerile pe care mi le-a pus și copiii să promită că va fi alături de noi și de atunci trăim în pădure e. Dacă aveți o problemă similară ca a mea sau vreo problemă în viață, fie că este vorba de un loc de muncă, de o școală sau de o problemă de sănătate, contactați Dr. Ajayi. E-mail: drajayi1990@gmail.com Viber sau Whatsapp: +2347084887094

    RăspundețiȘtergere
  10. Interesantă perspectivă. Mulțumim pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  11. buna ziua prieteni ei nu sunt nicio problema fara o solutie, dar numai daca cauti ajutor din locurile potrivite, am avut o mizerie groaznica in casnicia mea pentru ca sotul meu m-a lasat pentru o alta femeie dupa 5 ani de casatorie, iar partea socanta este ca nu am avut nicio formă de neînțelegere, instantaneu știu că ceva nu era corect pentru că l-am rugat să se întoarcă acasă, dar el a refuzat și a acționat ciudat față de mine, acest lucru m-a făcut să caut ajutor și am avut norocul să întâlnesc o cască de vrăji contactul online a fost renunțat la un bărbat care a descris cum l-a ajutat dr. Ajayi, la câștigarea mare la loterie. L-am luat pe doctorul Ajayi de contact și i-am explicat situația mea, el a pus câteva întrebări la care dau răspunsuri corecte, i-am dat și ceva bani pentru a cumpăra lucruri pe care le va folosi pentru slujbă și după trei zile de vrajă am soțul meu înapoi acasă cu mine, este un miracol. contactați dr. Ajayi pentru orice fel de muncă de vrajă. Viber / WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  12. Cu atât de mult în inimă sunt aici pentru a mă exprima despre cum Dr. Isikolo mi-a salvat căsnicia de la divorț. Eu și soțul meu aveam o oarecare neînțelegere și ne sfâșia căsătoria, în măsura în care soțul meu căuta un divorț. Deci nu am altă opțiune decât să merg pe internet pentru a căuta soluție la problema mea, a fost acolo am întâlnit detaliile doctorului Isikolo și cât de multe persoane scriau lucruri bune despre el și lucrările sale minunate pentru ei și despre cum a ajutat el o mulțime de oameni restabilind relația acolo. L-am contactat pe dr. Isikolo și mi-a spus tot ce am nevoie pentru a face ceea ce am făcut și în mai puțin de 48 de ore soțul meu a anulat actele de divorț. Acum, eu și soțul meu trăim împreună în pace și armonie, mulțumesc dr. Isikolo că mi-a salvat căsătoria de la despărțire. Informațiile de contact ale doctorului Isikolo sunt prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți Whatsapp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  13. Bine ați venit la DR DR AJAYI SPELL HOME Binecuvântat de cei mai mari ANCESTORI.

    Întoarcere emoțională rapidă între lesbiene și femei gay și sterile pentru revenirea imediată a iubirii. Contactați numărul Viber sau Whatsapp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
    Aveți o problemă de căsătorie?
    Aveți probleme cu justiția?
    Ai probleme cu șeful tău?
    Ți-ar plăcea să primești permisul de conducere?
    Te simți amenințat de cei din jurul tău?
    Irosesti bani fara sa-ti dai seama?
    Ai probleme să rămâi însărcinată?
    Aveți întrebări despre avorturi?
    Vrei să-ți cunoști viitorul?
    Nu vă satisfaceți soțul?
    Șeful tău ți-a trimis un loc de muncă?
    Prietenul tău tocmai te-a părăsit?
    Nu simți ca ceilalți?
    Căutați un loc de muncă bun? ..
    Număr de contact Viber sau Whatsapp: +2347084887094
    E-mail: drajayi1990@gmail.com pentru toate nevoile dvs.
    * DISPONIBIL 24/7 al zilei.
    * Rezultatele sunt garantate 100%.

    RăspundețiȘtergere
  14. Mulțumesc Frumos pentru Informații și pentru Umor de Calitate !

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna!
    Numele meu este Elizabeth, acum patru ani, am testat pozitiv virusul herpesului (HSV-2) și mi s-a spus că nu există niciun remediu că voi trăi cu el până când voi muri, șocul de a ști că virusul nu are leac a fost ceva asta m-a speriat cel mai mult. Nu m-am simțit niciodată bine pentru că, de fiecare dată când intenționez să fiu fericită, îmi va veni în minte gândul că nu există nici un leac și voi fi doar o dată trist. Pierd în greutate fără să știu pentru mine și parcă aveam să mor, zi de zi este întotdeauna plină de frică. După patru ani cât am fost online, am dat peste o mărturie despre modul în care doctorul Ojeabulu a făcut atât de multe lucruri și vindecă atât de mulți oameni, apoi i-am arătat doctorului meu că există un remediu pe bază de plante pentru virus și doctorul a spus că nu există nimic ca atare . Am decis să încerc, deoarece starea mea actuală nu era nimic de scris, apoi am scris pe e-mailul pe care l-am văzut online și el a răspuns și mi-a spus tot ce trebuie să știu. I-am spus prietenei mele și ea mi-a spus să nu cred niciodată nimic din ce am văzut online, o cred pentru că am fost înșelată mai devreme. Dar am vrut să-mi schimb starea, apoi am procedat la achiziționarea medicamentului Doctor Ojeabulu. După câteva zile în care am cumpărat medicamentul, am început să observ câteva schimbări în sănătatea mea și am fost la spital și am dat rezultate negative. Doctorul a făcut atât de multe alte lucruri minunate pe care tu și cu mine le-am văzut online, un bărbat s-a plâns că afacerea lui este într-o poziție stagnată și medicul Ojeabulu îl ajută să aibă succes, o femeie își pierde soțul cu o altă doamnă după o lună de căsătorie și doctor Ojeabulu o ajută și ea să-și echilibreze căsnicia. Doctorul Ojeabulu are atât de multe soluții la orice problemă cu care s-ar putea să vă confruntați, care vi se pare foarte dificil acum. Încercați și veți vedea mari schimbări în viața voastră.
    EL ESTE UN SPIRITUALIST, A RĂSPUNS PENTRU APROAPE TOATE PROBLEMELE, CONTACTAȚI-L ASTĂZI ȘI VEDEAȚI DIFERENȚA ÎN VIAȚA TA.
    Contactați-l cu aceasta:
    e-mail: ojeabulusolutionhome@gmail.com
    https://drojeabulusolutionhome.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  17. I got married to my lovely husband for the past 12 years without conceiving and fibroid was the issue I took different prescribed medication but could not cure it but my husband was so confident in me and kept encouraging me that one day someone would call me mother we did not rest searching for solution from different doctors all they could see was surgery and I was afraid of that, a friend in my office introduced me to doctor DAWN ACUNA, she said dawn acuna helped her when she had blocked tube and she also helped so many of her friends to conceive,
    I wrote to her on Whatsapp immediately, she promised to help me after I explained everything to her, she gave me some instructions which I did everything perfectly as instructed, 3 week's after everything I went to the hospital and doctor confirmed me 1 week pregnant but right now I have my beautiful baby.
    *If you want to treat infertility.
    *If you want to quickly conceive.
    *If you want to return your lover.
    *If you want peaceful marriage.
    *If you want to treat cancer sickness.
    And many others contact Dr dawn acuna on Whatsapp:+2348032246310
    Email: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  18. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  19. Sotul meu s-a intors!!! După 1 an de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Am vrut să termin, aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost rupt emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr DAWN. Unii au mărturisit că și-a adus înapoi fostul, alții au mărturisit că restaurează uterul și vindecă afecțiunile cu ierburi. Pe mine m-a interesat mai mult împăcarea cu soțul meu, pe care dr. DAWN a făcut posibilă aducerea soțului meu înapoi în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Toate mulțumim Dr. DAWN. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. Căci are orice fel de provocări,
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere