Numărul de putere este un număr pe care nu l-am întâlnit în
lecturile mele numerologice, ci în practică, ajungând să devină de multe ori
primul număr spre care îmi îndrept atenția atunci când efectuez o analiză
numerologică. În literatura de specialitate el nu poartă această denumire pe
care am ajuns să i-o atribui pe măsură ce mi s-au dezvăluit semnificațiile
sale. Am întâlnit pe alocuri termenul „număr de putere” atribuit numărului obținut prin adunarea vibrației nașterii și a numărului destinului, dar pe acela noi îl cunoaștem drept „număr cosmic”.
Numărul de putere este la vedere în data nașterii și se obține
adunând ziua și luna nașterii până ce, desigur, rezultatul este un număr de la
1 la 9 (dacă este 11 îl vom nota în dubla sa natură, 2/11, 2 din 11, căci se
poate manifesta fie ca 2, fie ca 11).
Numărul de putere = ziua +
luna nașterii.
Cineva născut pe 17 mai, deci 17.05, va avea numărul de putere 4. Cum se
obține? 8 (provenit din 1 + 7) + 5 = 13 = 1 + 3 = 4. Cineva născut de Crăciun, pe 25.12, va
avea numărul de putere 7 (2 + 5) + 3 (1 + 2) = 10, deci 1. Cineva născut pe 23
octombrie, deci pe 23.10, va avea numărul de putere 6 (2 + 3 + 1 = 6).
Numărul de putere dezvăluie
MOTIVAȚIILE noastre.
- Ce anume ne atrage să ne implicăm într-o acțiune și să ne comportăm într-un anume fel.
- Care sunt factorii care ne incită și ne împing să ne manifestăm.
- Ce stimuli ne activează.
- Cum anume și în ce condiții dăm cel mai bun randament.
- Ce anume ne impulsionează să ne exprimăm și cum ne punem cel mai bine în valoare.
- Ce anume de stârnește dorințele.
- În ce context devenim creativi, relaxați și productivi.
Practic, numărul de putere traduce energia motivației, a
atracției, a dorinței și a creativității. De asemenea, poate fi considerat un număr
al succesului, din moment ce descrie circumstanțele în care noi ajungem să materializăm
intenții. El descrie și sistemul nostru de valori, ceea ce credem că
ne reprezintă și este important pentru fiecare dintre noi.
Numărul de putere poartă cu el energia de activare. Iar ca să
vrem ceva, deci ca să ne folosim voința, e nevoie să existe un obiect al
dorinței și o motivație ca să trecem la acțiune. El ne traduce scopurile și
obiectivele care ne mențin viu interesul, precum și mijloacele prin care
noi luptăm sau depunem eforturi ca să le atingem.
Am avut odată un client care îmi spunea că el pentru o mie de
Euro nici nu se dă jos din pat dimineața. Prin analogie, vorbim despre ceea ce
declanșează în noi dorința de a trece la acțiune. Numărul de putere ar fi
echivalentul acelui stimulent pentru care ne dăm jos din pat dimineața.
Scânteia care aprinde focul interior. Cheia pe care o băgăm în contact ca să
pornim mașina.
Numărul de putere:
circuitul motivație – dorință
– voință – scop – acțiune.
Listă scurtă a întrebărilor la care răspunde numărul de
putere:
·
Ce ne motivează?
·
Ce ne atrage, ne incită, ne stârnește?
·
Ce ne dorim?
·
Ce ne stârnește voința?
·
Ce ne ajută să ne punem cel mai bine în valoare?
·
Ce înțelege fiecare dintre noi că reprezintă succesul
personal?
·
Ce valori ne definesc?
Numărul de putere 1:
Este preocupat să facă ce vrea și să obțină ce vrea.
Individualismul, reușita pe cont propriu, rolul de deschizător de drumuri
reprezintă valori fundamentale. Inițiativa apare cel mai des dacă se află în
situația de a fi primul care încearcă să întreprindă o acțiune. Titlul de
„primul” sau „singurul” este foarte incitant. Competiția, nevoia de a fi
deasupra, de a-l depăși pe altul sunt stimulente principale. De multe ori,
scopul este validarea, obținerea de confirmări, consolidarea reputației,
statutul social, pe fondul dorinței de a ieși în față și de a-și pune o
amprentă personală. Numărul de putere 1 adoră să stea în față, să fie primul,
să aibă ceva deosebit față de ceilalți, să se facă remarcat. Preferă centrul
atenției, rolul dominant, poziția de autoritate. Este motivat de rolul
liderului, al actorului principal, ca un campion care luptă să fie laureat,
medaliat, premiat. Își dorește să joace rolul de erou, să funcționeze în
condiții dificile, să înfrunte obstacole, cu o nevoie e a-și demonstra și de a
le demonstra și celorlalți că poate, că reușește, că e în stare. Independența,
afirmarea și exprimarea de sine sunt motivații de bază. Prin felul său de a fi,
atrage situații și relații în care joacă jocuri de dominare, intrând fie în
pielea celui care domină, fie în cea a victimei. Lipsa de motivare conduce la:
autosuficiență, delăsare, lipsă de inițiativă, amânare, lipsă de acțiune,
indecizie, incapacitate de a spune stop, sacrificiu, victimizare, atitudine
dictatorială, despotism, grandomanie.
Numărul de putere 2 (sau 2/11):
Este un sufletist și un familist prin definiție, nu neapărat
în sensul tradițional de soț/soție și copii. Percepe familia ca pe o rețea de
suflete înrudite, deci într-un cadru extins ce include prietenii, colegii,
clienții, pacienții. Are ca motivație de bază grija și protecția celor dragi,
cu instincte de leoaică ce își apără puii. Armonia, cooperarea, liniștea și
pacea sunt valori fundamentale. Casa, cuibul, proprietatea personală sunt
importante, la fel și dorința de a avea siguranță. Multă energie se consumă în
direcția prevenției, a anticipării, a pregătirii dinainte. Cu toate acestea, în
cazul unui 2 din 11, persoană are de ales dacă se manifestă ca un 2 sau ca un
11. Vibrația joasă a lui 2 vrea să fie totul bine, lasă de la ea, face
compromisuri, vrea ca toată lumea să fie mulțumită, dezvoltând atașamente,
dependențe și idealizând trecutul. La nivel de 11, persoană are tăria
convingerilor, îi informează pe ceilalți fără să se consulte, îi pune în fața
faptului împlinit, își asumă rolul de vizionar care îi trage pe ceilalți după
el, cu riscul de a fi respins, de a nu fi înțeles sau de a fi crezut abia după
mult timp. Sensibilitatea și emoțiile joacă un rol important, persoana
preferând să reacționeze decât să acționeze. De aceea, instinctiv este mai
probabil ca primul său răspund la orice propunere să fie „nu”. Negarea este un
automatism care se activează inconștient, ca o mască de protecție. Specific
numărului de putere 2 este să urmeze o cale a sufletului, pe care să și-l
asculte. De aceea, din punct de vedere profesional este candidat să-și urmeze o
vocație, nu o meserie care să-i asigure doar un nivel de trai ridicat. Banii
nu-i aduc niciodată satisfacție dacă nu muncește cu pasiune și nu crede că,
prin ceea ce face, le este de folos celorlalți. Lipsa motivației aduce:
dezechilibru emoțional, caracter influențabil, anxietate, fixații, obsesii,
dependențe, atașamente, ezitări, răzgândire, agresivitate, pesimism,
instabilitate, paranoia.
Numărul de putere 3:
Aspiră permanent spre mai mult, spre înalt spre altceva. Schimbarea este esența vieții, indiferent că e vorba despre a schimba ceva sau pe cineva. Este
motivat de autodepășire, de permanenta escaladare a barierelor, de contactul cu
diversitatea și de acumularea de cunoaștere. 3 aduce chiar și acumulare
materială, fiind un număr prieten cu prosperitatea. Cu cât ceva este mai
dificil și mai inaccesibil, cu atât este mai tentant. Pentru acest număr, care
nu prea știe să se oprească, nu există imposibil. Viața este o continuă
provocare de a împinge limitele tot mai departe. Întrucât nu suportă limitele,
își dorește mai presus de orice să nu fie constrâns ori încorsetat în tipare.
Experiențele de viață îl ajută să capete tot mai multă înțelegere și
înțelepciune, contribuind la vindecarea convingerilor și la rafinarea
sistemului de credințe. Tot ce este diferit, unic, rar prezintă interes. Viața
este percepută în termeni de dezvoltare, autodezvoltare și progres. Rolul de
explorator în care îl distribuie perspectiva unei aventuri îl atrage fără să se
poată opune. Interacțiunea socială, relațiile, evenimentele îl fac să se simtă
în largul său. Nu rezistă situațiilor în care șarmul și carisma sunt vizibile,
fiind tentat de jocuri vânătoare, în care poate să vâneze ceva sau pe cineva,
dar și să joace rolul vânătorului sau al vânatului. Persoană are de învățat
să-și impună limite, mai ales când își risipește resursele încercând să schimbe
oameni care nu vor, devenind fără să-și dea seama salvator sau agresor.
Dorindu-și permanent mai mult sau altceva, are deseori probleme de autocontrol.
A se opri la timp este o provocare, mai ales că îi place să joace și să se
joace. În plus, orice oportunitate naște în purtătorul acestui număr de putere
dorințe irezistibile. Lipsa de motivație aduce: excese de orice fel, reacții
temperamentale, vicii, predispoziție către plăcerile vieții, hedonism,
duplicitate, imoralitate, împrăștiere, snobism, pierderi financiare.
Numărul de putere 4:
Are întotdeauna un scop, un obiectiv, o direcție. Se motivează
prin responsabilități, pe care nu ezită să și le asume de la vârste fragede.
Disciplina și organizarea sunt chei ale succesului său. A face ordine în haos
este una dintre chemările sale. Analitic, atent la detalii, pragmatic, are
întotdeauna în vedere calitatea și rezultatul la cel mai înalt standard. Se
mobilizează repede când trebuie să rezolve o problemă, când e ceva de
verificat, de corectat, de îndreptat, de optimizat. Îi place acțiunea, mai
precis să facă totul cum se poate mai bine. Perseverent, nu se lasă până nu-și
atinge scopul, iar viața seamănă pentru acest număr de putere cu o cursă cu
obstacole. Aceste număr de putere atrage competiția și stârnește rivalități. Ca
adversar este aproape imposibil de depășit sau de învins, căci nu prea știe să
se oprească dacă nu și-a atins scopul. Un scop, o motivație sau o direcție de
viață îl fac să se concentreze și să-și adune resursele, acționând ca un
strateg ce are foarte multă răbdare, dispus să aștepte ani de zile până ce
ajunge la rezultat. Iar provocările fac din el cel mai meticulos detectiv
pregătit să avanseze pas cu pas. Ambițios, de cursă lungă, înzestrat cu un cult
al muncii și cu un simț al datoriei, adoră să contribuie, să facă diferența, să
fie de folos, să-i sprijine pe ceilalți. Corespunde arhetipului războinicului,
care are permanent de dus o luptă: luptă cu convingerile altora, luptă pentru
un ideal, luptă pentru o cauză. Profilul de luptător face ca purtătorul acestui
număr de putere să atragă situații cu dublu grad de dificultate și cu dublu
efort față de alți oameni. Situațiile contratimp, în care este constrâns ori în
care totul pare pierdut îl fac să se autodepășească. Dezamăgirea este una
dintre motivațiile principale de a lua decizii, de a renunța la ceea ce trebuie
eliminat și de a se reinventa. Se simte în largul său când trebuie să se bazeze
pe el și nu pe alții. Are vocația unui samurai ce respectă codul onoarei, dar
dacă alege manifestările negative, devine un ninja care lovește pe la spate sau
minte uitându-se în ochii interlocutorului, capabil să deruteze detectorul de
minciuni. Lipsa de motivație aduce: minciună sau chiar mitomanie, trădare,
lene, neasumarea responsabilităților, lipsă de scrupule, ilegalitate, infracționalitate,
furt, fugă de realitate, critică excesivă.
Numărul de putere 5:
Curiozitatea ieșită din comun este primul atribut care iese în
evidență. Își dorește să știe, să studieze, să experimenteze, să vadă cu ochii
săi, să pună mâna, să cerceteze. Concluziile le trage doar după ce trăiește
situațiile pe propria piele. Este motivat de cunoaștere și de oameni, având o
are dorință de a se afla în mijlocul lor. Nu se dă în lături de la actorie, de
la a face pe bufonul, de la afișarea une personalități histrionice. Îi place să
interpreteze roluri, să imite, să dramatizeze, să joace teatru, aspirând să fie
perceput ca un personaj. Comunicarea, schimbul de informație și relațiile sunt
punctele sale forte. Rolurile de conector sau de mesager sunt reprezentative
pentru acest număr de putere. A face parte dintr-o rețea, dintr-o echipă,
dintr-o organizație îi stimulează creativitatea și abilitățile de interacțiune
umană. Orice schimb, indiferent că este vorba despre informații, bunuri și
comerț sau servicii îi trezește interesul. A obține ceva, a ieși în câștig, a
nu pleca cu mâna goală sunt mici satisfacții care îl împing deseori în
tranzacții, negocieri, afaceri. Prinde aripi când își împărtășește cunoștințele
și îi învață pe alții, oratoria și pedagogia fiind centre de interes. Jocurile
minții, logica și argumentarea fac parte din centrele sale de interes. Îi
priesc schimbările, schimbarea peisajului, călătoriile. Trebuie să fie
permanent în mișcare sau să-și pună mintea la contribuție non-stop, să
gândească, să afle, pentru a fi în formă. Lipsa de motivație aduce: orgoliu
intelectual, convingere să știe tot, atitudine posacă, taciturnă, mută,
duplicitate, viață dublă, agresivitate verbală, sarcasm, cinism, instabilitate,
tulburări mentale, fățărnicie, vicii, șantaj, manipulare, profit de pe urma
altora, indiferență, lipsă de interes și de empatie.
Numărul de putere 6:
Se motivează întotdeauna prin armonie, nicidecum prin
conflict. Urmărește să echilibreze orice situație, dorește să facă tot
posibilul pentru a evita cearta, divergențele, scandalul. Discreția este în
topul sistemului personal de valori. Se activează ori e câte ori este chemat să
ajute, să sprijine, să facă un bine. Trebuie să înțeleagă când și pe cine e bine
să ajute, pentru a nu manifesta orgoliul salvatorului. Are tendința de a da
dependențe, de a se face indispensabil, de a juca rolul de părinte chiar față
de partener sau proprii părinți. Familia este centrul vieții,
responsabilitățile față de cei dragi fiind prioritare. Îi place să asculte, să
consilieze, să dea sfaturi, uneori chiar și când nu i se cere. Face de multe
ori lucruri în locul altora fără să fie necesar, dându-le pește în loc să-i
învețe să pescuiască singuri. Iubirea, romantismul, loialitatea, idealismul și
contribuția la creșterea celorlalți completează lista de factori motivaționali.
Își dorește mai presus de orice să fie iubit, acceptat și integrat în familie,
grup, societate. 6 este unul dintre numerele de socializare, iar ca număr de putere
naște motivația de a se face plăcut, dorindu-și aprobarea. Banii pot fi o
motivație puternică, dar numai prin puterea lor de a crea o stare de bine, de
confort și de lux. Stilul, rafinamentul, nivelul de trai peste medie se află pe
lista stimulentelor. Latura romantică, sentimentalismele și spiritul artistic
sunt parte din arsenalul său. De multe ori acționează din dorințe ce ascund
frica de respingere, făcând lucruri: să fie bine, să fie frumos, să nu se
supere nimeni. Cu dorința a nu dezamăgi,
de a face impresie și de a corespunde, manifestă impuls irezistibil de a
aparține (pe care numai numărul 2 îl mai are). De aceea, căsătoria, relațiile
și anturajul îi oferă cel mai bine șansa de a se pune în valoare, urmărind să
fie acceptat de cât mai mulți oameni care să-i dea confirmări. Prezența sa este
de multe ori terapeutică, vindecătoare, având capacitatea de a oferi ghidare,
călăuzire, alinare. Mai există o componentă motivațională, cea justițiară, care
poate deveni uneori orgoliu de a avea dreptate, iar alteori dorința ca toată
lumea să fie după chipul și asemănarea sa, suportând greu dezacordul sau
opoziția. Lipsa de motivație aduce: rol de salvator, tendințe acaparatoare,
gelozie, posesivitate, castrare a celorlalți prin răsfăț sau cocoloșire, convingere
că știe mai bine și are întotdeauna dreptate, stare generală de nemulțumire,
dezechilibru, dizarmonie, compromisuri, renunțare la sine.
Numărul de putere 7:
Acest număr se asociază cu imaginea prințului sau a prințesei
din turnul de fildeș. Există o dorință foarte mare de a-i fi respectat spațiul
personal, pe care la rândul său îl înțelege și îl respectă la ceilalți. A trăi
în propria lume este o dorință ce conduce uneori la o izolare care îi priește.
Scopul său este de a coborî un ideal în realitate. Calitatea este mult mai
importantă decât cantitatea, caracterul selectiv fiind dublat de o autonomie în
care o activitate solitară sau o pasiune, un hobby au o valoare mult mai mare.
În liniștea sa, îi place să inoveze, să inventeze, să se joace cu ideile sau cu
obiectele, să creeze metode, rețete, formule. Cunoașterea este un stimulent
irezistibil, persoana aspirând spre rolul de atotcunoscător, specialist, expert
într-un domeniu. Independența sau rolul de lider i se potrivesc foarte bine,
preferă să fie urmat și ascultat decât să se conformeze. Cu o latură sensibilă
pe care de cele mai multe ori și-o ascunde, manifestă înclinații artistice și
aplecare spre latura estetică, fiind un fin observator, înzestrat deopotrivă cu
capacitate de sinteză și cu un simț analitic capabil să pătrundă cele mai fine
detalii. Îl atrage tot ceea ce nu se vede, lumea hipersensibilă, realitatea
invizibilă, cunoașterea ezoterică și spirituală. Îl incită rolul de detectiv
pregătit să mai elucideze un mister sau să scoată la lumină ceea ce altora le
scapă. Este motivat întotdeauna de cauza lucrurilor, de înțelesurile ascunse,
de ceea ce se află dincolo de aparențe. La unii se manifestă preocupările
spirituale, la alții apropierea față de religie. În orice caz, numărul 7 aduce
un set de convingeri pe care nu le modifică decât creșterea nivelului de
conștiință, dezvoltarea personală, rugăciunea, meditația, practica spirituală
sau un mentor care poate fi un duhovnic, un
consilier, un terapeut. Lipsa de motivație aduce: fugă de realitate,
comportament evitant, nepăsare, indisciplină, haos, dezorganizare, lipsă de
punctualitate, fanatism, dogmatism, aplecare spre o viață pustnică,
însingurare, iluzii, autoamăgire, idealism, naivitate, sacrificiu.
Numărul de putere 8:
Puterea este cel mai important factor motivațional. Rolul de
autoritate este însușit, de obicei, atât acasă, în familie, în relații, cât și
în plan profesional. Succesul profesional, afirmarea socială, reputația,
renumele, statutul, faima, celebritatea sunt stimulente în doze mai mari sau
mai mici. De asemenea, este motivat de bani, salariu sau recompense financiare,
care înseamnă mai mult recunoaștere a valorii decât scop în sine. Progresul,
ascensiunea, lipsa plafonării sunt obiective de la care nu se abate. Foarte bun
organizator, are capacitatea de a-i direcționa, coordona, îndruma pe ceilalți.
Situațiile în care trebuie să facă evaluări, să întocmească rapoarte, să
verifice documente i se potrivesc de minune. Se activează de fiecare dată când
trebuie să apere legea, regulile, dar mai ales principiile în care crede.
Funcționează la parametri optimi când are termene de respectat, urmărind
întotdeauna o relație bună cu timpul. Foarte riguros și meticulos, are cele mai
înalte standarde de calitate. Nu suportă fățărnicia, lenea, incompetența, cu
atât mai puțin îi agreează pe lingușitori, pe parveniți și pe profitori. Nu
lipsesc rivalitățile sau conflictele deschise. De aceea, poate fi foarte
incomod pentru șefii sau pentru colegii care suferă de lipsă de integritate.
Numărul de putere 8 dă oameni capabili să funcționeze în sisteme, structuri,
instituții, corporații, unde se dovedesc a fi de maximă încredere, implicare și
eficiență. Adevărul îl motivează, iar când mediul nu mai corespunde cu valorile
sale de cinste și corectitudine ori se retrage pur și simplu, ori merge până în
pânzele albe ca să scoată mizeria la suprafață. Iubește controlul,
planificarea, iar anturajul său este compus din oameni pe care are motive să-i
respecte și să le fie loial. Ia de multe ori o mască distantă, serioasă, prin
care filtrează de fapt oamenii care se apropie de el. Lipsa de motivație aduce:
duritate, răceală emoțională, obsesie a puterii, comportament
obsesiv-compulsiv, dorință patologică de a controla orice și pe oricine, abuz
de putere, materialism, machiavelism, compromisuri din cauza banilor, dorință
de câștiguri ușoare, dependență de pariuri sau jocuri de noroc, delapidare,
infracționalitate, dorință de a fi important cu orice preț.
Numărul de putere 9:
Are cea mai mare deschidere către o viață socială hiperactivă.
Purtătorul său are reputația de a fi om de lume, om al oamenilor, cu un
coeficient ridicat de popularitate. Socialul, publicul, expunerea sunt
motivații primordiale. Atât de mult trăiește pentru alții sau își pune la
dispoziția altora resursele încât uită de el sau renunță la el pentru ceilalți.
Cariera este un scop major în viață, fiind animat să lucreze și să aibă contact
cu un număr cât mai mare de oameni. I se potrivesc echipele, grupurile,
organizațiile. Nu se dă înapoi să fie vocea unei mulțimi sau să devină
reprezentatul grupului, colectivului, comunității din care face parte. Se
aprinde la tot ceea ce este inedit, extraordinar, neconvențional, ciudat,
extravagant, excentric. Îi plac acțiunile nepremeditate, deciziile spontane,
răsturnările de situație imprevizibile. Privește situațiile care îl iau prin
surprindere că pe niște provocări. Întotdeauna se bazează mai întâi pe intuiție
și abia apoi pe logică. Umanist, filantrop, interesat de binele celorlalți, nu
poate stă pe margine. Sare imediat să ajute, să ofere, să se implice, fără să
aștepte recompense, fiind extrem de disponibil și spunând destul e greu „nu”.
Nu poate să refuze anturajul său pe cei dragi. Are de învățat să-și aleagă
oamenii, fiind idealist și preferând să vadă numai partea plină a paharului,
ceea ce face ca de multe ori să sufere dezamăgiri în relații. De asemenea,
rolul de salvator care ajută fără să i se ceară și dă mai mult decât trebuie se
întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva sa. Îl stimulează căutările
intelectuale, precum și cele spirituale. Prezintă interes pentru el tot ceea ce
conduce la cauza lucrurilor, tot ceea ce nu văd sau nu înțeleg alții, tot ceea
ce este neconvențional. Tehnologia, comunicarea online și lumea virtuală sunt
medii în care se simte acasă. Este motivat ori e câte ori poate împinge
limitele sau modifica regulile. De altfel, nu îi plac regulile, pe care mai
degrabă preferă să le traseze altora decât să le respecte, așa că orice
teritoriu interzis și orice zonă tabu sau încă necartografiată îl absorb. Lipsa
de motivație aduce: orgoliu, grandomanie, cultul personalității, nepăsare,
manipulare, lipsă de empatie, egoism, dorință de a epata, sfidare, comportament
autodistructiv, forțare a limitelor, extremism, radicalism, plăcere de a risca
și de a trăi periculos.
😊 Mi se pare minunat acest articol. Mi-a răspuns la multe întrebări. Mulțumesc
RăspundețiȘtergerepot compara cu ”Analiza Cheilor Genelor” și cu ”Raportul de analiză fracrală a inteligențelor multiple” și mă bucur de confirmări și sincronicități :)! Firește, vă mulțumesc mult pt. tot ce ne oferiți cu multă generozitate. Sănătate cât încape și spor în toate bune :)!
RăspundețiȘtergereCum te simți când cel cu care plănuiai să-ți petreci restul vieții spune brusc că nu mai este interesat de căsătorie din nicăieri, care este genul de situație în care mă aflam când am dat peste caseta vraja numită Dr. Ajayi, am fost cu inimă ruptă, l-a rugat pe soțul meu timp de câteva luni să se întoarcă acasă, toate motivele mele nu au fost reciproce până când nu am văzut o mărturie a unei doamne care a descris cum caserul de vrăjitoare Dr. Ajayi a ajutat-o să obțină un loc de muncă bine plătit și a spus că este capabil de alții un fel de vraja ea îi aruncă numărul lui Viber: +2347084887094 Am luat numărul și mesajul vraja Caster Dr Ajayi mi-a explicat situația și cum soțul meu a plecat brusc de acasă, mi-a spus de ce soțul meu a plecat de acasă după ce a efectuat o vrajă, l-a luat doar șapte zile pentru a readuce fericirea la viața mea, deoarece trăiesc fericit alături de soțul meu și ne așteptăm al doilea copil. Dacă aveți nevoie de ajutorul unui rotor de vrăji pentru orice fel de problemă de viață la care vă puteți gândi, contactați caseta de vrăji de pe numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
RăspundețiȘtergereCând l-am găsit pe dr. Ogume, care locuiește în Turcia, am avut nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să mă trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu drag Dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. îl puteți contacta pentru oricare dintre următoarele probleme:
RăspundețiȘtergereMa regăsesc în cifra 9. Rac iar in zodiacul chinezesc tigru! De asemenea cifra 2 intregeste un peste cu ascendent in rac si cal în
RăspundețiȘtergereZodiacul chinezesc. Si ce sa mai zic de cifra 5, a unui varsator iar in zodiacul chinezesc caine! Toate conturează caracterul fiecărei zodii! Mulțumesc si aștept mereu cu același interes si alte postari.
Vă confruntați cu orice fel de dificultate în viață și doriți o soluție de durată contactează dr. Ajayi, el este un puternic caster de vrăji pe numărul Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
RăspundețiȘtergereSoțul meu plănuia să divorțeze spunând că s-a săturat de unirea noastră, am fost surprins, deoarece asta a venit dintr-o dată și instinctul meu mi-a spus că ceva nu merge bine, mai târziu am aflat că soțul meu are o femeie afară, l-am întrebat despre asta , s-a enervat într-adevăr și a spus că de aceea vrea să divorțăm, a plecat de acasă timp de 6 luni, când am văzut contactul doctorului Ajayi, războiul vrăjitor, o femeie a explicat cu cine a putut să rămână însărcinată și să aibă un copil cu un medicament pe bază de plante după 9 ani de căsătorie, am luat contactul său și i-am explicat situația cu soțul meu, mi-a spus că soțul meu a fost manipulat de forța întunecată, mi-a spus câteva lucruri de făcut și să fac o vrajă pentru mine, după șapte zile de vraja soțul meu a venit și acasă și a rupt hârtia de divorț, trăim fericiți acum, mulțumită dr. Ajayi. Nu vă fie rușine de problema dvs. căutați ajutor și rezolvați-l.
Cum am reușit să-mi salvez căsnicia. Sunt căsătorit, și de 35 de ani, sunt din Bruxelles. Sunt căsătorit de 8 ani cu soțul meu Kennedy, avem 2 copii. Căsnicia mea cu soțul meu a fost întotdeauna grozavă până când un terț nu a intrat totul de nicăieri. Totul a început când am început să observ apropierea dintre Kennedy și așa-zisul său secretar. Chiar mă apropiam de el în legătură cu secretarul și el spune că sunt doar prieteni. Știam că toate acestea sunt minciuni în ziua în care am văzut niște mesaje de dragoste pe telefon de la secretarul său, l-am confruntat în legătură cu asta, imediat el s-a evazat întrebându-mă ce drept trebuie să mă tem cu telefonul lui, i-am spus că voi raporta el și secretarul directorului său de companie, imediat m-a dat să mă aud când a auzit asta și a început să mă bată, copiii noștri chiar au început să plângă. În ciuda atitudinii sale, eram încă cu el, a încetat să doarmă acasă uneori, în măsura în care chiar și-a făcut pachetul din casă și a început să plece cu secretarul său, m-a abandonat cu copiii noștri. Eram în lacrimi, nu aveam pe nimeni să alerg pentru că tot ce îmi doream era ca soțul meu să se întoarcă acasă, până când m-am întâlnit cu dr. Ajayi, el mi-a spus că cauza problemelor mele a fost că o vraja rea a fost aruncată soțului meu că nu erau ochii lui limpezi El mi-a spus că va arunca niște vrăji și soțul meu se va întoarce la mine și mi-a spus ce voi face. Sunt mândru să spun că nu au trecut până la șapte zile când soțul meu s-a întors acasă cerșind și atât de sobru, familia mea este din nou împreună. Mulțumesc Dr Ajayi îl puteți contacta prin numărul său Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com
RăspundețiȘtergereMa numesc Loana, sunt din Monaco. Am un iubit pe care îl am pe care l-am întâlnit de doi ani. S-a trezit într-o dimineață și mi-a spus că relația s-a terminat. Am fost în lacrimi aproape 4 săptămâni. am fost atât de confuz și de inima. Am trimis-o pe sora mea și pe cea mai bună prietenă a mea, Susan, să-l roage, dar a insistat că relația s-a terminat că era obosit de mine. Până într-o zi foarte bună, când am auzit de dr. Ajayi, am citit câteva mărturii pe site-ul său, așa că am decis să încerc. L-am contactat și el mi-a spus lucruri care trebuiau făcute pentru ca el să arunce o vrajă, la început mă gândeam dacă ar trebui să o fac și mi-am pus în minte să încerc. Am făcut ceea ce mi-a spus dr Ajayi, războiul vrăjitor, apoi nu până la un interval de 7 zile, de nicăieri iubitul meu care m-a părăsit fără niciun motiv a venit la mine acasă într-o seară și a cerșit să mă revină, a venit chiar cu al lui frate și a pledat pentru iertare .. După atâta durere am trecut, iubitul meu a revenit încă ... sunt atât de fericit ... totul mulțumesc dr. Ajayi, îl poți contacta pentru orice fel de muncă de vrajă. Cred că te va vedea prin problemele tale de RELAȚIE.
RăspundețiȘtergereE-mail: drajayi1990@gmail.com
Viber / Whatsapp: +2347084887094
Vreau să folosesc această ocazie pentru a mulțumi unui caster vrăjitor numit Dr. Ajayi, deoarece a ajutat la restabilirea păcii în căsnicia mea ruptă, ajung să știu despre el printr-un prieten care a ajutat cu numere norocoase să câștige mare într-o loterie. Nu vreau să intru în detalii, dar ceea ce îmi va place să știu este că dr. Ajayi este un adevărat om spiritual, deoarece am căutat ajutor din diferite surse, dar nu s-a întâmplat nimic până când prietenul meu m-a prezentat la el, l-am contactat în legătură cu căsătoria ruptă și i-a explicat totul, mi-a spus ce trebuie făcut, pe care l-am respectat și astăzi, sunt un bărbat fericit în căsnicia mea, soția mea a venit acasă și mi-a spus că nu mai vrea un divorț și mulțumesc doctorului Ajayi ea este însărcinată cu un băiat și starea mea financiară s-a îmbunătățit. dacă aveți nevoie de ajutor pentru orice vă deranjează, contactați Great Ajutor Caster Dr Ajayi pe e-mail drajayi1990@gmail.com sau Whatsapp: +2347084887094, acesta este garantat 100%.
RăspundețiȘtergereîl puteți contacta, de asemenea, pentru următoarea vrajă.
* Vraja de căsătorie
* Vraja de promovare a muncii
* numere norocoase pentru loterie
* Stilou magic pentru examene
* Câștigă orice dosar în instanță
* Vraja de protecție
* vraja de prosperitate
etc ....
Nu fiți timizi, contactați-l și rezolvați-vă problemele în câteva zile
intervenție spirituală.
E-mail: drajayi1990@gmail.com
Viber / Whatsapp: +2347084887094
Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
RăspundețiȘtergere1) Vraji de dragoste
2) Vraji de dragoste pierdute
3) Vraji de divor?
4) Vraji de casatorie
5) Vraja de legare.
6) Vraji de rupere
7) Alunga un iubit trecut
8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
9) dori?i sa va satisface?i iubitul
Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
ogagakunta@gmail.com
Dacă ați fost dezamăgit de alte vrăjitoare și vindecători, care nu au reușit să ofere rezultatele dorite. Fii liniștit de data aceasta cu cel mai puternic și supradotat spirit de turnătorie pe care îl poți întâlni vreodată.
RăspundețiȘtergereContactați-l dacă știți că vă confruntați cu soarta de mai jos
E-mail: wightmagicmaster@gmail.com
WhatsApp: +17168691327
(1) Îți place Ex-ul tău?
(2) Ai mereu coșmaruri?
(3) Vrei să fii promovat la locul de muncă?
(4) Vrei să alerge după tine femei / bărbați?
(5) Vrei un copil al tău?
(6) Vrei să fii bogat?
(7) Vrei ca soțul / soția ta să fie al tău pentru totdeauna?
(8) vrei să îți crești dimensiunea pula? / Să durezi mult când faci sex?
(9) Doriți să vă recuperați banii pierduți?
(10) Vrei să oprești divorțul?
(11) Vrei un divorț?
(12) Vrei ca orice dorință să fie acordată de cineva?
(13) vraja concep o nevoie de sarcină copil?
(14) Doriți să vă opriți căsătoria sau relația sau să vă rupeți?
(15) Vă este greu să câștigați un caz în instanță?
(16) Vrei să te căsătorești cu partenerul tău cât mai curând posibil?
Din nou, adresa mea de e-mail este: wightmagicmaster@gmail.com
WhatsApp: +17168691327
Contactați-l imediat pentru toate problemele dvs. și rezolvați situația în câteva zile.
Viața vine cu experiențe diferite. Nu știu cu ce te confrunți acum, dar te asigur că Dr. White este soluția potrivită, aceasta este scurta mea mărturie. Mă bucur să scriu acest lucru pentru că am din nou pace în căsătoria mea, totul datorită unui bărbat grozav pe nume Dr. White, are roți magice puternice care ajută la reconcilierea disputelor dintre mine și soțul meu, soțul meu a plecat de acasă și a trăit cu altul femeie timp de 7 luni fără să-mi pese de mine și de fiica noastră de 4 ani, din punct de vedere financiar, sunt bine pentru că sunt bancher, dar am nevoie de îngrijire blândă, dar soțul meu nu este nicăieri, îl rog să vină acasă de câteva ori, dar nu Nu fac nimic, chiar i-am implorat fratelui său mai mare să mă ajute. Am citit mărturia unui bărbat care a descris cum dr. White a ajutat-o să-și oprească soția de la divorț cu vraja de dragoste, așa că i-am luat contactul și i-am explicat problemele mele, mi-a spus ce este nevoie pentru o vrăjire de dragoste și i-am dat finanțele pentru cumpărături timp de trei zile și soțul meu s-a întors acasă, totul datorită dumneavoastră Dr. White. Contactați-l pentru ajutor: / WhatsApp: +17168691327: sau E-mail: wightmagicmaster@gmail.com: dacă aveți conexiuni sau probleme de viață, are tot felul de Vrajă, pentru a vindeca boala, pentru a vă întoarce Ex, pentru a vă reuni căsătoria, pentru a obține o slujbă bună pentru a vă întoarce banii pierduți și alte soluții.
RăspundețiȘtergereAstăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
RăspundețiȘtergere* Daca vrei sa ramai insarcinata.
* Dacă doriți să opriți avortul spontan.
* Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
* Dacă vrei să ai o casă fericită.
* Dacă vrei noroc sub orice aspect.
* Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
Ea te va ajuta imediat.
E-mail: dawnacuna314@gmail.com
Whatsapp: +2348032246310
După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
RăspundețiȘtergereWhatsapp:+2349046229159