Seminar de ASTROLOGIE MEDICALĂ, online, 13 și 20 noiembrie 2024

Miercuri 13 noiembrie și miercuri 20 noiembrie 2024, între orele 20:00 și 23:00 (ale României), reiau seminarul de astrologie medicală. Ultima dată când l-am susținut se pare că a fost acum 2 ani și jumătate.

Subtitlul acestui seminar este: CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR ÎN ASTROGRAMĂ. 

Seminarul se desfășoară într-o clasă virtuală, pe Zoom.

Cui se adreseaza?

Tututor celor ce stapanesc terminologia de baza din astrologie, deci care au cunostinte minime despre zodii, planete, case, aspecte. Informatia prezentata depaseste granitele tehnice ale astrologiei si atinge zona spirituala.

Abordare:

Starea de boala este mai mult decat durere fizica, disconfort si prilej de a cersi atentia altora pentru ceea ce ni se intampla. Orice afectiune fizica este un semnal de alarma ca ceva nu functioneaza corespunzator la nivel emotional si mental.
Boala descrie un dezechilibru aflat la un nivel mult mai subtil. Iar daca marele merit al astrologiei este acela de a ne ajuta sa intelegem de ce ni se intampla ceea ce ni se intampla, va invit sa exploram impreuna cauzele spirituale ale bolilor vazute in astrograma.

• De ce ne imbolnavim?
• De ce avem nevoie de boala?
• Cum ne ajuta durerea ?
• Care sunt semnalele de trezire spirituala?
• La ce nivel avem nevoie de vindecare?
• In ce plan al vietii noastre suntem deconectati energetic?

Atelier de astrologie: Cele 12 zodii în cele 12 case astrologice. Online, pe Zoom.

Vă dau din nou întâlnire la matineu. Iată o prezentare pe care nu am făcut-o niciodată în această formulă 12/12: 12 zodii în 12 case. În premieră investigăm semnificația fiecărei zodii în fiecare casă.

Informația este cu atât mai utilă cu cât, în harta natală a oricui, se află case goale, adică lipsite de planete. Simpla prezență a unei zodii în casele respective devine astfel plină de înțelesuri. Despre guvernatorii caselor am mai făcut studii, dar această temă este în premieră.

Informația este accesibilă la orice nivel, chiar și începătorilor. Pentru avansați, e un bun prilej de conexiuni și „aha”-uri. Mai mult, vom aprofunda subdiviziunile zodiacale - decani, dodekatemoria, termene - în sistem elenistic, urmărind planetele care guvernează pe niveluri diferite fiecare segment al celor 360 de grade. 

La final, toți participanții vor ajunge să înțeleagă și să aplice în propria hartă informațiile simbolice din fotografia atașată.

Organizare: 6 întâlniri pe Zoom, ne vedem pe 9, 16, 23 și 30 octombrie, 6 și 13 noiembrie 2024, în fiecare miercuri dimineața, de la 10:00 la 12:00. Se primește link de Zoom pe mail înainte de începerea fiecărei sesiuni.

Atelier de astrologie: Tehnici străvechi de orientare vocațională și prognoză, 11 septembrie, online

După atelierul despre Pars Fortunae parcă a rămas ceva neterminat, căci s-a deschis o poartă către înțelepciunea celor vechi.

Am revizuit câteva tehnici de autocunoaștere și predicție pe care nu strică să le exersăm. Ne concentrăm pe identificarea vocației și pe curba succesului în timp, folosind concepte astrologice antice și medievale precum: hayz, cazimi, hupaugos, profecții, firdaria. Vedem cum se reflectă și cum funcționează ele în viața personală și socială, pentru a afla locul fiecăruia în lume.

Practicăm, aplicăm pe hărțile natale, facem calcule, întocmim tabele și verificăm datele pe calendar.

Miercuri, 11 septembrie 2024, orele 20:00-23:00 ale României. Online pe Zoom.

Atelier de astrologie: Punctul Norocului (Pars Fortunae)

Oare nu cumva avem cu toții un dram de noroc primit la naștere, dar poate nu știm unde să-l căutăm sau poate nu-l apreciem? Oare suntem trimiși în viață cu mâna goală sau, de fapt, ne naștem cu o pereche de membre superioare tocmai ca să învățăm să luăm cu două mâini ceea ce ne-a fost pregătit? Unde să fie în astrograma natală trifoiul cu patru foi sau potcoava norocoasă?

Vă dau întâlnire să aprofundăm sau să recapitulăm una dintre cheile hărții natale: PARS FORTUNAE, tradus la noi drept PUNCTUL NOROCULUI.

Un indicator al succesului personal și al împlinirii de sine adesea trecut cu vederea, întrucât astrologia modernă pe nedrept ignoră darurile astrologiei tradiționale (elenistice).

O judecată și doi vrăjitori. Un nou ciclu astrologic de 10 ani începe în august 2024!

O dată la 10 ani se săvârșește una dintre Marile Taine astrologice, un eveniment care aduce la aceeași masă două forțe extreme convocate să rezolve stările de necesitate. După fiecare deceniu de viață măsurat pe Pământ, o energie cosmică ne mătură planeta și mai filtrează din reziduurile mentale, emoționale și fizice produse de specia dominantă, în prezent Omul. Globul Pământesc devine globul de cristal prin care se uită doi mari vrăjitori care pun în cumpănă echilibrul terestru. Cel denumit Marele Benefic, adică Jupiter, și cel botezat Marele Malefic, adică Saturn, stau la sfat și se pun de acord în ceea ce privește ajustările necesare pe planeta noastră. „Ce tâmpenii au mai făcut pământenii?” par a se întreba de fiecare dată cele două entități. Și de data aceasta va fi un consiliu foarte lung, care va dura aproape 11 luni. Pare că mai mult de 10 ani nu ne suportă nici Universul imediat fără să intervină, atât de multă energie toxică expulzăm în spațiul intergalactic.

Ca la o ceremonie japoneză sfântă a ceaiului, Jupiter se așază într-un colț, Saturn într-altul, în timp ce holograma Pământului e privită și judecată la mijlocul ringului. Dacă am pomenit de „colțuri”, e clar că vorbim despre aspectul de „cuadratură”, cel de 90 de grade între planete. El se petrece de 3 ori la orb perfect în 2024-2025, prima dată pe 20 august și apoi pe 24 decembrie 2024, cu Jupiter în Gemeni și Saturn în Pești, apoi pe 15 iunie 2025, cu Jupiter în Rac și Saturn în Berbec. Așa se explică acel interval de aproape un an în care, cu intermitențe, efectele careului dintre Jupiter și Saturn ne ies prin piele.

Conferință la Brașov, 21 iulie 2024: Lumea peste 20 de ani? 20 de ani de Pluto în Vărsător

Evenimentul, intitulat “Lumea peste 20 de ani”? 20 de ani de Pluto în Vărsător, promite să fie o explorare profundă a influențelor astrologice care modelează prezentul și viitorul societății noastre.


AUDIENȚĂ GENERALĂ. Nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, este suficientă afinitatea cu astrologia.


Când ne întâlnim?
21 Iulie 2024
12.00 – 15.00
Unde ne întâlnim?
Hotel Aro Palace, Brașov, sala Europa 2

Conferința va aborda semnificațiile tranzitului lui Pluto în Vărsător, un aspect astrologic major ce marchează o perioadă de 20 de ani de transformări radicale în direcțiile și curentele sociale, precum și în modul în care gândim și interacționăm. Valeriu Pănoiu va dezvălui cum aceste schimbări pot influența personal fiecare aspect al vieții noastre și cum putem naviga aceste vremuri de schimbare pentru a ne alinia mai bine cu destinele noastre.

Vă așteptăm să vă alăturați acestei discuții captivante și să descoperiți cum mișcările planetare majore vor remodela lumea în care trăim. Este o oportunitate rară de a înțelege mai profund influențele astrologice și de a vă pregăti pentru viitor într-un cadru interactiv și iluminant.

Care sunt temele principale?

  • Retrospectiva ultimilor 15 ani de Pluto în Capricorn.
  • Suprapuneri de cicluri astrologice.
  • Pluto în Vărsător în istoria mentalităților.
  • Perioada 2023-2024: transformări planetare care au loc la fiecare sfert de secol
  • Schimbări radicale socio-economice.
  • Impactul tranzitului la nivel individual.
  • Predicții pentru fiecare zodie.

EVENIMENTUL ESTE ORGANIZAT DE www.alexaevent.ro.


Click AICI pentru pagina evenimentului și pentru rezervare.


Atelier de astrologie: Guvernatorii caselor astrologice. Online, din 24 iulie 2024

La matineu, miercurea de la 10:00 la 12:00, vă invit timp de 6 întâlniri consecutive să reinterpretăm casele astrologice în funcție de guvernatori. Ce se întâmplă când guvernatorul casei a II-a se află în casa a VI-a? Dar când guvernatorul casei a XI-a se află în casa a V-a? Sau când guvernatorul casei a XII-a se află tot în casa a XII-a? În total 12x12=144 de combinații posibile în zodiac.

Continuăm atelierul despre case desfășurat anul acesta în februarie-martie. Desigur, se poate participa și fără prezența la atelierul anterior. Nivelul de acces: începător.

Datele celor 6 întâlniri: 24, 31 iulie, 7, 14, 21, 28 august 2024.

Miercurea dimineața se primește link de Zoom pe mail. 

Vă aștept cu aplicații practice pe hărțile natale ale participanților, cu exemple și cu studii de caz.

6 întâlniri, câte 2 case abordare în fiecare ședință. 

390 lei

Înscrieri doar pe mail: valeriu.panoiu@gmail.com.

9 luni de management al furiei: Lilith în Balanță, 29 iunie 2024 - 26 martie 2025

Lilith în astrologie întruchipează un înger căzut, o rebelă care face prăpăd sau o zeiță a sublimării care poate să întoarcă întunericul în lumină. Întotdeauna Lilith se adaptează la terenul fertil peste care pune stăpânire și materializează ceea ce găsește. Practic, Lilith este o vibrație care lucrează întotdeauna cu materialul clientului, ea nu face decât să scoată la suprafață ceea ce găsește. Dar dacă găsește ceva, bagă mâna după el, îl trage afară și-l arată la toată lumea, acel ceva putând fi o nestemată prăfuită uitată în adâncuri sau un schelet îngropat într-un cavou. Când bagi mâna într-o scorbură, nu știi niciodată peste ce dai. 

Prin rotativă, ca la Uniunea Europeană, Lilith mută președinția în altă capitală, mandatul fiind de 9 luni, astfel că zodia Balanță devine Bruxelles-ul intergalactic între 29 iunie 2024 și 26 martie 2025. Rămânem la politică pentru a da un proaspăt exemplu al energiei acestui tranzit. E vorba despre o anomalie pe care am luat-o personal, căci vine de la Câmpulung, orașul primului meu loc de muncă, unde am și destule rude prin bunicul patern. Fix de acolo apare la televizor doamna primar, acum șefă pe partidul său, care anunță că e hotărâtă să facă ce nu fac politicienii în general, și anume să coboare la nivelul săracilor, acolo unde trăiesc și 7 suflete într-o singură încăpere. Am văzut-o eu la televizor și am auzit-o cu urechile mele! 

Șo(șoa)c(ă) și groază! O declarație „progresistă” tipică pentru un partid de... stânga, demnă de un socialism feroce, care, conform ideologiei, era firesc să vină de la PSD. Dar așa ceva?! Le-a furat discursul! Le-a luat ciolacul din fasole. Scuze, „ciolanul”. Asta după ce, la o căutare prin presă, aflăm că distinsa doamnă luptătoare pentru drepturile celor neajutorați și-a pierdut obiectul dorinței, declarând că „România nu e o țară săracă, ci sărăcită.” Poftim? Că nu mai înțeleg nimic. Deci la care săraci te pogori? 

În plus, ne interesează profund programul de haiducie al noilor lideri politici, care îi sărăcesc tot pe cei ce muncesc și își văd cuminți de treaba lor, ca să dea la cei ce dintotdeauna doar primesc. Cu alte cuvinte, de la mine din casă, unde suntem tot 7, cifra magică a doamnei de pică (pe capul nostru), trebuie să plece resurse pentru Albă-ca-Zăpada de la primărie și cei 7 asistați sociali. 

Vieți paralele în lumi diferite! Jupiter în Gemeni: 26 mai 2024 – 10 iunie 2025

Despre ce e vorba?

Se zice că fetele bune ajung în Rai, în timp ce fetele rele ajung unde vor ele, mai ales că profită din belșug de tranzitul lui Jupiter în Gemeni care are loc, conform calendarului, între 26 mai 2024 și 10 iunie 2025. Un tranzit plin de lumini și umbre, în care de multe ori ne trezim la o realitate care demontează schemele mentale. Tot ce reprezintă normă, standard, canon atinge limitele și dă pe dinafară, pentru că viața pe această planetă este departe de ideal. Sigur, la nivel conceptual trăim după etaloane, după principii și valori, însă nu sub domnia lui Jupiter Îngemănatul. Iar noi, pământenii, suntem după chipul și asemănarea Marelui Atotstăpânitor, Zeul Zeilor. Dânsul ne învață CĂILE ALTERNATIVE. Drumul drept nu este cel care ne duce neapărat și la destinație.

Relații, carieră, bani

Pe calea lui Jupiter în Gemeni ne întovărășim cu parteneri care merg în aceeași direcție, facem alianțe provizorii, iar dacă este cazul, ne facem frate cu dracul ca să trecem puntea. Pe actuala configurație astrală nu mai vorbim despre compromisuri, despre a tolera oameni cu care în alte condiții nu ne-am asocia sau pe care i-am respinge pe motiv de imoralitate, de exemplu. Nu e niciun compromis, se cheamă strategie, forțele se unesc pentru ca fiecare dintre ele să-și atingă propriul obiectiv. Ce face celălalt, nu e treaba mea, pe mine mă interesează interesul meu. Cu Jupiter în Gemeni ne descurcăm, găsim soluții și, mai ales, activăm relații.

Calitatea umană nu mai este neapărat un reper, avem puterea de a vedea sâmburi de lumină în orice întuneric. Adaptabilitatea la context și flexibilitatea sunt mai mult jocuri ale minții decât semne de schimbare interioară. Gemenii sunt o zodie mentală, de Aer, ceea ce face ca raționalizarea să fie principalul mecanism al gândirii. Ne concentrăm în capul nostru pe ideile, argumentele și scuzele care să ne ajută să ne împăcăm cu alegerile pe care le facem. „Sigur că nu e om de caracter, dar e sufletist.” „N-am vrut, dar a fost vina ei.” „Îl iubesc, sigur că sufăr și sunt nefericită, dar nu stau cu el pentru bani, nu mă ține nimic material legată de el, puteam să plec de mult și, totuși, n-am făcut-o. E clar, dragostea ne leagă, n-are cum să fie altceva.” 

Horoscop psihotic până pe 29 iunie 2024! Opriți planeta! Cine mai vrea să coboare?

Voiam să vă întreb dacă v-ați luat pastilele în ultima vreme. Pe mine unul m-a băgat soția pe o cură de vitamine și minerale antisuprasolicitare, care cred că sunt suplimente de atitudine pozitivă, de m-am mirat și eu câtă aprobare zace în mine. Mai ales în relația cu copiii mi-am dat seama că, aproape la orice solicitare, răspund invariabil „da”. De exemplu:

-          Rămâne valabil ce mi-ai spus ieri, că nu-mi dai bani de „jordani”?

-          Da.

Cum de nu mi-am dat seama înainte cât de ușor e să fii de acord?! Sau să fii indiferent. Îi spui cuiva ceva și îți răspunde: „Ce-mi pasă?!” Sau încerci să-i povestești altcuiva ceva despre un eveniment social, iar el ți-o taie scurt: „Și ce mă interesează pe mine?!” 

Chiar așa! De ce-ar fi treaba mea? Răspuns demn de somnul acela al rațiunii care naște monștri. Adormirea minții și a simțurilor pare fenomen colectiv, el a început să se resimtă cam din 20 aprilie, odată cu conjuncția Jupiter-Uranus, dar cauza astrologică este alta: opoziția dintre Lilith și Neptun, cu efecte progresive până pe 29 iunie 2024 și vârf chiar pe 28 iunie, când se atinge orbul perfect de 180 de grade. Lilith trece prin ultimul decan al Fecioarei, în timp ce Neptun veghează din ultimul grad al zodiacului, cel de-al 30-lea al Peștilor. O reflectare astrală care creează o sală a oglinzilor deformate, în care fiecare poate să se privească și să se uite la lume în versiuni care corespund nu cu realitatea, ci cu proiecțiile minții. 

Istoria crizelor lumii de la 2008 la 2044. Partea a III-a: Cultul individului

Din 2008 încoace, spiritualitatea a devenit o mare modă. Nu mai „trebuie” nimic, fiecare trebuie să se iubească pe el, aproapele trebuie pus la respect, indiferent cine este el, în primul rând este vorba despre mine, eu sunt cel mai important și sunt ocupat să mă iubesc doar pe mine. De exemplu, chiar dacă mi-am luat un angajament, e posibil ca, în ultimul moment, să nu mai „simt” să fac ce am promis, prin urmare nu fac. Individul este cel mai important, fiecare este încurajat să facă ce vrea, mie să-mi fie bine. Narcisismul a devenit o ideologie dominantă: eu mai presus de ceilalți. 

La orice nivel, de la cercurile științifice la cele terapeutice, competiția a depășit orice limite. Îmi povestea un fost cadru universitar că a renunțat la postul de la catedră după 10 ani, întrucât era sătul să asiste la frecușurile interne ale unui mediu presupus academic în care permanent colegii săi încercau să determine care e cel mai mare și cel mai tare, fiecare crezând despre el că este Mesia reîncarnat. Să nu creadă cineva că în alte universuri lucrurile stau diferit. În astrologie, de pildă, există un număr de astrologi de talie mare numărabili pe degete care recomandă alți colegi, care cooperează, care cred în comunitate, nu în concurență. Restul sunt toți cei mai buni și doar ei merită clienți și cursanți și recunoaștere. Și, mai ales, doar ei cred asta, prin urmare au tot dreptul să-i submineze pe ceilalți și să-i excludă. Eu unul am învățat să stau cuminte în banca mea și să-mi văd de treabă, interacționând cu un număr limitat de colegi, doar de calitate superioară, și preferând compania colegilor care mi-au făcut cinstea de a participa la cursurile mele de formare în astrologie. Am ajuns să am încredere doar în cei care știu că au o amprentă din mine, pentru că mă asigur că în primul rând ei sunt Oameni înainte de a fi astrologi, iar pe ei îi promovez și îi recomand ori de câte ori am ocazia, cu speranța că energia lor va deveni contagioasă.

(Video) Horoscop aprilie + horoscopul eclipselor

Click aici pentru horoscopul lunii aprilie 2024, filmat pentru canalul de YouTube Comunitatea Sus, realizator Cristian Necula:

Click aici pentru emisiunea dedicată eclipselor primăverii 2024: 25 martie și 8 aprilie. WoW Zodiac, YouTube, realizator Ana Ticea.

Istoria crizelor lumii de la 2008 la 2044 în interpretare astrologică. Partea a II-a: Proceduri

Capricornul este o zodie a organizațiilor, a grupurilor de interese, a structurilor, a sistemelor și, implicit, a instituțiilor. Tranzitul lui Pluto a isterizat masele în goana după progres, îndeosebi pe segmentul guvernat de Capricorn, cel profesional. Obsesia ascensiunii în carieră, goana după o poziție din care să ai și tu un subordonat, măcar unul căruia să-i dai ordine și pe care să-l privești de sus cu dispreț, construirea unei identități sociale sunt tot atâtea fețe ale ultimilor 15 ani.

Impresia generală este că planeta comunică în engleză. La o privire mai atentă, e vorba despre contagiunea limbajului corporatist. Odată cu Pluto în Capricorn au venit peste noi PROCEDURILE. Am început să funcționăm după manuale, cu reguli foarte clare și pași ordonați. Direcțiile, obiectivele și scopurile au devenit esența vieții.

În registru NEW AGE, care ne vinde iluzia unei spiritualități socialiste, în care oricine merită să materializeze ceea ce merită, dar, mai ales, ceea ce nu merită, e foarte simplu: vizualizăm, repetăm niște cuvinte și și pac! Pică din cer ceea ce îți dorești. Nici nu mai trebuie să faci altceva. Căci, nu-i așa? A fi spiritual înseamnă a-ți îndeplini orice dorință! Trebuie doar să urmezi codul de proceduri! Și, mai ales, să participi la cursuri de dezvoltare personală care te învață să faci bani, dar din care se îmbogățesc numai cei care le susțin.

Nu mai trăim pur și simplu, așa la voia întâmplării, ca înainte! Am fost învățați că avem treabă și că succesul este performanța. În acest sens, s-au publicat milioane de manuale și ghiduri: 50 de metode prin care să fii fericit, 100 de tehnici pentru fericire, 13 secrete să devii bogat etc. De fapt, nici scopuri n-am mai avut. Prin corporatizarea societății, am ajuns să avem TASK-uri, însoțite de TO-DO LISTS. Și, desigur, celebrele TARGET-uri. Ai bifat sau n-ai bifat? Ai punctat sau n-ai punctat? Ai înscris sau n-ai înscris? Ca la întâlnirile romantice.

Curs de numerologie, online, din 13 martie 2024

Cui se adreseaza?

Cursul, organizat ONLINE se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa inteleaga si sa foloseasca in mod constructiv puterea numerelor ascunsa in data naşterii, in nume si prenume.

Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe ZOOM.

In fiecare seara de miercuri, timp de 4 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet (3 ore), incepand cu ora 20:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop, o tableta, un calculator (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv.
Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.

Participantii isi vor putea identifica profilul de personalitate si misiunea din aceasta viata, intelegand ritmurile cosmice şi caracterul ciclic al vieţii. Numerologia natala este completata de numerologia previzionala şi de compatibilitatea numerologica.

Desi se vor face conexiuni cu alte discipline spirituale (de exemplu, astrologia), nu sunt necesare cunostinte din alte domenii! Cursul se adreseaza incepatorilor, precum si celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele de numerologie.

Misiunea si promisiunea:

Cursul are caracter practic, urmărind aplicarea cunoştinţelor în primul rând asupra propriei persoane, dar și în viața de zi cu zi!

Acest curs reprezintă prima parte a cursului de numerologie, urmând cea ce-a de-a doua parte să aibă loc în toamna acestui an. Tematica acestui modul de curs este NUMEROLOGIA GENERALĂ, urmând ca cea de-a doua parte să fie de aprofundare în NUMEROLOGIA AVANSATĂ.

La finalul acestui curs, participanții vor fi capabili:

Istoria crizelor lumii de la 2008 la 2044 în interpretare astrologică. De la Pluto citire, partea I

Chiar așa? De ce tranzitul lui Pluto prin Capricorn a fost atât de dificil și de ce este de așteptat să ne fie mult mai bine cu Pluto prin Vărsător? Recapitulăm: Pluto în Capricorn 15 ani, între 25 ianuarie 2008 și 14 iunie 2008, apoi între 27 noiembrie 2008 – 23 martie 2023, 12 iunie 2023 – 21 ianuarie 2024, 1 septembrie 2024 – 19 noiembrie 2024. Pluto în Vărsător are următorul calendar: 23 martie – 11 iunie 2023, 21 ianuarie 2024 – 1 septembrie 2024, 19 noiembrie 2024 – 9 martie 2043, 2 septembrie 2043 – 19 ianuarie 2044, însumând 20 de ani.

Retrospectiva lui Pluto în Capricorn

Ultimii 15 ani au pus în scenă un proces destructurare a valorilor umane, culminând cu dezumanizarea sistematică a societăților și a indivizilor. Totul în numele celui mai drag concept al Capricornului: PUTEREA. Capricornul este una dintre zodiile de putere ce au ca obiectiv instaurarea în jur a unei orânduiri care să corespundă cu chipul și asemănarea sa. Numai că lumea s-a transformat în ultimii 15 ani după chipul și asemănarea liderilor săi, care au reflectat nivelul de conștiință a maselor. Și iată, după cum am văzut, ne place sau nu, acesta este nivelul general: oamenii ca specie sunt dominați de dorințe, de lăcomie și de frică. Ascensiunea la putere a însemnat în ultimii 15 ani ascensiunea parveniților, a celor ce s-au strecurat în sus prin orice fel de mijloace.

Asistăm în continuare la expansiunea contagioasă a unor ideologii (asta da epidemie!) care sunt pervertite în scopuri politice și de control. Feminismul a devenit o luptă a femeilor cu bărbații, nu o reabilitare a Divinului Feminin. Drepturile minorităților au devenit mai importante decât ale majorității. Occidentul a ucis de-a dreptul libertatea de exprimare și simțul umorului prin psihoza împotriva discriminării. Nu mai poți spune un banc cu evrei, cu negri, cu homosexuali, cu reprezentanți ai altei religii sau culturi fără să riști o sancțiune. Și, Doamne, ce plăcere are Capricornul să sancționeze! 

Societățile occidentale au redus omul la statutul unor animale emoționale înzestrate cu mecanisme de apărare, legi și paranoia. S-a decis că nu mai există nicio diferență de gen, ori el, ori ea, totuna.