Treceți la conținutul principal

Schimbarea la fata a lumii! Planetele grele in actiune


Expresia “lumea se transforma” a devenit deja un cliseu. In primul rand, el a fost valabil in toate timpurile, pentru ca universul si realitatea nu sunt statice. Tot ce traim este un proces dinamic pe spirala evolutiei. Totul este, a fost si va fi in continua schimbare.
Atunci de ce este atat de speciala aceasta perioada pe care o traim? Schimbarile pe care le traversam sunt, de fapt, unice in viata pe care am cunoscut-o noi pana acum. Ele sunt ireversibile si nu ne vom mai intalni cu ele atat timp cat vom ocupa corpul pe care-l avem pentru aceasta existenta.
Pluto a intrat in Capricorn in 2008 si nu va pleca de aici pana in 2024. Iar cu Uranus in Berbec pana in 2019, avem in fata inca 7 ani de schimbare la fata a lumii. Uranus accelereaza procesul de distrugere pe care-l aduce Pluto in Capricorn. Orice sistem este atacat, este dinamitat, e nevoie de o adaptare din mers a institutiilor pentru a putea supravietui. Statul, Biserica, corporatiile vor avea nevoie de ajustarii drastice pentru a se putea mentine in viata. Tot mai multi vor iesi din sistemul public, dar si din cel privat, unde stateau la adapostul unui salariu. Fiecare individ se intoarce mai mult spre el, se orienteaza spre valorificarea propriilor calitati, spre contactul cu natura, spre lucrul de acasa.
Suntem pe un varf de putere al Statului si al angajatorilor privati! Numai ca aceatsa este cea mai mare iluzie a celor care au impresia ca sunt la putere! In curand, atat de multi oameni vor iesi din sisteme, vor evolua pe cont propriu sau se vor asocia pe baza afinitatilor si intereselor comune incat piata locurilor de munca va inversa rolurile. Epoca sclavagista a angajatului prins in ciclul “birou-pat”, cum zice o reclama geniala, e pe sfarsite! Oamenii ajung sa-si dea seama ca viata e mai mult decat un job de la 9 la 6, un film, o bere cu prietenii si un somn de cateva ore!
E de asteptat ca inclusiv procesele de schimb intre oameni sa revina la forme considerate primitive. Banul poate fi si el o specie pe cale de disparitie. Desigur, el este o energie care nu-si va da prea curand obstescul sfarsit, dar in urmatorii 7 ani serviciile reciproce se vor intensifica. Trocul va fi din nou repus in circulatie in mod intensiv, se va recurge din nou la plata in produse, calitati, servicii si talente. De exemplu: “Eu am o vaca, tu stii engleza. Faci meditatii cu copilul meu, iar eu iti asigur laptele pe un an de zile.”
Neptun sta in domiciliu, in Pesti, pana in 2026. Oamenii vor descoperi in numar tot mai mare ca religia nu se identifica cu Dumnezeu, ca Dumnezeu este mai mult decat li se spune ca este. Iar liderii religiosi vor fi nevoiti sa recunoasca adevaruri bine pazite. Nu ar fi exclus ca, in urmatorii 7 ani, Biserica Crestina, poate chiar cea ortodoxa, sa redefineasca notiunea de karma si sa admita conceptul de reincarnare. Oamenii vor crede tot mai putin in practici si ritualuri “doar pentru ca asa trebuie”, inaintand spre esenta, intorcandu-se la simbolistica originala si respingand dogma. Iar asta ne va da puterea sa credem ca tot ce traim este in conformitate cu Vointa Divina.
Tot mai multi din cei ce se agata de vechiul sistem de valori, de materialism si de programul de viata batut in cuie pur si simplu... vor parasi planul fizic. Cazurile de la stiri de genul “Barbat, 50 de ani, a facut infarct la urcarea in autobuzul care trebuia sa-l duca acasa la finalul programului de lucru” nu vor mai fi deloc izolate. Atasamentul exagerat fata de bani si bunuri este o alta cheie care deschide vortexul spre viata de dincolo. La fel si cei ce nu stiu sa iubeasca, ci doar sa cumpere iubirea, sa ofere bani in locul afectiunii, sunt chemati mai repede sa treaca testul. Cine nu e dispus sa paraseasca trecutul, sa se deschida spre spiritualitate, are mari sanse sa plece de tot din lumea aceasta.
Urmeaza 7 ani de bulversari, dar si de daruri! Pluto ne obliga sa distrugem ca sa reconstruim, Neptun ne sustine cu credinta, iar Uranus aprinde scanteia. Scanteia Divina!
Cadem in gol si renastem. Si, stim bine, nicio nastere nu este lipsita de durerile facerii. Transformarea incepe cu fiecare dintre noi, numarul oamenilor care urca pe noul val va creste tot mai mult pana se va ajunge la acea masa critica pe care nu o vor mai putea ignora cei care opun rezistenta. 
Tot inainte, cu incredere! Avem treaba!

Comentarii

  1. va exprimati foarte bine in scris. cred ca reusiti sa puneti punctul pe i si sa surprindeti in mod corect esenta in analizele dvs. prin intuirea subtila a scopului si a planului divin in configuratiile astrale.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este unul din cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodata si va sunt foarte recunoscator. Primesc in suflet ce-mi spuneti :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant. Eu, fecioara, deci una dintre cele mai conformiste zodii, tocmai am parasit de 2 luni un servici considerat foarte sigur si bine platit pentru ca nu ma simteam bine acolo, si pentru a avea mai mult timp pentru lucruri care ma intereseaza cu adevarat... spre nemultumirea si ingrijorarea rudelor. Oare sa fie planetele de vina?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu este pentru prima data cand aud ca multi oameni nu vor mai avea un loc de munca pt ac nu va mai fi nevoie de el. Acest lucru ma sperie deoarece nu toata lumea are ca misiune sa fie psiholog, numerolo, astrolog, adica ceva mistic, divin. Eu de ex vreau sa fiu ghid turistic. Credeti ca e ceva de viitor din punct de vedere al analizelor dvs privind schimbarile lui uranus si pluto?

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand spun ceva de viitor ma refer strict d.p.d.v. astrologic. Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  6. Lumea nu se schimba e la fel ca cea de acum 6000 si va ramane la fel si in continuare

    RăspundețiȘtergere
  7. http://anatolbasarab.ro/dispensele-divine/

    RăspundețiȘtergere
  8. Nimeni nu-mi raspunde

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Păcatul care distruge viața în numele iubirii

Există oameni care pot face mai mult rău într-o relație decât egoiștii și narcisiștii? Sigur că da. Cei ce nu se gândesc deloc la ei și îi pun doar pe ceilalți pe primul loc, ajungând să trăiască viața oricui altcuiva, mai puțin pe a lor. Altruismul lor atinge deseori culmile sacrificiului și anunță doar prăbușirea de sine. Pentru că cel ce se dă renunțând la el practică autoflagelarea, negarea, anularea propriei personalități, renunțarea la propria putere personală. Iar aceste forțe puse în mișcare indică o lipsă a iubirii de sine ce conduce inevitabil la resentimente, regrete, frustrare, boală. Acestea sunt vibrațiile pe care ajung să le împrăștie în jurul lor ‘martirii’ ce-și fac un titlu de glorie din modul greșit în care înțeleg ei iubirea. Cum ar putea cineva care se îngroapă în el însuși să întindă mâna altora ce vor să se ridice?
Iubirea începe întotdeauna cu iubirea de sine, pe care majoritatea o condamnă, întrucât o confundă cu egoismul. Pentru egoist, lumea se învârte în jur…

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

Relațiile karmice aduc întotdeauna creștere prin suferință. Cei doi parteneri se întâlnesc pentru a arăta cu degetul unul către celălalt aspecte nerezolvate ale personalității sau pentru a testa limitele personale, inclusiv stima de sine. O relație karmică se materializează într-un moment de evoluție în care îți e imposibil să vezi singur la tine ceea ce te blochează. Atunci, atragi fie pe cineva care te oglindește, fie pe cineva care te provoacă să manifești, deci care scoate din tine, exact fricile tale cele mai adânci.
Cum identificăm o relație karmică și care sunt semnele unei relații care nu este karmică?
1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.
2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul.…

Cea mai mare greșeală în relații!

Dumnezeu este Iubire, iar noi suntem Iubire. Nimic mai adevărat. Însă iubirea nu înseamnă să fii doar bun, ci înseamnă să impui limite. A iubi nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare. În momentul în care spațiul personal încetează să mai existe și voința este anulată, deja vorbim despre încălcarea dreptului la libertatea personală.
Dacă te lași invadat în numele iubirii și le permiți celorlalți să te vampirizeze, ai alunecat, fără să-ți da seama, într-un joc de roluri: ai devenit victimă! Când lași un agresor să-și facă de cap, nu te aperi și nu iei măsuri, dovedești că nu te iubești pe tine! Ori dacă iubirea nu pleacă de la iubirea de sine, ea este greșit înțeleasă. A-l iubi pe altul, deci a-i permite să fie cum vrea el, nu trebuie să conducă la renunțare de sine sau la sacrificiu. Bunătatea și toleranța manifestate față de altcineva se opresc acolo unde accepți să-ți faci rău singur neluând atitudine. A da șansă după șansă conduce doar la pierdere de suflet și uzură nervoasă.
A vedea…