Puterea lui 81. Ce vrei tu sau ce vrea Dumnezeu cu tine?

Iubirea nu înseamnă să schimbi, ci să accepți! Acesta este nivelul divin al iubirii. La nivel terestru, oamenii intră unii peste alții și, în numele iubirii, își transformă cele mai dragi ființe în proiecte personale. Principiul facerii de bine motivează abuzuri din dragoste, care lasă pe câmpul de bătălie victime de război. Căci, pe această linie, iubirea nu devine altceva decât luptă.

Cu toate astea, oamenii tot nu se conving că Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, indiferent de alegerile pe care le facem. Iar alegerile noastre pot fi numai de două feluri: în acord cu voința divină, deci în legile divine, sau în acord cu egoul nostru, deci cu legile terestre. Numerologia explică de ce granița dintre planul divin și cel terestru, uman, rupt de divinitate, este codificat în numărul 81. Vibrația lui 81 este pragul dincoace de care noi ne facem de cap, adică ne ascultăm mintea și fricile, și dincolo de care suntem pe drumul nostru, care coincide cu planul divin.

81 este 9x9, circuitul numerelor de la 1 la 9 și invers, de la 9 la 1. De la 1 la 9, numerele coboară dinspre Spirit în materie, iar de la 9 la 1 avem deplasarea inversă, din materie către Spirit. Prin 9x9 Cerul se unește cu Pământul, iar Pământul se unește cu Cerul. Ciclul este complet, mișcarea de sus în jos este egală cu cea de jos în sus. Precum în Cer, așa și pre Pământ. ‘Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.’ (Matei 18.13)

Puterea lui 81 este valorificată la maxim într-unul din cele mai practice sisteme de cunoaștere: radiestezia. În măsurătorile radiestezice, 81 este valoarea minimă pentru ca o acțiune sau o situație de viață să fie benefică. Tot ce trece de 81 este pozitiv, benefic și în acord cu voința divină. Peste 81 %, Universul este de partea noastră, vine cu eforturi și obstacole pe care Dumnezeu le atinge cu miracole, pentru că ceea ce suntem, vrem și facem coincide cu binele nostru cel mai înalt. Măsurătorile care se situează sub valoarea 81 indică alegeri prin care persoana merge pe drumul pe care vrea ea, care nu e același cu drumul său ideal. Sub nivelul 81, cărarea a fost pierdută și apare sentimentul de gol și rătăcire. Tot ce suntem, întreținem și facem sub acest nivel este pe cont propriu, fără protecție divină. Putem obține și rezultate, desigur, dar numai prin luptă și consum de suflet, ceea ce, pe termen lung, conduce la epuizare mentală, emoțională și fizică, la pierderi umane și materiale.

Sub 81 îl excludem pe Dumnezeu din viața noastră. Nici rugăciunile nu au putere dacă ne rugăm pentru ceea ce credem noi că e bine pentru noi, fără să ascultăm semnele și mesajele. Sub pragul celor 81 de unități facem alegeri care se dovedesc în timp a fi împotriva noastră, pentru că ne sabotăm, ne stricăm relația cu timpul și ne îndepărtăm de misiunile noastre personale. Sub 81 pierdem legătura cu Sinele nostru, suntem prinși în dualitate și în vibrația materială, care atrage ‘răul’ peste noi, prin evenimente care ne trezesc umba, cu suma emoțiilor de vibrație joasă: frică, vinovăție, rușine etc. Mai jos de 81, Lumina începe să pâlpâie până când, încetul cu încetul, accesul la ea se stinge. Dar și atunci Dumnezeu ne iubește! Chiar și când nu-l alegem pe El. Pentru că avem nevoie să experimentăm lipsa Luminii ca să ne întoarcem la ea. Nici măcar atunci când suntem sub valoarea 81 în intențiile și faptele noastre Dumnezeu nu vrea să ne schimbe, el ne permite să fim așa cum vrem noi să fim. Pentru că, în cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, după toată suferința pe care o trăim, ne întoarcem tot la Lumină.

81 reprezintă linia de contact cu divinitatea. Sub ea, viața este școală și suferință, trăind inconștient și repetând tiparele de suferință ale strămoților sau ale noastre din alte vieți. Deasupra liniei, noi co-creăm propria viață în parteneriat cu ființele de Lumină, cu întregul Univers de partea noastră, alegerile fiind conștiente. Sub 81, suntem adormiți și nu înțelegem de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă, nu ne explicăm nici noi de ce ne comportăm sau reacționăm așa cum o facem. Peste 81 vorbim despre trezire, despre acțiunile prin care manifestăm versiunea noastră cea mai înaltă, despre a aduce pe Pământ forma absolută, perfectă, ideală din Cer.

Numărul 81 ca simbol purtător de energie care ne trece pe tărâmul divin, al miracolelor, se poate activa sub diverse forme, ca orice alt număr magic:
- prin meditație asupra acestui simbol, care grafic are forma 81;
- prin folosirea unui pandantiv, a unui medalion sau a unei amulete cu simbolul 81, bijuteria fiind confecționată, desigur, de un specialist care știe să o încarce cu vibrația specifică;
- înscrisuri cu numărul 81 (în agendă, pe tricou), din nou cu intenția de conectare la puterea lui 81;
- cristale așezate pe numărul 81 scris pe o foaie sau gravate cu numărul 81;
- folosirea întotdeauna cu intenție a numărului 81 în numărul de înmatriculare, numărul de telefon; unii au numărul 81 în anul nașterii, de exemplu, dar fără conectarea sa conștientă la valoarea lui simbolică, 81 este doar o imagine grafică, o cantitate, o formă seacă;
- prin repetarea unor afirmații/mantre de 81 de ori sau de 9 ori timp de 9 zile (9x9=81);
- prin a învăța și a practica măsurătorile radiestezice.

Prin 81, cedăm controlul minții și încredințăm Universului dorințele, planurile și acțiunile noastre. Mai sus de 81, luptele noastre personale se topesc în iubirea divină, ascultăm, îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin noi și ne dăm voie să ne manifestăm potențialul în viața de zi cu zi. 

Numere magice: 81, numărul miracolelor!

Cică numărul 8 s-ar fi dus la psiholog. Și cum stătea el așa, pe marginea patului de terapie, îl îndeamnă psihologul ‘Relaxează-te, lasă-te pe spate!’. La care numărul 8 se ține drept și răspunde foarte serios: ‘Dacă mă întind, nu mai terminăm niciodată.’

Un 8 culcat - ∞ - nu este altceva decât însuși simbolul infinitului, a tot ceea ce există dintotdeauna și pentru totdeauna, recreându-se permanent. Infinitul vorbește despre tot ceea ce nu se termină niciodată. În planul fizic, forma nu este niciodată veșnică. Numărul 8 ne spune că tot ce are formă, deci tot ce putem spune că avem, poate să piară. Locul de muncă de ieri poate să dispară azi printr-o concediere. Partenerul pe care îl aveam ieri poate să plece fără să se mai întoarcă. Seara vorbești cu omul sănătos, a doua zi afli că a murit. Și când ne gândim că oamenii vor garanții și certitudini... Adică sunt experți în a-și dori ceea ce nu există...

În planul fizic, nimic nu durează la infinit. Infinită este doar esența, iar esența a tot ceea ce există este Iubirea. Doar scena rămâne aceeași, numai actorii sunt diferiți. Inclusiv relațiile au termen de valabilitate și pot să expire, chiar și cele de sânge.

Infinitul este compus din două zerouri care se înlănțuie la nesfîrșit. Există în matematică o demonstrație care ne explică de ce zero la puterea infinit – 0∞ - este egal cu 1. Deși două linii drepte paralele nu au nicio șansă de a se întâlni (șansa ca ele să se atingă fiind nulă, zero), ele teoretic se pot intersecta undeva într-un spațiu care nu este plan. Deci ceea ce nu este posibil, într-o anumită circumstanță excepțională poate deveni posibil.

Numărul 81 ilustrează puterea acestei demonstrații: 0∞ = 1. Teoretic este imposibil ca ceva să se întâmple. Există o șansă la o mie sau la un milion, ca norocul de a câștiga potul cel mare la loterie. Și totuși se întâmplă! Până și la loto, din când în când, se câștigă sume colosale.

Numărul 8 arată că formele sunt în permanentă schimbare. De asemenea, 8 este corespondentul numerologic al lui Saturn, care stăpânește relația noastră cu timpul. De câte ori ne agățăm de o formă peste limita de expirare, de câte ori nu ne oprim la timp, încercând să păstrăm ceva ce nu ne mai este benefic, ne sabotăm, ne scădem din forța vitală și tindem spre autodistrugere. Timpul conservă numai esența, energia din spatele formei. Iar într-un moment de grație divină, când nu ne mai agățăm de formă, primim mai mult decât ne-am fi putut imagina vreodată. Numărul 1, Dumnezeu, Spiritul, Viața, ne aduce forma ideală, pe care am visat-o, poate, de o viață. Forma vine la timpul potrivit (numărul 8) în versiunea cea mai înaltă, deci ca esență divină coborâtă pe Pământ (numărul 1).

81 este un număr al materializării visurilor și idealurilor. Sunt două condiții ale îndeplinirii lor. Mai întâi, să nu controlezi forma în care se întâmplă idealul. Adică să nu te limitezi și să nu te intereseze cum se întâmplă. Lasă asta în seama Universului! Femeile, de exemplu, au tendința de a face obsesii pentru câte un bărbat, să-i zicem Gigel. Dacă pe Gigel ți s-a pus pata și tu numai pe el îl vei, ai grijă, că s-ar putea ca Dumnezeu să ți-l dea! Dar amarnică va fi ziua în care vei dori să scapi de el și n-o să poți! Sau ai marea ambiție de a lucra într-o anume companie. Te dai peste cap, faci sacrificii și, când obții locul de muncă îndelung dorit, nu știi cum să fugi mai repede.  

Dacă ceva ți se opune, poate nu e pentru tine! 

În al doilea rând, nu te întreba când se va întâmpla ceea ce vrei să se întâmple! Este cazul celor care cercetează des astrogramele, cărțile de tarot sau zațul de cafea ca să întrebe când vine odată Prințul pe cal alb sau când vor avea suficienți bani încât să nu mai aibă nicio grijă. În loc de când, ar trebui să se întrebe, în schimb, ce anume au de făcut ca să ajungă acolo. Sunt oameni care vor doar beneficiile scrise în stele dar, dacă se poate, să nu facă nimic, să nu depună efort și, mai ales, să nu schimbe nimic! 

Înainte de a întreba când ți se întâmplă ceva, întreabă ce anume poți face ca să ți se întâmple!

Când nu mai aștepți ca lucrurile să ți se întâmple cum vrei tu și nici când vrei tu, ai intrat în spațiul miracolelor! 81 este numărul vindecării de așteptări, iar când nu mai ai așteptări, nu mai stai în calea Universului, care îți aduce tot ceea ce este mai bun pentru tine în versiunea optimă și în cel mai scurt timp posibil, de regulă când nici nu te mai aștepți sau când te aștepți mai puțin. 

Vibrația numărului 81 face să se materializeze în realitate idealul, forma supremă a unei esențe. Imposibilul devie posibil. Infinitul se reduce la o singură variantă, forma perfectă în planul fizic. The One. 

Pilda lui Iisus cu cele 10 fecioare ilustrează întocmai metafora numărului 81:
“Atunci Împărăţia Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: “Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: “Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: “Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă; ci mai bine duceţi-vă şi cumpăraţi-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă au venit şi celelalte fecioare şi au zis: “Doamne, Doamne, deschide-ne!” dar el, drept răspuns, le-a zis: “Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua şi nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Matei 25,1-13)

Tot ce trebuie să faci este să te pregătești. Căci ziua în care Infinitul devine 1, când Dumnezeu coboară pe Pământ pentru tine, poate fi chiar azi. 

Numărul 81 este numărul miracolelor! Al meritelor personale care se întâlnesc cu voința divină în forma absolută, dincolo de limitele imaginației tale, atunci când nici cu gândul n-ai gândi. Prin 81, absolutul devine unic, palpabil, real. Prin 81, idealul devine adevăr! Pune mâna pe el, ca să te convingi! 

Sursa foto: https://www.geocaching.com/geocache/GC705Y3_cheetos-multi-81-50-feet-up?guid=33427a25-7089-4eee-ac90-d93f0fbb1a22

Satu Mare, 7 și 8 august 2017: consultații și seminar

Consultații luni și marți, 7-8 august.

Seminar: Secretele relațiilor (audiență generală). Masculin, feminin, arhetipuri, cuplu. Luni, 7 august, 19:00-22:00. 
90 lei


Programări și înscrieri

Roxana Petronela Stavilă
telefon: 0754625858

(Video) Semne pe corp la ''360 de grade Special'', B1TV, 22 iulie 2017


Înregistrarea emisiunii ''360 de grade Special'' cu Alina Bădic și Cristian Pompei, B1TV, 22 iulie 2017.


Subiectul: Semnele de pe corp


Oamenii însemnați. Semne din naștere și semne dobândite. Semne karmcie și semne prevestitoare. Ce spun despre noi semnele de pe față. Interpretarea semnelor de pe mâini. Alunițe, pete, semne prin accident. Semne de protecție.

Unde sunt bărbații?

Dincolo de stereotipurile despre bătălia sexelor, epoca pariarhatului își dă duhul în lumea creștină. Rolurile bărbaților și femeilor au ajuns să se confunde, cu un singur avantaj de partea femeilor, singurele care pot naște. Femeile, dar și Arnorld Schwarzenegger, în filmul Gravidul, dar asta e altă poveste.

Anii 2000 reabilitează energia feminină, oprimată, anulată, umilită de bărbați în ultimele mii de ani. Biserica a suprimat total feminitatea și bucuria sexualității, demonizând femeia, deși Iisus avea apostoli femei, iar prima care a primit vestea Învierii a fost favorita lui, nimeni alta decât Maria Magdalena. Deci nu un bărbat era discipolul preferat, ci o femeie. Ei i s-a arătat întâi. Numai că patriarhatul, deci supremația masculinului, s-a desăvârșit tocmai în era creștinismului, deci în ultimii 2000 de ani. În condițiile în care Iisus vorbea despre iubire, bărbații au clădit o instituție a intoleranței, Biserica, și o doctrină misogină, unde numai bărbații au drepturi, asociind femininul cu negativul, cu întunericul, cu sursa tuturor relelor. 

În numele iubirii aservite masculinului dezlănțuit și nelimitat, sutele de milioane de femei încarnate în ultimii 2000 de ani în spațiul creștin au fost exploatate, condamnate, abuzate, violate, reduse la statutul de sclavi. Totul în numele unei religii a iubirii înființate în anul 325 la Niceea, unde un consiliu format numai din bărbați a pus bazele ultimelor două milenii de persecuție a femeilor, excluzând din Biblie toate dovezile referitoare la drepturile divine ale femeilor și la puterea sexualității. În mileniul 3, relațiile funcționează încă teleghidate după inconștientul colectiv patriarhal. Inconștient, femeile caută bărbați patriarhali: ori abuzivi, dominatori, ori absenți. Bărbații plecau la război, iar femeile nu prea puteau conta pe ei pentru treburile casei. Nu că astăzi ar conta prea mult, din moment ce televizorul, internetul și jocurile au luat locul războiului.

Femeile și bărbații se angajează încă în relații primitive, îngropându-și viața în căsnicii bazate pe nefericire, abuz și frică. Nu e de mirare că, la vârsta a treia, cele mai multe femei se simt în sfârșit vii abia după ce rămân văduve și trăiesc decesul soțului ca pe o evadare din închisoare. Se pare că textul original din slujba de căsătorie pronunțat de Iisus ar fi fost pervertit din interese tot patriarhale: ‘Se cunună robul... cu roaba... până ce moartea îi va despărți.’ Originalul ar fi: ‘Se cunună robul... cu roaba... până nu-și vor fi povară unul altuia!’. O mică diferență în varianta implementată de Biserică...

Bărbații primitivi sunt nestatornici, iresponsabili, dominatori, brutali, egoiști. Ei tratează femeia ca pe un instrument sexual, o gonflabilă care nu are voie să i se opună când el își cere drepturile trupești asupra ei. Bărbații primitivi sunt vânători și au drepturi și privilegii pe care nu le dețin și femeile. Un bărbat cu mai multe femei este perceput ca fiind de succes, palmaresul fiind apreciat în toate competițiile sportive. Feminismul a condus la reabilitatea energiei feminine, numai că într-un mod dezechilibrat. În universul feminin,  excesele au înlocuit lipsurile.

În loc ca femeile să-și descopere feminitatea, naturalețea, frumusețea, blândețea, afecțiunea, capacitatea de a crește și de a îngriji, misterul, armonia, ele au luat locul bărbaților! Au devenit ele femei-bărbat care se descurcă singure în orice situație sau femei-vânător, care-și revendică drepturile pe care, până nu de mult, le aveau numai bărbații.

În această tranziție de la civilizația patriarhală către un feminism cu semne de matriarhat, bărbații și femeile se caută în continuare după tipare învățate din moși strămoși. Femeile au învățat de la mama și bunicile lor modelul de bărbat primitiv Numai că nu mai există doar bărbați primitivi. Unii au evoluat, nu mai corespund tiparului din inconștientul colectiv și își asumă corect masculinitatea: respectă femeia, o tratează ca pe egala lor, acceptă să fie completați, produc resurse, își protejează teritoriul, iubesc fără să schimbe și să-și impună voința, sunt conștienți de valoarea personală, de propria putere și sexualitate, sunt responsabili și iau decizii.

Femeile întreabă unde sunt acești bărbați care ies din clasa primitivă. În mintea lor! O femeie care nu se trezește, care nu scapă de repetiția în care au trăit mama și bunicile, dacă nu ajunge să trăiască conștient, alegând iubirea în locul fricilor, va atrage inevitabil un bărbat primitiv. Schimbarea interioară atrage un model de bărbat nou, eliberat de rigorile patriarhale. Pe măsură ce femeile învață să fie femei, bărbații învață să fie bărbați. Lupta se dă, de fapt, nu între bărbați și femei, ci între primitiv și evoluat.

Bărbații primitivi sunt legați de planul terestru, au o natură instinctuală greu de controlat și se tem de puterea femeii, pe care o neagă și o suprimă tocmai ca să nu se simtă inferiori. Bărbații primitivi se uită la femei ca la Luna de pe cer. Luna știm că are o față ascunsă, care nu este vizibilă de pe Pământ. Nu-i de mirare că bărbații care sunt legați de stilul primitiv de viață și care nu-și depășesc condiția, nu înțeleg universul feminin, din care percep nici măcar un sfert (jumătate din Lună nu se vede niciodată, în rest, Luna e pe cer noaptea, în diferite faze de vizibilitate). Femeia le inspiră frică, așa că trebuie ținută sub control cu forța. Frica este religia bărbaților primitivi. Ei conduc lumea de mii de ani. Dar încep și ei să se trezească, unul câte unul...

În mitologie și folclor, femininul și masculinul sunt asociate cu Soarele și Luna. Soarele vede și ceea ce nu se vede de pe Pământ: fața nevăzută a Lunii. Relațiile evoluate aparțin civilizației solare, în care masculinul (Soarele) se unește cu cu femininul (Luna) în totalitatea sa. Luna nu se poate ascunde de Soare și nici nu are nevoie să facă asta, pentru că nu are motive să se teamă. În noua lume, Regele (Soarele) și Regina (Luna) coboară de pe cer și se caută pe Pământ ca să se reîntregească.

Sursa foto: http://www.wookmark.com/image/124855/moon-sun-sun-moon-ying-yang-1440x900-wallpaper-moon-sun-sun-moon-ying-yang-1440x900-wallpaper-moons-wallpaper-desktop-wallpaper

18-22 iulie 2017

18 iulie 2017. Un aspect regal pe cer: trigonul Venus-Jupiter.

Unul din cele mai favorabile aspecte în astrologie, din moment ce se combină foțele celor două planete benefice, aducătoare de abundență și succes.

Zilele acestea, până pe 22 iulie, pe fondul unei agresivități ieșite din comun, al unor abuzuri și a unor răutăți de categorie grea, se pot ivi oportunități unice.

NOROIUL ASCUNDE CU SIGURANȚĂ COMORI PE FUNDUL LACULUI!

Este timpul pentru armonizarea și echilibrarea unor situații ce păreau de nerezolvat. IMPOSIBILUL POATE DEVENI POSIBIL în orice acțiune motivată de iubire, bucurie, aspirație autentică a sufletului. Orice încălcare a liberului arbitru se întoarce împotriva celor ce o practică.

Sunt zile de ieșit în față, de succes la public, de afirmare a celor ce au ceva de spus. Apar eroi , lideri, maeștri care ne inspiră și ne ajută să ne schimbăm convingerile de viață.

Cele mai avantajate zodii sunt cele de Aer,  capabile să-i susțină pe ceilalți să-și trasforme visele în realitate în timp ce ating ele însele un înalt al cerului personal. În primul rând Gemenii (unde este Venus acum) și Balanța (care-l găzduiește pe Jupiter), în timp ce Vărsătorii sunt cei mai detașați și receptivi să dea o mare lovitură.

Iar dacă nu ai pe cine să urmezi, tot e perfect!

FII TU UN MODEL DE URMAT!

(Video) Horoscop 8-15 iulie 2017 la ''360 de grade'', B1TV

Înregistrarea emisiunii ''360 de grade'' din 8 iulie 2017, cu Alina Bădic, B1TV.

Subiectul: Analiza săptămânii 8-15 iulie, horoscopul pentru fiecare zodie

Click AICI pentru vizionare!



Vârful careului în T cardinal din vara aceasta. Soare în Rac opoziție Pluto în Capricorn  pe 10 iulie, ambele în careu cu Pluto din Balanță.

9 iulie - Lună Plină în Capricorn, cu Lună conjunctă cu Pluto. Izbucniri emoționale și frici care dau năvală.

Ca îndulcitor astral, avem un sextil Mercur-Venus și un trigon regal pe semne de Foc, care implică Nodurile Lunare devine, de fapt, o configurație de Zmeu: Nodurile în opoziție, Nodul Nord (Leu) în trigon cu Uranus (Berbec) și Saturn (Săgetător), Uranus și Saturn fiind în sextil cu Nodul Sud. 

Talente și creativitate, planuri, oportunități și succes. Acțiuni în forță (piramida este de Foc) și curaj. Cine îndrăznește, reușește! Cine își învinge fricile, deschide ușile abundenței.

Din secretele relațiilor (ultima parte): Jocurile de rol în cuplu. Când mama se căsătorește cu fiul, iar regele cu prințesa

De ce eșuează relațiile? Există o rețetă a succesului? ‘Alte măști, aceeași scenă’ (pozia Glossă) zice Eminescu în genialitatea sa Universală. Viața este despre roluri și actori. Una din greșelile fundamentale pe care o fac oamenii în timp ce caută ceea ce nici ei nu știu prea bine, este distribuirea într-un rol a actorului nepotrivit. Dar ca să știm ce actor este compatibil cu fișa postului pe care o avem noi pregătită, este esențial să trecem prin incompatibilitate. Până suntem siguri de tipul de partener care ni se potrivește, trebuie să ne dăm seama ce anume partener nu ne dorim. Așa că îl atragem pentru că, pe măsură ce-l cunoaștem pe el, ne cunoaștem pe noi. Înțelegând cine este omul de lângă noi, înțelegem și cine suntem și cine nu vrem să fim noi înșine.

Incompatibilitatea relațională nu este nicidecum o dramă, ci un program de autocunoaștere. Aflați în căutarea identității într-o lume duală, oamenii sunt atrași de întoarcerea la unitate. Iubirea la nivel de suflet între două ființe nu este suficientă pentru a experimenta pe deplin starea de îndumnezeire, de transcendere a realității. În planul fizic este nevoie de contopirea a două suflete, dar și a două trupuri pentru a atinge starea de divinitate, de zeu și zeiță, Tată Creator și Mamă Divină. Dăm cuvântul Bibliei: ‘Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa încât nu mai sînt doi, ci un singur trup.’ (Matei 19, 5-6)

Platon, în Banchetul, descrie atracția de nestăvilit spre întoarcerea la unitatea dintre divinul masculin și divinul feminin. ‘Pe timpuri, oamenii erau ființe perfecte, nu le lipsea nimic și nu exista nicio distincție între bărbați și femei, dar Zeus, invidios pe astfel de perfecțiune, i-au împărțit în două: de atunci, fiecare dintre noi este în permanentă căutare a jumătății sale...’.

Textul ne traduce explicit că jumătatea nu este în afara noastră! Suntem perfecți prin noi înșine. Atragem partenerul după chipul și asemănarea noastră, deci ca să ne simțim compleți și întregi într-un cuplu avem de lucru cu propria persoană. Mai întâi, trebuie să ne simțim compleți și întregi cu noi înșine. Nu ne îndrăgostim pur și simplu de cineva din exterior. Ne îndrăgostim de partenerul nostru ‘interior’, de cineva care proiectează în afară ceea ce se află deja în noi.

Pe măsură ce ne cunoaștem pe noi prin relații, ne asumăm și rolul care considerăm că ne reprezintă cel mai bine. Aici intervine integrarea celor 4 arhetipuri care ne scriu scenariul relațiilor. Odată cu experiența și cu vârsta, bineînțeles că rolurile se pot schimba. La cei ce trăiesc inconștient, schimbarea poate să nu apară în decursul acestei vieți, ei fiind prinși la nesfîrșit în ciclul dramelor, de care nu se eliberează.

Lipsa de maturitate emoțională a mamei poate menține controlul asupra fiului dincolo de vârsta a treia. Un exemplu real este al unei mame care la 90 de ani încă își trage la răspundere fiul de aproape 70, care încă îi permite să-i controleze viața fără să se elibereze. În acest exemplu, mama este evident că a asimilat toată viața arhetipul Războinicului, al cărui corespondent feminin este chiar Mama hiperprotectoare. De-a lungul vieții, ea desigur, și-a castrat propriul soț, care a căutat alinare în alte brațe feminine. Trăind cu o Războinică, un partener sau un fiu are două șanse:
ori aleg să devină la rândul lor Războinici și să ducă o viață de moralitate, a se citi fie habotnică, fie plină de orgolii și judecăți la adresa celor ce nu se conformează regulilor (așa cum fac ei, cu forța, fiind dominați), ca să-și compenseze frustrările acumulate, acoperite de succese profesionale și de o viață socială bazată pe cultul imaginii și al tradițiilor;
intră în rolul Îndrăgostitului. Îndrăgostitul este Prințul etern, care caută mereu câte o Prințesă, devenind Amant, pofta sa de cucerie ducându-se în planul seducției și al trofeelor erotice.

Sunt foarte frecvente căsătoriile în care femeia Războinică înlocuiește bărbatul cu copilul prin maternitate, identificându-se doar cu rolul incomplet de Mamă. Dar asta se întâmplă și când bărbatul de lângă ea nu-și asumă responsabilități, cum face un adevărat Rege, după cum vom vedea, ea apărându-și teritoriul unde se simte stăpână. Războnica Mamă poate ajunge să trăiască în casă cu Prințul Războinic, bărbatul combinând, de obicei, cele două arhetipuri: el produce resurse suficiente (dacă le produce), casa e casă, amanta e amantă, scandalul e scandal, dar soția și copiii sunt centrul de greutate al vieții lui.

În varianta în care bărbatul nici nu este stâlp, nici nu produce resurse, nu-și asumă partea sa de creștere a copilului, atunci nici nu încape vorbă de trezire a Războinicului din el. El respinge paternitatea, neasumându-și rolul de Tată (Războinicul este Tatăl, omonimul Mamei), complăcându-se astfel în rolul de Prinț, deci de copil imatur emoțional, neemancipat de sub tirania propriei mame, ce devine Amant. Efectul este firesc: Mama Războinică îndepărtează acest anti-model din viața copilului, încercând să-i ofere un Tată sau asumânu-și versiunea 2 într-1, Mamă și Tată, creând o legătură sufletească și fizică nesănătoasă cu copilul, care este pus uneori inconștient în rolul de partener.

Ce nu înțeleg Prințul și Prințesa, adică cei ce se identifică cu arhetipul Îndrăgostitului, adorând să flirteze, să fie curtați, să dețină palmares erotic, este că pe măsură ce vânează trofee, devin ei înșiși trofee. Ei doar au impresia că se află la conducerea jocului, în fapt sunt folosiți pentru beneficiile senzuale și materiale pe care le pun la dispoziție. Prelungirea dincolo de maturitate a rolului de Prinț sau Prințesă îngroașă rândurile Amanților, care se iluzionează a fi prădători feroce, devenind de fapt simple victime în această vânătoare. Capcana Amantului – vânător ajuns pradă ascunde:
stima de sine încă neconsolidată;
o nesiguranță mascată de căutarea confirmărilor în exterior, de la parteneri multipli;
o conștiință limitată a propriei valori, din moment ce Amantul acceptă mai puțin de locul 1 în viața altcuiva.

Vânați sunt și Magicienii, mai cu seamă ei, cei mai expuși la experiențe relaționale. Ei fascinează, stârnind dorințe și fantezii prin statutul lor de specialist într-un domeniu profesional sau înțelepciunea dobândită prin cunoașterea misterelor vieții. Magicienii atrag potențiali parteneri prin simpla prezență sau prin munca lor, care inspiră și hipnotizează, indiferent că expertiza lor validată și recunoscută este în justiție, medicină, educație, tehnică, artă, sport, spiritualitate etc. Indiferent că sunt gânditori sau vindecători, Magicienii se bucură de recunoaștere și faimă, reprezentând modele pe care, dacă nu poți să le urmezi, poate reușești să le colecționezi. Dacă nu poți fi ca el/ea, poți aspira să fii cu el/ea și, automat, tot ce este și are el/ea, ești și ai și tu ca partener/ă. Magicienii au la rândul lor niveluri diferite de dezvoltare psiho-afectivă, care îi încadrează în mai multe specii.

Magicienii dominați de orgoliu dezvoltă cultul personalității, devenind fascinați de propria fascinație pe care o exercită. În acest caz ei pot dezvolta numeroase convingeri sau chiar un complex de superioritate în relații, niciun partener nefiind un candidat demn de el sau de ea, neezitând să se compare și să se victimizeze din pricina propriei superiorități neînțelese. Magicienii din această categorie sunt Îndrăgostiți notorii, prelungind pe termen nedeterminat rolul de Prinț sau Prințesă în care se complac, mulțumindu-se cu câte puțin de la mulți sau de la multe. Amanți feroce, devoratori de relații, ei devin propriile victime ce-și pun singure eticheta de piese de colecție în vitrina care se sparge când se evaporă vraja.

Magicienii Războinici ajung să se identifice cu munca, cu statutul profesional, cu dezvoltarea personală continuă, preferând celibatul sau căsnicia în care nu se împlinesc prin copii, forța creatoare fiind direcționată spre exprimarea de sine și spre viața socială. Excepție fac cei ce au copii, care trec în rolul de Părinte, limitându-se la rolul de Mamă sau de Tată, unde inconștient copilul ajunge să stea pe locul partenerului.

Acolo unde Războinicul triumfă, copiii, în loc să fie puși pe locul lor ierahic față de părinte, devin egalii sau părinții propriului părinte, creând grave dezechilibre în sistemul de familie. Unii Războinici sunt predominant Părinți, cei ce au o muncă fără impact major în evoluția altor oameni, obținând satisfacție numai din rolul de Mamă sau de Tată, copiii fiind puși centrul Universului și purtând povara așteptărilor și proiecțiilor părinților. Un cuplu de Războinici în care amândoi văd suprema realizare prin copii poate rezista o viață întreagă împreună, în ciuda incompatibilității pe diferite planuri. O dată cu creșterea copiilor și cu așezarea la casa lor, cei doi Războinici fac deseori front comun împotriva unuia din copii sau unuia din partenerii copiilor, ori rezistă împreună tocmai pentru că unul din copii se aliază cu unul dintre ei împotriva celuilalt. Atâta timp cât există lupta, un aliat și un adversar, fericirea Războinicului, căsnicia și imaginea publică sunt asigurate până la adânci bătrâneți, cu toleranță pentru escapadele partenerului care are nevoie să compeseze frustrările prin rolul de Amant sau Amantă.

Unii Războinici sunt și Magicieni, deci pe lângă rolul de Mamă sau de Tată prestează o activitate profesională care contează social și sunt dedicați evoluției personale. Magicianul are puterea de a elimina partenerul nepotrivit, care se opune evoluției sale sau care nu mai corespunde nivelului său de înțelegere a lumii. În acest caz, el își asumă creșterea copiilor, rolul de Părinte completând nevoile afective. Magicianul aflat în impas relațional cu un partener care nu-l mai reprezintă și care nu evoluează are întotdeauna de făcut o alegere decisivă:
dacă se hotărăște să-și urmeze calea și să lucreze cu el însuși, în ultimă instanță spre binele mai multor oameni, va triumfa în el Magicianul, care divorțează de Războinicul din el însuși, punând pe un loc secundar atât nevoia de luptă, cât și orgoliul de Mamă sau de Tată.
dacă preferă confortul material și confirmările sociale, va privilegia Războinicul, renunțând la creșterea personală și la contribuția majoră la viața altora punând în loc rolul de Mamă sau de Tată sau va renunța la el însuși sau la ea însăși, jucând rolul de Erou sau Eroină care se sacrifică pentru binele celorlalți, înțelegând că nu poți să-i ajuți la nesfârșit pe alții dacă nu te ajuți pe tine doar prin suferință și boală.

Și mai există categoria celor ce nu se mulțumesc cu puțin. A celor ce își asumă responsabilități. A celor ce știu să acorde exclusivitate în cuplu. A celor ce știu că locul lor este locul 1 în propria viață și în viața partenerului. A celor dispuși să muncească, să crească, să se îmbunătățească permanent. A celor ce rămân fermi și drepți în perioadele tulburi și nu renunță niciodată. A celor ce se ridică și merg întotdeauna mai departe fără să acuze, făcând din viață un prilej de sărbătoare continuă. A celor ce știu că partenerul ideal se naște întâi în interior, având datoria să fie mai întâi ei modelul pe care-l pretind din exterior. A celor ce vor totul. Doar ei au profilul de Rege sau Regină, având capacitatea de a integra celelalte 3 arhetipuri (Războinicul, Îndrăgostitul, Magicianul) în arhetipul suprem.

Nu se naște nimeni Rege sau Regină. Devii Rege sau Regină pe măsură ce treci probele, asemeni lui Făt-Frumos din poveste. Regii și Reginele sunt căliți prin suferințe, eșecuri, pierderi ireparabile dar, după ce mor de mai multe ori, reînvie prin singurul motor adevărat al vieții: credința! Inclusiv în relații, Regele și Regina pot da rateuri răsunătoare pentru a înțelege și a accepta că nu se pot face mai mici decât au fost destinați să fie, lângă nimeni și pentru nimeni.

Se întâmplă ca Regele sau Regina să se îndrăgostească, dacă nu chiar să se căsătorească și, după un timp, să se trezească în relație cu o Prințesă sau cu un Prinț, aflați în căutări exterioare. De multe ori, acest arhetip predominant în partener devine vizibil odată cu nașterea copilului. Prințul sau Prințesa, în loc să se maturizeze și să contribuie la creștrerea copilului, intră în competiție cu el. Prințul sau Prințesa ies la suprafață și lângă un Rege sau o Regină cu copil dintr-o relație anterioară, neputând accepta să-și împartă privilegiile sau să contribuie la creșterea unui copil care nu poartă genele sale. Crunt este momentul adevărului pentru Regele sau Regina care se trezește cu doi copii în loc de unul. Regele sau Regina devin pe nesimțite Mama sau Tatăl propriului partener, dependent încă de proprii părinți, dornic să mai copilărească, mai mult să primească decât să ofere, deci neînțărcat. 

Când nu e Prinț sau Prințesă, lângă Rege sau Regină se poate trezi mai ales după apariția copilului un Războinic neîmblânzit. Partenerul Reginei sau partenera Regelui intră în competiție cu ea sau cu el pentru copil, sabotându-l. Mai ales dacă în perioada de creștere copil Regele evoluează personal și profesional, amplificând rolul de Magician, Războinica ce crește copilul devine Mama castratoare invidioasă pe succesul partenerului. Astfel, relația în care se află Regele sau Regina devine o luptă permanentă, plină de reproșuri și nemulțumiri, conducând la pierderea motivației sau chiar la rătăcirea drumului.

Regele și Regina știu că iubirea se exprimă prin încredere, încurajări și timp acordat partenerului, dar ei trebuie să-și dea timp în primul rând lor. În momentul în care partenenrul îi împuținează, Regele și Regina primesc lecția trezirii, pentru a face la rândul lor o alegere conștientă:
se reduc la rolul de Războinic, înrobit de orgoliul de a fi Erou, căutând compensații ca Îndrăgostiți/Amanți sau identificându-se cu rolul de Părinte al propriului partener pe care-l cresc ca pe propriul copil;
își asumă pe deplin rolul de Rege sau Regină, înfruntând tradițiile, judecățile și prejudecățile sociale, păstrându-și credința în forța vieții, pregătit să renască prin iubire, hotărât să muncească cu el și să rămână până la capăt doar în relația care să-l împlinească pe deplin.

Cu toții am fost creați să aspirăm la rolul de Rege sau Regină în propria viață. Nu suntem în competiție cu nimeni, fiecare își construiește propriul regat, este responsabil pentru crearea propriei realități și este stăpân pe propria lume.

În Rege și în Regină se unesc:

Îndrăgostitul care acordă exclusivitate unui partener unic, manifestând iubirea în toate formele sale, de la fidelitate și dăruire, până la sexualitatea împărtășită;
Războinicul integru ce-și apără teritoriul și își impune valorile, devenind un Tată sau o Mamă care știu să nu pună copilul pe primul loc înaintea partenerului, care nu înlocuiesc partenerul cu copilul, care nu fac din copil o scuză pentru a amâna deciziile, care se concentrează să fie în primul rând un exemplu și nu o autoritate restrictivă, care nu trăiesc viața copilului, ci propria viață;
Magicianul care își pune în practică și la dispoziția celorlalți darurile cunoașterii și priceperii pe care le șlefuiește pe tot parcursul vieții.

Tu cât îți dai voie să fii ceea ce ai fost creat? Ești conștient de alegerile tale? Dormi sau te-ai trezit? Cu ce rol te identifici?

Sursa foto: http://jezebel.com/5022958/kids--weddings-bad-idea

Apel: către cursanții și clienții/pacienții mei de-a lungul timpului

Fac un studiu, ca să nu-i zic cercetare, despre consiliere și despre tehnici eficiente de a transmite informația.
Cine dorește este rugat să-mi dea un mail în care să-mi relateze pe scurt ce-și amintește din timpul unui curs/al unei consultații despre cum a fost ajutat să înțeleagă un concept sau o problemă prin intermediul unei imagini, al unei povești, al unei analogii, al unui banc, al unei pilde pe care le-am folosit eu în timpul cursului sau al ședinței de consiliere. Ce v-a impactat și ce a funcționat?
Dacă sunteți cuminți, poate într-o bună zi scriu și o carte și vă fac vedete 😅 Evident, păstrând confidențialitatea și anonimatul 😎😎 Normal că ne interesează cazul, nu persoana 
Mulțumesc!!!
valeriu.panoiu@gmail.com

Sibiu, 24-25 iulie 2017: consultații și seminar de astrologie

Consultații luni și marți.

Seminar de astrologie (pentru oricine are afinitate cu astrologia), luni, 24 iulie, 19:00-22:00: 

Astrologie interzisă - Secretele lui Lilith.
Investiție seminar: 90 lei

Programări și înscrieri
Dana Lupean
telefon: 0723881856

Îndreptar pentru terapeuți. Astrologi, maeștri reiki, popi la grămadă


Se spune că ‘munca cu omul’ e cea mai grea. Ca să nu cădem în capcana orgoliilor profesionale și să vedem cum le cresc unora coarne, trecem repede la subiect. Ne referim la toți cei ce practică o meserie orientată spiritual, cu componentă de îndrumare sau vindecare, cum s-or numi ei: mesageri, astrologi, numerologi, terapeuți, călăuze, facilitatori, consilieri. Cei ce sunt considerați Lucrători cu Lumină. Asta, desigur, în cazul în care lucrează cu Lumină, deci cu accesul la Sursa a tot ce există, adică la nimeni altul decât Bărbosul, Barosanul sau Bunuțul, cunoscut și drept Dumnezeu.

Ce nu înțeleg terapeuții cînd lucrează cu pacienții? Întrebarea este valabilă și pentru medici, personalul medical și preoți:

NICIODATĂ NU ESTE VORBA DESPRE PACIENT!

Orice ședință de îndrumare este în sine terapeutică, deci vom folosi termenul generic ‘terapie’ pentru toate activitățile descrise mai sus, având ca scop conectarea omului cu starea sa de bine prin vindecare mentală, emoțională sau fizică. Așadar, în timpul terapiei, atenția terapeutului nu trebuie îndreptată spre pacient, ci spre tine însuți, cel ce conduce procesul. Pacientul este în interiorul tău, nu mai este o entitate exterioară. Eu inspir efectiv omul din fața mea dacă vreau să-i determin problemele fizice, pe care ajung să le simt ca și cum le-aș avea eu.

Succesul unei sesiuni terapeutice depinde exclusiv de interiorul armonios și echilibrat al terapeutului! Terapeutul devine un canal prin care pacientul se conectează la propriul sine. Succesul terapiei este asigurat dacă terapeutul este centrat în el însuși. Dacă un pacient a ajuns la el, terapeutul își asumă responsabilitatea față de el. Una din cele mai eficiente metode pentru terapeut în timpul unei sesiuni este folosirea ho’oponopono (terapia iertării).

Concret: Pacientul are o problemă, iar terapeutul își asumă că problema respectivă se află în el, mai mult, că el este cauza problemei pacientului. Na, vă dezvălui și ceea ce a devenit nu de mult timp metoda mea de lucru preferată, atunci când deschid o astrogramă, o numerogramă sau fac măsurători radiestezice.

Lucrând la vindecarea problemei în el însuși, terapeutul ajunge la soluții practice pentru pacient, ajutându-l să conștientizeze și să elibereze cauzele spirituale, mentale și emoționale, ce au condus la starea de dezechilibru. Terapeutul își repetă lui însuși în timpul ședinței:
Te iubesc! Îmi pare rău! Îmi cer iertare pentru tot ce există în mine care a permis acestei situații și acestui blocaj să se manifeste în persoana din fața mea! Mulțumesc!’. Cu cât blocajul este mai vechi și rezistența pacientului este mai mare, cu atât el va experimenta stări contradictorii, inexplicabile, plânsul fiind de cele mai multe ori semnalul că energia vindecătoare lucrează. ‘Nu știu ce am, eu nu plâng, dar îmi vine să plâng!’

Circulă în rândul terapeuților diverse clișee, dintre care o să abordez 3:

1. Transferul de probleme de la pacient la terapeut.
2. Nevoia de protecție energetică.
3. Atacurile energetice.

1. ‘Am preluat de la pacienți și trebuie să mă curăț!’ am ajuns să mă conving că este doar o convingere! Sigur, și ce spun eu poate fi tot o convingere personală. În primul rând, această replică ascunde acel orgoliu profesional de care aminteam la început. ‘Este atât de important ceea ce fac eu, e greu, sunt dărâmat/ă de munca asta cu pacienții, Doamne, ia uite cât pot eu să duc!’.

Înseamnă că în timpul terapiei nu ai fost centrat în tine, nu ai cultivat suficient starea de detașare și, pe alocuri, nu ai dăruit iubire necondiționată. Poate ai scăpat o judecată la adresa vieții pacientului... În acest caz, evident că te-ai conectat la durerea sa și s-a produs un transfer. Dar asta s-a întâmplat din neglijență și atunci tu, ca terapeut, trebuie să-ți faci introspecția ca să vezi de ce te simți rău după. Vezi unde ai greșit tu! Poate s-a trezit o rană nevindecată în tine și ai intrat tu într-o criză de vindecare. 

PACIENTUL NU E NICIODATĂ DE VINĂ!
Îți amintești ce ziceam mai sus? Nu despre el e vorba.

Mai mult, această convingere derivată din orgoliu (zic eu) stă în spatele altor aberații din lumea terapeutică:

‘M-am îngrășat de când fac terapie și mi-am ridicat atât de mult vibrația încât numai prin kilograme mă mai împământez!’

Eu nu am o relație; noi, cei ce ajutăm oamenii avem o misiune specială și Dumnezeu ne vrea singuri, un partener ne-ar trage în jos!’

Dragilor! Astea sunt doar CONVINGERI! Ca să nu le zic aberații. Simple scuze! În primul exemplu, e clar că terapeutul prezintă un dezechilibru emoțional (îl recunosc și la mine, în fluctuațiile mele de greutate), kilogramele fiind o formă de protecție sau de compensație, ce are în spate o FRICĂ! Dar e normal să avem și noi frici! Suntem oameni, nu roboți și nici Iisus Hristos pe Pământ! Dar nu avem nicio scuză dacă nu le recunoaștem și nu lucrăm cu ele! Poate fi chiar frica de a nu fi suficient de bun ca terapeut!

În al doilea exemplu, orice sac își are peticul, dar nu și terapeutul! Ce să spun! Vă dați seama cât orgoliu? ‘Nu s-a născut aia/ăla care să mă ducă pe mine, eu, care sunt așa important/ă!’. Tot o frică e și aici: frica de a nu fi suficient de bun ca bărbat sau ca femeie, frica de a nu fi părăsit, frica de eșec. Poate ai convingerea că nu meriți! Poate ai ceva neterminat în viață! Poate nu vrei și nici nu-ți trebuie, ești bine fără un partener, dar altfel, la treabă cu tine, ai de lucru continuu! Datoria ta pe drumul pe care ești este rafinarea permanentă!

De aceea, meseriile în slujba oamenilor sunt și cele mai mai daruri! Lucrând cu problemele altora, ajungi la fricile, durerile și blocajele din tine, având șansa de a evolua într-o singură viață cât alții în 10. Păstrează binecuvântările muncii tale și muncește cu tine, nu te îmbrăca în haina orgoliului, căci ori te îngrași, ori nu mai ajunge nimeni la ‘nivelul tău’.

2. Protecția energetică este un subiect sensibil și tare drag terapeuților. Am aici o mare dilemă. Dacă eu sunt într-o ședință de consiliere sau într-o terapie, adică sunt în misiune personală (îmi fac MP-ul, cum s-ar zice în radiestezie), de cine să mă apăr? Împotriva cui să-mi fac protecție? Dacă eu fac ce trebuie, înseamnă că îi am lângă mine pe Dumnezeu, pe Iisus, pe Maica, pe îngerii pe care îi chem și alte ființe de Lumină. Dacă Dumnezeu este cu mine, atunci eu de cine să mă mai tem? Împotriva cui să-mi fac protecții? Nu cumva le fac din... frică? Ori Dumnezeu nu e frică... Înseamnă că am lăsat să se strecoare un pic de întuneric...

Ideea de protecție energetică asociată cu obsesia de a face bine și de a trimite Lumină (care Lumină, dacă tu nu o ai?!), conduce la scene hilare. Simona Halep a jucat finala turneului de la Roland Garros anul acesta. Cu această ocazie, rar mi-a fost dat să văd ceva mai penibil în lumea terapeutică. În spațiul public, pe rețelele de socializare, s-a înființat un comitet de voluntari, practicanți de Reiki sau alte forme de terapii complementare, chitit să o susțină energetic pe sportivă, să-i trimită Lumină! Oameni buni, cum poți să dai de unde nu ai?!

Ție îți dai întotdeauna și prin tine ajunge la celălalt! Poate înțeleg asta și maeștrii Reiki dătători de Lumină! Singurul lucru pe care-l poți face ca să susții pe cineva este să te susții pe tine! Să-ți cultivi în tine starea de bine, să fii în armonie cu tine, să fii în iertare și acceptare. Ironia sorții a fost că jucătoarea a pierdut. Vă dați seama, în cazul unei victorii, al cui era meritul...

Cum ar zice o prietenă: ‘Cel mai mare păcat împotriva lui Dumnezeu e PROSTIA!’.

3. ‘Bună, când ai fost atacat ultima oară?’ O să ziceți că nu știu ce vorbesc, că nu am contact cu lumea enegetică. Ba să știți că am suficiente inițieri și contacte cu lumea Reiki încât să-mi fac o părere despre deraierile celor ce se cred maeștri. Nu există atac energetic! TOTUL ESTE ÎN NOI! CE ESTE ÎN AFARĂ ESTE ȘI ÎNĂUNTRU! Dacă cineva experimentează o cădere emoțională sau fizică, NICIODATĂ NU NE ATACĂ NIMENI! NICIODATĂ NU E CINEVA DIN AFARA NOASTRĂ DE VINĂ PENTRU CE NI SE ÎNTÂMPLĂ! Înseamnă că în mine este cauza, ceva ce atrage această manifestare!

E o modă ceva de speriat a atacurilor și a curățărilor energetice în Reikiul românesc, care e un Univers aparte. Curățările Reiki, în felul în care sunt înțelese la noi, sunt la fel ca slujbele de dezegare ale Bisericii: NULE! Inventate! Doar pentru cei creduli și pentru surse de venit!

Curăță-te pe tine de ce e în tine, nu da vina pe nu știu cine ce ți-a trimis în câmpuri! Nu dăm vina pe nimeni! Cât despre dezlegări, n-a zis Iisus că cele ce sunt legate pe Pământ vor fi legate și în Cer, iar cele ce sunt dezlegate în Cer vor fi dezlegate și pe Pământ? Păi dacă s-a produs un divorț, oare nu a fost el cu acordul lui Doamne Doamne? Oare Dumnezeu era treaz doar la cununie și dormea când s-a făcut hârtia de divorț la notar? Totul se întîmplă în conformitate cu VOINȚA DIVINĂ! De ce să fie nevoie de slijbe de dezlegare, din moment ce, dacă Dumnezeu nu era de acord, oricum nu se întâmpla ceea ce zice popa că are el puterea să dezlege?

În nenumărate exemple de mai sus, TERAPIA devine ROL DE PUTERE! Ca să nu mai vorbim despre maeștrii terapeuți pe bandă rulantă din toate ramurile, care după două cursuri de dezvoltare personală îi învață pe alții ceea ce nici ei n-au înțeles, ca să nu mai zicem că n-au experimentat pe pielea lor. Ador termenul pe care-l folosesc (ce vreți, până și eu au am învățat să mă iubesc pe mine) să descriu această situație de o superficialitate jenantă: ORGOLIUL DEZVOLTATULUI PERSONAL.

Munca în slujba oamenilor o faci, în primul rând, cu tine! Și nu poți să-l muți pe om din mizerie și suferință până nu ieși tu din întunericul personal. Asta înseamnă inclusiv să-ți asumi să trăiești mai multe vieți într-una singură și să accepți o misiune christică. Iisus a fost condamnat și omorât. Orice lucrător cu Lumină calcă pe urmele lui, fiind condamnat social, exclus, supus judecăților, prejudecăților și etichetelor. Îți asumi sau ți-e frică de ce cred alții despre tine, de a fi exclus social poate? Ești dispus să renunți la compromisuri pentru IUBIRE ȘI ADEVĂR?

Nu pot uita întrebarea unei colege astroloage care m-a întrebat ‘De ce nu am clienți? Oare e bine să renunț la astrologie?’. Eu cunoscând-o și știind că, în viața personală, acceptă de ani de zile rolul de victimă a unui soț abuziv, am întrebat-o direct: ‘Ai divorțat?’. Mi-a răspuns negativ, iar eu i-am urat să-i fie de bine. Ba, ca să-mi manifest și eu umbra din care nu lipsesc judecățile și etichetele, am pecetluit discuția foarte plastic și ironic, ca să o lovesc exact acolo unde o doare, în scop terapeutic: ‘Atunci rămâi cu boul!’. Acesta e un simplu exemplu de blocaj al terapeutului; alții au probeme nerezolvate cu părinții, alții cu banii etc. Cert este că, fără să faci salturi personale, deci fără să-ți fii de folos ție, nu le poți fi de folos nici altora. 

Cu cât terapeutul își crește lumina interioară, deci cu cât aduce lumină în problemele sale, cu atât emite o vibrație mai înaltă ce contaminează tot ce atinge.

SCOPUL UNUI TERAPEUT NU ESTE VINDECAREA PACIENTULUI, CI PROPRIA SA VINDECARE!

Sursa foto: https://poeticandpowerfulliving.wordpress.com/2017/01/13/the-intimate-ultimate-self-discovery-art-and-the-power-of-conscious-awe/

Info: servicii, cursuri și seminarii de astrologie și numerologie

Momentan, cursurile de astrologie la clasă sunt suspendate, pe perioadă nedeterminată.

Singura grupă la clasă va fi cea de avansați, cu care este deja programată în București ultima întâlnire, pe 23-24 septembrie 2017.

La clasă, programez numai cursuri de numerologie și numai în București: un weekend durează modulul de începători și un alt weekend, la distanță în timp, modulul de avansați.

CURSURILE DE ASTROLOGIE sunt disponibile oricând ONLINE. Renunț astfel la formula online de o lecție/săptămână. Doritorii se înscriu individual și primesc înregistrare + suport de curs scris (exceptând modulele de avansați, unde nu există suport scris). Astfel, fiecare își alege ritmul de învățare fără să mai fie constrâns de prezența în clasă la oră fixă, putând reveni oricând pe înregistrare să aprofundeze. 

Cursuri de astrologie disponibile ONLINE:

Modulul 1: introducere, simbolistică, zodii, planete (partea 1).

Modulul 2: planete (partea a 2-a), case, redactarea de mână a astrogramei, destin.

Modulul 3: astrologie karmică și astrologie previzională.

Modulul 4: astrologie generală (tipui de zodiac și puncte sensibile în astrogramă) și astrologie relațională.

Modulul 5: astrologie avansată, practică.

Modulul 6: astrologie avansată, practica și consilierea astrologică.

Fiecare modul are 4 lecții înregistrate, fiecare lecție de aproximativ 3 ore.
Preț/modul: 280 lei.

CURSURILE DE NUMEROLOGIE, ca și cele de astrologie, sunt de asemenea disponibile ONLINE. 

Modulul 1: numerologie generală, numerograma, diagrama, numerologie practică.

Modulul 2: numerologie medicală, numerologie chinezească, numerologia literelor, metode de predicție.

Fiecare modul are 4 lecții înregistrate, fiecare lecție de aproximativ 3 ore.
Preț/modul: 280 lei.

În sprijinul cursurilor, reamintesc titlurile cărților mele:
Astrologia de la Cer la Pământ
Numerologie și destin
(librării sau un simplu google search care conduce către librării online)

De asemenea, online sunt disponibile următoarele SEMINARII înregistrate:

ASTROLOGIA TRAUMEI

ASTROLOGIE MEDICALĂ (partea 1 și partea a 2-a)

BENEFIC ȘI MALEFIC ÎN ASTROLOGIE: JUPITER ȘI SATURN (partea 1 și partea a 2-a)

ASTROLOGIE PENTRU SUCCES (partea 1 și partea a 2-a)

Fiecare seminar conține o înregistrare de aproximativ 3 ore. Cele în două părți au o durată dublă, desigur.
Preț/seminar: 90 lei, respectiv 180 lei pentru seminariile în 2 părți.

ALTE SERVICII, CURSURI ȘI SEMINARII:

Pentru cine dorește să aprofundeze, programez la clasă și online doar seminarii pe teme specifice. De asemenea, am de gând să programez tabere tematice.

În rest, mă concentrez pe consultații și pe scris. Pentru consultații, sunt disponibil în București sau ONLINE (telefon/Skype). Consultația este standard: o oră, 200 lei.

De asemenea, îmi programez vizite frecvente în țară, acolo unde există interes și solicitări, pentru consultații și seminarii

valeriu.panoiu@gmail.com
0769674557 (de preferat mesaj pe WhatsApp sau sms)

Sursa foto: http://livetodaywithpassion.com/numerology-and-astrology/

(Video) Numerologie la ''360 de grade Special'', B1TV, 2 iunie 2018

Înregistrarea emisiunii ''360 de grade Special'' din 2 iunie 2018, cu Alina Bădic și Marian Golea, B1TV. Click AICI! ...