Se afișează postările cu eticheta carte astrologie panoiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carte astrologie panoiu. Afișați toate postările

Astrologia de la Cer la Pământ

Aceasta este reeditarea primei cărți scrise de Valeriu Pănoiu, la mai bine de 5 ani de la prima apariție, ce conține fundamentele și principiile astrologiei ca sistem de cunoaștere, recomandată atât celor care învață alfabetul astrologic, cât și cunoscătorilor și practicienilor.


Cartea de față are drept scop construirea unei viziuni asupra astrologiei ca sistem de cunoaștere integrat în spiritualitate, vizând evoluția personală.

Click pentru a comanda cartea.

Fiind limbaj simbolic, astrologia se învață simbolic, prin metafore și asocieri. De aceea, facem incursiuni în mitologie, în psihologie, în spiritualitate. Informațiile vin sub formă de intuiție, prin revelații, prin conexiuni care se fac la nivel subtil.

Abordarea este departe de vreo linie clasică sau tehnică, introducând paralelisme cu alte căi de cunoaștere. Astrologia este privită energetic, iar evoluția omului este pusă în acord cu Legile Universului. Scopul acestei cărți, care se dorește a fi un ghid de inițiere în tainele astrologiei , este autocunoașterea prin astrologie, mai precis descrierea primilor pași pe această cale de autounoaștere, culminând cu redactarea și interpretarea unei hărți natale.

Astrologia ne învață să comunicăm cu noi și cu ceilalți, printr-un limbaj alcătuit din semne și simboluri.

Când Peștii se retrag: Mulți chemați, puțini aleși

Să cităm repede din Eminescu până nu este retras din programa școlară și dat jos de pe postament de către adevărații dușmani ai poporului, c...