Marte în Fecioară, vestitorul celor 544 de trepte

Marte parcurge semnul Fecioarei între 25 septembrie și 12 noiembrie 2015. Cu toată forța și toată viteza, Planeta Roșie intră pe tărâmul lui Mercur, guvernatorul Fecioarei, pregătind întâlnirea cu Jupiter, aflat tot aici. Dar cea mai clară dovadă că Universul în care trăim funcționează ceas, este ștafeta pe care o face Marte cu Nodul Nord.

În data de 12 noiembrie 2015 se deschide o poartă astrală de o rară încărcătură energetică între zodiile Fecioară și Balanță. În aceeași zi, pe unde intră Marte din Fecioară în Balanță, trece Nodul Nord în sens invers, din Balanță în Fecioară, cei doi făcând practic schimb. Uimitor este că tranzitul Destinului în Fecioară durează 544 de zile, din 12 noiembrie 2015 până pe 9 mai 2017, iar până la începerea acestui tranzit, Marte stă în Fecioară. Totalul acestui număr, 544, este 4 (5+4+4=13, 1+3=4), 4 fiind numerologic atât pe vibrația planetei Marte, cât și pe frecvența zodiei Fecioară. Această suită de trei numere are în frunte numărul 5. În numerologie, 5 corespunde planetei Mercur, care am amintit mai sus că patronează Fecioara și că îl primește în gazdă pe Marte (4 corespunzând așadar planetei Marte și zodiei Fecioară). 544: 5 (Mercur) 4 (Marte) 4 (Fecioară).

Mercur conduce astfel trenul astral, care are în vagoane potențialul explozibil și necontrolat al lui Marte în Fecioară, pe care îl transportă și îl ține sub control (sau măcar încearcă) până pe 12 noiembrie. Atunci, planetele ajung într-o gară unde Marte este împins pe șine în direcția Balanță, în timp ce Destinul (Nodul Nord) primește undă verde la semafor ca să intre în Fecioară și ajunge sub escorta lui Mercur pentru 544 de zile.

Ce NU face Mercur retrograd!

De fiecare dată când Mercur intră în mișcare retrogradă, se năpustește avalanșa de previziuni pline de interdicții. Prin urmare, apar ciclic întrebările clasice ale perioadei: Să semnez contractul cutare? E bine să fac o afacere? Avem de gând să ne logodim, e de bun augur? 

Atunci când o planetă este retrogradă, energia sa este redirecționată. Înseamnă că nu mai circulă spre exterior, ci are circuit închis, adică ne provoacă să reflectăm asupra locului pe care îl ocupăm în propria viață.

Mercur reprezintă partea din noi care gândește rațional, comunică, relaționează și se deplasează. Mercur este centrul de comandă al mobilității. Să ni-l imaginăm stând într-o intersecție în care noi avem de ales între mai multe direcții. Când Mercur este direct, avem întotdeauna mai multe opțiuni, suntem mai haotici, o apucăm pe drumuri care se dovedesc a fi fundături, mai rătăcim direcția, orbecăim și ne găsim scuze. Mercur direct ne dă întotdeauna mai multe șanse de a experimenta, de a pune în aplicare planuri care nu sunt pentru noi și, prin urmare, de a greși.

Mercur retrograd ne închide opțiunile și, prin urmare, ne limitează varianta greșită. În perioadele sale de retrogradare, ce au loc, în medie, de 3 ori pe an, între 20 și 24 de zile, Mercur se așază în intersecție și dirijează circulația. El ne ajută să găsim direcția corectă pentru noi. În acest context, înțelegem cum anume este ‘redirecționată’ energia sa. El ne ‘redirecționează’, ne îndrumă spre cea mai apropiată ieșire sau spre cel mai scurt traseu potrivit pentru noi. Mercur retrograd este un GPS pentru ideile și planurile noastre, care se resetează și face anunțul ‘reconfigurare traseu’.

Secretele numerelor: 13, numărul transformării

Ce se află dincolo de tot ceea ce există? Ce urmează după absolut? Dar după infinit? Ce se ascunde dincolo de maxim?

12 este numărul Universului, de la Pitagora, părintele numerologiei, citire. 1, Creatorul, împreună cu 2, Creația. Masculinul și femininul care se întrepătrund în eternul dans yang și yin al luminii și al întunericului. După 12, urmează însă 13, numărul care conține Totul, și încă ceva pe deasupra.

Numărul 13 este porta către un nou început în viața noastră. El anunță încheierea unui ciclu care nu mai are nicio rațiune să continue. Iar după încheiere, vine golul, căderea liberă, haosul. 13 marchează exact această etapă de tranziție de la o epocă a vieții noastre, care a trecut, către ceva nou, care ne așteaptă după colț. Temut, numărul 13 poartă energia fricii de necunoscut. El este păzitorul pragului dintre un atașament care se dizolvă și un început care abia capătă o formă.

Persoanele cărora le apare constant în cale numărul 13 sunt avertizate asupra ieșirii dintr-o zonă de confort! Acesta este mesajul. Confortul poate fi o relație care nu mai aduce nimic, un drum profesional care se înfundă, un loc ce trebuie schimbat etc. Energia lui 13 este intervenția chirurgicală pe un capitol de viață ce trebuie îndepărtat definitiv, pentru că ne trage în jos. 13 fertilizează și solul în care deja se pun semințele noilor orizontului. În acest context, 13 poate anunța răul necesar, evident, dinaintea binelui greu de întrezărit deocamdată.

Curs de astrologie, București, modulul 1, partea 1, 19-20 septembrie 2015

Cui se adreseaza?

Cursul de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele adevarat), cu lumea si cu Dumnezeu. Cursul se organizeaza la clasa, intensiv, 2 weekenduri pline, la aprox. o luna de zile distanta.

O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Astrologia este abordata din perspectiva spirituala, ca o cale de reintoarcere la sine si de redescoperire a puterii divine din interior.

Aceste cursuri nu-si propun sa ofere doar initierea in tehnici si metode de interpretare! Scopul final este acela de a-i ajuta pe cei interesati sa-si dezvolte o viziune asupra astrologiei si sa-si asume calitatea de creatori ai propriei vieti!

La finalul acestei prime serii de cursuri, participantii:
• vor putea sa-si interiorizeze instrumentele de lucru cu care opereaza astrologia
• vor fi capabili sa intocmeasca o astrograma (va exista inclusiv o lectie speciala in care vom invata sa desenam de mana o harta astrala, lasand deoparte softurile si tehnologia)
• vor face primii pasi in autocunoasterea si in transformarea personala prin astrologie
• vor putea integra astrologia in campul disciplinelor spirituale, in acord cu legile universale si cu planul Divin.

12 septembrie 2015: seminar de NUMEROLOGIE PREVIZIONALĂ, București

Seminarul se adresează atât începătorilor, cât și avansaților. Calcule simple și informații accesibile și practice pentru toți cei ce vor să se acordeze cu ritmurile universului și ale propriei vieți.



Tema seminarului:
CICLURILE NUMEROLOGICE


Subiectele abordate:
  • Metode de predictie in numerologie.
  • Ciclurile numerologice: incercarile si ocaziile.
  • Piramida.
  • Graficul numerologic al evolutiei personale.
  • Litera de trecere.
  • Anul personal, luna personala, ziua personala.
  • Timpul fractal.
  • Numarul de aur.
  • Coduri temporale.
Facem aplicații practice (experimente/calcule, adică) numerologice pe fiecare.

Recomandare: horoscopul lunii septembrie

Cu bucurie recomand un horoscop lunar întocmit de un Om în care am încredere. Se numește Margareta Pavel, pe numele ei de zi cu zi, Magi (nume de mag, nu? Că doar și cei trei magi care l-au adorat pe Iisus erau tot astrologi!).

Pe Magi o încurajez de un an de zile să scrie și să dea mai departe ce a primit. A învățat atâta astrologie încât mi-e teamă să nu explodeze, și n-ar fi în interesul nimănui se întâmple una ca asta.

E clar că abia acum a fost momentul pentru debut. Vă invit să citiți horoscopul lunii septembrie pe blogul ei, 'Astrologie cu Magie', al cărui crez este 'Suntem din Soare și din Lună... praf de stele.'.



Cine e de vină? Lilith în Balanță

Și iar îmi aduc aminte de povestirea Puiul, de Ioan Al. Brătescu-Voinești, care se analizează în clasa a V-a. O prepeliță își creștea puii într-un lan, până când vine sezonul rece și se pregătesc să decoleze cu toții spre țările calde. Numai că unul dintre pui, mult prea curios din fire și neascultător, încalcă regulile jocului cu viața și își rănește o aripă, ceea ce îl face inapt să mai zboare. Atunci, mama are de ales între a rămâne alături de puiul beteag și a pleca în zbor cu puii sănătoși. Alegerea se face între a-i sacrifica pe toți pentru un inconștient care și-a ratat viața și a se elibera cu toții de povara celui ce a greșit și își așteaptă pedeapsa. Mama, cu toată durerea în suflet, face exact ce trebuie ca să ducă viața mai departe: lasă puiul condamnat să moară.

Lilith vizitează semnul Balanței între 25 august 2015 și 22 mai 2016 și vine cu noutăți vechi de când lumea și Pământul, neagră toată din cap până în tălpi, fâlfâind o jalbă în proțap pe care scrie un mare secret: ‘Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.’. Sigur, un truism acceptat de toată lumea, dar cine sa-l accepte?! Aceasta-i întrebarea!  Perioada de maximă zbatere este interalul 25 august 2015 (de la ingresul lui Lilith în Balanță) – 12 noiembrie (până când mai stă Nodul Nord tot în Balanță). Distracția continuă până la sfârșit de mai 2016, oricum. Și iarăși ne aducem aminte de vorbele lui Iisus: ‘Oricâte veți lega pe Pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer.’ (Matei, 18, 18).

Balanța este semnul relațiilor, prin excelență. Lilith în Balanță ne arată tot ce nu ne place la ceilalți dar care, de fapt, indică spre o problemă nerezolvată cu noi înșine. Balanța guernează a VII-a casă astrologică, unde vedem inclusiv dușmanii declarați, fățiși, cu care ne luăm la trântă la lumina zilei. Dar iată că vine acest tranzit al lui Lilith să ne tragă de mânecă și să ne spună: ‘Omule, numai tu ești cel mai mare dușman al tău! Tu te legi singur și numai tu ai puterea să te dezlegi!’.

Atelier astro: Eliberarea de sub umbra arborelui de familie. Conjuncția Nodul Nord - Chiron. 15 martie, online

Karma, despre care se tot vorbește, nu se mai termină și ea vreodată? Trăim o fereastră astrologică deschisă în luna februarie anul acesta p...