Curs de astrologie, București, modulul 1, 10-11 martie 2018

Cui se adreseaza?

Cursul de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele adevarat), cu lumea si cu Dumnezeu. Cursul se organizeaza la clasa.

O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Astrologia este abordata din perspectiva spirituala, ca o cale de reintoarcere la sine si de redescoperire a puterii divine din interior.

Aceste cursuri nu-si propun sa ofere doar initierea in tehnici si metode de interpretare! Scopul final este acela de a-i ajuta pe cei interesati sa-si dezvolte o viziune asupra astrologiei si sa-si asume calitatea de creatori ai propriei vieti!

La finalul acestei prime serii de cursuri, participantii:
• vor putea sa-si interiorizeze instrumentele de lucru cu care opereaza astrologia
• vor fi capabili sa intocmeasca o astrograma (va exista inclusiv o lectie speciala in care vom invata sa desenam de mana o harta astrala, lasand deoparte softurile si tehnologia)
• vor face primii pasi in autocunoasterea si in transformarea personala prin astrologie
• vor putea integra astrologia in campul disciplinelor spirituale, in acord cu legile universale si cu planul Divin.

Mituri despre relații: Romeo și Julieta

Tot ceea ce trăim are în spate un scenariu, ca un pilot automat. Controlul îl deține sistemul nostru de credințe, care ne dă direcția a tot ceea ce ni se întâmplă. Pentru majoritatea oamenilor, nu este adevărat ceea ce este adevărat și cât se poate de evident, ci este adevărat ceea ce cred ei că este adevărat. Așa ajung să trăiască în holograme și proiecții despre propria viață, preferând impresiile și visarea în locul realității.

Oamenilor le place să fie mințiți și caută confirmări care să le valideze alegerile. Așa se face că, în etapa de viață în care nu sunt pregătiți să renunțe la iluziile lor, iau contact cu terapeuți, clarvăzători, ghicitori care le confirmă că așa este, ei au dreptate să spere și că, într-adevăr, așa va fi. Numai că după ce timpul face așteptările să devină cenușă, sosește momentul de trezire. Stai așa că nu era așa! Atunci vine rătăcirea cea de pe urmă când, cel ce-i spune omului adevărul în față, devine dușmanul său.

La limita aceasta foarte fragilă între speranță, așteptare, iluzie, închipuire, confirmare și adevăr înoată numeroase povești de iubire. Toate sunt scăldate în experiența și fricile tuturor celor ce au trăit și au iubit de-a lungul timpurilor, deci în inconștientul colectiv.

Într-o viziune lucidă, să spunem că sistemele, prin instituțiile lor, nu-și doresc niciodată oameni fericiți și independenți! Statul, școala, Biserica au nevoie de oameni nefericiți și dependenți ca să existe. Oamenii care gândesc singuri și care ies din turmă nu pot fi controlați, ori pentru atâția păstori trebuie carne de miel, iar la atâția stăpâni care ajung să guste puterea e nevoie de cât mai mulți oameni cu mentalitate de sclavi, altfel cum ar putea să-și etaleze puterea?! Cum ar putea afirma atâția ‘Ia uite cine sunt eu!’ dacă n-ar avea cine să-i admire, să-i preamărească și să-i lingușească aspirând ca, într-o bună zi, să se înfrupte la fel ca ei sau, încă și mai bine, să le ia locul și să-i vadă la mâna lor.

Mituri în relații: sufletele gemene

Printre programele care sunt implementate la nivelul speciei umane poate cel care stârnește cele mai multe suspine și aprinde cele mai înflăcărate fantezii este cel al sufletelor gemene. Teoria cu pricina pretinde că fiecare o are o jumătate perfectă de sex opus. Una singură. Aceasta ar fi sufletul nostru geamăn, după care tânjim uneori fără să-l întâlnim în această viață. Jumătatea noastră perfectă, conform teoriei sufletelor gemene, ar fi creată pentru noi de la începutul timpurilor și rămâne aceeași până la finalul veacurilor.

Fără intenția de a frânge inimi sau de a tăia aripi, chiar sub acuzația de răceală, cruzime ori sadism, e timpul să ne trezim la realitate din această proiecție. Iubirea neîmplinită se întemeiază adesea pe această perspectivă a cuplului condamnat la nefericire din cauze externe: de obicei, îndrăgostiții se întâlnesc în momente nepotrivite, când cel puțin unul este indisponibil, sau părinții ori societatea se opun. Iubirea imposibilă și nefericirea în dragoste se pare că sun o modă romantică (și aici vorbim chiar de curentul literar și artistic romantic) mereu la modă. La baza acestui curent ar sta un pasaj din Platon (în Banchetul), care povestește că, la început, oamenii erau ca niște sfere hermafrodite (adică și bărbat și femeie în același timp) ce deveniseră atât de puternice încât zeii au hotărât să le spargă în două pentru a nu se mai simți amenințați. De atunci, fiecare își caută jumătatea pentru a forma din nou sfera perfectă. 

E adevărat că sfera există, dar oamenii nu știu să o caute! Cu toții aspirăm spre ieșirea din dualitate și spre întoarcrea în UNU, în Spirit, care nu este nici bărbat, nici femeie, ci doar este. Jumătatea perfectă există! De întâlnit o întâlnim mereu: dacă ești într-o relație, partenerul tău este jumătatea perfectă, dacă ai ieșit dintr-o relație, fostul partener era jumătatea perfectă, iar viitorul partener va fi și el jumătatea perfectă. Perfectă pentru nivelul tău de evoluție din acel moment. 

Ferește-te de Câinele care mușcă pe la spate! Anul chinezesc 2018

Oamenilor le place să fie mințiți. Am înțeles asta lucrând de atâția ani în consiliere. Într-un moment de vulnerabilitate, fiecare preferă să audă numai ce-i convine sau să-și ia din informație ceea ce îi confirmă că ce credea el este adevărat. O mare provocare este anul chinezesc pentru toți cei ce lucrează direct, față în față, cu oamenii, transmițând informații, dând sfaturi solicitate sau făcând recomandări, pentru că adevărul nu este cea mai înaltă calitate anul acesta. Dimpotrivă, sunt preferate ocolișurile, minciunile convenționale, zâmbetele false.

Din 16 februarie 2018 până pe 4 februarie 2019 traversăm Anul Câinelui de Pământ. Combinat cu vibrația 2/11 a anului numerologic, se anunță potop de dualitate, cea mai evidentă trăsătură de caracter vizibilă anul acesta fiind FĂȚĂRNICIA. Vedem în jur oameni care una spun și alta fac, îți dau întâlnire și nu apar, îți declară fățiș antipatia față de cineva după care afli că, fără știrea ta, s-a întâlnit și s-a sfătuit exact cu persoana pe care se plângea că o disprețuiește.

Iar pentru români, anul confirmă tarele din subconștientul colectiv. Cum bine zicea o cugetarea aceea: românul e un fel de om pe care dacă nu îl inviți se supără, iar dacă îl inviți nu vine. 

Pasiune sau moartea pasiunii? Cum trăim Eclipsa de Soare din 15 februarie 2018

15 februarie 2018 este data la care se produce prima eclipsă de Soare din acest an pe Luna Nouă (conjuncție Soare-Lună) în Vărsător. 

Vă propun o citire inedită a acestei zile, pe baza unei etalări făcute cu un set de cărți oracol de astrologie (Astrology Reading Cards, Your Personal Guidance from the Stars de Alison Chester-Lambert). Eclipsa deschide un ciclu de 6 luni care se va finaliza odată cu Eclipsa de Lună (Lună Plină în Vărsător cu Soare în Leu) pe 27 iulie 2018.
Am cerut o ghidare legată de amosfera generală a acestei eclipse și direcțiile majore de viață pentru fiecare:
Rezultatul: din seria de cărți cu zodii am extras RACUL, din seria de cărți cu planete a ieșit PLUTO, iar din seria de cărți cu case - CASA A V-A.

Interpretarea Eclipsei:

Racul: Cel mai mult ne preocupă acum chestiunile ce țin de casă, familie iubire, grijă, protecție, relații între părinți și copii. Cel mai intens resimt această eclipsă părinții, care sunt distrași de problemele și nevoile copiilor, dar și cei aflați la anumite vârste biologice, care și-au dorit și, dintr-un motiv sau altul, încă nu au copii. Crizele existențiale sunt pe această lungime de undă, a copiilor și a dorinței de a deveni părinte. 
Emoțiile sunt copleșitoare și există în majoritatea oamenilor nevoia de a ne canaliza afecțiunea asupra unui obiect al adorației. Dacă nu este un copil, poate fi un proiect sau o afacere, un animal ori un grup de oameni cu care interacționăm profesional.

Râmnicu Vâlcea, 24 februarie: conferință TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN

Pe 24 februarie 2018, chiar de Dragobete, sărbătoarea românească a îndrăgostiților, la ora 19:00, ne vedem la Râmnicu Vâlcea pentru conferința pe tema TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN, prima pe anul acesta.


Inițiatoarea acestui demers, pe care îl consider magic prin puterea lui de transformare și accesul la divinul din noi îi aparține unuia din cei mai buni, pragmatici și vizionari terapeuți cu care am avut onoarea să lucrez: Dana Lupean.


Așadar, prezentatori: Dana Lupean și Valeriu Pănoiu


Dana are cabinet de terapie de mai bine de 10 ani în Sibiu și este timpul să-și împărtășească unui pubic mult mai larg înțelepciunea, experiența și cunoașterea. Dana Lupean este după meseria lumească profesor de filosofie și are ca pasiune cercetarea Bibliei, a evangheliilor apocrife și a textelor cenzurate de Biserică, având o finețe a cunoașterii teologice pe care nu am mai întâlnit-o. 

Tema nu putea fi susținută decât de un cuplu de lectori, pentru a asigura echilibrul feminin-masculin ce se dorește a fi transmis.

Info: Consultații și conferință, Râmnicu Vâlcea, 24 februarie 2018

Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 24 februarie 2018

  • Consultații
  • Conferință: Trezirea Divinului feminin și masculin (împreună cu Dana Lupean)

Înscrieri și programări: Răzvan Decuseară 0752116768

Mituri în relații: "Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…"

Printre dependențele cele de toate zilele, dependența de iluzie este probabil la fel de frecventă ca și frica de singurătate, dacă nu reprezintă cumva chiar o supapă a sa. Iar când mintea împinge egoul să creadă că ceea ce-și imaginează este și adevărat, atunci orice sprjin din exterior este binevenit ca argument.

Basmele oferă un asemena prilej de iluzionare prin finalul lor fericit. Când vine vorba de iubire, toată lumea suspină și își dorește fuziunea din noaptea nunții care să dureze veșnic. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți... Se ignoră două semnificații-capcană codificate în happy end.

În primul rând e naiv să nu observăm că orice basm se termină în noaptea nunții. Nu ne spune nimeni ce s-a întâmplat după noaptea nunții și nici măcar în noaptea nunții. Oare ginerele o fi fost suficient de bărbat? Oare mireasa o fi fost frigidă? Dar a doua zi ce s-o fi întâmplat? Oare au existat nențelegeri legate de banii câștigați? Nu cumva s-or fi amestecat familiile celor doi în treburile cuplului? Și cât au trăit împreună? Au ajuns amândoi bătrâni? A rămas vreunul văduv și s-a recăsătorit?

Basmul ne lasă, de fapt, în punctul culminant al relației! Nunta este deznodămâtul călătoriei eroului, care primește recompensa pentru eforturile sale. Dar în momentul în care prințul primește mâna fetei de împărat și cei doi devin rege și regină începe o nouă călătorie: călătoria relației. Aventura în doi. Fiecare dintre cei doi s-au dovedit demni unul de celălalt: el prin curaj, înțelepciune și sociabilitate, ea prin răbdare, fidelitate și puritate. Basmul descrie calea maestrului, luarea în stăpânire a propiei persoane, maturizarea. Eroul este un individ care se dovedește apt pentru relație! Dar fiecare relație are legile ei, care integrează și depășesc tot ceea ce a învățat individul. Relația este pasul următor, călătoria în doi spre un nivel superior al sinelui.

Marele secret al nefericirii în cuplu

Începutul unei relații poartă întotdeauna în el viața relației respective, cu direcțiile în care ea se manifestă. Ziua bună se cunoaște de dimineață, spune un proverb. Ce nu e la început nu e pe urmă, zice altă vorbă de duh. Întâlnirea a două persoane, mai precis momentul de evoluție a fiecăruia și contextul în care se întâlnesc și ajung să fie împreună formează embrionul relației din care se dezvoltă entitatea numită relație, care are propriul său spirit Căci în cuplu există întotdeauna 3 persoane: el, ea și relația.

Iar o relație, indiferent cât de compatibili ar fi cei doi, depinde întotdeauna de doi factori, care nu au legătură cu compatibilitatea:

sincronicitatea
contextul

Degeaba se potrivesc doi oameni, se înțeleg pe toate nivelurile, dacă ei nu se află în același punct de evoluție. Dacă atunci când încolțește dragostea în ei unul este căsătorit și nici nu vrea să divorțeze vreodată din motive personale ori sociale, degeaba este celălat dornic și disponibil. Oamenii confundă dorința cu voința! Aflăm de la cei ce se află în relații cu persoane căsătorite: Mă iubește! Zice că divorțează, chiar vrea să divorțeze și să fie doar cu mine. Exprimarea este greșită. Corect ar fi: Își dorește să divorțeze! Una e să vrei, care presupune o încordare ce duce mai devreme sau mai târziu la acțiune, alta e să-ți dorești și să împingi tot mai departe momentul acțiunii. Am întâlnit relații în care ea aștepta de mai bine de 10 ani ca el să divorțeze. Când îți dorești și nu pui voința la treabă, nici nu poți, îți găsești scuze, pentru că de fapt nu vrei. Când vrei, faci.

Într-un trio conjugal, vezi dacă nu ești doar o dorință a celuilalt.

(Video) Horoscopul lunii februarie 2018 la emisiunea ''360 de grade'', B1TV

Înregistrarea emisiunii 360 de grade cu Alina Bădic din data de 3 februarie 2018.

Tema emisiunii:
HOROSCOPUL LUNII FEBRUARIE

Evenimente majore: Eclipsa de Soare în Vărsător pe 15 febraurie; intrarea lui Venus în Pești pe 11 februarie; trecerea Soarelui și a lui Mercur din Vărsător în Pești pe 18 februarie; aspecte planetare.




Atelier astro: Eliberarea de sub umbra arborelui de familie. Conjuncția Nodul Nord - Chiron. 15 martie, online

Karma, despre care se tot vorbește, nu se mai termină și ea vreodată? Trăim o fereastră astrologică deschisă în luna februarie anul acesta p...