1. VINOVĂȚIA
Sau, mai bine zis, ÎNVINOVĂȚIREA. Întâlnesc deseori în consultații persoane revoltate și nedumerite că nu pot pune capăt relației de tortură psihică în care sunt. Că nu se mai termină odată! Iar eu, nonșalant casc ochii a mirare și deschid gura a pagubă: ‘Cum să vă despărțiți? Pe cine ar mai da vina fiecare dintre voi?’
Se ajunge uneori atât de departe în cupluri încât celălalt devine cauza tuturor nenorocirilor personale. ‘Dacă nu era el/ea, eram fericit.’ Cu toate astea, niciunul nu-și asumă responsabilitatea pentru propria viață. Normal. Dacă nu mai ai pe cine să dai vina, nu mai ai cui să pasezi responsabilitatea eșecului personal, așa că nu mai rămâne decât să ți-l asumi. În fapt, niciodată nu e nimeni de vină pentru nimic din ce ți se întâmplă! Dar cine să facă pasul și să ia decizia de a nu mai pune centrul de greutate al propriei vieți în exterior?
2. EGOISMUL
Dependența de suferință și frica de fericire conduc la un atașament bolnav față de persoana căreia nu vrei să-i dai drumul după despărțire. Faci asta din pur egoism. Suferi, iar suferința te face să te crezi buricul Pământului. Nimic nu este mai important decât durerea ta. Nu vezi deloc înainte, nu privești libertatea pe care o ai de a-ți schimba viața cu altcineva mai potrivit pentru tine. Te îngropi în trecut și nu poți accepta ce ai pierdut!
Egoismul este separarea de spiritul tău, legătura întreruptă între corp, suflet și esența ta divină. Te identifici doar cu mintea, care suferă de orgoliu: nu a ieșit cum ai vrut tu! Nu ești tu Dumnezeu! N-ai putut să schimbi partenerul/partenera după chipul și asemănarea ta! Fir-ar!
