Treceți la conținutul principal

Secretele numerelor: 13, numărul transformării

Ce se află dincolo de tot ceea ce există? Ce urmează după absolut? Dar după infinit? Ce se ascunde dincolo de maxim?

12 este numărul Universului, de la Pitagora, părintele numerologiei, citire. 1, Creatorul, împreună cu 2, Creația. Masculinul și femininul care se întrepătrund în eternul dans yang și yin al luminii și al întunericului. După 12, urmează însă 13, numărul care conține Totul, și încă ceva pe deasupra.

Numărul 13 este porta către un nou început în viața noastră. El anunță încheierea unui ciclu care nu mai are nicio rațiune să continue. Iar după încheiere, vine golul, căderea liberă, haosul. 13 marchează exact această etapă de tranziție de la o epocă a vieții noastre, care a trecut, către ceva nou, care ne așteaptă după colț. Temut, numărul 13 poartă energia fricii de necunoscut. El este păzitorul pragului dintre un atașament care se dizolvă și un început care abia capătă o formă.

Persoanele cărora le apare constant în cale numărul 13 sunt avertizate asupra ieșirii dintr-o zonă de confort! Acesta este mesajul. Confortul poate fi o relație care nu mai aduce nimic, un drum profesional care se înfundă, un loc ce trebuie schimbat etc. Energia lui 13 este intervenția chirurgicală pe un capitol de viață ce trebuie îndepărtat definitiv, pentru că ne trage în jos. 13 fertilizează și solul în care deja se pun semințele noilor orizontului. În acest context, 13 poate anunța răul necesar, evident, dinaintea binelui greu de întrezărit deocamdată.

Cei născuți în data de 13 sau care trăiesc evenimente marcante în zile de 13 au de învățat că tot ce are formă are un ciclu de creație și distrugere și că nimic nu poate rămâne la fel. 13 avertizează că totul se transformă și că, atâta timp cât încercăm să nu se schimbe mai nimic din ceea ce ne place decât pe ici, pe colo, adică pe nicăieri, nu facem decât să blocăm energia. Blocajele conduc la împietrire și la moarte, deci la respingerea curgerii vieții. 13 vine astfel să ne ajute să vindecăm frica de a nu pierde ceva sau pe cineva. Căci, știm prea bine, de ce ți-e frică, nu scapi. Și iarăși vine vorba, iată, despre obișnuințele, confortul și atașamentele pe care numărul 13 ne susține să le curățăm.

Evoluția începe cu transformarea, iar transformarea începe cu numărul 13. În primul rând, cu acceptarea nevoii de transformare. Aici intrăm pe terenul dualității: putem accepta transformarea sau putem să ne luptăm să menținem o structură care nu mai există, agățându-ne de realitatea de altă dată, care acum este doar o iluzie. Numărul 13 ne spune că ce a fost, a fost, iar ce va fi, va fi. ‘Acum’ este pragul dintre ceva ce s-a terminat și un nou început, de la capăt. 1 lângă 3 vorbește despre crearea unui nou Univers, despre o nouă Trinitate, despre un nou Întreg, despre o nouă perfecțiune a Creației, despre o nouă formă de viață pe care o experimentăm. Prefacerea poate fi radicală, bruscă, asemenea unui big-bang, dar mai este și absolut necesară.

Numărul 13 este frecvența energiei care ne dă peste cap viața, asemenea unei baraj care oprea curgerea apei și care, odată spart, ne ia pe sus. 13 marchează închiderea unui ciclu și deschiderea altuia. Este cercul care se închide pentru a putea desena alt cerc. Energia lui 13 pune bazele unor noi succese. Numărul este încărcat cu forță de realizare și de materializare în planul fizic. Prezența lui așază temelia unor acțiuni ce necesită forță și tenacitate. Tot ce se întâmplă sub amprenta lui 13, care adunat este un 4, primește capacitatea de a depăși orice obstacol și de a-și atinge scopurile. 13 este un număr pe frecvența muncii cinstite și a hărniciei care conduce spre recompense. De asemenea, 13 promite ca tot ce se pornește sub semnul lui să fie organizat, bine pus la punct și făcut cu responsabilitate.

Fiind un număr încărcat cu putere de materializare, el conduce și spre o bună administrare a banilor iar, în ultimă instanță, spre abundență materială. De el se bucură toți cei născuți în zilele de 13 sau pe 1 martie (01.03) ori 1 decembrie (01.12, 1+2=3, deci 01.03), precum și cei ce se aruncă înainte cu curaj, voință și ambiție într-un proiect nou într-o zi de 13. În plus, 13 conferă și o sexualitate puternică (deci cei ce-și sărbătoresc relația sau căsătoria într-o zi de 13 n-ar avea motive să se plângă), precum și destulă agresivitate, care poate fi redirecționată însă prin muncă. 13 este și un număr al conflictelor, dar al conflictelor constructive, care întotdeauna conduc spre armonie și spre soluții. Conflictul este cel întreține armonia. 13 este un număr cu rol de brainstorming. Ceva, ceva bun tot o să iasă!

Aunci unde este ghinionul lui 13? El se manifestă doar la cei ce se eliberează greu de atașamente și care suferă de... stagnare. Doar la cei ce au nevoie să piardă, să sufere și să aibă parte de eșec pentru că nu pricep și nu acceptă că gata, s-a terminat o misiune, și că trebuie să privească în față, nu în spate. Dar asta e o lecție pe care tocmai cei marcați de 13 nu o au, sau pe care o învață repede. Energia lui 13 este greu de dus numai pentru toți ceilalți, nicidecum pentru cei ce au legătură cu ea.

Reînnoirea. Luatul de la capăt. Piatra de temelie a unui nou proiect, cu șanse mari de materializare. Scheletul unei noi construcții. Trecerea într-o nouă etapă. Moartea urmată de renaștere. 13 este însăși esența vieții. Este viața care merge mai departe. Este singura certitudine pe care o avem în viață: schimbarea.

Sursa foto: http://www.cunoastelumea.ro/numarul-13-intre-superstitie-si-coincidenta-este-acest-numar-atat-de-sumbru/

Comentarii

  1. Valabil si pentru 31?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am constatat ca 13 imi poarta noroc. Data nasterii - fiind 26 - are vreo legatura?

    RăspundețiȘtergere
  3. adevarat, eu sunt balanta la 13 grade , sotul meu este peste pe 01 .03.
    deci , da....

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt născută pe data de 13 ........și mi-a murit copilul. ........și ce trebuie să înțeleg sa nu mă mai uit înapoi să uit de ea și sa merg mai departe ca și când nu ar fi existat ? CUM AȘ PUTEA FACE AȘA CEVA ? ESTE ABSURD !

    RăspundețiȘtergere
  5. Viata merge mai departe, orice s-ar intmpla, chiar si de-ti moare cineva drag, tocmai despre asta vorbeste si Valeriu. Ca fiind impregnat cu energia lui 13 stagnarea si imposibilitatea de a rupe atasamente, de a merge mai departe aduce ghinion, blocheaza energia creatore, transformatoare.
    Sunt nascuta intr-o zi de 13, chiar martie, Pesti, o zodie greu de dus, dar pot spune ca ori de cate ori am simtit ca ma blochez, ca sunt nemultumita de ceva, faptul ca am facut o schimbare, m-am rupt, desi am suferit ca un caine....mi-a adus acele oportunitati chiar nesperate, negandite. Si de multe ori am realizat ca a fost mai bine chiar decat mi-am imaginat, cand imi faceam planuri cum sa fac si ce sa schimb.

    Deci da, 13 este un numar aducator de transformare, te poarta intr-un mountagne rousse ametitor si in functie de capacitatea sau incapacitatea ta de lupta si a-ti infrange temerile interioare.
    Iar curajul nebunesc pe alocuri m-a facut sa creez cele mai frumoase, trainice si binefacatore lucruri si situatii din viata mea.
    Multumesc, 13 !

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte folositor articolul, multumesc! De multa vreme imi apare constant numarul 13 oriunde ma uit, si atat am cautat si m-am tot intrebat ce inseamna. Ma bucur ca in sfarsit am gasit un articol care explica lucrurile mai pe larg. Multumesc! <3

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa inteleg ca data de 13 pt casatorie este de bun augur.....

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa inteleg ca data de 13 pt casatorie este de bun augur.....

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

Relațiile karmice aduc întotdeauna creștere prin suferință. Cei doi parteneri se întâlnesc pentru a arăta cu degetul unul către celălalt aspecte nerezolvate ale personalității sau pentru a testa limitele personale, inclusiv stima de sine. O relație karmică se materializează într-un moment de evoluție în care îți e imposibil să vezi singur la tine ceea ce te blochează. Atunci, atragi fie pe cineva care te oglindește, fie pe cineva care te provoacă să manifești, deci care scoate din tine, exact fricile tale cele mai adânci.
Cum identificăm o relație karmică și care sunt semnele unei relații care nu este karmică?
1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.
2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul.…

Horoscopul miracolelor! 40 de zile cu daruri cerești pentru zodii

De ce este important să respectăm ciclul sărbătorilor de peste an, indiferent dacă ele sunt de natură laică ori religioasă? Pentru a fi trăi în LEGEA RITMULUI. Crăciunul urmat de Anul Nou și Paștele sunt vârfurile trăirii în acord cu respirația Universului, în care ne lăsăm atât ca indivizi, cât și ca grup, naționalitate, specie. Mișcările astrelor sunt în deplină armonie cu energiile terestre care însuflețesc omul. Tot Cerul, cu ființele sale de Lumină (ierarhii cerești, arhangheli, îngeri, sfinți), dar și cu corpurile fizice purtătoare de vibrații (stele, planete, sateliți, asteroizi) care sunt ca niște valuri de energie ce ne poartă pe marea vieții pulsează la unison cu ceea ce se întâmplă cu noi și în noi. Precum în Cer, așa și pre Pământ.
Postul Paștelui scoate din noi un joc de lumini și umbre. Coborâm în bezna proprie și în bezna celorlalți, care ne înghite uneori cu totul, ca atunci când nu mai poți înota, îți intră apă în pe nas ori chiar ajungi cu capul la fund. Săptămâna mar…

Cea mai mare greșeală în relații!

Dumnezeu este Iubire, iar noi suntem Iubire. Nimic mai adevărat. Însă iubirea nu înseamnă să fii doar bun, ci înseamnă să impui limite. A iubi nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare. În momentul în care spațiul personal încetează să mai existe și voința este anulată, deja vorbim despre încălcarea dreptului la libertatea personală.
Dacă te lași invadat în numele iubirii și le permiți celorlalți să te vampirizeze, ai alunecat, fără să-ți da seama, într-un joc de roluri: ai devenit victimă! Când lași un agresor să-și facă de cap, nu te aperi și nu iei măsuri, dovedești că nu te iubești pe tine! Ori dacă iubirea nu pleacă de la iubirea de sine, ea este greșit înțeleasă. A-l iubi pe altul, deci a-i permite să fie cum vrea el, nu trebuie să conducă la renunțare de sine sau la sacrificiu. Bunătatea și toleranța manifestate față de altcineva se opresc acolo unde accepți să-ți faci rău singur neluând atitudine. A da șansă după șansă conduce doar la pierdere de suflet și uzură nervoasă.
A vedea…