Destinul în Fecioară: Întoarcerea vrăjitoarelor!

Axa Destinului acaparează segmentul Fecioară (Nodul Nord) – Pești (Nodul Sud) între 12 noiembrie 2015 și 9 mai 2017. Ca de obicei, când are loc un tranzit semnificativ ca intensitate și întindere în timp, am așteptat să văd încotro duce energia valului cosmic. Culmea e că, de data asta, n-am putut să mă uit deloc înainte. Unii confundă treaba astrologului cu meseria de a face previziuni. Și dacă vă spun că n-am putut să mă uit deloc înainte când m-am conectat la vibrația Nodului Nord în Fecioară? Sau poate nu am vrut să văd eu, pentru că nu știam dacă avea să-mi placă? În mod sigur, nu aia era direcția privirii! Dimpotrivă! N-am putut să mă concentrez decât pe Nodul Sud în Pești, iar energia lui m-am trezit că mă trage înapoi, în spate, tot mai departe... 

Nodul Sud în Pești ne duce pe toți, se pare, într-o călătorie în timp! În trecut, nu în viitor! Am intrat în mașina timpului. Ceasul se tot învârte invers și, dintr-o dată, se oprește. 5 decembrie 1484. Ca într-o regresie. De data asta, e ca și cum am face o regresie colectivă.

Aceasta este data la care Papa Inocențiu al VIII-lea a semnat bula prin care s-a declanșat vânătoarea oficială a vrăjitoarelor. Ne plângem astăzi că mor oameni nevinovați? Ne plângem de nedreptate? Înseamnă că nu știm istorie. Între 1450 și 1750 s-a derulat cea mai amplă campanie de discriminare în lumea creștină. Biserica a vrut să suprime orice urmă de cunoaștere care îi contesta puterea și supremația. Nodul Sud în Pești aduce din nou, după mai bine de 500 de ani, o epocă în care intoleranța, rasismul și discriminarea amenință viitorul umanității. Sincronicitatea face ca sursa conflictelor să fie intoleranța religioasă!

Religia se impunea cu forța și încerca să lichideze spiritualitatea. Căci ce erau vrăjitoarele? Erau persoane (mai ales femei) care știau să-și folosească puterile supranaturale, care sunt ascunse în fiecare dintre noi. Erau persoane care știau să acceseze alte dimensiuni, să comunice cu spiritele, să se conecteze la ierarhiile spirituale, de unde aduceau informație și vindecare. Adică făceau bine! (Nu vorbim de magia neagră aici, căci ea nici nu era ținta.) Ori Biserica nu putea tolera așa ceva! Puterea îi era amenințată!

În paranteză fie spus, interesant este că Biserica Catolică a cunoscut, în ultimele decenii, o evoluție și o deschidere a viziunii, mergând spre o transformare pe linie spirituală, mai ales prin Papa Ioan Paul al II-lea. În paralel Biserica ortodoxă (română, cel puțin), parcă trăiește din ce în ce mai mult în precepte medievale. Femeile sunt anatemizate și respinse de la împărtășanie pentru că se vopsesc și se machiază, cu toate că ‘ce e frumos și lui Dumnezeu îi place’!

Evul Mediu a marcat apogeul triumfului masculinului asupra femininului! Umilirea energiei feminine. Anularea iubirii, a blândeții și a armoniei. A câștigat sabia, forța, intoleranța. Au biruit cei ce excludeau, nu cei ce integrau!

Maica Domnului a fost răstignită! E timpul să se întoarcă! O primim înapoi?

Semnul Fecioarei este asociat simbolic cu Fecioara Maria. Ca să înțelegem și de ce, în calendarul creștin ortodox, Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie, la jumătatea zodiei Fecioară. 

Ies la suprafață din nou intoleranța și misoginismul! Preoții catolici știau că numai forța și frica sunt instrumentele de represiune și de control al maselor. Nu avem cumva și azi în slujba ortodoxă îndemnul preotului ‘Să stăm bine, să stăm cu... frică de Dumnezeu?’. Vânătoarea de vrăjitoare a depășit Holocaustul în victime. Cifrele arată că au fost ucise 9 milioane de femei și în jur de 40.000 de bărbați. Cu crucea într-o mână și cu Biblia în cealaltă, oamenii erau condamnați la moarte. Se invoca un pasaj din Vechiul Testament în care Moise ar fi spus ‘Nu lăsa să trăiască vrăjitoarea sau femeia ghicitoare.’ Atunci cum rămâne cu porunca a 6-a: ‘Să nu ucizi!’?

Ca să facem un paralelism cu atentatele teroriste de la sfârșit de 2015, să înțelegem unde s-au comis cele mai mari atrocități în timpul persecuției vrăjitoarelor. Cap de serie... Franța. Coincidență! Dovezile spun că 600 de femei au recunoscut (sub tortură, amenințare și denunț) că au întreținut raporturi sexuale cu demoni. Sate întregi au fost depopulate de femei, copiii lor fiind chinuiți ca să depună mărturie împotriva propriilor mame. Întorcându-ne în prezent, parcă aveam cumva probleme cu natalitatea în Europa? Ciudat, nu? Simple coincidențe...

Să ne amintim că, în 2015, criza refugiaților s-a declanșat în Germania, care a militat și a impus cotele de refugiați tuturor statelor membre UE. Păi tocmai cancelarul Germaniei și președintele Franței aveau să fie primii care se declară ulterior depășiți de situație și invocă ajutor. Teritoriul german de azi a fost celălalt lider european în materie de extincție a vrăjitoarelor. În vremurile de glorie a inchiziției, este consemnat un profesor de drept penal la Universitatea din Leipzig, care se declara mândru de cele două realizări majore în vața sa: 1. a citit Biblia de 53 de ori. 2. a semnat vreo 20.000 de condamnări la moarte. Aha! Și oare cum se îndreaptă mândria? Parcă prin umilință, cumva? Cum se îndreaptă energia terorii declanșată cândva? Cumva prin nesiguranță?

Alte țări lovite atunci de furia proceselor și a condamnărilor la moarte? În primul rând, țările care intrau în componența Sfântului Imperiu Roman, care a rezistat între 962 și 1806, între granițe care au evoluat în timp: Belgia, Olanda, Elveția, Luxemburg, Austria, Cehia, jumătatea de nord a Italiei, fâșii din Polonia și Slovenia de azi. Nici Marea Britanie nu a fost scutită de isterie. Țările Scandinave, mai ales Danemarca, n-au scăpat nici ele, dar și-au revenit mai repede. Și ne raportăm acum doar la Europa, nemaiamintind de vânătoarea de vrăjitoare de pe teritoriul SUA.

Destinul în Fecioară ne obligă să învățăm din atrocități și să facem, de data aceasta, alegerile corecte. Se curăță masiv, în continuare, energiile joase și se fac plăți karmice la nivel colectiv. Toleranța devine lecție de viață: să-l acceptăm pe cel de lângă noi așa cum este, fără să-l condamnăm! Aceasta este și esența călătoriilor sau relocării în regiuni îndepărtate sau în țări străine: acceptarea diferențelor. Acceptarea faptului că oamenii sunt diferiți și că e normal să fie așa! Nodul Sud din Pești ne obligă să nu mai excludem aproapele pentru alegerile în viață, mai ales pe criterii religioase ori sexuale, ca în Evul Mediu.

Nodul Nord în Fecioară activează puterile feminine, care lucrează la înlocuirea vremurilor războiului cu pacea. Tot mai multe femei ajung în poziții de decizie sau devin surse de inspirație și tot mai mulți bărbați își folosesc energia feminină. Violența, brutalitatea și lupta pentru dominație am văzut unde ne-au adus! Toți cei ce se cred superiori, toți cei ce judecă și condamnă, toți cei ce fac abuz de putere sunt chemați la răspundere pentru faptele lor. Pe Pământ se face acum loc unei vibrații mai fine, mai blânde, mai ușoare. Dar să ne gândim la raport! Câți oameni există cu conștiință înaltă? Câți pot să rămână în vibrație pozitivă, să ierte, să înțeleagă, să iubească, să privească și să acționeze de la nivel superior? Să presupunem că 1 la 20. Înseamnă că fiecare din cei care se comportă la cel mai înalt nivel al lor și lucrează pentru binele cel mai înalt (cu toate scăpările lor, că doar sunt tot oameni!) trebuie să-i ducă în spate pe cel puțin alți 20, care îl vor ataca, învinovăți și condamna. 

Sub acest context, cum s-ar zice, se împlinesc Scripturile. Iisus i-a avertizat pe ucenicii săi că vor fi prigoniți, bătuți și martirizați. Bunătatea unuia va atrage ciorchine răutatea altor 20, care îl vor ispiti să fie asemenea lor. Cel sănătos poate fi considerat bolnav. Celui ce știe i se va spune că nu știe nimic. Celor ce înțeleg li se dă misiune cu cei ce nu înțeleg și nu vor să înțeleagă. Dar noua energie se construiește strop cu strop. Cărămidă cu cărămidă. Cel mai neînsemnat gest sau cuvânt încărcat cu puritate și intenție pozitivă poate să facă diferența pe termen lung. Acesta este ritmul Destinului în Fecioară.

Cunoașterea suprimată în epoca de vânătoare a vrăjitoarelor revine acum în forță. Oamenii privesc acum mai mult ca oricând spre vindecători și spre învățători! Viața se încarcă din nou cu magie, care nu este altceva decât capacitatea de a modela realitatea pe care o au cei cu deschidere spirituală. Sufletul primește, din nou, puterea de a conduce materia. Facem pași să ieșim din dictatura materiei, a luptei pentru posesiune, a tiraniei forței fizice și materiale.

Psihologic, arhetipul Magicianului intră în actualitate și începe să scoată din scenă arhetipul Războinicului, care a condus lumea până acum. 

Destinul în Fecioară o coboară pe Maica Domnului în inimile fiecăruia dintre noi. Ea ne aduce aminte că tot ce există este un instrument, pe care fiecare îl folosește în funcție cu nivelul său de evoluție. Cuțitul poate să taie o pâine care hrănește sau poate să fie rafinat în cea mai sofisticată armă care aduce distrugere în masă. Sexualitatea este instrument de procreare și de plăcere sau de demonizare. Feminitatea este o cale de înălțare sau poate fi din nou, ca în Evul Mediu, o cale de reprimare. Cunoașterea este și ea un instrument. Cel mai puternic dintre toate! Cel ce o are se poate face mare pe el sau se poate face mic, folosindu-și capacitățile în slujba celorlalți și făcând Voia Domnului. 

Și sunt convins că Maica lucrează la spiritualizarea Bisericii, la refacerea legăturii între credință și spiritualitate. E timpul ca Dumnezeu să nu mai fie confiscat, ci să fie redat oamenilor. E timpul ca Biserica să redevină o cale a iubirii și a toleranței, înlocuind frica și judecata! Tot mai mulți preoți înțeleg și practică asta! E timpul ca Biserica să nu mai fie a popilor, ci a Marilor Preoți, adevărate călăuze ale Spiritului! Și, slavă Domnului, întâlnim din ce în ce mai mulți. La fel cum întâlnim terapeuți sau oameni dedicați unei căi spirituale, care devin repere, centri de inspirație, de motivație și de schimbare pozitivă.

Destinul în Fecioară ne așază cu ‘dușmanul’ la masă. În fața noastră este un om care nu ne-a greșit cu nimic. Doar că este diferit de noi, trăiește altfel, gândește altel și pretinde că are alt Dumnezeu. Pe un platou, Maica Domnului ne pune un cuțit și o pâine. Cuțitul e în mâna noastră. Ce facem? Eliminăm adversarul și mâncăm pâinea singuri sau, cu același cuțit, tăiem pâinea în două și o împărțim?

Anexă: Pentru cunoscătorii pasionați de conexiuni, harta interioară este harta zilei de 5 decembrie 1484, când a fost semnată bula Papei Inocențiu al VIII-lea ce a oficializat vânătoarea de vrăjitoare, iar în exterior este harta zilei de 24 noiembrie 2015.



Sursa foto: http://happymax.allshops.ro/produs/11277173/Cutit+de+paine+cu+maner+in+forma+de+paine.html

12 comentarii:

  1. Bine punctat. Chiar ma gandeam ca Biserica Catolica nu si a cerut niciodata scuze ca a pus pe fuga oameni nevinovati. Spiritualitatea e inca tabu la multi oameni. Ce e interesant in ro e ca multe persoane ce tin de bor aleg mai usor sa accepte dimensiunea spirituala.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te iubesc Om Frumos si Suflet Ales!
    Fii Binecuvantat!
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Maxim. Multumim Valeriu

    RăspundețiȘtergere
  4. Pana la Dumneazeu te mananca toti sfintii,cu zicala asta cum ramane...
    supravietuirea e de baza... o zice una nascuta in zodia Pesti ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Va multumesc pentru articol. Cred ca intoarcerea in timp este si una din temele mele din ultimele luni. Imi masura in care imi puteti raspunde sau indruma unde as putea citi, care va fi impactul NN pentru cineva cu Ascendent in Fecioara, 2 grade. Acesta este cazul meu. Mai am Venus, Pluto si Uranus in fecioara, deci casa 1. Ceea ce simt eu - o transformare profunda, o intoarcere la sine, la Asta Sunt.

    Multumesc,
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte interesant,frumos si indraznet articol.Ar fi foarte bine daca ar fi citit de mai multa lume...poate in asa fel se va face diferenta (intr-un sfarsit) dintre biserica_religie _spiritualitate. Felicitari pentru tot ce faci Valeriu Mihai !

      Ștergere
  6. Nenea Valică mi-e drag sa citesc postarile lu' matale.
    Un weekend binecuvantat de Iubirea Divina iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar eu am Pluton, Uranus, Jupiter și Luna în Fecioara , care reprezintă casa 7 a mea.Ce să înțeleg?

    RăspundețiȘtergere
  8. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă doriți să tratați infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am putut rămâne însărcinată timp de 9 ani după căsătorie,
    Eu și soțul meu am devenit atât de îngrijorați, încât am căutat diferite remedii pentru a rămâne însărcinată un an, până când m-am întâlnit cu doctorul DAWN, care o ajută pe cea mai bună prietenă a mea să rămână însărcinată atunci când nu a putut concepe,
    I-am explicat totul acestui medic și a promis că mă va ajuta, i-am oferit tot ce mi-a cerut,
    Spre surprinderea mea am ramas insarcinata in 1 luna si 2 saptamani, acum am 2 copii frumosi, totul datorita doctorului DAWN,
    Contacteaza-l daca vrei sa ramai insarcinata.
    Dacă vrei să-ți aduci înapoi fostul iubit.
    Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    Dacă vrei să câștigi la loterie sau să câștigi cazul Curt.
    El este WhatsApp:+2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...