Pe lângă multe atribute care i se pun în cârcă, Jupiter este şi Marele Povestitor. Dorinţa de aprofundare, curiozitatea de a cunoaşte un om sau un subiect pe toate feţele este de natură jupiteriană, la fel şi nevoia de a relata cele aflate. De la exilul din Gemeni, Jupiter trece în Rac, unde îşi află exaltarea, deci unde îşi dă măsura talentelor sale. Pe 10 iunie 2025 s-a făcut saltul de la viziunea atotcuprinzătoare a Gemenilor la cea mult mai bine orientată a Racului, care va fi valabilă un an de zile. Jupiter în Gemeni ne-a îndemnat să gustăm câte puţin din toate, să vrem cât mai mult din cât mai multe experienţe. Drept consecinţă am rămas cu nişte goluri neumplute. Răbdarea ne-a fost greu pusă la încercare, ne-am luptat cu plictiseala şi cu monotonia, cu dorinţa de a avea parte mereu de altceva.
Jupiter în Rac ne ajută să ne concentrăm, să ne dedicăm unor scopuri precise pe care să le urmăm până la capăt. Nu mai vrem “mai multe trăiri din alte experienţe”, ci ajungem să ne dorim “mai mult din aceeaşi experienţă”. Ne este mult mai uşor să ne focalizăm atenţia, încetăm cu risipirea resurselor în toate direcţiile. Apreciem mai mult valoarea oamenilor, a banilor şi a timpului liber. Ne redefinim conceptul de abundență. Jupiter în semnul de exaltare ne facilitează înţelegerea unui adevăr universal: avem întotdeauna mai mult din cine suntem! E timpul să ne facem o listă cu valorile personale şi cu priorităţile noastre.
Jupiter povestitorul ne trage de limbă, ne aşază cu forţa în faţa unei pagini goale şi ne pune un pix (sau o tastatură) în mână. Ordinul este clar: “Rescrie-ţi povestea vieţii!”. Trebuie să devenim conştienţi de subiectele, tiparele şi temele pe care le tot reciclam în subconştient. Cu cât avem mai multe frici, cu atât ele se vor adeveri. Cu cât fugim de o pierdere, în Univers amplificam pierderea până ajungem să-o trăim pe propria piele.Aşadar, avem treabă! Fiecare să-şi completeze următorul formular pe care să-l închege apoi într-o compunere:
Pe lângă multe atribute care i se pun în cârcă, Jupiter este şi Marele Povestitor. Dorinţa de aprofundare, curiozitatea de a cunoaşte un om sau un subiect pe toate feţele este de natură jupiteriană, la fel şi nevoia de a relata cele aflate. De la exilul din Gemeni, Jupiter trece în Rac, unde îşi află exaltarea, deci unde îşi dă măsura talentelor sale. Pe 10 iunie 2025 s-a făcut saltul de la viziunea atotcuprinzătoare a Gemenilor la cea mult mai bine orientată a Racului, care va fi valabilă un an de zile. Jupiter în Gemeni ne-a îndemnat să gustăm câte puţin din toate, să vrem cât mai mult din cât mai multe experienţe. Drept consecinţă am rămas cu nişte goluri neumplute. Răbdarea ne-a fost greu pusă la încercare, ne-am luptat cu plictiseala şi cu monotonia, cu dorinţa de a avea parte mereu de altceva.
Jupiter în Rac ne ajută să ne concentrăm, să ne dedicăm unor scopuri precise pe care să le urmăm până la capăt. Nu mai vrem “mai multe trăiri din alte experienţe”, ci ajungem să ne dorim “mai mult din aceeaşi experienţă”. Ne este mult mai uşor să ne focalizăm atenţia, încetăm cu risipirea resurselor în toate direcţiile. Apreciem mai mult valoarea oamenilor, a banilor şi a timpului liber. Ne redefinim conceptul de abundență. Jupiter în semnul de exaltare ne facilitează înţelegerea unui adevăr universal: avem întotdeauna mai mult din cine suntem! E timpul să ne facem o listă cu valorile personale şi cu priorităţile noastre.
Jupiter povestitorul ne trage de limbă, ne aşază cu forţa în faţa unei pagini goale şi ne pune un pix (sau o tastatură) în mână. Ordinul este clar: “Rescrie-ţi povestea vieţii!”. Trebuie să devenim conştienţi de subiectele, tiparele şi temele pe care le tot reciclam în subconştient. Cu cât avem mai multe frici, cu atât ele se vor adeveri. Cu cât fugim de o pierdere, în Univers amplificam pierderea până ajungem să-o trăim pe propria piele.
Aşadar, avem treabă! Fiecare să-şi completeze următorul formular pe care să-l închege apoi într-o compunere: