2016: previziuni numerologice

Mult așteptatul an 2016 a venit peste noi cu surle și trâmbițe. Numerologic, 2016 a înscăunat vibrația numărului 9 (2+0+1+6=9), detronând mult frământatul an 2015, de vibrație 8. Ca să lăsăm trecutul în urmă și să răsuflăm ușurați, o citez pe soră-mea: ‘Întotdeauna se putea și mai rău. Dar n-a fost să fie!’.

Cui i-e frică de anul 2016?

Energia anului 2016 este mult mai constructivă și mai stabilă, spre deosebire de anul anterior. În primul rând, 9 are cea mai materială vibrație dintre cele 9 numere de bază, ezoteric, ordinea numerelor de la 1 la 9 simbolizând coborârea Spiritului în materie. Prin urmare, anul 2016 este un an al creșterii puterii noastre de a face lucrurile să se întâmple. Munca și scopurile precise încurajează anul acesta abundența și confortul pe toate nivelurile. Visurile, planurile, idealurile pot să devină realitate, realizările concrete, palpabile fiind la îndemână. Nu și celor ce se lamentează, se plâng ori dau vina pe alții ori pe sistem! Ei vor fi codașii! Invidioșii au doar motive să fie din ce în ce mai invidioși pe alții. Anul 9 îi taxează pe toți cei ce privesc cu ochi răi realizările celorlalți. Vulpea care nu ajunge la struguri iese din bârlog și își roade unghiile de ciudă.

2016 este anul în care ne acceptăm trecutul, iar din acest punct de vedere este un an terapeutic. Încetăm să ne mai agățăm de iluzii deșarte. Dacă e să facem din 2016 o piesă de teatru, pe scenă s-ar juca tragi-comedia ‘Moartea speranței’. Efectiv, mor acele speranțe care nu mai au nicio legătură cu realitatea curentă. Încetăm să mai investim energie în piste false, recunoaștem zonele din viață în care dăm în gol și nu ne mai mințim că putem obține ceva acolo unde sunt toate ușile închise. În 2016, renunțăm să ne luptăm pentru ceea ce am avut și nu mai putem păstra sau pentru ceea ce ne e clar că nu vom obține vreodată. Cine nu iese din această buclă a speranțelor deșarte, nu încheie ciclul ultimilor 9 ani și continuă să trăiască în amăgire și victimizare încă ani de zile înainte.


La fel de provocați sunt cei ce se tem de singurătate, care vor fi puși în situația de a fi singuri, tocmai ca să se vindece de cea mai mare frică a lor.   (vorbesc aici despre cei ce au frică de singurătate, care sunt cei mai vulnerabili, la fel și cei ce se victimizează și cei ce se agață de trecut, precum și cei ce nu ascultă).

Sfârșit de capitol pentru o viață 9

2016 este un an al extremelor, al unui echilibru care înclină de multe ori balanța când într-o parte, când în alta. Este anul deciziilor bruște, radicale, neprevăzute. În anii de vibrație 9, răsturnările de situație și virajele peste noapte sunt la ordinea zilei. Vibrația numerologică a anului aduce în prim-plan situații și personaje excentrice. Imprevizibilul dă savoare vieții și asigură combustibilul pentru ca toate așteptările noastre să fie depășite. Tot ce este obișnuit, banal, comun, își pierde funcția anul acesta. Busola indică spre depășirea propriilor limite. 2016 este anul surprizelor, al deciziilor care ne lasă mască, al celor ce cred în miracole. Anul de vibrație 9 stă sub semnul mirării!

Fiind un an 9, 2016 este un an de finalitate. Ducem la bun sfârșit ceva început de mult, facem bilanțul, închidem relații, colaborări. Învățăm anul acesta că, pentru a privi înainte, e obligatoriu să lăsăm trecutul în urmă și să nu ne mai uităm înapoi. Viața curge doar înainte, nu înapoi, iar cine nu înțelege asta, doar se chinuie. Orice pierdere, despărțire ori separare care provoacă suferință, pe termen lung este benefică. Tot ceea ce pare dureros, în timp se va dovedi a fi o mare ușurare. Tot ce rămâne în urmă ne eliberează! Oricine se victimizează, se agață de ceea ce a fost o dată dar a murit între timp sau nu ascultă semnele are un an greu în față.

Nu este un an de noi proiecte, ci de încheiere a celor începute de mult timp. Din acest punct de vedere, este anul în care ‘în sfârșit’ se întâmplă ceva îndelung premeditat. Este anul în care, în sfârșit, doi oameni se căsătoresc după o relație lungă, anul în care, în sfârșit, un cuplu face copii, anul în care, în sfârșit, doi oameni care nu mai aveau de mult treabă unul cu altul, se hotărăsc să nu se mai încurce reciproc și să-și vadă fiecare de drumul lui. 

Miză dublă în 2016

2016 este anul în care se repetă problemele nerezolvate, fiind și un an karmic. Tot ce am lăsat suspendat, în aer sau neterminat revine ca să încheiem, nu ca să ducem mai departe. Pot apărea relații vechi, iubiri din adolescență, povești care au lăsat ceva neconsumat. Este timpul pentru a închide cercul, pentru a face rotunde experiențe trecute pentru a clarifica lucrurile. Atunci când nu înțelegem că ce-a fost odată nu mai poate să fie, ne atragem lecții în relații, pe care le învățăm prin trădări și dezamăgiri. De asemenea, o altă direcție personală a anului este dată de dușmăniile ascunse. Succesul personal naște invidii care ne arată adevărata față a oamenilor din viața noastră, așa că să avem mare grijă cu cine împărțim bucuriile!

Anul de vibrație 9 este și anul vindecării de convingeri și prejudecăți, 9 fiind 3 la puterea a doua. Ni se întâmplă de două ori mai repede ce judecăm la alții, așa că cine judecă, trăiește pe propria piele ceea ce nu acceptă la altul, ca să înțeleagă. Este și anul plăților duble. Dacă nu terminăm ce e de terminat, nu ne oprim la timp, nu dăm drumul la ce nu ne mai aparține, ne facem singuri viața grea și ne dublăm timpul pierdut.

În 2016 atragem la puterea a doua tot ce respingem!

Anul 2016 global

La nivel social, anul de vibrație 9 este marcat de proteste și poate chiar revolte în diverse colțuri ale lumii. Sunt de așteptat manifestații ample pentru drepturile omului sau campanii de emancipare. 2016 e de așteptat să fie un an mai pacifist, în care relațiile internaționale să conveargă spre mai multe puncte comune. Anul 9 nu exclude totuși situațiile explozive, manevrele surpriză sau conflicte absolut neașteptate. 

2016 este un an care unește oamenii mai mult ca în alți ani. De aceea, putem simți la nivel global o solidaritate cu care nu ne-am obișnuit. Tratatele de pace și acordurile ar trebui să fie mai numeroase decât actele de agresiune. De asemenea, poate fi  un an de progres tehnico-științific accelerat, în care comunicațiile la distanță, IT-ul sau invențiile pot să ajute la creșterea calității vieții.

2016 este an de cotitură și amplifică toate cele descrise mai sus pentru cei care se află și într-un an personal 9, care au vibrația nașterii 9, numărul Destinului 9, care sunt născuți în luna septembrie (luna a 9-a) sau într-o zi de 9 (pe 9, 18 sau 27, indiferent de lună). La nivel de generație, cei născuți în anii de vibrație 9 pot deja să-și bifeze în calendar anul 2016 cu semnul ‘an major’: 2007, 1998, 1989, 1980, 1971, 1962, 1953, 1944, 1935, 1926.

Anul personal pentru fiecare în 2016

Calculul anului personal:

La ziua și luna nașterii se adaugă anul 2016.

Exemplu: pentru cineva născut pe 01.07.1960, anul personal în 2016 se calculează pentru data 01.07.2016. Toate cifrele se adună între ele până se obține un număr între 1 și 9. În exemplul nostru: 1+7+2+1+6=17; 1+7=8. Anul personal este, deci, 8.

Anul personal 1:
Anul noilor începuturi
O nouă relație, un nou loc de muncă, o nouă locuință
An de independență personală
Cei aflați în anul personal 1 devin stăpâni pe propria viață

Anul personal 2:
Anul relațiilor karmice
Anul succesului în cuplu sau al despărțirilor
Anul marcat de conflicte și agresivitate
An plin de amânări și renunțări

Anul personal 3:
An de studii și călătorii
An aflat sub semnul norocului și al protecției divine
Anul în care talentele sunt puse în valoare
An de succes social și profesional

Anul personal 4:
An de muncă, acțiune și prosperitate
An de inițiativă și hotărâre
Concentrare pe stabilitatea materială
An de epuizare fizică, restricții și eforturi răsplătite

Anul personal 5:
An de relaxare și distracție
An de călătorii, excursii și relații
An care predispune la vicii și exagerări
Anul tentațiilor și al situațiilor duble

Anul personal 6:
Iubirea și familia în prim-plan
An de creștere profesională și financiară
An de creativitate și fertilitate
Anul în care se restabilește echilibrul vieții

Anul personal 7:
An karmic, fiecare primește ce merită
An de izolare, singurătate, introspecție
An favorabil studiilor și examenelor
An de specializare și perfecționare profesională

Anul personal 8:
An de transformare personală
An de creștere materială și socială
Anul confruntării cu puterea personală
Anul renașterii din suferință

Anul personal 9:
An de bilanț și decizii definitive
An de oportunități neașteptate
Anul finalizării proiectelor neterminate
Anul vindecării de trecut și al întoarcerii în prezent

Sursa foto:
după http://www.nytimes.com/2013/07/17/movies/turbo-from-dreamworks-shows-one-way-to-the-finish-line.html?_r=0

Un comentariu:

  1. "Nu este un an de noi proiecte, ci de încheiere a celor începute de mult timp. Din acest punct de vedere, este anul în care ‘în sfârșit’ se întâmplă ceva îndelung premeditat. Este anul în care, în sfârșit, doi oameni se căsătoresc după o relație lungă, anul în care, în sfârșit, un cuplu face copii, anul în care, în sfârșit, doi oameni care nu mai aveau de mult treabă unul cu altul, se hotărăsc să nu se mai încurce reciproc și să-și vadă fiecare de drumul lui. " Lamuriti-ma va rog, ori nu este an de inceput noi lucruri, ori ne casatorim sau facem un copil. Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, va spun ca eu in 2008 cand a inceput ciclul, mi-am terminat o relatie serioasa si mi-am inceput perioada se singuratate care dureaza pana azi. La ce sa ma astept de la 2016? Sfarsitul singuratatii sau astept pana in 2017 cand va fi an de vibratie 1? Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...