Eclipsă de lună: ''Mizerabilii''!

În utopia Vărsătorului, convertirea rătăcitului nu se poate face decât printr-un act de bunătate absolută. Tresar de fiecare dată rememorând scena transformării lui Jean Valjean în romanul ‘Mizerabilii’. După ce furase din biserică, pușcăriașul eliberat este prezentat de polițiști preotului paroh, episcopul Myriel. Myriel nu-l acuză, dimpotrivă, se întoarce în sfântul lăcaș, mai aduce două sfeșnice de argint și îl mustră pe infractor: Le-ai uitat! Ți-am spus să le iei și pe acestea!

Pe aceeași temă, o altă pildă, de astă dată venită din Orient, spune că un maestru este prădat, la rândul lui, de un hoț. Observând paguba, singurul regret al maestrului, emoționat până la lacrimi nu de furt, ci de înjosirea hoțului, este că nu a putut să-l oprească și să-i dăruiască cel mai special dar: ‘Nu fugi! Întoarce-te! Aș vrea să-ți pot da Luna de pe Cer!’. Pentru că cele mai mari frumuseți și daruri ale lui Dumnezeu nu pot fi posedate. Unele dintre ele ne aparțin tuturor și sunt la îndemâna oricui, făcându-ne bogați prin simplul fapt că suntem conștienți de ele. Când iei ce îi aparține altuia, nu vei fi fost niciodată mai sărac.

Trebuie să fi fost o Lună pe cer la fel de impresionantă ca la eclipsa din noaptea de 10 spre 11 februarie 2017, cu Soarele în Vărsător și Luna în Leu.

Fiind implicat Leul în ecuație, ca să nu mai vorbim despre careul în T pe semne cardinale, cu Uranus în Berbec, Jupiter în Balanță și Pluto în Capricorn, CIRCUL este la el acasă, în special din data de 27 ianuarie, când am avut Luna Nouă în Vărsător, care a marcat debutul Anului Nou Chinezesc. Rădăcinile acestor scandaluri se coc din vara trecută, de la începutul lunii august, când s-a petrecut Luna Nouă în Leu. 

Eclipsa de Lună din 11 februarie este specialistul absolut în artă dramatică. Toată lumea are ceva de spus, toată lumea vrea pe scenă, toți vor rolul principal, toată lumea știe mai bine ca toată lumea, fiecare deține adevărul suprem. Vedem actori pe toate canalele de informare, poze de vitejie pe Facebook, luări de poziție, prim-planuri eroice, comentarii care îi pun ele la punct pe cei proști, care taie în carne vie, care desființează.

Rolul de actor este supertentant, te scoate în față, te vede lumea. Aduce faimă, recunoaștere, acele 3 minute de celebritate pe care spunea Alvin Toffler că le va avea în secolul nostru fiece om. Uneori, actorii uită că sunt actori! Și că în spate există un regizor, scenariști, decoratori, stiliști. Ce se întâmplă e doar la suprafața piesei de teatru. În straturile de dedesubt, este halucinant cum oamenii uită istoria!

Este fascinant cum în 1989 un sistem politic a fost înlocuit, sub o altă mască, cu atrocități și lăcomii, cu abuzuri și vendete personale care au făcut din comunism un mic copil în exploatarea oamenilor. Lumea s-a împărțit, a câta oară, în alți stăpâni și aceiași sclavi. În 2017, românii caută în continuare schimbarea formei! Poporul a decis cine conduce, puterea și-a numit reprezentanții, care fac ceea ce se face de când lumea și pământul: își delimitează sfera de influență, își iau în stăpânire teritoriul și își împart prada.

Numai că mulțimea, personajul colectiv din ‘Alexandru Lăpușneanu’, cere capul lui Moțoc. Am mai scris pe tema asta! O palidă aplicare a legii compensației. Oamenii cer pedeapsă, vor să vadă niște vinovați, e nevoie de un sacrificiu. La fel a fost sacrificat și Iisus Hristos, răstignit la cererea mulțimii, care a preferat eliberarea unui tâlhar. Morala? Indiferent pe cine sacrifici, în urma lui rămâne un tâlhar și mai mare! Se pare că nici Biserica n-a învățat nimic din aceeași istorie și condamnă nedreptățile și corupția! Poftim? Cine? Biserica? Știu din familie cât costă un post într-o parohie!

Tot circul semănat prin crearea acestei lupte între CINSTE și HOȚIE ne poartă înapoi tot în timp, în Imperiul Roman, la luptele cu gladiatori. Poporul era ținut în frâu prin PÂINE și CIRC! Acum, poporul spune: circ a ieșit, măcar de niște firimituri să vă îndurați! Știm că la conducere vă înfruptați cu toții la fel, dar măcar schimbați actorii! Nu ăștia! Să vină alții! Eu mă mir de cererea asta! De ce să-i schimbăm? Nu sunt ai noștri? Nu ne reprezintă? Nu sunt emanația alegătorilor? Nu sunt ei frișca de pe tort a majorității? Măcar pe ăștia îi cunoaștem. Știm ce le poate pielea. Dacă apar alte personaje în prim-plan, iar o luăm de la capăt.

Eclipsa de Lună din 11 februarie ridică dileme etice și morale. Oamenii se pare că asta vor: reparații morale! Iată că știm pentru ce ne batem cu pumnii în piept: pentru principii, nu pentru fapte! Suntem oamenii ideilor, nu ai acțiunii! Dacă tot nu facem treabă, măcar să dăm vina, să facem dreptate, să scriem sentințe! În fond nu se schimbă nimic! Dar măcar avem gura mare! Cine mai e ca noi? Doar avem libertate de exprimare! Nu se știe la ce ne folosește, dar cică e bună... 

Important este că toată lumea se dă cu părerea. Eu mai lipseam, așa că iată, mă bag singur în seamă, ca să nu ratez vibrația eclipsei. Răgetul Leului, acolo unde e Luna acum, te lasă inevitabil fără... voce. 

OAMENII VOR SĂ SCHIMBE FORMA, NU ESENȚA! Senzațională această întoarcere tot în timp, la teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu. Esențele se schimbă prin EXEMPLUL PERSONAL AL FIECĂRUI INDIVID! Toată chestiunea socială iscată în ultimele săptămâni se învârte în jurul conceptului de INTEGRITATE! Adică să faci ce spui!

Eu unul nu mă simt suficient de integru încât să pot striga ‘Hoții!’. Ca profesor, de exemplu, dădeam meditații și mă amuz mereu când îmi amintesc că s-a dus odată o prietenă să-și declare veniturile și a fost trimisă acasă de la circa financiară, cu diagnosticul ‘nebună’! Și să nu ne referim doar la schimburile materiale și financiare. Să ne raportăm la suflet. Nu poți cere cinste când tu trăiești o viață de familie dublă și nu iei o decizie, trăind și cu nevasta și cu amanta! Asta nu e lipsă de integritate? Nu e tot lăcomie? Că vrei tot mai mult, dar să nu renunți la nimic. Nu poți urla după dreptate, când tu nu ești la zi cu plata întreținerii și a impozitelor. Apropo, și eu am mai încălecat lunile de plată. Nu poți pune eticheta ‘Mincinoșilor!’ când îți minți copilul că-i iei o jucărie doar ca să se oprească din plâns, iar a doua zi ai uitat ce ai promis în campania electorală cu o seară înainte, doar ca șantaj pentru liniștea casei.

Puteți să mă acuzați! Dar, înainte să aruncați cu piatra, să știți că mărturisesc și public, înainte de a înțelege greșit că susțin pe cineva anume: nu am votat cu actuala putere! Eu sunt de dreapta și am și scris că SPIRITUALITATEA NU POATE FI NICIODATĂ DE STÂNGA! Stânga încurajează protecția socială și limitează meritocrația. Dreapta încurajează progresul individului prin el însuși! Spiritualitatea nu dă niciodată de pomană! Totul se câștigă prin asumarea deciziilor, prin muncă și efort personal!

Energia primei eclipse din 2017 ne aruncă într-o falsă dilemă: NOI SUNTEM MAI BUNI CA VOI! Noi, cetățenii cinstiți, nu suntem ca voi, conducătorii necinstiți! Repede, un scurt proces de introspecție asupra integrității personale! Noi cât de sinceri și de corecți suntem? Cu noi și cu cei apropiați?

Nu, nu suntem egali! Ne diferențiază meritele personale câștigate prin evoluția personală! Nu, nu suntem egali nici în fața legii și nici în fața lui Dumnezeu! Și mie mi-a fost greu să pricep asta! Dar lucrurile stau întocmai. Până și în numerologie înțelegem prin numărul de aur, care este proporția de armonie și frumusețe în planul terestru, de ce oamenii frumoși au mai mult succes decât ceilalți! Totul se măsoară în daruri și drepturi divine pe care nu ni le poate lua nimeni! E imposibil să pierzi sau să-ți ia cineva ceva e ai câștigat tu prin tine!

Eu am înțeles că poți fi denigrat, terfelit, jupuit de viu. Dar nu-ți poate lua nimeni sufletul. Pentru că, în esență, viața e doar între tine și Dumnezeu! Așa că cea mai puternică voce este în ultimă instanță cea interioară, în care porți dialogul cu sinele și cu Universul. Acolo trebuie să fii cinstit, în rest, nici nu mai contează.

Nu suntem mai buni! Suntem diferiți! Dacă declarăm că suntem mai buni, înseamnă că am căzut în patima mândriei. Până și Biserica, cea preacinstită, susține că mândria este cel mai mare păcat! Mai de neiertat chiar decât crima!

Poate că eclipsa de Lună în Leu din 11 februarie îndeamnă la smerenie. Și la un act de dăruire necondiționată. Poate rolurile se cer inversate, iar actorii pot schimba scenariul și regia. Poate ar fi cazul să nu ne îndreptăm atenția spre cei nevoiași, spre cei ce nu au, ci spre cei ce au și nu se mai satură. Poate cutia milei ar trebui redirecționată spre cei ce se consideră Zei, cu puteri nelimitate asupra celorlalți. Sunt primul care ar dona 100 de lei ca ofrandă zeilor! Aș trece chiar și peste rezerva de a merge în mulțime ca să fâlfâi o bancnotă și să o depun pe altarul lăcomiei.

Nu le-aș lua nimic! Eu unul le-aș mai da! Chiar și o cotă lunară! Poate se satură! L-aș imita pe episcopul Myriei. Le-aș da și eclipsa de pe Cer! Poate pentru a înțelege că ‘Mizerabilii’ nu au fost niciodată cei ce se bălăcesc în mizeria materială, cei ce nu au, ci în închisoarea din noaptea sufletului. Iar cine se vinde pe el și își vinde familia pentru bani și putere, trebuie lăsat să piară pe limba lui. Nici nu merită atâta atenție și energie colectivă.

Luna Plină cu eclipsă din 11 februarie 2017 ne ajută să recalculăm valoarea personală și să punem fiecărui om prețul corect. Nu contează cât ai! Contează cine ești!

Sursa foto: http://www.lovetheatre.com/tickets/763/Les-Miserables

19 comentarii:

  1. Punte ochit,punct lovit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exceptionala si emotionala descriere aeclipsei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Idealista si frenetica expunere.. N-are a face cu cine-i mai breaz. Are a face cu trombonistii, cu promisiunile fara acoperire. Ca pot veni lighioane mai tenebroase, o fi si asta adevarat. Numai ca lumea a simtit transparenta tehnocratilor, iar acum socialistii ne servesc dublul standard, bajbaiala, opacitatea, grobianismul, bani fara munca, pe principiul ca orice amarat, merita ..prin ei(!), glorie

    RăspundețiȘtergere
  4. La mulți ani!Sănătate cât cuprinde și realizări pe măsură! Mulțumim pentru tot ce ne oferi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent ! Punctul pe i ! Da. Valoarea personala .

    RăspundețiȘtergere
  6. La multi ani Valeriu ! Minunat articol ! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  7. La multi ani! Mii de multumiri pentru toate articolele scrise! Multa sanatate, bucurii si inpliniri pe toate planurile!

    RăspundețiȘtergere
  8. LA MULTI ANI ! LUMINA SI IUBIRE caci de restul se ocupa mastercard.Minunat articol, ma bucur ca am renuntat sa merg in piata fie ea chiar victorioasa. MULTUMESC !

    RăspundețiȘtergere
  9. La multi ani !Acest articol ar trebui pus in fata guvernului pentru a-l citi si protestatrii si guvernul si ar medita un pic . Va multumesc .

    RăspundețiȘtergere
  10. La multi ani draga Valeriu si multumim pentru tot ce faci pentru noi, pentru toata daruirea ta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Excelent articol! Multi Ani asa cum iti doresti ,pentru ca meriti din plin !

    RăspundețiȘtergere
  12. Gand la gand cu ...tristete....nu cu bucurie, am simntit aceleasi sentimente si am trait aceleasi stari pe care le descrii puternic in acest articol patrunzator si iti multumesc mult pentru ca aveam impresia ca sunt pe dinafara situatiei si incapabila sa ma implic sau sa fac ceva legat de tot ce se intimpla in acele zile,mai ales ca am incercat sa spun celor dragi ai mei aceste lucruri si nu mau crezut.Iti multumesc ca mai ajutat sa ma inteleg pe mine insa-mi, ramane totusi regretul ca situatia este inca tulbure si nemultumitoare pentru toti.Sa fii fericit!

    RăspundețiȘtergere
  13. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...