Irefutabil! Lilith în Săgetător

Prima jumătate a lunii februarie 2017 a adus descărcări la nivelul subconștientului colectiv, precum și acte de agresiune inimaginabile în plan personal. Și-a dat duhul în aceste două săptămâni tranzitul lui Lilith prin Scorpion. Au ieșit la suprafață mizerii, oameni fără caracter, atacuri la persoană și sub centură, intrigi, răutăți, sabotaje. Puterea în forma sa cea mai abuzivă, frustrările și dorința de răzbunare au dominat scena. Răul a luat măști, și-a pus cagule, a înjunghiat pe la spate, a semănat zâzanie, a hrănit frici și a eliberat monștri. Ultimele 3 zile ale acestui tranzit (11-13 februarie) au fost resimțite de cei mai sensibili sau de cei conectați cu energia unui mare număr de oameni ca pe o coborâre în Infern.

Din 14 februarie și până pe 9 noiembrie 2017, Lilith vizitează semnul Săgetătorului. Nu ne mai uităm spre abisurile ființei, spre groapa de gunoi, spre întunericul de jos care ne dă stări de amețeală. Mai multă mizerie nu are de unde să mai iasă. Ce a fost de curățat a ieșit la suprafață. Răul a fost făcut. În următoarele 9 luni se modifică radical perspectiva. Privirea noastră se îndreaptă în sus. 

Pe cine vedem dacă ne uităm în sus? În primul rând, pe Dumnezeu. Găsim mai ușor calea către El, chiar dacă uneori e nevoie să-L redescoperim prin suferință. Tot în sus, ne uităm după ajutoarele lui Dumnezeu, cum ar veni, după renii lui Moș Crăciun. După steluțele călăuzitoare. Se naște în oameni o nevoie uriașă de a se raporta la modele, de a urma puterea exemplului. Apar în acest context personaje de altă calitate în prim-plan, ce se remarcă prin integritate. Nevoia de a fi autentic, de a fi tu însuți, fără perdea, fără ascunzișuri, ne face să ne uităm către cei ce au reușit să-ți păstreze nealterată forța interioară în ciuda tentațiilor și a presiunilor din exterior.

Lilith în Săgetător ne reamintește că, pentru a fi urmat de alții, trebuie să le întorci spatele! Ceilalți te urmează dacă le indici direcția și ești primul care o ia într-acolo. Ei te urmează fără ca tu să le zâmbești frumos ori să le faci pe plac și fără ca ei să vadă grimasele ori lacrimile efortului tău.

Pe acest culoar de energie, se urcă pe piedestal și bufoni sau lideri închipuiți. Lilith în Săgetător aduce la rampă falșii profeți. Persoanele influențabile vor avea și ele idolii pe care îi merită: non-valori capabili să-i manipuleze și să-i atragă în capcana ignoranței. Mincinoșii vor avea și ei fanii lor, care vor înghiți pe nemestecate ceea ce li se servește.

Indivizii fanatici, dogmatici, înguști la vedere vor strânge și ei rândurile. În acest context, sunt de așteptat lupte ideologice sau dispute religioase. Cei ce cred că dețin adevărul suprem și că adevărul lor este singurul sau că Dumnezeul lor este mai bun vor da naștere unor tabere și îi vor învrăjbi. În numele Dumnezeului lor, vor judeca și vor condamna. Și iată că, uitându-ne în sus, cât stă Lilith în Săgetător, în loc să-l vedem pe Dumnezeu, îi vedem pe Dumnezeii care se ridică dintre oameni și ne spun ei că au văzut Lumina și că sunt singurii deținători ai Adevărului.

Tranzitul deschide sezonul oportuniștilor care, pe termen scurt, pot da lovituri, dare care îi vor ruina în perspectivă. Tot ce este excesiv, inflamat, artificial se manifestă ca să se întoarcă în neantul din care a venit și să-i recicleze pe toți cei ce se cred atotputernici și nelimitați, adică buricul pământului. Lăcomia dă și ea pe dinafară tocmai ca să-i înece în suc propriu pe cei ce nu se mai satură. Pe Lilith în Săgetător, se reîncarnează Midas. Cine era Midas? Un rege legendar din mitologia greacă ce și-a dorit aur, mult aur. În pofta lui, a vrut ca tot ce atinge să devină aur și a primit ce și-a dorit! Dar crunt i-a fost sfârșitul: a murit de foame, pentru că inclusiv mâncarea pe care și-o băga în gură se transforma în aur.

Când cineva o să spună că există o singură cale spre Dumnezeu sau că lucrurile se fac într-un singur fel (și mulți vor fi dintr-aceștia) înseamnă că au înlocuit Adevărul cu Dumnezeul oamenilor. Se clatină acum, cât și Saturn stă în Săgetător, nucleul dur al dogmelor și tradițiilor. Biserica, Justiția și sistemul de Învățământ sunt principalele instituții care se cer reformate, iar asta se va întâmpla din interior, prin colaps și faliment al falselor valori.

Cei ce se bat cu pumnii în piept să aibă dreptate, trebuie lăsați în pace. Se vor convinge singuri de eroarea în care se află. Sistemul de credințe al fiecărui om este adus în sincronicitate cu planul divin. Crezi că ai dreptate? Dumnezeu te lasă să ai dreptate, ca să te prăbușești singur sub povara propriilor principii, care se întorc împotriva ta. Vai celor ce-i judecă pe alții între 14 februarie și 9 noiembrie 2017! Cine scoate sabia, de sabie va pieri, cum zice proverbul. Atragi tot ce respingi cu viteza luminii!

Cum trecem peste Lilith în Săgetător?
  • Lasă-l pe fiecare să creadă ce vrea!
  • Nu te agita! Nu da explicații!
  • Nu te justifica!
  • N-ai nicio șansă să convingi pe cineva de ceva!
  • Rămâi consecvent!
  • Fă alegerea corectă pentru tine și nu te lăsa influențat!
  • Lasă-i să arunce cu pietre! Se vor convinge singuri de adevăr! 


Vrei să le închizi gura celorlalți, să-ți impui punctul de vedere, să-i înveți ce să facă, să le bagi pe gât propriile convingeri? Ai câștigat! Ești irefutabil! Nimeni nu se poate pune cu tine! Ești stăpânul lumii, ești deasupra celorlalți, nu mai e nimeni ca tine! Dar nu ignora elementul surpriză! Dumnezeu permite să te pui în locul lui tocmai pentru ca, atunci când crezi că ai totul la picioare, să te trezești în locul sărmanului Dionis al lui Eminescu. Când ești pe punctul să te crezi Dumnezeu, vum! Îți zboară scaunul și coroana și te faci una cu țărâna, din care ți-ai clădit castele de nisip.

Capul sus spre înaltul Cerului! Spre un Ideal! Asta cere de la noi Lilith în Săgetător! Încrederea și credința ne pot aduce acum mai mult decât am fi crezut noi că merităm. Trebuie să știm foarte clar spre ce aspirăm. Să ne fixăm ținta! Fără să ne pese de ce cred alții! Să dăm drumul săgeții din arc și să-l lăsăm pe Dumnezeu să găsească cea mai simplă și ușoară cale spre steaua de pe Cer dintr-a cărei strălucire ne luminăm viața. Lilith în Săgetător ne dă forța să atingem Cerul și să punem mâna pe steaua noastră norocoasă.

Lilith în Săgetător pentru fiecare zodie. 
Ce vor judeca ceilalți la noi și în ce domeniu putem să aducem în realitate un ideal?

Berbec: relația cu Dumnezeu, relația cu Justiția, călătorii, aventuri, străinătate, studii superioare.

Taur: bani, moșteniri, afaceri, putere personală, banii partenerului, bani din asocieri, sarcină, transformare personală, spiritualitate.

Gemeni: cuplu, căsătorie, viață personală, dreptate, acte juridice, procese, asocieri, parteneriate.

Rac: viață profesională, muncă, relații cu colegii, sănătate, servicii aduse altora, rutină.

Leu: iubire, creativitate, copii, hobbyuri, timp liber, oratorie, prezență scenică, aprecieri, recunoaștere.

Fecioară: familie, siguranță și confort, reglarea unor conturi cu trecutul, schimbare de locuință, sentiment de acasă, găsirea altor rădăcini.

Balanță: relația cu frații, comunicare, rețea de relații, tranzacții comerciale, procese de schimb, acte și documente, schimbare a mentalității, călătorii, două direcții de viață.

Scorpion: bani, stimă de sine, relația cu timpul, valorificarea talentelor personale, rol de protector, capacitatea de a produce pentru sine și pentru alții.

Săgetător: decizii, alegeri ferme, starea de sănătate, schimbări de imagine, identitate, temperament, grijă față de propria persoană.

Capricorn: închiderea unor uși din trecut, acceptare, iertare, contact cu suferința personală sau cu suferința altora, credință, renunțare la încrâncenare, miracole.

Vărsător: planuri de viitor, popularitate, expunere publică, lucru în echipă, evenimente imprevizibile, mișcări fulgerătoare, viitor care se întâmplă acum prin grație divină, lovituri favorabile de destin în momente de cumpănă.

Pești: imagine publică, statut social, carieră, ieșire din starea de plafonare, salt profesional și social, integrare într-o nouă ierarhie, noi atribuții, ascensiune.

Sursa foto: http://www.goddessrising.org/moon-blog/2016/5/18/sagittarius-flower-moon

11 comentarii:

  1. super ! și chiar nu am cuvinte să-mi exprim încântarea :)!
    pot extinde ușor noțiunea de ”ARTĂ” la superlativ :) artă pe ”gustul” meu, firește. și spor în toate bune :)!

    RăspundețiȘtergere
  2. In acest caz, sa re-activam speranta, echilibrul si curajul! Multumesc si va doresc "cer senin" .. :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. ce inseamna doua directii de viata?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma inseninez de fiecare data cind citesc articolele d-stra, dar oare s-a terminat cu mizeria,cu oamenii fara caracter, etc.Oare se va aseza si la noi ceva bun ? Numai Dumnezeu ne va lumina daca vom cere sincer . Va multumesc pentru toate articolele d-stra, imi dau clipe de speranta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce bine ziceti :) Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Super articol!!!Asa e..."Ridica-voi ochii mei la ceruri
    De unde va veni ajutorul meu
    Ajutorul meu de la Dumnezeu
    Cel ce a făcut cerul şi pământul
    Ajutorul meu de la Dumnezeu
    Cel ce a făcut cerul şi pământul

    Către Domnul paşii mei voi duce
    Şi legea Lui va fi îndreptarea mea
    Îndreptarea mea de la Dumnezeu
    http://Versuri.ro/w/mfekd
    Cel ce a făcut cerul şi pământul
    Îndreptarea mea de la Dumnezeu
    Cel ce a făcut cerul şi pământul

    Ridica-voi ochii mei la ceruri
    Pe unde va veni mântuirea mea
    Măntuirea mea de la Dumnezeu
    Cel ce a făcut cerul şi pământul
    Mântuirea mea de la Dumnezeu."

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc Valeriu.Sa ne ajute Dumnezeu pe toti

    RăspundețiȘtergere
  8. In aceasta seara am descoperit un umar ce mi-a adus sprijinul pe care-l cautam de aproape o luna:
    ,,Fă alegerea corectă pentru tine și nu te lăsa influențat!
    Lasă-i să arunce cu pietre! Se vor convinge singuri de adevăr!,, Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumos ....,Dumnezeu så vå dea putere si intelepciune

    RăspundețiȘtergere
  10. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...