Treceți la conținutul principal

Din secretele relațiilor (ultima parte): Jocurile de rol în cuplu. Când mama se căsătorește cu fiul, iar regele cu prințesa

De ce eșuează relațiile? Există o rețetă a succesului? ‘Alte măști, aceeași scenă’ (pozia Glossă) zice Eminescu în genialitatea sa Universală. Viața este despre roluri și actori. Una din greșelile fundamentale pe care o fac oamenii în timp ce caută ceea ce nici ei nu știu prea bine, este distribuirea într-un rol a actorului nepotrivit. Dar ca să știm ce actor este compatibil cu fișa postului pe care o avem noi pregătită, este esențial să trecem prin incompatibilitate. Până suntem siguri de tipul de partener care ni se potrivește, trebuie să ne dăm seama ce anume partener nu ne dorim. Așa că îl atragem pentru că, pe măsură ce-l cunoaștem pe el, ne cunoaștem pe noi. Înțelegând cine este omul de lângă noi, înțelegem și cine suntem și cine nu vrem să fim noi înșine.

Incompatibilitatea relațională nu este nicidecum o dramă, ci un program de autocunoaștere. Aflați în căutarea identității într-o lume duală, oamenii sunt atrași de întoarcerea la unitate. Iubirea la nivel de suflet între două ființe nu este suficientă pentru a experimenta pe deplin starea de îndumnezeire, de transcendere a realității. În planul fizic este nevoie de contopirea a două suflete, dar și a două trupuri pentru a atinge starea de divinitate, de zeu și zeiță, Tată Creator și Mamă Divină. Dăm cuvântul Bibliei: ‘Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa încât nu mai sînt doi, ci un singur trup.’ (Matei 19, 5-6)

Platon, în Banchetul, descrie atracția de nestăvilit spre întoarcerea la unitatea dintre divinul masculin și divinul feminin. ‘Pe timpuri, oamenii erau ființe perfecte, nu le lipsea nimic și nu exista nicio distincție între bărbați și femei, dar Zeus, invidios pe astfel de perfecțiune, i-au împărțit în două: de atunci, fiecare dintre noi este în permanentă căutare a jumătății sale...’.

Textul ne traduce explicit că jumătatea nu este în afara noastră! Suntem perfecți prin noi înșine. Atragem partenerul după chipul și asemănarea noastră, deci ca să ne simțim compleți și întregi într-un cuplu avem de lucru cu propria persoană. Mai întâi, trebuie să ne simțim compleți și întregi cu noi înșine. Nu ne îndrăgostim pur și simplu de cineva din exterior. Ne îndrăgostim de partenerul nostru ‘interior’, de cineva care proiectează în afară ceea ce se află deja în noi.

Pe măsură ce ne cunoaștem pe noi prin relații, ne asumăm și rolul care considerăm că ne reprezintă cel mai bine. Aici intervine integrarea celor 4 arhetipuri care ne scriu scenariul relațiilor. Odată cu experiența și cu vârsta, bineînțeles că rolurile se pot schimba. La cei ce trăiesc inconștient, schimbarea poate să nu apară în decursul acestei vieți, ei fiind prinși la nesfîrșit în ciclul dramelor, de care nu se eliberează.

Lipsa de maturitate emoțională a mamei poate menține controlul asupra fiului dincolo de vârsta a treia. Un exemplu real este al unei mame care la 90 de ani încă își trage la răspundere fiul de aproape 70, care încă îi permite să-i controleze viața fără să se elibereze. În acest exemplu, mama este evident că a asimilat toată viața arhetipul Războinicului, al cărui corespondent feminin este chiar Mama hiperprotectoare. De-a lungul vieții, ea desigur, și-a castrat propriul soț, care a căutat alinare în alte brațe feminine. Trăind cu o Războinică, un partener sau un fiu are două șanse:
ori aleg să devină la rândul lor Războinici și să ducă o viață de moralitate, a se citi fie habotnică, fie plină de orgolii și judecăți la adresa celor ce nu se conformează regulilor (așa cum fac ei, cu forța, fiind dominați), ca să-și compenseze frustrările acumulate, acoperite de succese profesionale și de o viață socială bazată pe cultul imaginii și al tradițiilor;
intră în rolul Îndrăgostitului. Îndrăgostitul este Prințul etern, care caută mereu câte o Prințesă, devenind Amant, pofta sa de cucerie ducându-se în planul seducției și al trofeelor erotice.

Sunt foarte frecvente căsătoriile în care femeia Războinică înlocuiește bărbatul cu copilul prin maternitate, identificându-se doar cu rolul incomplet de Mamă. Dar asta se întâmplă și când bărbatul de lângă ea nu-și asumă responsabilități, cum face un adevărat Rege, după cum vom vedea, ea apărându-și teritoriul unde se simte stăpână. Războnica Mamă poate ajunge să trăiască în casă cu Prințul Războinic, bărbatul combinând, de obicei, cele două arhetipuri: el produce resurse suficiente (dacă le produce), casa e casă, amanta e amantă, scandalul e scandal, dar soția și copiii sunt centrul de greutate al vieții lui.

În varianta în care bărbatul nici nu este stâlp, nici nu produce resurse, nu-și asumă partea sa de creștere a copilului, atunci nici nu încape vorbă de trezire a Războinicului din el. El respinge paternitatea, neasumându-și rolul de Tată (Războinicul este Tatăl, omonimul Mamei), complăcându-se astfel în rolul de Prinț, deci de copil imatur emoțional, neemancipat de sub tirania propriei mame, ce devine Amant. Efectul este firesc: Mama Războinică îndepărtează acest anti-model din viața copilului, încercând să-i ofere un Tată sau asumânu-și versiunea 2 într-1, Mamă și Tată, creând o legătură sufletească și fizică nesănătoasă cu copilul, care este pus uneori inconștient în rolul de partener.

Ce nu înțeleg Prințul și Prințesa, adică cei ce se identifică cu arhetipul Îndrăgostitului, adorând să flirteze, să fie curtați, să dețină palmares erotic, este că pe măsură ce vânează trofee, devin ei înșiși trofee. Ei doar au impresia că se află la conducerea jocului, în fapt sunt folosiți pentru beneficiile senzuale și materiale pe care le pun la dispoziție. Prelungirea dincolo de maturitate a rolului de Prinț sau Prințesă îngroașă rândurile Amanților, care se iluzionează a fi prădători feroce, devenind de fapt simple victime în această vânătoare. Capcana Amantului – vânător ajuns pradă ascunde:
stima de sine încă neconsolidată;
o nesiguranță mascată de căutarea confirmărilor în exterior, de la parteneri multipli;
o conștiință limitată a propriei valori, din moment ce Amantul acceptă mai puțin de locul 1 în viața altcuiva.

Vânați sunt și Magicienii, mai cu seamă ei, cei mai expuși la experiențe relaționale. Ei fascinează, stârnind dorințe și fantezii prin statutul lor de specialist într-un domeniu profesional sau înțelepciunea dobândită prin cunoașterea misterelor vieții. Magicienii atrag potențiali parteneri prin simpla prezență sau prin munca lor, care inspiră și hipnotizează, indiferent că expertiza lor validată și recunoscută este în justiție, medicină, educație, tehnică, artă, sport, spiritualitate etc. Indiferent că sunt gânditori sau vindecători, Magicienii se bucură de recunoaștere și faimă, reprezentând modele pe care, dacă nu poți să le urmezi, poate reușești să le colecționezi. Dacă nu poți fi ca el/ea, poți aspira să fii cu el/ea și, automat, tot ce este și are el/ea, ești și ai și tu ca partener/ă. Magicienii au la rândul lor niveluri diferite de dezvoltare psiho-afectivă, care îi încadrează în mai multe specii.

Magicienii dominați de orgoliu dezvoltă cultul personalității, devenind fascinați de propria fascinație pe care o exercită. În acest caz ei pot dezvolta numeroase convingeri sau chiar un complex de superioritate în relații, niciun partener nefiind un candidat demn de el sau de ea, neezitând să se compare și să se victimizeze din pricina propriei superiorități neînțelese. Magicienii din această categorie sunt Îndrăgostiți notorii, prelungind pe termen nedeterminat rolul de Prinț sau Prințesă în care se complac, mulțumindu-se cu câte puțin de la mulți sau de la multe. Amanți feroce, devoratori de relații, ei devin propriile victime ce-și pun singure eticheta de piese de colecție în vitrina care se sparge când se evaporă vraja.

Magicienii Războinici ajung să se identifice cu munca, cu statutul profesional, cu dezvoltarea personală continuă, preferând celibatul sau căsnicia în care nu se împlinesc prin copii, forța creatoare fiind direcționată spre exprimarea de sine și spre viața socială. Excepție fac cei ce au copii, care trec în rolul de Părinte, limitându-se la rolul de Mamă sau de Tată, unde inconștient copilul ajunge să stea pe locul partenerului.

Acolo unde Războinicul triumfă, copiii, în loc să fie puși pe locul lor ierahic față de părinte, devin egalii sau părinții propriului părinte, creând grave dezechilibre în sistemul de familie. Unii Războinici sunt predominant Părinți, cei ce au o muncă fără impact major în evoluția altor oameni, obținând satisfacție numai din rolul de Mamă sau de Tată, copiii fiind puși centrul Universului și purtând povara așteptărilor și proiecțiilor părinților. Un cuplu de Războinici în care amândoi văd suprema realizare prin copii poate rezista o viață întreagă împreună, în ciuda incompatibilității pe diferite planuri. O dată cu creșterea copiilor și cu așezarea la casa lor, cei doi Războinici fac deseori front comun împotriva unuia din copii sau unuia din partenerii copiilor, ori rezistă împreună tocmai pentru că unul din copii se aliază cu unul dintre ei împotriva celuilalt. Atâta timp cât există lupta, un aliat și un adversar, fericirea Războinicului, căsnicia și imaginea publică sunt asigurate până la adânci bătrâneți, cu toleranță pentru escapadele partenerului care are nevoie să compeseze frustrările prin rolul de Amant sau Amantă.

Unii Războinici sunt și Magicieni, deci pe lângă rolul de Mamă sau de Tată prestează o activitate profesională care contează social și sunt dedicați evoluției personale. Magicianul are puterea de a elimina partenerul nepotrivit, care se opune evoluției sale sau care nu mai corespunde nivelului său de înțelegere a lumii. În acest caz, el își asumă creșterea copiilor, rolul de Părinte completând nevoile afective. Magicianul aflat în impas relațional cu un partener care nu-l mai reprezintă și care nu evoluează are întotdeauna de făcut o alegere decisivă:
dacă se hotărăște să-și urmeze calea și să lucreze cu el însuși, în ultimă instanță spre binele mai multor oameni, va triumfa în el Magicianul, care divorțează de Războinicul din el însuși, punând pe un loc secundar atât nevoia de luptă, cât și orgoliul de Mamă sau de Tată.
dacă preferă confortul material și confirmările sociale, va privilegia Războinicul, renunțând la creșterea personală și la contribuția majoră la viața altora punând în loc rolul de Mamă sau de Tată sau va renunța la el însuși sau la ea însăși, jucând rolul de Erou sau Eroină care se sacrifică pentru binele celorlalți, înțelegând că nu poți să-i ajuți la nesfârșit pe alții dacă nu te ajuți pe tine doar prin suferință și boală.

Și mai există categoria celor ce nu se mulțumesc cu puțin. A celor ce își asumă responsabilități. A celor ce știu să acorde exclusivitate în cuplu. A celor ce știu că locul lor este locul 1 în propria viață și în viața partenerului. A celor dispuși să muncească, să crească, să se îmbunătățească permanent. A celor ce rămân fermi și drepți în perioadele tulburi și nu renunță niciodată. A celor ce se ridică și merg întotdeauna mai departe fără să acuze, făcând din viață un prilej de sărbătoare continuă. A celor ce știu că partenerul ideal se naște întâi în interior, având datoria să fie mai întâi ei modelul pe care-l pretind din exterior. A celor ce vor totul. Doar ei au profilul de Rege sau Regină, având capacitatea de a integra celelalte 3 arhetipuri (Războinicul, Îndrăgostitul, Magicianul) în arhetipul suprem.

Nu se naște nimeni Rege sau Regină. Devii Rege sau Regină pe măsură ce treci probele, asemeni lui Făt-Frumos din poveste. Regii și Reginele sunt căliți prin suferințe, eșecuri, pierderi ireparabile dar, după ce mor de mai multe ori, reînvie prin singurul motor adevărat al vieții: credința! Inclusiv în relații, Regele și Regina pot da rateuri răsunătoare pentru a înțelege și a accepta că nu se pot face mai mici decât au fost destinați să fie, lângă nimeni și pentru nimeni.

Se întâmplă ca Regele sau Regina să se îndrăgostească, dacă nu chiar să se căsătorească și, după un timp, să se trezească în relație cu o Prințesă sau cu un Prinț, aflați în căutări exterioare. De multe ori, acest arhetip predominant în partener devine vizibil odată cu nașterea copilului. Prințul sau Prințesa, în loc să se maturizeze și să contribuie la creștrerea copilului, intră în competiție cu el. Prințul sau Prințesa ies la suprafață și lângă un Rege sau o Regină cu copil dintr-o relație anterioară, neputând accepta să-și împartă privilegiile sau să contribuie la creșterea unui copil care nu poartă genele sale. Crunt este momentul adevărului pentru Regele sau Regina care se trezește cu doi copii în loc de unul. Regele sau Regina devin pe nesimțite Mama sau Tatăl propriului partener, dependent încă de proprii părinți, dornic să mai copilărească, mai mult să primească decât să ofere, deci neînțărcat. 

Când nu e Prinț sau Prințesă, lângă Rege sau Regină se poate trezi mai ales după apariția copilului un Războinic neîmblânzit. Partenerul Reginei sau partenera Regelui intră în competiție cu ea sau cu el pentru copil, sabotându-l. Mai ales dacă în perioada de creștere copil Regele evoluează personal și profesional, amplificând rolul de Magician, Războinica ce crește copilul devine Mama castratoare invidioasă pe succesul partenerului. Astfel, relația în care se află Regele sau Regina devine o luptă permanentă, plină de reproșuri și nemulțumiri, conducând la pierderea motivației sau chiar la rătăcirea drumului.

Regele și Regina știu că iubirea se exprimă prin încredere, încurajări și timp acordat partenerului, dar ei trebuie să-și dea timp în primul rând lor. În momentul în care partenenrul îi împuținează, Regele și Regina primesc lecția trezirii, pentru a face la rândul lor o alegere conștientă:
se reduc la rolul de Războinic, înrobit de orgoliul de a fi Erou, căutând compensații ca Îndrăgostiți/Amanți sau identificându-se cu rolul de Părinte al propriului partener pe care-l cresc ca pe propriul copil;
își asumă pe deplin rolul de Rege sau Regină, înfruntând tradițiile, judecățile și prejudecățile sociale, păstrându-și credința în forța vieții, pregătit să renască prin iubire, hotărât să muncească cu el și să rămână până la capăt doar în relația care să-l împlinească pe deplin.

Cu toții am fost creați să aspirăm la rolul de Rege sau Regină în propria viață. Nu suntem în competiție cu nimeni, fiecare își construiește propriul regat, este responsabil pentru crearea propriei realități și este stăpân pe propria lume.

În Rege și în Regină se unesc:

Îndrăgostitul care acordă exclusivitate unui partener unic, manifestând iubirea în toate formele sale, de la fidelitate și dăruire, până la sexualitatea împărtășită;
Războinicul integru ce-și apără teritoriul și își impune valorile, devenind un Tată sau o Mamă care știu să nu pună copilul pe primul loc înaintea partenerului, care nu înlocuiesc partenerul cu copilul, care nu fac din copil o scuză pentru a amâna deciziile, care se concentrează să fie în primul rând un exemplu și nu o autoritate restrictivă, care nu trăiesc viața copilului, ci propria viață;
Magicianul care își pune în practică și la dispoziția celorlalți darurile cunoașterii și priceperii pe care le șlefuiește pe tot parcursul vieții.

Tu cât îți dai voie să fii ceea ce ai fost creat? Ești conștient de alegerile tale? Dormi sau te-ai trezit? Cu ce rol te identifici?

Sursa foto: http://jezebel.com/5022958/kids--weddings-bad-idea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

Relațiile karmice aduc întotdeauna creștere prin suferință. Cei doi parteneri se întâlnesc pentru a arăta cu degetul unul către celălalt aspecte nerezolvate ale personalității sau pentru a testa limitele personale, inclusiv stima de sine. O relație karmică se materializează într-un moment de evoluție în care îți e imposibil să vezi singur la tine ceea ce te blochează. Atunci, atragi fie pe cineva care te oglindește, fie pe cineva care te provoacă să manifești, deci care scoate din tine, exact fricile tale cele mai adânci.
Cum identificăm o relație karmică și care sunt semnele unei relații care nu este karmică?
1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.
2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul.…

Horoscopul miracolelor! 40 de zile cu daruri cerești pentru zodii

De ce este important să respectăm ciclul sărbătorilor de peste an, indiferent dacă ele sunt de natură laică ori religioasă? Pentru a fi trăi în LEGEA RITMULUI. Crăciunul urmat de Anul Nou și Paștele sunt vârfurile trăirii în acord cu respirația Universului, în care ne lăsăm atât ca indivizi, cât și ca grup, naționalitate, specie. Mișcările astrelor sunt în deplină armonie cu energiile terestre care însuflețesc omul. Tot Cerul, cu ființele sale de Lumină (ierarhii cerești, arhangheli, îngeri, sfinți), dar și cu corpurile fizice purtătoare de vibrații (stele, planete, sateliți, asteroizi) care sunt ca niște valuri de energie ce ne poartă pe marea vieții pulsează la unison cu ceea ce se întâmplă cu noi și în noi. Precum în Cer, așa și pre Pământ.
Postul Paștelui scoate din noi un joc de lumini și umbre. Coborâm în bezna proprie și în bezna celorlalți, care ne înghite uneori cu totul, ca atunci când nu mai poți înota, îți intră apă în pe nas ori chiar ajungi cu capul la fund. Săptămâna mar…

Cea mai mare greșeală în relații!

Dumnezeu este Iubire, iar noi suntem Iubire. Nimic mai adevărat. Însă iubirea nu înseamnă să fii doar bun, ci înseamnă să impui limite. A iubi nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare. În momentul în care spațiul personal încetează să mai existe și voința este anulată, deja vorbim despre încălcarea dreptului la libertatea personală.
Dacă te lași invadat în numele iubirii și le permiți celorlalți să te vampirizeze, ai alunecat, fără să-ți da seama, într-un joc de roluri: ai devenit victimă! Când lași un agresor să-și facă de cap, nu te aperi și nu iei măsuri, dovedești că nu te iubești pe tine! Ori dacă iubirea nu pleacă de la iubirea de sine, ea este greșit înțeleasă. A-l iubi pe altul, deci a-i permite să fie cum vrea el, nu trebuie să conducă la renunțare de sine sau la sacrificiu. Bunătatea și toleranța manifestate față de altcineva se opresc acolo unde accepți să-ți faci rău singur neluând atitudine. A da șansă după șansă conduce doar la pierdere de suflet și uzură nervoasă.
A vedea…