18-22 iulie 2017

18 iulie 2017. Un aspect regal pe cer: trigonul Venus-Jupiter.

Unul din cele mai favorabile aspecte în astrologie, din moment ce se combină foțele celor două planete benefice, aducătoare de abundență și succes.

Zilele acestea, până pe 22 iulie, pe fondul unei agresivități ieșite din comun, al unor abuzuri și a unor răutăți de categorie grea, se pot ivi oportunități unice.

NOROIUL ASCUNDE CU SIGURANȚĂ COMORI PE FUNDUL LACULUI!

Este timpul pentru armonizarea și echilibrarea unor situații ce păreau de nerezolvat. IMPOSIBILUL POATE DEVENI POSIBIL în orice acțiune motivată de iubire, bucurie, aspirație autentică a sufletului. Orice încălcare a liberului arbitru se întoarce împotriva celor ce o practică.

Sunt zile de ieșit în față, de succes la public, de afirmare a celor ce au ceva de spus. Apar eroi , lideri, maeștri care ne inspiră și ne ajută să ne schimbăm convingerile de viață.

Cele mai avantajate zodii sunt cele de Aer,  capabile să-i susțină pe ceilalți să-și trasforme visele în realitate în timp ce ating ele însele un înalt al cerului personal. În primul rând Gemenii (unde este Venus acum) și Balanța (care-l găzduiește pe Jupiter), în timp ce Vărsătorii sunt cei mai detașați și receptivi să dea o mare lovitură.

Iar dacă nu ai pe cine să urmezi, tot e perfect!

FII TU UN MODEL DE URMAT!

4 comentarii:

  1. Mulțumesc. Chiar aveam nevoie de încurajare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos ai spus.
    Multumim Valeriu.

    RăspundețiȘtergere
  3. MULTUMIM DOMNULE VALERIU

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-ar placea sa stiu ce am de facut, in aceste conditii.
    poate ma dumiresc in timp util. multumiri!

    RăspundețiȘtergere

Astre dușmănoase! Cuplul Jupiter-Saturn ucide visele le le le le....

Cum i-ar sta lui Mr. Bean în rolul de regină a Marii Britanii? Dar cum i-ar sta unui artist pe scaunul de pilot al unui avion de pasageri? ...