Numerologie la puterea a 2-a. Secretele lui 2 în zile cu 2 din luna a 2-a a anului 2022

Epidemie de 2 în luna februarie a anului 2022, lună în care avem data de 02.02, dar și de 22.02 cu 2022 în coadă. Iată că nu s-au aliniat planetele, ci numerele. Ca să nu mă autoplagiez, mă citez doar din cartea galbenă, „Numerologie și destin” (p. 146), unde scrie că „numărul 2 se conectează foarte ușor la durerile și suferințele altora, la neîmpliniri, nedreptăți și nevoi (materiale, fizice, sufletești), pe care încearcă să le aline și să le corecteze; cu cât sunt mai mulți de 2, cu atât consumul nevos, emoțional și fizic este mai mare.”.

Nu de alta, dar să știm și noi de ce ne apucă sensibilitățile și vulnerabilitățile, nesomnul și neliniștea, tresăririle și spaimele, lacrimile și încordările. Luna a 2-a a anului 2022 este luna emoțiilor dezlănțuite, mai ales că vine la pachet cu o schimbare de vibrație la nivel planetar: Lună Nouă în Vărsător chiar pe întâi și An Nou chinezesc. În aceste condiții, este firească întrebarea: Doctore, ce am?!

Așa că, dacă simțim că ne vine cine știe ce stare și ne apucă cine știe ce pornire, să înțelegem în primul rând că nu este neapărat ceva în neregulă cu noi. Sau că nu suntem singurii afectați de acest val de tumult interior. În februarie 2022 sare supapa subconștientului, atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv. Feud și Jung nu vor ști niciodată ce au ratat, ar fi dat orice să fi trăit până acum! Dar poate, cine știe, jubilează pe acolo pe unde or fi reîncarnați...

În luna a 2-a a anului 2022, mai ales în zilele cu 2 -  02.02, 12.02, intervalul 20-28.02, cu vârf de intensitate pe 22.02 – ne întâlnim cu conținutul reprimat. Tot ceea ce am ținut în noi nu mai poate fi stăpânit, așa că trebuie lăsat să iasă. Puterea numărului 2 deschide cutia Pandorei și eliberează fricile, nemulțumirile, frustrările, supărările, durerile vechi, rănile nevindecare, negările, iluziile și minciunile pe care ni le-am spus singuri.

Trecutul vine peste noi cu putere și redeschide dosare care nu au fost clasate. Ceea ce nu a fost închis corect, ferm și la timp se cere reinvestigat ca să dispară odată pentru totdeauna în noianul de uitare. Este la fel de bine timpul pentru finalizarea unor idealuri care nu au prins formă și abia acum pot să vadă lumina zilei.

2 este numărul familiei, așa că multiplicarea sa mută centrul universului acasă și în arborele genealogic. Relațiile dintre părinți și copii suportă cele mai mari restructurări, cu o gradație de la furie la revoltă. Emoțiile concediază sub pecetea lui 2 orice urmă de logică. Rațiunea, explicațiile pertinente, dovezile nu pot convinge când manipularea și șantajul emoțional sunt ridicate la rang de artă. Secretele ies din ascunzătoare și atacă liniștea care anunța de ceva timp o furtună. Se mai răstoarnă și coșul de gunoi al unor fapte care demască o lipsă de cinste, de morală sau de integritate.

Unii membri ai familiei și unii dintre cei pe care îi consideram parte din familia noastră de suflete ne demonstrează că ceea ce credeam era, de fapt, doar în capul nostru. Realitatea nu mai corespunde cu scenariul nostru despre prorpia viață, iar de data asta nu ne mai putem preface că rața-mpunge, când ea măcăne și fuge. Viziunile ideale coboară de pe nori și dau examen practic.

2 este un număr al dăruirii și al dorinței de a face pe plac, de a ne pune pe locul al doilea și de a renunța la noi ca să fie bine. Dar cinci sau șase de 2 laolaltă pot să anunțe risc de burnout sau conștientizarea unor greșeli. Mulți înțeleg acum că dăruirea lor este degeaba și că ceilalți nu sunt recunoscători, ba dimpotrivă, cred că li se cuvine. Mulți înțeleg că facerea de bine... (a se completa punctele de suspensie). Mulți recunosc că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Sacrificiul sau compromisul nu au adus rezultatele visate, așa că asistăm la o trezire forțată.

Excesul de 2 ne spune:

  • Cine dă prea mult plătește.
  • Cine nu refuză e de vină.
  • Cine nu spune „nu” este abuzat cu voia lui.

Filmul vieții sub semnul lui 2 începe cu o scenă la malul mării. Piciorul tău mângâiat pe degete de spuma unui val îți dă un impuls. Crezi că ai călcat într-o scoică, dar te apleci, pentru că descoperi cu extazul unui aventurier o sticlă abandonată de valul care te-a lovit cu forță și a fugit înpoi cu lașitate. Te apleci cu privirea sclipind, observi dopul care sigilează capătul gâtuit și te pregăteși să-l desfaci, când o hârtie galbenă, veche, rulată prinde viață sub ochii tăi înăuntru. Un mesaj ca un arc peste timp venit din adâncurile tale sau din negura unor vremuri pe care le credeai apuse. Un mesaj scris cu emoții, nu cu cuvinte, gata să-ți sară în ochi ca un tigru (că doar am intrat în anul lui) îmbătat cu vin spumant. Înghiți în sec și scoți dopul. Să curgă!...

Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-illustration/2022-message-bottle-beach-calm-sea-2103901238

20 de comentarii:

  1. Complexul lui Oedip (punctele de suspensie 😁)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant ! Multumim ,Valeriu Panoiu !

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc,d-le Valeriu ...eram ingrijorata de ce nu simteam si EU la fel ca toata lumea😜

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc pentru confirmări ! sănătate cât încape și spor în toate bune !

    RăspundețiȘtergere
  5. Ca de obicei, informatie transmisa cu iz de umor fin. M-am delectat. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. La mulți ani,Valeriu Panoiu!
    O activitate cât mai fructuoasa în continuare și multa, multa sănătate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Astăzi am făcut niște dezvăluiri ,oare am ales bine ziua?

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc , Valeriu Panoiu ! Va urmaresc cu mare interes si va apreciez mult ! Va doresc multa sanatate si prosperitate alaturi de frumoasa dumneavoastra familie!

    RăspundețiȘtergere
  9. Luna a 2 din anul 2022...cea mai neagra din viata mea...si săptămâna 21-25 .02....sper sa se termine si sa pot merge mai departe. Dl. Panoiu, puteti sa ma ajutati cu un sfat?...

    RăspundețiȘtergere
  10. Informații foarte utile care m-au lămurit și m-au inspirat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am 5 de 2 in numerograma. Se potriveste manusa ce ati spus: cine da...cine nu spune nu... da,le-am simtit pe pielea mea. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulțumesc !Stare de panica,revolta interioară ; credeam ca am o problema de sănătate pentru ca reușeam sa -mi estompeze crizele emoționale . Am înțeles cauza citind expunerea .🙏🙏🙏

    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  16. Am fost frustrat și devastat când soțul meu a cerut divorțul. Apoi l-am contactat pe Dr. DAWN, după ce am văzut o mulțime de mărturii despre modul în care Dr. DAWN a ajutat atât de mulți oameni să restabilească pacea în căsnicia și relația lor,
    De asemenea, am văzut cum a tratat diferite boli și a ajutat puțini oameni să trateze infertilitatea și am decis să-l contactez pentru ajutor,
    Mi-a promis că mă va ajuta când după ce i-am explicat totul, i-am oferit tot ce mi-a cerut și și-a făcut treaba, acum soțul meu mă iubește atât de mult și mă tratează cu grijă. Casa mea este atât de liniștită și plină de fericire, totul datorită doctorului DAWN,

    Contactați-l dacă în prezent aveți vreo problemă. El este WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...