Despre educație. În chestiunea festivismului școlar: Coroana trebuie să învingă!

Ești român dacă cel puțin o dată în viață ai auzit sau ai folosit formula „Mă trage curentul.” Iată un neam care se electrocutează la primele semne ale unor curente fulgerate din străinătate. Se pare că suflă cu avânt acest nou și fecund progresism hrănit de „talibani” ai dictaturii corectitudinii politice. Popor cu fond receptiv, după cum zic formele fără fond ale lui Maiorescu, românii împrumută modele străine pe nemestecate și se grăbesc să condamne orice urmă de tradiție ca fiind reminiscență comunistă. Cei sub 30 de ani nu au apucat comunismul, n-au habar, dar știu precis. Dintre cei trecuți de 30 de ani plini de lumină de la Apus mulți se bat cu pumnii în piept să corecteze traumele colective. Oare chiar așa să fie și interesul general să primeze sau fiecare urmărește oportunist șansa de vindecare a propriilor neajunsuri, goluri și frustrări?

Ultima găselniță de dezbatere vânează desființarea festivităților de an școlar, eliminarea premiilor și protejarea drepturilor celor mulți care nu sunt și cei dintâi. În trei etape logice: în prima, se desființează ierarhiile și premiile școlare, în a doua, se desființează ceremoniile de final de an școlar, iar în ultima fază, probabil se desființează anul școlar cu totul.

Dorim să sesizăm o contradicție în abordarea progresistă a situației, Onorată Instanță! Corectitudinea politică zice că suntem toți o apă și-un pământ! Chiar și la școală trebuie să fim toți la fel! Fără discriminare! „Premiant” devine termen peiorativ. Sinonim cu demodatul „tocilar”. E o jignire să fii în top! Acest progresism ne spală pe creier să credem într-o egalitate și în niște drepturi pe care le avem cu toții pentru că le merităm! Asta nu e o filosofie nouă. E preluată din New Age. Trebuie să crezi că meriți și o să ai ce-ți dorești, nu mai trebuie să faci și ceva în acea direcție! E suficient să-ți repeți că meriți și o să ai!

Dar să nu deraiem și noi, revenim cu o întrebare. Unde era contradicția? Păi nu ni se spune nouă zilnic pe toate canalele că cei puțini au aceleași drepturi ca cei mulți? Nu se predică superioritatea minorității asupra majorității? Prin urmare, nu putem să nu observăm că premianții reprezintă tot o minoritate. Sunt din ce în ce mai puțini, prin urmare, conform cu logica progresistă, drepturile lor ar trebui să fie din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, numai homosexualii, transgenderii, lesbienele au voie să defileze în public, să iasă în stradă la spectacole exhibiționiste. Premianții nu! Nu ne interesează orientarea sexuală a nimănui, iubirea este energie pură și nu formă, noi dădeam doar un alt exemplu de discriminare. Premianții sunt periculoși, întrucât gândesc și riscă să amenințe sistemul. Ni se spune că școala trebuie să ne învețe să gândim, de aceea la orele de limba și literatura română s-au eliminat comentariile literare. Atunci de ce același sistem actual nu ne vrea deștepți, ci egali, conformiști, obedienți? În loc să dezvolte creierele, sistemul școlar este construit să le spele. Trecem peste, căci am căzut în altă contradicție.

Festivitățile școlare, care cică nu reprezintă o tradiție, ci un semn al decadenței, o rămășiță comunistă, se pare că nu mai sunt legitime. Ni se inoculează ideea că evaluările școlare nu mai sunt legitime, notele nu mai sunt legitime, deci școala în sine nu mai este legitimă. Și însuși ministrul educației rostește asemenea sentințe! Notele nu mai contează, prin urmare ierarhia școlară se invalizează. Toată lumea să primească diplome!

Haosul este girat oricum de mai mulți ani încoace sub cupola drepturilor și libertăților personale. De câțiva ani am fost reduși la statutul de numere. Nu mai suntem indivizi. Suntem coduri numerice. OAMENI FĂRĂ IDENTITATE! Nu avem voie să vedem cum îi cheamă pe cei din fruntea unei liste, ca să nu-i traumatizăm pe cei din coada clasamentului. Se cheamă politică de incluziune socială: nimeni nu trebuie lăsat în urmă și nimeni nu trebuie să sufere. Sunt responsabilități pe care nimeni nu dorește să și le asume!

 Ca în dialogul acela dintre medic și pacient:

- Domnule doctor, de ce este consultația așa de scumpă, iar eu plec de aici doar cu o rețetă?

- Dumneavoastă știți că eu am făcut școală și am învățat mai bine de 10 ani ca să prescriu această rețetă?

- Bine, domnule doctor, dar ce vină am eu că sunteți dumneavoastră atât de greu de cap? Mai trebuie să și plătesc pentru asta?

Hiperprotecționismul generației de părinți născuți în anii ‘70-‘80 e de domeniul patologiei. Copilul să nu aibă vreo traumă, ca să fie el, adică părintele, absolvit de orice vină, căci el știe ce înseamnă să se ducă la psiholog și la dezvoltări personale ca să dea vina pe proprii părinți! Deci nevoia de a proteja copilul este prevenție cu scopul autoprotecției. Este egoism pur, nicidecum iubire necondiționată.

Se invocă în favoarea desființării festivităților de premiere argumentul psihologic. Copiii care nu primesc premiu se simt umiliți și frustrați! Dar la privilegiile celor care merită coroniță se gândește cineva? La beneficiile lor tot de natură psihologică. La munca lor prin care și-au câștigat meritele personale? Eu ca premiant an de an mi-am rezolvat din școală aspecte legate de construcția personalității: am avut încredere în mine, mi-am învins în timp frica de scenă și de expunere publică, m-am obișnuit cu responsabilitatea de a fi în centrul atenției, de a fi judecat și invidiat, am învățat să mă detașez de răutăți, nu am avut nevoie de prea multe confirmări pentru că mi le-am oferit singur, nu mi-am dorit niciodată să fiu ca altcineva, nu m-am lăsat influențat în alegerile pe care le-am avut de făcut, am învățat să interacționez cu orice tip de personalitate și cu orice formă de autoritate.

Sigur, acum or să latre la mine alți sceptici: notele se obțin cum se obțin, pe ochi frumoși, de exemplu. Păi e adevărat! Nu doar IQ-ul este cheia succesului în viață. Inteligența emoțională, EQ, este obligatorie pentru adaptare și satisfacție în relații și societate. La fel și în școală! Da! Șarmul, atitudinea, sclipirea aduc întotdeauna puncte în plus! Elevul care intră pe sub pielea profesorului este mai ușor de iertat dacă e prins cu lecția neînvățată. Mai târziu, ca angajat, va avea aceeași bunăvoință din partea angajatorului, pentru că el are acel coeficient pe care alții nu îl au! ȘCOALA NU ESTE DOAR DESPRE CÂT ȘTII! Este despre CUM EȘTI! Elevul este apreciat ca OM, ca INDIVID, nu doar ca depozitar al unor informații. De aceea există și notă la purtare. Carisma sau cHARisma este un har și o sursă de autoritate.

Altă lovitură sub centură zboară acum dinpre cei care vor zice: da, dar uite ce notă mică a luat elevul cutare la capacitate sau la bac, în timp ce la școală avea note mult mai mari! Sigur, din nou e firesc să fie așa! Examenele acestea impersonale, în care un copil este evaluat pe nevăzute, reflectă doar nivelul de cunoștințe și alte abilități. Dar nu reflectă COPILUL ca ÎNTREG. Plus că un copil e evaluat la română și matematică, în condițiile în care pasiunile lui erau engleza și istoria, un instrument muzical sau un sport, de pildă. Deci nu este obligatoriu ca un elev să ia note la fel de mari, pentru că partea pentru care susține examen nu reflectă neapărat întregul său. În școală sau în facultate, în timp se dezvoltă o RELAȚIE între elev sau student și profesori, în care se evaluează implicarea, perseverența, dăruirea, respectul, bunul simț, originalitatea și mulți alți parametri, care nu se reflectă în nota de la un examen cu comisie neutră și necunoscută. Examenele de absolvire și admitere evaluează doar competențe!!! Iar noi suntem mai mult decât competențele noastre!

Cel mai bun din clasă nu este neapărat și cel mai înzestrat mental! Este CEL MAI COMPLET, cu interes pentru cele mai multe materii și cu cea mai solidă bază de cunoștințe generale, dar și cu o personalitate care iese în evidență și prin alte calități: bunătate, înțelepciune, spirit de echipă, tenacitate, organizare etc. Pentru vârfurile la fiecare materie avem concursurile și olimpiadele școlare. Supremația o dețin totuși cei care își dezvoltă cea mai înaltă viziune cu deschidere către cele mai multe direcții.

Iar acum ajungem la argumentul suprem în favoarea premianților care da, merită să fie scoși în față. Îi zice leadership! Nu le luați elevilor și studenților dreptul de a se uia în sus! Premianții vor fi întotdeauna cei care fixează reperele și care îi trag pe ceilalți după ei, pentru că îi învață să privească spre cer! Nu să se compare cu ei, ci să aspire spre un ceva mereu tot mai înalt.

Dezbaterea este tranșată de mesajele pe tema monarhiei prezente în serialul multilaureat „The Crown”, „Coroana”, de pe Netflix. Coroana, prin analogie „coronița” de la finalul anului școlar, întrunește nevoia permanentă a celor mulți de a privi spre un ideal. Laureații ne aduc aminte că întotdeauna există un vârf care poate fi tot mai înalt. Premiile și coroana creează modele, motivează, inspiră.

Iar după cum spune în film regina Maria, bunica reginei Elisabeta a II-a:

„Coroana trebuie să învingă! Întotdeauna trebuie să învingă!”

Sigur, acum o să ziceți că sunt monarhist! Până acum eram comunist! Dar coronițele și premiile nu mi poate lua nimeni! Și nici nu mi-e rușine de ele! Și nu m-am lăudat vreodată cu ele, mi s-a părut normal să le obțin pentru că acela era standardul meu și e normal ca fiecare să aibă alte standarde. Nimeni nu-ți poate lua ce este al tău câștigat prin efort și renunțare. Chiar dacă alte alegeri ar fi făcut ca totul să fie mult mai ușor și mai confortabil! Chiar dacă ai fi putut să rămâi neînjurat!

Coroana trebuie să învingă întotdeauna fără să se lupte! La fel și școala!

Sursa foto: https://listverse.com/2018/02/04/10-things-you-didnt-know-about-the-british-crown-jewels/