Bineînțeles, ca de fiecare dată, realitatea depășește cu mult așteptările. Îl prind pentru ultima dată în această viață pe Uranus în Taur fix pe ascendent în harta revoluției solare, în cuadratură cu Soarele, aspect pe care îl am oricum și în harta de la naștere. Evident că întâmpin de ziua mea cu maximă curiozitate orice fel de situație imprevizibilă, pe care nici nu o pot anticipa, darămite preveni, după cum scrie la cuadratura cu pricina. Mai mult, mă pregătesc mental pentru situații destabilizatoare ce implică tehnologia și limitarea căilor de comunicare. De asemenea, nu exclud deciziile bruște și acțiunile ireversibile care mă lasă și pe mine mască, din categoria comportamentelor pe care în mod obișnuit nu le-aș pune în practică.
Drumul spre lumină trece prin bezna minții...
Pe 6 februarie dau o lovitură de teatru care mă surprinde în primul rând pe mine. An personal 5, am zis că în 2026 schimb telefonul, laptopul și mașina. Sun la furnizorul de telefonie să verific ofertele, ba chiar comand o prelungire de contract și telefon nou.
Intru într-un magazin al altui furnizor și mă duc teleghidat la un telefon. Întreb ce telefon e ăsta, unul slim după cum îmi place, fără să întreb cât costă îl anunț că vreau 2 pe loc și că mă portez la ei cu toate numerele. Îmi calculează oferta și aflu că plătesc la abonamentul lunar cu aproape 100 de lei mai puțin decât dincolo cu un telefon cu tot, dându-mi seama ce risipă făceam înainte cu cât plăteam lunar, o ultimă urechere a lui Uranus în Taur care ne-a îndemnat atâta timp să ne optimizăm financiar.
Pe 10 februarie merg cu soția triumfător în același magazin să solicităm eliberarea unui e-SIM, căci noile telefoane nu au cartelă fizică. În 2 ore primim pe mail 2 coduri QR, era deja seară, mă apuc să fac transferul de date din ambele telefoane, le las peste noapte la încărcat, a doua zi dimineața, la mulți ani, e ziua mea, pun mâna pe telefoane.
Șoc și groază! Constat că am scanat cu telefonul meu codul QR alocat numărului soției mele. Prin urmare, toate datele din agendă și WhatsApp s-au transferat la mine. Problema nu era asta, căci în casă toată lumea are acces la toată lumea în telefoane, ne cunoaștem toți parolele în libertate și transparență, nu era vorba despre confidențialitate, ci despre acces la telefon.
Am stat amândoi fără telefoane toată ziua până seara la 17:15 când s-au
emis noile coduri QR ca să putem asocia telefoanele cu cartela digitală. Pentru
asta am sunat de 4 ori în centrala companiei de telefonie, numai apeluri în
regim de urgență suprataxate, și m-am prezentat de 3 ori în magazinul de unde
cumpărasem telefoanele. Ultima dată pentru că într-una dintre convorbiri mi s-a
cerut să redactez o cerere scrisă și să trimit o copie după buletin. Pe urmă,
alt băiat din centrală mi-a spus că nu era nevoie, că mă ajutau ei direct și că
nu era cazul să merg fizic. Bine, dar dimineața la 8 când am sunat în centrală
prima dată mi s-a spus că nu se poate decât dacă solicitarea e făcută de
magazin. În fine, de milă, una dintre fetele de la relațiile cu clienții mi-a
făcut cadou pentru deranj o reducere de 15 euro la factura următoare.
După ora 18 deschid în sfârșit telefonul. Toată lumea a fost tratată așadar în mod egal, căci n-am vorbit cu nimeni până atunci. Primul care mă sună la un minut după ce deschid telefonul a fost tata, care oricum are antene parabolice și simte momentul optim. Mă uit în mesaje și râd la reproșul mamei: „Tu nu mai deschizi telefonul ăla?” În gura mare îi răspund când citesc, de parcă era lângă mine să mă audă: „Telefonul a fost tot timpul deschis, dar n-am avut cartelă.”
În fine, după ora 18 programul artistic a presupus exclusivitate cu soția
mea, căci a sosit în sfârșit timpul regăsirii în doi după epoca de copii, cu ei
sărbătorisem în avans, le-am lăsat acasă răsfățurile de rigoare culminând cu
papanași, apoi am dispărut în lume.
Acesta a fost doar începutul... Ce e mai interesant vine abia de acum înainte...
Un singur apel am văzut în seara aceea, în rest am stat fără sonor, număr necunoscut, am răspuns, era de la centrul de copiere, erau gata cele două exemplare copertate ale tezei de doctorat pe care le comandasem cu câteva zile înainte.
A doua zi merg să le ridic, mi-au greșit coperta, am cerut să mi-o modifice, aflu că la atelier nu mai aveau modelul pe care-l comandasem, am cerut altă culoare, după care m-am întors la 180 de grade, am sunat și le-am spus gata, anulăm schimbarea, rămâne totul cum a fost să fie, m-am dus și le-am ridicat exact așa cum au ieșit.
În aceeași zi, în plină revoluție solară nouă, rămân fără cartuș negru la imprimanta de acasă. Merg în primul Altex să cumpăr, nu au, mă trimit în al doilea Altex, cumpăr, mă întorc acasă, imprimanta intră în avarie și pur și simplu nu vrea să mai printeze, deși îmi recunoaște rezervorul plin. Imposibil! Pe ce pun mâna stric! Ceva ce îmi răsună în minte din copilărie cu vocea tatălui meu care de când eram mic a recunoscut în mine talentul de a scurtcircuita aparatura sau de a face să pocnească orice stătea să pocnească. „Nu! Nu te băga! Nu pune tu mâna! Pe ce pui mâna strici!” Dintotdeauna, dacă un bec pâlpâia, se ardea când apăsam eu întrerupătorul, dacă bateria de la chiuvetă curgea puțin, puneam mâna pe robinet, eu rămâneam cu el în mână și țâșnea jetul de apă, dacă nu cumva crăpa și vreo țeavă. Am fost de câteva ori atât de supărat încât jur că a căzut curentul în cartier, nu a avut nimeni lumină și nu exagerez și nici nu e lucru de laudă. Acel „Numai ție ți se putea întâmpla așa ceva!” s-a transferat la soția mea, și ea s-a lămurit, sper că s-a și resemnat, ce podoabă are lângă ea din punctul de vedere al acestor capacități aș zice paranormale, atât de speciale că nu și le-ar dori nimeni, dar pe care unii, iată, le au fără să și le dorească.
Pentru 2 pagini de printat cu modele de fișe de lectură temă pentru gemeni plec a enșpea oară, pe jos, la xerox, noroc că e aproape, 7 minute de mers, la centrul de copiere din complexul comercial de lângă casă.
Când crezi că mai rău de atât
nu se poate, fi optimist! Se poate!
Ziua următoare se ia vacanță, seara duc cei trei copii mici la bunici, la
socrii mei, lângă Bolintin Vale. Când îi pregătesc, închid cu poftă un sertar
peste un deget, probabil o să-mi cadă unghia în prezent vânătă, opresc la birou
să iau un tort primit cadou pe care îl uitasem, urcând pe scări cad și mă
julesc la unul dintre genunchi în marginea unei trepte cu gresie de îmi destram
pantalonii, în fine, mergem mai departe.
În pădurea de dinainte de destinație, șoseaua plină de cratere, le ocolesc până nimeresc într-una din care am crezut că nu mai ies. Roata dreapta față daună totală. Întuneric total, mă ajută copiii cu lanternele telefoanelor să fac pana, reușesc, dar mașina își schimbă sonorul, sigur am distrus o piesă, noroc că eram doar la un kilometru de socri, acolo am lăsat și copiii și mașina, acasă m-am întors cu mașina mamei soacre. De notat că, atunci când am făcut pană, am tras pe dreapta în spatele altei mașini oprite, un Vito plin de pasageri care se întorceau acasă de la muncă, cu șofer profesionist care luase din plin aceeași groapă și, bietul, nu avea rezervă, aștepta să vină cineva din Teleorman să i-o aducă.
Totul are sens
Nu vă puteți închipui cu câtă seninătate am întâmpinat toate cele ale lui Uranus! O clipă nu mi-am pierdut cumpătul, ba i-am consiliat eu pe cei de la firma de telefonie care se pierdeau cu firea că nu știu în ce fel mă pot ajuta. Ziceți voi, fără mostra asta de astrologie aplicată cum era posibil zenul de a privi și de a primi totul ca pe ecranul unde se derulează un film în care joci?
Așa că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul regal al astrologiei și vă
mulțumesc vouă, tuturor celor care v-ați gândit la mine și care mi-ați trimis
cele de bună urare pe toate canalele disponibile. Am simțit tot și am văzut tot
și am primit tot! Sunt mai viu ca niciodată și promit să rămân în slujba Lui!
Al vostru devotat,
Valeriu
Sursa foto: https://es.pinterest.com/pin/480055641544107835/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu