Reportaj astro precedat de un interviu realizat pe 13 ianuarie 2013 de Răzvan Durlan, publisher la Anchete Speciale, cea mai nouă publicaţie online de investigaţii.
"Este marţi
seara şi începe un nou curs. Modulul I din cursul de astrologie predat de Valeriu.
Un beţişor parfumat arde solitar, pe o masă de furnir poziţionată în centru,
răspândind în încăpere un parfum ameţitor. Gazda noastră, foarte amabilă din
fire, deschide imediat fereastra pentru a lăsa loc rece aerului de afară să
pătrundă înăuntru. Suntem invitaţi să traversăm împreună strada pentru a-şi
cumpăra ceva de la librăria de peste drum. Vărsătorul cu stelele-n mână,
Valeriu Mihai Pănoiu, o adevărată călăuză în ştiinţa astrelor, vrea să facă participanţilor
la curs cadou de bun venit câteva mape şi pixuri colorate, de preferat în
nuanţe de lemn, culori predominante în acest an de răscruce. Vânzătoarea, cu
mult peste aerul unei femei din această categorie, găseşte la raft exact 11
mape. Fix 11. Parcă ştia de dinainte de câte va avea nevoie cel care-i mai
vizitase magazinul. Îl ştie de undeva, dar nu are idee de unde. Află imediat
că-i astrolog şi-i cere pe loc un sfat în cel priveşte pe al doilea său copil,
pe care-l va naşte în foarte scurt timp. Pruncul va purta numele Adam,
stabilesc cei doi, pe cînd Valeriu dă să iasă afară. Ne întoarcem în locaţie.
Cifra 13 rezonează în fel şi chip cu cei 11 înscrişi pe listele tânărului
astrolog. Apar cursanţii. În sala de curs, după sosirea a zece doamne, care mai
de care mai interesată de propriul mister, apare şi un bărbat. Unul singur.
Afacerist. Şi el e în căutarea unor răspunsuri pe care încă nu le-a găsit.
Astrologul şi numerologul Mihai Valeriu Pănoiu nu şi-a imaginat niciodată că va
îmbraţisa această meserie. Îi lasă pe fiecare în parte să îşi facă simţită
prezenţa, după care se descoase singur în faţa tuturor. Cu calm şi într-o
respiraţie bine calculată. Are şi motive s-o facă, fiindcă nimic nu este
întâmplător.
O discuţie despre astrologie şi
rolul ei în viaţa nostră în interviul de mai jos cu astrologul si numerologul
Valeriu Mihai Pănoiu.







