Și iar îmi aduc aminte de povestirea Puiul, de Ioan Al. Brătescu-Voinești, care se analizează în clasa a V-a. O prepeliță își creștea puii într-un lan, până când vine sezonul rece și se pregătesc să decoleze cu toții spre țările calde. Numai că unul dintre pui, mult prea curios din fire și neascultător, încalcă regulile jocului cu viața și își rănește o aripă, ceea ce îl face inapt să mai zboare. Atunci, mama are de ales între a rămâne alături de puiul beteag și a pleca în zbor cu puii sănătoși. Alegerea se face între a-i sacrifica pe toți pentru un inconștient care și-a ratat viața și a se elibera cu toții de povara celui ce a greșit și își așteaptă pedeapsa. Mama, cu toată durerea în suflet, face exact ce trebuie ca să ducă viața mai departe: lasă puiul condamnat să moară.
Lilith vizitează semnul Balanței între 25 august 2015 și 22 mai 2016 și vine cu noutăți vechi de când lumea și Pământul, neagră toată din cap până în tălpi, fâlfâind o jalbă în proțap pe care scrie un mare secret: ‘Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.’. Sigur, un truism acceptat de toată lumea, dar cine sa-l accepte?! Aceasta-i întrebarea! Perioada de maximă zbatere este interalul 25 august 2015 (de la ingresul lui Lilith în Balanță) – 12 noiembrie (până când mai stă Nodul Nord tot în Balanță). Distracția continuă până la sfârșit de mai 2016, oricum. Și iarăși ne aducem aminte de vorbele lui Iisus: ‘Oricâte veți lega pe Pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer.’ (Matei, 18, 18).
Balanța este semnul relațiilor, prin excelență. Lilith în Balanță ne arată tot ce nu ne place la ceilalți dar care, de fapt, indică spre o problemă nerezolvată cu noi înșine. Balanța guernează a VII-a casă astrologică, unde vedem inclusiv dușmanii declarați, fățiși, cu care ne luăm la trântă la lumina zilei. Dar iată că vine acest tranzit al lui Lilith să ne tragă de mânecă și să ne spună: ‘Omule, numai tu ești cel mai mare dușman al tău! Tu te legi singur și numai tu ai puterea să te dezlegi!’.