Steaua călăuzitoare. Nașterea lui Iisus și conjuncția Jupiter-Saturn

Astrologii vestesc naşterea Mântuitorului

 În jurul anului 600 î.Hr., un astrolog renumit – pe numele său El Hakim – de la curtea regelui Persiei, Hystaspes, scria o carte despre impactul conjuncţiilor dintre Jupiter şi Saturn asupra istoriei lumii. În lucrarea cu pricina, vizionarul persan anunţa două evenimente majore: naşterea unui mare lider spiritual şi ascensiunea lumii islamice. Ambele predicţii s-au dovedit a fi aievea.


Tot de la Răsărit, deci din Orient, spune Biblia că veneau şi cei trei magi care au urmat steaua ce i-a condus la ieslea din Betleem, unde Fecioara Maria a zămislit pruncul. Naşterea lui Iisus concide aşadar cu un eveniment astrologic notabil, întrucât cerul le-a vorbit celor ce ştiau să interpreteze semnele. E puţin probabil să fi fost vorba despre o singură stea călăuzitoare, mai degrabă magii au dat curs unei configuraţii astrale speciale, în care au fost implicate Jupiter şi Saturn, alături de o altă planetă.

Biserica a fost încurcată de prezenţa celor trei în Evanghelia după Matei, întrucât identitatea lor era o trimitere clară la astrologie: cei trei magi nu erau altceva decât tot atâţia astrologi. Magii se pare că au devenit regi abia în scrierile din secolul al VI-lea. Mai mult, chiar şi numărul acestor magi prezenţi la căpătâiul lui Iisus este îndoielnic, pentru că unele scrieri ar fi consemnat prezenţa a nu mai puţin de 12 astrologi (număr simbolic, echivalent cu numărul constelaţiilor prezente în zodiac).

Semnificaţia zilei de 25 decembrie

Viziuni. Podcast de astrologie cu Valeriu Pănoiu

Și, cum Universul ne distribuie în roluri la care nu ne-am fi gândit, iată-mă realizator de PODCAST.


Așa că ne dăm săptămânal întâlnire pe canalul de YouTube cu numele meu, Valeriu Pănoiu, pentru analize, comentarii, interpretări astrologice și, desigur, horoscop. 

Meritul acestui spațiu de exprimare este al companiei GLOBAL RECORDS, care produce și face posibil acest PODCAST în condiții audio-vizuale profesioniste, la cele mai înalte standarde.

Click aici pentru prima ediție, consacrată săptămânii 14-20 decembrie 2020.



Carte nouă: NUMEROLOGIA. Next Level, Next Generation

Numerologia. Next Level, Next Generation, apărută la Editura Eclipsa, reprezintă continuarea cărții de succes Numerologie și destin. Titlul face referire la nivelul următor de studiu, cel avansat, pentru toți cei ce integrează numerologia în procesele de optimizare a propriei vieți, dar și la conținutul ce permite întocmirea unei fișe de evaluare numerologice prezentate la final.


Info: Lansare site EDITURA ECLIPSA și CARTE DE NUMEROLOGIE

Site-ul www.edituraeclipsa.ro este disponibil, iar cartea cea nouă, „NUMEROLOGIA. Next Level, Next Generation” poate fi deja comandată de pe site, unde găsiți apariții valoroase și de la alte edituri.

Dar, ca să avem și noi aere oficiale, facem un LIVE pe FACEBOK MARȚI, 24.11.2020, de la ora 22:00 ca să vă povestesc câte ceva.
Între timp, aveți mai jos o prezentare a cărții semnată de Corina Chelaru, care a reușit să mă convingă că această lucrare de numerologie e așa de bună încât merită să mi-o comand chiar și eu singur de pe site :)) Ceea ce , de altfel, am și făcut! Adevărat, a fost sub formă de test să mă conving că tot fluxul, începând de la comandă și plată, fucționează. Și ce credeți? Funcționează!



Info: program cursuri online

Online, grup pe Skype:

Ziua de curs: joia. Orele 20:00 - 23:00.

Curs de numerologie AVANSAȚI:
26 noiembrie - 17 decembrie 2020

Curs de astrologie AVANSAȚI, modulele 5 și 6 - practică și consiliere astrologică:
7 ianuarie - 25 februarie 2021

Curs de astrologie începători, modulele 1 și 2 (astrologie natală):
11 martie - 29 aprilie 2021

Curs de numerologie ÎNCEPĂTORI:
13 mai - 3 iunie 2021

Curs de numerologie - avansați, online, din 26 noiembrie 2020

Cursul, organizat ONLINE, pe Skype, este deschis celor ce au urmat deja prima parte. de numerologie generală, precum și celo care stăpânesc deja noțiunile specifice sistemului de numerologie pe care îl practicăm (cezi cartea Numerologie și destin).
Tematica acestui curs este ‘numerologia personalitatii aplicata in viata de zi cu zi’. Continutul este practic si are in vedere nu doar descrierea si intelegerea modului in care functionam in propria viata, cu ce am venit, ce avem de facut, cum ne sincronizam cu ceilalti, cu tot ce face parte din Universul nostru personal si cu timpul (asta am facut la primul modul de curs).

Facem un pas inainte spre mecanismele din spatele mecanismelor, spre cauzele subtile ale trairilor noastre si ale evenimentelor pe care le experimentam. Studiem data nasterii si numele pe care il purtam intr-o perspectiva energetica si urmarim procesul de evolutie personala. Stabilim relatii de cauzalitate si vedem de ce ni se intampla ce ni se intampla, ce putem face ca sa schimbam ceva spre binele nostru si cand anume este de asteptat sa trecem prin etapele majore de transformare personala.

Desfasurare:

4 seri de joi consecutive - 26 noiembrie, 3, 10 și 17 decembrie 2020.

Orele 20:00 - 23:00.

Structura:

Lectia 1: Numerologie medicala

Chakre si numere. Structura energetica a numerelor. Cauzele subtile ale bolilor in numerologie. Anatomia numerelor. Patologia numerelor.

Lectia 2: Numerologie alternativa

Numerologia occidentala /vs./ numerologia orientala. Interpretarea numerelor in numerologia orientala. Diagrama zilei de nastere in numerologia chineza. Sagetile de putere si de slabiciune. Numerologie feng shui. Corespondenta numerelor cu cele 5 elemente. Remedii numerologice.

Previziuni: O să murim cu toții

Începem cu titlul: nu e vreo afirmație ironică și nici apocaliptică, ci face referire la o replică din filmul de animație „Goana după alune 2” dintr-o scenă de panică generală, în care soarta personajelor părea pecetluită, iar forțele inamice păreau să obțină victoria finală și definitivă.

Tema analizei noastre prezintă aceeași încărcătură energetică într-o etapă de viață în care totul pare pierdut, e din ce în ce mai rău, iar luminița de la capătul tunelului s-a stins: conjuncția Jupiter-Pluto. Un aspect astrologic de natură eminesciană, cu trimitere filosofică spre meditațiile pe tema trecerii timpului și a morții. Pentru culturalizarea generațiilor de școlari români care nu vor mai apuca să învețe online decât să citească subtitrările pe youtube și să numere banii las aici versurile uneia dintre poeziile mele preferate. Insist să repet numele autorului, în caz că va fi și el scos în curând din programa școlară și înlocuit cu programe educative sexuale începând cu clasa a treia: Mihai Eminescu. Poezia se numește „Scrisoarea I” (se citește „întâi”, în caz că și cifrele romane vor fi interzise în școală, laolaltă cu limba latină).

În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț'
Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”

Aceasta este imaginea sfârșitului veacurilor în viziunea lui Eminescu, descris ca „întoarcere în neființă”. Observăm grupul nominal de la final, cu rol de concluzie, care face ca toate versurile de dinainte să pară o definiție a ceea ce înseamnă „eterna pace”. În ciuda acestei perspective, pe care ne-o oferă chiar și cei care s-au întors din moarte clinică și au povestit ce e dincolo de viața întrupată, duhul isteriei colective stăpânește pe deasupra planetei noastre.

Frica de moarte este o angoasă a conjuncției Jupiter-Pluto, care pe 12 noiembrie se întâmplă a treia și ultima oară în 2020. Precedentele conjuncții au avut locul anul acesta pe 5 aprilie și pe 30 iunie. Semnul în care se petrece acest eveniment astrologic care se petrece la fiecare 13 ani, elucidează unul din marile mistere. Capricornul este zodia puterii și a statutului social, a conducătorilor și a instituțiilor. Folosind cea mai mare frică a omului, cea de moarte, pentru a manipula masele, structurile de putere își întăresc privilegiile. Instituțiile sunt cele amenințate de către tranzitele astrale până în 2024, ceea ce generează o nevoie de autoprotecție și de autoconservare pentru toți cei ce se hrănesc din rolurile de putere publică. Toate restricțiile sunt, de fapt, măsuri luate de indivizi narcisiși aflați în fruntea unor organisme narcisiste, a căror supraviețuire depinde de supunerea maselor care trebuie să fie ținute în dependență. Ei sunt salvatorii, fără ei o să murim.

Lilith în Taur: Banii vorbesc!

Data de 21 octombrie 2020 a marcat trecerea lui Lilith din zodia Berbecului în cea a Taurului. Știm că Lilith este singurul corp ceresc (virtual) al cărui tranzit printr-o zodie este egal cu perioada de viață intrauterină, 9 luni, așa că din Taur ea pleacă pe 18 iulie 2021.

Lilith este butonul roșu din panoul de comandă pe care scrie ”Nu apăsați!”. Și cum orice interdicție incită la încălcare, Lilith apasă de fiecare dată butoanele sensibile. Spune-mi ce te doare, spune-mi ce nu-ți place, spune-mi de ce ți-e frică, dacă vrei să-ți spun ce scoate Lilith la suprafață. Ea are o reputație îndoielnică tocmai pentru că nu menajează pe nimeni și ne face să ne confruntăm cu ceea ce nu mai funcționează și trebuie schimbat. În plus, ea lucrează pe ascuns, la puterea întunericului, deci noaptea ca hoții, și ne trece prin bezna minții, adică a fricilor.

Lilith în Berbec ne-a adus în prim plan de la sfârșitul lunii ianuarie până pe 21 octombrie o frică generală care a amenințat însăși viața: frica de supraviețuire dublată de frica de moarte. Berbecul răspunde de corpul fizic, iar Lilith în tranzit prin primul semn al zodiacului a amenințat corpul fizic. De asemenea, aceeași combinație zodie – corp ceresc a adus o explozie de individualitate, Chiron tot în Berbec contribuind la spargerea grupurilor și la crearea unui cult al indivizilor separați prin distanțare socială.

Lilith în Taur mătură frica de supraviețuire și de moarte, de fapt o înlocuiește cu alte teme existențiale. Insecuritatea materială devine prioritară. Dacă tot scăpăm cu viață, cei care scăpăm, trebuie să ne ducem mai departe ritualurile zilnice, trebuie să ne hrănim, să avem adăpost, să ne îmbrăcăm, deci să ne asigurăm baza piramidei nevoilor lui Maslow. Lilith în Taur ne educă să ne valorificăm resursele și să căutăm surse alternative de venituri. Dinamica pieței muncii e de așteptat să se resusciteze, tot mai mulți oameni vor dori să-și schimbe jobul sau chiar domeniul, ca să se reorienteze spre o zonă pentru care există cerere.

Curs practic de astrologie pentru avansați. Interpretarea astrogramei

Cursul se adresează celor care deja citesc astrograme, consiliază, scriu horoscoape și articole astro și mai au nevoie de ordine, structură și revelații.


Fiecare întâlnire durează 2 ore, ca un fel de ședință de meditație la astrologie o dată pe săptămână. Luăm la rând fiecare planetă plus Lilith, Chiron și Nodurile (13 întâlniri în total) și punctăm cele mai relevante informații despre prezența lor în zodii, case și aspecte care ne ajută să realizăm o caracterizare astrologică și să oferim îndrumare prin consilierea astrologică.

Durata: 13 zile de miercuri consecutive începând cu 28 octombrie 2020.
              Orele: 10:00-12:00.

Ajustăm împreună calendarul, în principiu vom avea 8 ședințe anul acesta până la Crăciun și 5 în 2021, după sărbători.

Online, pe Skype.

Tematica întâlnirilor:
1. Soarele 2. Luna. 3. Mercur 4. Venus 5. Marte 6. Jupiter 7. Satun 8. Uranus 9. Neptun 10. Pluto 11. Chiron 12. Lilith 13. Nodul Nord.

Jupiter sextil Neptun, 12 octombrie 2020: Când visurile se împlinesc!

Anul 2020 a programat trei aspecte de sextil între planetele Jupiter și Neptun, aflate pe cer în Capricorn, respectiv Pești: primul pe 20 februarie, al doilea pe 27 iulie, iar al treilea și ultimul pe 12 octombrie. Dacă facem o retrospectivă a primelor două sextile, vom observa ceea ce este de așteptat și în jurul datei de 12 octombrie: un moment de respiro, șansa unei realizări, atingerea unui obiectiv.
Această rază de lumină în ochiul furtunii vine ca o gură de aer proaspăt. Și nu ne-am fi așteptat să fim atât de sufocați încât să ne bucurăm pentru simplul fapt că avem privilegiul de a respira. Iată la ce nivel elementar a ajuns Universul să ne educe pentru a învăța să ne bucurăm de micile bucurii ale vieții. Pentru unii, aceste mici bucurii ale vieții însemnau o vacanță exotică, o plimbare cu limuzina, o șampanie scumpă. Astăzi, lista cu bucuriile mărunte este deschisă de plăcerea de a respira aer fără mască, de șansa de a îmbrățișa pe cineva drag și de confortul de a atinge din greșeală într-un magazin un străin care se întoarce și zâmbește la tine în loc să tresară cu privire paranoică.

Jupiter în sextil cu Neptun anunță în preajma datei de 12 octombrie o evaluare a examenului de credință pe care l-am avut de trecut cu toții anul acesta. Cei ce au rămas neclintiți în convingerea că Dumnezeu ale El un plan și că știe El mai bine decât noi au parte de un trofeu. Mulți reușesc acum să obțină ceea ce și-au dorit, să găsească ceva ce au căutat, să câștige un pariu, să întâlnească oameni după chipul și asemănarea lor, să urce treaptă socio-profesională, să se simtă împliniți în plan personal sau în viața de familie.

Cert este că aspectul în cauză produce efecte care reușesc să risipească haosul și conflictul pe care îl întrețin alte cuadraturi și opoziții. Momentul astral anunță triumful speranței asupra adversităților. Condiția este renunțarea la luptă și la control.

Info: Reîncep cursurile de astrologie online. Modulele 3 și 4

Joi,  24 septembrie 2020, încep cursurile de astrologie online, modulele 3 și 4 (astrologie karmică, previzională, generală, relațională).

8 seri de joi consecutive. 

Orele 20:00-23:00.

Marte retrograd: Dezgroapă-ți viitorul din visul adormit!

De la sfârșitul lunii iunie 2020 până la început de ianuarie 2021 stăm sub semnul unui tranzit vulcanic: Marte în Berbec. Este tranzitul care ne-a făcut să afirmăm că 2020 este an de acțiune, anul marelui curaj, anul motoului acum ori niciodată.

Distracția maximă începe însă pe 10 septembrie 2020 și durează până pe 14 noiembrie 2020. Marte retrogradează și dă să stingă focul turnând gaz. Retrogradarea unei planete mută centrul atenției din exterior către interior. Ne interesează mai puțin ce așteaptă alții de la noi, devenim mai indiferenți la contextul social general, ne preocupă mai puțin să-i convingem sau să-i depășim pe alții. Marte retrograd vine înainte de toate cu înțelepciunea că fiecare are drumul lui în viață. Și că fiecare este responsabil pentru propriile alegeri. Și că nu e treaba noastră ce fac ceilalți.

Marte retrograd la el acasă, în primul semn al zodiacului, ne aduce un val de energie interioară, o motivație puternică de a acționa, de a face schimbări, de a ne arunca înainte cu un curaj pe alocuri nebun. O motivație care vine din profunzimile ființei și dintr-un trecut pe care am încercat să-l ținem sub control și nu mai putem. Între 10 septembrie și 14 noiembrie dezgropăm dorințele pe care le-am suprimat sau pe care nu a fost timpul să le aducem la suprafață. Acum e timpul să trecem la fapte și să ne punem pe treabă!

Viitorul se poate rescrie cu litere de aur dacă săpăm adânc

în noi până la minele potențialului nostru ascuns.

Facem o călătorie în timp și ne întoarcem la scopuri și obiective pe care nu le-am putut atinge atunci când s-au născut în mintea noastră. Acum este vorba strict despre ce ne dorim noi, nu despre ce pretenții au ceilalți, indiferent cât de apropiați ar fi. Dacă nu acționăm, riscăm să ne zbatem în conflicte interioare care să ne îmbolnăvească sau să ne atragă în conflicte exterioare, cu certuri și scandaluri la pachet. Marte retrograd nu ne prea dă de ales. Dacă nu ne ocupăm de ceea ce ne strigă în noi și nu vrea să ne lase în pace, ajungem să trăim viața altora până la sufocare.

Ori facem pace cu noi, ori trăim în conflict cu lumea!

Transformări după anul 2000: Ce nu înțeleg părinții și profesorii? Ghid practic de numerologie a generațiilor

Cuspida dintre anii 1999 și 2000 a marcat hotarul nu doar dintre două secole, ci dintre două milenii. Astfel, cei născuți într-un an care începe cu 1 au lăsat locul celor născuți în ani având ca vârf de lance numărul 2. Această tranziție a adus modificări consistente în profilurile de personalitate, adâncind criza dintre generații și creând haos. Începând cu anul 2000 avem de a face cu generații de indivizi care au nevoie de noi modele educaționale, atât parentale, cât și școlare.

Părinții născuți înainte de 2000 prezintă anumite scheme de suferință. Ei au crescut într-o mentalitate patriarhală, după norme sociale care consfințeau supremația vieții de familie asupra libertății individului pentru a putea justifica supremația bărbatului asupra femeii. Femeia singură sau divorțată era o anomalie psihosocială. În acest context, divorțul era considerat indezirabil, femeile erau învățate de mici să se sacrifice pentru bărbat și pentru copii, cu un program mental ce prevedea că un copil trebuie să aibă și mamă și tată în orice condiții. În societatea patriarhală, bărbații au drepturi pe care femeile nu le au, mai mult, ceea ce le descalifică pe femei îi poate valida pe bărbați. De exemplu, am întâlnit situația în care mama și bunica învățau fiica, respectiv nepoata, că bărbatul, dacă este potent, poate să aibă câte femei dorește. La polul opus, femeia nu are dezlegare, ea fiind condamnată la frustrare în cazul în care bărbatul nu îi oferă satisfacție sexuală. Bărbatul cu amantă este considerat viril, în timp ce femeia cu amant este etichetată drept femeie ușoară, ca să folosim un eufemism, înfierată social, considerată imorală și judecată mai ales de femei. Gândirea patriarhală le-a corupt pe femei să își cedeze puterea bărbatului până în punctul în care femeile au intrat în competiție între ele, s-au bârfit, s-au sancționat, s-au sabotat reciproc, ceea ce rămâne valabil în continuare.

Anul 2000 a adus, din punct de vedere numerologic, prin energia lui 2, începutul reabilitării energiei feminine. Femeile încep să-și redescopere feminitatea și puterea pe care o au. Cea mai bună veste pentru fetele/femeile născute în noul mileniu este crearea unui curent de solidaritate feminină. Femeile vor fi o forță care să spulbere patriarhatul atunci când vor forma comunități, asociații, organizații în care să se respecte, să se admire unele pe altele, să se susțină, să se promoveze. Și numărul 2 asta prevestește, dar poate abia în secolul ce începe cu anul 2200 vom vedea acest proces aproape de definitivare. Poate apucăm...

Până atunci, feminitatea începe să fie explorată inclusiv de către femeile născute înainte de 1999 în mod non-tradițional. Femeile își descoperă individualitatea, se afirmă, preferă singurătatea în locul compromisului dintr-o relație, divorțează, își cresc singure copiii pentru că aleg astfel, nu ca în secolele trecute când asta se întâmpla forțat pentru că rămâneau văduve de război, experimentează sexual și relațional, se recăsătoresc doar dacă își găsesc împlinirea în cuplu și nu din rațiuni și presiuni sociale.

Luna Nouă în Leu cu Zmeu, 19 august 2020. Da, se poate!

Avem nevoie de zodiile de Foc pentru a învăța nu doar să ne bucurăm, ci să ne bucurăm de tot ce e mai bun de la viață. Luna Nouă în Leu din dimineața zilei de 19 august 2020 deschide o fereastră de cer în ochiul furtunii care asfixiază planeta noastră mamă. De fapt, singura pe care o avem.

Luna Nouă în Leu aduce o triplă conjuncție în Leu, căci alături de Soare și de Lună stă Mercur. Cei 3 aștri fac trigon cu Marte și cu Nodul Sud, sextil cu Nodul Nord. Iată o configurație ce poartă denumirea de zmeu, dirijată de axa Destinului (Nodurile Lunare). Nodul Sud în vârful zmeului indică un moment de dharmă sau de karmă pozitivă, ceea ce presupune recunoaștere a meritelor pentru cei ce și-au îndeplinit misiunile personale, și-au asumat responsabilități mari fără să renunțe, au muncit pentru locul pe care îl ocupă.

Leul, purtătorul energiei de Lună Nouă, este zodia care cere recunoaștere, apreciere, confirmare, de care au acum parte cei ce merită. Așteptarea rezultatelor favorabile de data aceasta nu este în zadar, cu aceeași condiție menționată anterior: satisfacțiile, triumful, succesul sunt ale celor ce au muncit pentru cine sunt și pentru ce au. Marte în trigon cu tripleta de planete din Leu promite înlesniri și un sentiment de ușurare. Ba chiar premii, realizări și succese.

Curs de numerologie ONLINE din 13 august 2020

Cui se adreseaza?

Cursul, organizat ONLINE se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa inteleaga si sa foloseasca in mod constructiv puterea numerelor ascunsa in data naşterii, in nume si prenume.




Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe Skype.

In fiecare seara de joi, timp de 4 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet, incepand cu ora 18:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop, o tableta, un calculator (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.



Cursul are loc in timp real si este interactiv. Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.

Participantii isi vor putea identifica profilul de personalitate si misiunea din aceasta viata, intelegand ritmurile cosmice şi caracterul ciclic al vieţii. Numerologia natala este completata de numerologia previzionala şi de compatibilitatea numerologica.

Desi se vor face conexiuni cu alte discipline spirituale (de exemplu, astrologia), nu sunt necesare cunostinte din alte domenii! Cursul se adreseaza incepatorilor, precum si celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele de numerologie.

Misiunea si promisiunea:

Cursul are caracter practic, urmărind aplicarea cunoştinţelor în primul rând asupra propriei persoane, dar și în viața de zi cu zi!

Acest curs reprezintă prima parte a cursului de numerologie, urmând cea ce-a de-a doua parte să aibă loc peste cateva luni. Tematica acestui modul de curs este NUMEROLOGIA GENERALĂ, urmând ca cea de-a doua parte să fie de aprofundare în NUMEROLOGIA AVANSATĂ.

La finalul acestui curs, participanții vor fi capabili:

Info: În dialog cu Ion Cristoiu, 15 iulie 2020, ora 18:00, YouTube

Miercuri, 15 iulie, la ora 18:00, avem întâlnire în direct pe YouTube. Răspund întrebărilor și provocărilor din cadrul interviurilor lui Ion Cristoiu.

Analizăm ce se spune și ce nu se spune despre povestea în care trăim. Cu interpretări astrologice ale hărților României și ale celor aflați în prezent la vârful puterii. Ce ni se pregătește și ce li se pregătește?

Marte în Berbec: Războiul Infinitului a început!


Așteptările și amânările au luat sfârșit, iar viața nu mai poate bate pasul pe loc. Pe 28 iunie 2020 Marte a intrat în semnul său de domiciliu, Berbecul, unde rămâne mult și bine, până în 6 ianuarie 2021. Un tranzit notabil (Marte parcurge de obicei o zodie în aproape 2 luni), prelungit de cele 2 luni de mers retrograd din toamna acestui an.

Este timpul să se declanșeze ceea ce numeam încă din decembrie 2019 Anul Marelui Curaj. Până la 28 iunie, potențialul anului 2020 a fost latent, lucrurile au stagnat sau au fost suspendate în vederea unui salt. Știm că orice haos este premergător unei noi ordini a lucrurilor. Și, stați liniștiți, nu invocăm aici vreo nouă ordine mondială, ci o nouă ordine în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Marte în Berbec vine să trezească în noi în primul rând curajul de a ne trăi propria viață, dincolo de restricțiile și jocurile de putere care au marcat până acum anul 2020. Extrem de semnificativă este prezența lui Marte în Berbec alături de Chiron, combinație astrală care crește pofta de viață și dorința de afirmare pe cont propriu.

Marte în Berbec ne dă mai mult ca oricând forță de a răzbi, de a depăși obstacole, de a nu ne lăsa doborâți. El aduce la viață în fiecare dintre noi ARHETIPUL RĂZBOINICULUI. Războinicul din noi cere să știm ce vrem, să avem scopuri, să facem alegeri, să mergem pe direcții clare. Hotărârea, fermitatea și perseverența sunt valoile supreme pe care ni le propune acest tranzit.

Numai că Războinicul poate să lupte de partea Luminii sau a Întunericului. La început de tranzit, iulie 2020, forțele potrivnice binelui par a fi câștigat războiul. Numai că mijloacele lor sunt necinstite, manipulatoare, incorecte, lacome, corupte. După cum s-a exprimat un medic, diavolul și-a făcut armată din halate albe! Viața oamenilor nu mai are valoare, iar bătălia pentru suflete a dus la atrocități inimaginabile, la crime ale sistemului medical împotriva pacienților netratați, la un genocid încurajat de Statul care se protejează pe el, nu pe noi, și de un Guvern al cărui șef îndeamnă populația să încalce legea supremă. Trăim vremuri halucinante, totalitariste, dictatoriale. 

Manipularea maselor în dictatura fricii. Perspective

Anul 2020 explicat prin limbaje de specialitate (comunicare, astrologie, spiritualitate), din perspective obiective și subiective. Epoca manipulării și a fricii.
P.S. Mercur retrograd cred că mi-a tăiat ultima parte a înregistrării, pe care o găsiți separat, într-un clip de un minut și puțin:
Vizioneaza AICI prima parte
Vizioneaza AICI partea a doua (finalul, de un minut și puțin)
Mi-a spus o doamnă să termin cu prostiile și cu comentariile legate de ceea ce se întâmplă în plan socio-politic și să mă întorc la ceea ce știu eu mai bine, doamna crezând că este vorba doar despre horoscop. Așa că m-am hotărât să mă prezint în fața voastră nu doar ca astrolog, ci și cu specializările mele din viața cea lumească, cu studiile și diplomele în retorică, discurs și argmentare. Ba întrucât am fost admis și la un doctorat în științele comunicării cu o temă de cercetare în discurs politic și mass-media (doctorat, pe care, adevărat, nu l-am urmat din motive atât subiective, cât și obiective), bănuiesc că am niște cunoștințe care îmi permit o luare de poziție.
„Toată istoria noastră este una a paradoxurilor. Să ne gândim cum am ajuns de la un trecut de sânge la un prezent de rahat. Este suficient să amintim cea mai mare confruntare contemporană, cu sămânță de război civil: Marea Bătălie de la Lidl, unde mii de români care făceau pe ei de frică s-au luptat pentru hârtia igienică până la exterminare!
„S-au pus în mișcare la nivel de comunicare guvernamentală în așa-numita „pandemie” două strategii de control al maselor: cenzura și controlul presei.”

Seminar de radiestezie online, 28 iunie 2020

Scopul acestui seminar este familiarizarea cu măsurătorile radiestezice. Nu se pune problema de inițieri și grade, ci doar de un cadru general, în care aducem în principal claritate asupra unor concepte controversate sau greșit înțelese, pe care să știm să le folosim în conformitate cu Planul Divin.

Seminarul se desfășoară online, pe Skype.

Ne întâlnim ca să practicăm:
- punem în mână ansa și raportorul, învățăm ce facem cu ele și începem să le programăm și să le folosim
-    învățăm să intrăm în stare alfa
-    facem o meditație sau o rugăciune
-    stabilim niște parametri care se măsoară
-    aflăm ce putem măsura și când putem măsura
-     explicăm proprietatea unor termeni asupra cărora aducem un nou nivel de înțelegere:

Destinul în Gemeni are chef de joacă. Poftiți la Păcălici!

Că informația este putere știm prea bine, dar avem ocazia să ne lămurim acum și că este cea mai periculoasă dintre arme. În condițiile unui terorism psihic implementat ca religie la nivel planetar, ni se spune politic și pe canalele mass-media că trebuie să credem că suntem într-un pericol inimaginabil, nemaiîntâlnit, fatal și că singura salvare vine de la zeii care ne conduc și ne salvează. Iată că toată planeta a aflat că oamenii mor, iar în fața pericolului morții oamenii sunt mai degrabă pregătiți să-și cedeze drepturile și libertățile decât să fie conștienți și responsabili pentru ei înșiși. În România, gradul de conștiință la nivel colectiv pare totuși să depășească media globală, ceea ce indică și protecția divină mult mai ridicată în fața amenințărilor decât în cazul altor țări.

În acest context de haos mental chiar era nevoie de un tranzit major prin semnul Gemenilor, care să ne aducă ordine în gânduri și să facă o selecție a informațiilor. Nodul Nord, însuși Destinul, trece prin Gemeni în intervalul 5 mai 2020 – 18 ianuarie 2022. Un an și jumătate în care automat, la polul opus, Nodul Sud parcurge semnul Săgetătorului. Axa Destinului atrage atenția asupra comunicării în ansamblul său: care sunt sursele de informare corecte, cine urmărește interese personale încercând să ne convingă de validitatea anumitor date și cifre, cu cine merită să facem schimb de idei.

Nodul Sud din Săgetător ne dă de înțeles că oamenii nu sunt dispuși să-și schimbe convingerile și că fiecare va continua să creadă în sursele care se potrivesc vibrației personale. Cei ce se tem vor adera și mai mult la religia fricii, cerând măsuri de protecție și manifestând intoleranță sau chiar ură față de oricine nu este de acord cu ei. Cei ce înțeleg mai mult decât versiunile adaptate pentru turmă își dau seama că fiecare este responsabil să trăiască în propria lume, să-și clădească propriul univers autonom, din care să privească cu detașare la spectacolul vieții de pe planetă. Nodul Nord în Gemeni ne confirmă că suntem în plin spectacol regizat, că suntem actori într-o piesă de teatru al absurdului, că suntem subiecții unui experiment social care n-a mai fost practicat într-adevăr la asemenea proporții.

Numărul de putere


Numărul de putere este un număr pe care nu l-am întâlnit în lecturile mele numerologice, ci în practică, ajungând să devină de multe ori primul număr spre care îmi îndrept atenția atunci când efectuez o analiză numerologică. În literatura de specialitate el nu poartă această denumire pe care am ajuns să i-o atribui pe măsură ce mi s-au dezvăluit semnificațiile sale. Am întâlnit pe alocuri termenul „număr de putere” atribuit numărului obținut prin adunarea vibrației nașterii și a numărului destinului, dar pe acela noi îl cunoaștem drept „număr cosmic”.

Numărul de putere este la vedere în data nașterii și se obține adunând ziua și luna nașterii până ce, desigur, rezultatul este un număr de la 1 la 9 (dacă este 11 îl vom nota în dubla sa natură, 2/11, 2 din 11, căci se poate manifesta fie ca 2, fie ca 11).

Numărul de putere = ziua + luna nașterii.


Cineva născut pe 17 mai, deci 17.05, va avea numărul de putere 4. Cum se obține? 8 (provenit din 1 + 7) + 5 = 13 = 1 + 3 = 4. Cineva născut de Crăciun, pe 25.12, va avea numărul de putere 7 (2 + 5) + 3 (1 + 2) = 10, deci 1. Cineva născut pe 23 octombrie, deci pe 23.10, va avea numărul de putere 6 (2 + 3 + 1 = 6).

Numărul de putere dezvăluie MOTIVAȚIILE noastre.

- Ce anume ne atrage să ne implicăm într-o acțiune și să ne comportăm într-un anume fel.
- Care sunt factorii care ne incită și ne împing să ne manifestăm.
- Ce stimuli ne activează.
- Cum anume și în ce condiții dăm cel mai bun randament.
- Ce anume ne impulsionează să ne exprimăm și cum ne punem cel mai bine în valoare.
- Ce anume de stârnește dorințele.
- În ce context devenim creativi, relaxați și productivi.

Practic, numărul de putere traduce energia motivației, a atracției, a dorinței și a creativității. De asemenea, poate fi considerat un număr al succesului, din moment ce descrie circumstanțele în care noi ajungem să materializăm intenții. El descrie și sistemul nostru de valori, ceea ce credem că ne reprezintă și este important pentru fiecare dintre noi.

Numărul de putere poartă cu el energia de activare. Iar ca să vrem ceva, deci ca să ne folosim voința, e nevoie să existe un obiect al dorinței și o motivație ca să trecem la acțiune. El ne traduce scopurile și obiectivele care ne mențin viu interesul, precum și mijloacele prin care noi luptăm sau depunem eforturi ca să le atingem.

Curs de astrologie ONLINE, din 14 mai 2020

*
*Înscrierile sunt închise. Numărul maxim de participanți cu care pot lucra într-o grupă a fost atins. Mulțumesc!

Cum?

Cursul se desfasora la distanta, in sistem videoconferinta, pe Skype.


In fiecare seara de joi, timp de 8 intalniri consecutive, ne dam intalnire pe internet, incepand cu ora 18:00 (ora României). Ca resurse, e nevoie de un laptop sau de un calculator cu webcam (chiar și un telefon poate fi suficient), precum si de o conexiune buna la internet.


Cursul are loc in timp real si este interactiv. Ne aflam cu totii intr-o clasa virtuala.


Fiecare lectie se poate inregistra si aprofunda ulterior (ceea ce este avantajos si daca cineva lipseste de la o intalnire, pe care astfel o recupereaza).

Alte avantaje majore: participanții se pot afla oriunde, iar timpul de deplasare dispare, cursul putand fi urmat de acasa.


Participarea se confirma prin achitarea taxei de curs pana pe data de 
13 mai 2020.  Pe 14 mai, la 18:00, avem prima intalnire pe Skype.

Cui se adreseaza?


Cursurile de astrologie se adreseaza tuturor pasionatilor de astrologie aflati la inceput de drum, celor care doresc sa-si sistematizeze cunostintele in domeniu si tuturor celor care doresc sa-si refaca legatura cu propria persoana (cu sinele adevarat), cu lumea si cu Dumnezeu. Cursurile se organizeaza la clasa.
O luam de la zero, asa ca cei care au cunostinte minime de astrologie au ocazia sa ia startul. In egala masura, cursurile se adreseaza si celor mai experimentati, care doresc sa puna astrologia in perspectiva spirituala, sa isi clarifice conceptele si sa isi construiasca propriul sistem de interpretare.

Misiunea si promisiunea

Numerele maestre ascunse


Forța numerelor maestre vine din intensitatea energiei pe care o poartă. În numerologie, 11, 22 și 33 sunt considerate în mod standard numere maestre. Simetria inclusă în fiecare dintre ele produce un efect de oglindă, care amplifică, sporește, ridică la putere. 1 în oglindă cu el însuși se poate aduna ca 2, dar potențialul să cel mai înalt este la 11, denumit maestrul mistic sau vizionarul. 22 se poate reduce la 4, dar în el sălășluiește maestrul arhitect. 3 în oglindă cu 3 se poate manifesta ca un 6, dar în vibrația sa cea mai înaltă strălucește ca un 33, nimeni altul decât maestrul compasiunii. Să ne imaginăm printr-o analogie practică o grădină în care numerele 2, 4 sau 6 pun mâna pe coasă, în timp ce 11, 22 sau 33 bagă în priză o mașină de tuns iarba.

Numerele 11 și 22 sunt cel mai ușor de identificat, întrucât pot fi zile de naștere. Dar ambele, alături de 33, se pot regăsi și în calculul vibrației nașterii, în cifrarea prenumelui, în cifrarea numelui întreg (cea care ne dă numărul Destinului), a vibrației de interior, de exterior etc., deci în alte locuri din numerogramă.

Ceea ce face numerele maestre atât de speciale este în principal capacitatea oamenilor atinși de puterea lor de a se conecta la subconștientul colectiv, de a simți mișcările sociale, de a anticipa moda vremurilor, de a se pregăti din timp pentru evenimente care pe alții îi prind pe picior greșit. Purtătorii de numere maestre simt energia maselor, înțeleg direcția în care circulă curenții ideologici, au o perspectivă de ansamblu asupra a ceea ce trăiesc și asupra a ceea ce se întâmplă în lumea exterioară. Numerele de bază, cele de la 1 la 9, pot avea deschidere spre psihologie, spre dezvoltarea și evoluția individului, în timp ce numerele maestre preferă psihologia socială sau sociologia. Sufletul individului versus sufletul unui grup, al unui colectiv, al unei națiuni. Transformarea personală este subordonată la nivelul numerelor maestre procesului de transformare asociat cu dinamica unui grup, a unei mulțimi, a unei organizații, a unei familii, a unui popor, a unui continent, a umanității ca specie. Numerele maestre percep forțele de schimbare din interiorul subconștientului colectiv sau de la nivelul de conștiință a unui popor, o întreagă masă de oameni fiind percepută ca o singură entitate, ca un individ. 

De ce greșesc astrologii și ce nu înțeleg oricum oamenii?

Se întoarce o doamnă să stea de vorbă cu mine după 4 ani și îmi spune că este proaspăt divorțată. Îmi amintește că la precedenta consultație evaluasem situația ei din căsnicie și trăsesem concluzia că mariajul era încheiat, iar divorțul iminent. Nu m-a putut contrazice, dar a ales să rămână acolo. Abia după 4 ani a reușit să obțină hârtia de divorț. I-am explicat că totul e în regulă! Atât a avut ea nevoie să se convingă și să se sature de o toxicitate pe care o cunoștea de atâta timp. Un caz fericit, în care astrologul timp de 4 ani nu a avut dreptate, pentru că ceea ce a anticipat, nu-i așa, nu s-a întâmplat atunci când el s-a pronunțat și când persoana a întrebat. Sau predicția a fost corectă și a avut, de fapt, dreptate? Care este veriga lipsă?

Se cheamă LIBER ARBITRU. Oamenii au întotdeauna Liber Arbitru să nu meargă pe drumul lor, să nu facă ce trebuie, să nu-și îndeplinească misiunile, să refuze ce e al lor, să nu-și asume responsabilități, să nu înceapă sau să nu încheie acțiuni la timpul lor. Oamenii au Liber Arbitru să greșească, cum s-ar spune, ceea ce de fapt înseamnă să învețe din experiență. Iar unii au nevoie de 2 luni, de 2 ani, de 7 ani ca să ia sau ca să nu ia deciziile care corespund cu călătoria lor prin această viață. Unii mor și tot nu se luminează, alții se întreabă până la sfârșit de ce au trăit.

Sunt 2 căi de a evolua: CUNOAȘTEREA sau TRĂIREA. Cele două sunt conectate, desigur, cu mențiunea că cei ce merg pe calea cunoașterii trăiesc în mai mare acceptare, înțelegere, ușurință, discernământ, detașare, materializare. Alegerile se fac la timpul lor, iar respectul față de planul divin este deasupra dorințelor personale. Cunoașterea dă acces la înțelepciune, care stăpânește dorințele și dă sensuri profunde plăcerilor.

11 aprilie – 5 mai 2020: Sfârșitul nebuniei!

Sunt momente în viață când singura gură de aer respirabil este credința că mai presus de voia omului există un plan al Domnului. Ceea ce se întâmplă între 11 aprilie și 5 mai 2020 răstoarnă zicala conform căreia astrele predispun, iar oamenii dispun. Ajungem să vedem cum oamenii predispun și astrele dispun! Ordinea instituită de autoritățile lumești este pe cale să suporte lovituri de teatru ale Destinului.

Totul face parte din proiectul de transformare planetară și de schimbare la față a lumii până în 2026, despre care scriam  în 2012. M-am trezit zâmbind când mi-am amintit că, la final de 2019, într-un dialog matinal la știrile Antena 1 anticipam că anul 2020 va fi un an major al unui salt al umanității, în contextul planetelor din Capricorn și al dansului dintre Jupiter și Saturn care fac conjuncție la orb perfect abia în primul grad din Vărsător, pe 21 decembrie 2020. Întrebat în ce constă acest salt, am răspuns teleghidat că este vorba despre UN SALT ÎN CONȘTIINȚA COLECTIVĂ. Despre evenimente care îl pun pe fiecare om în fața unor concluzii despre propria viață. Printre altele, despre conștientizarea faptului că individul are putere și că învață să se descurce prin el însuși, fără să mai aștepte nimic de la sisteme și instituții! 

Iată că forma pe care a luat-o experiența umană colectivă ca să se ajungă aici este această pandemie declarată de birocrații unei organizații internaționale, pe nume OMS (Organizația Mondială a Sănătății). Trăim scenariul filmului Contagion din 2011, unde un virus pleca din China, teroriza și dezumaniza toată planeta, iar la 9 ani după premiera artistică, mai marii conducători nu au găsit altceva de cuviință decât să ia măsurile restrictive și deseori iraționale din film! Încă o dovadă că viața bate filmul. Am aflat între timp și cine bate viața: un virus. Nu e de mirare că un procent al populației consideră că ceea ce trăim este de-a dreptul SF. Un SF total paralel cu realitatea.

Marte în Vărsător: Să vină extratereștrii să ne salveze!

Din seara zilei de 30 martie până în dimineața zilei de 13 mai, anul de grație 2020, planeta Marte se alătură lui Saturn în excentricul și vizionarul semn al Vărsătorului. Părăsind Capricornul, Marte face prima faptă bună, lăsând în urmă încrâncenarea și diminuând anxietățile.

În Vărsător, planeta curajului, a acțiunii și a deciziilor își încarcă bateriile cu alt tip de acumulator. Tranzitul acesta de o lună și jumătate aduce în aer foarte multă electricitate. Marte în Vărsător ne face deseori să simțim la propriu un curent electric ce trece prin noi. Ni se electrizează mintea, care descarcă din dimensiuni superioare idei care ne lasă și pe noi mască, ni se electrizează emoțiile, devenind mai receptivi la nevoile celor din jurul nostru, ni se electrizează corpul, care are nevoie de mișcare. 

Chiar este de urmărit cum o planetă întreagă ținută acasă reușește să se conformeze în condițiile în care indivizii și grupurile sociale sunt animate de amperi, volți și wați. Amperul măsoară intensitatea curentului electric, voltul măsoară tensiunea electrică, iar wattul indică puterea electrică. Și ne încărcăm din belșug acum atât cu intensitate, cât și cu tensiune, precum și cu putere. Așa că ne simțim teleghidați să ne punem în mișcare. Om vedea dacă iese vreo horă mare pe afară sau vreo bătută tot pe loc, pe loc, pe loc, de răsare și busuioc. Numai jandarmii să nu se bage, ca acum două veri la manifestația din Piața Victoriei, când Marte era tot în Vărsător.

Și ar mai fi ceva: Marte în Vărsător are doi dușmani. El detestă regulile și constrângerile. Ca în astrologia chineză, unde la doi prieteni avem un dușman, aici e invers: la doi dușmani un prieten. Si trebuie spus că aliatul cel mai de preț al său este libertatea. Marte în Vărsător nu prea respectă regulile; el face altele mai bune. Și nu e vorba despre orice fel de reguli, ci doar despre acelea iraționale, preferențiale și abuzive, care s-au impus sub tranzitul marțian prin Capricorn. Marte în Vărsător este cel care își înfruntă superiorul ierarhic chit că riscă Curtea Marțială dacă știe că are dreptate. El nu ascultă orbește ordinele, întrucât este înzestrat cu cel mai înalt grad de discernământ, luciditate și obiectivitate. Plus că același Marte în Vărsător întotdeauna ține cont de binele celor mulți, își asumă riscuri și își apără convingerile până la cer și înapoi.

Saturn în Vărsător, 2020-2023: Prețul viitorului!

Trăim noi ce trăim și iarăși ajungem la vorba lui Marin Preda. Timpul din nou și-a pierdut răbdarea. Când am analizat la sfârșitul anului 2017 tranzitul lui Saturn prin semnul Capricornului, anticipam mai bine de 5 ani stăpâniți de planeta considerată în astrologie Lord al Karmei. Capricornul și Vărsătorul sunt zodiile în care Domnia Sa se află în domiciliu, acolo unde își exprimă cel mai bine natura: evaluează, triază, sancționează, limitează, reconfigurează. În Vărsător, Saturn parcurge două etape: 22 martie – 1 iulie 2020 și 17 decembrie 2020 – 7 martie 2023.
Saturn în Capricorn a evaluat obiceiurile noastre sociale, tendințele de consum, orgoliul, abuzurile de putere, organizarea socială, structurile și instituțiile care ne conduc, competența oamenilor care dețin poziții importante și care iau decizii pentru alții. Pe Saturn în Capricorn scrie falimentul unor sisteme sociale și al unei orânduiri umane. În 1989-1991, ultima dată când Saturn a vizitat Capricornul, se prăbușeau țările comuniste europene, obligând la reorganizarea tuturor structurilor publice nu doar în statele respective.

Saturn în Vărsător intermediază un transfer de putere, la început timid, dar sigur, de la sisteme către indivizi. Vărsătorul încurajează inițiativele personale, reinventarea și reorganizarea pe cont propriu, luarea în stăpânire a propriei direcții de viață. Acolo unde sistemul, instituțiile, organizațiile prevăzute să apere și să protejeze cetățenii s-au îndepărtat de la scopul pentru care au fost create, ajungând să deservească interese personale și financiare, totul se clatină. Statul și ramificațiile sale fac implozie, ineficiența, incompetența și inutilitatea devenind sinucigașe.

Saturn în Capricorn a dus prăpastia dintre individ și sistem la cote atomice. Nu întâmplător HBO a creat și difuzat sub acest context astrologic mult premiata serie „Cernobîl”. Cel puțin în România, Saturn în Capricorn, Cernobîlul instituțiilor, a văzut medici și asistenți medicali competenți și devotați rugându-se să nu ajungă vreodată pe mâna colegilor din spital. Cum să fii cadru medical eminent și să te închini să nu ajungi la spital? Cam la fel cum e să fii membru de barou sau să fii în magistratură și să te rogi să nu ai vreodată vreun proces. Sau să fii polițist și să speri să nu te calce vreodată un hoț ca să nu faci cumva uz de forță, faptă pentru care ai putea fi anchetat de proprii colegi în baza unor legi care favorizează infractorii și răstigesc victimele.

Atelier astro: Eliberarea de sub umbra arborelui de familie. Conjuncția Nodul Nord - Chiron. 15 martie, online

Karma, despre care se tot vorbește, nu se mai termină și ea vreodată? Trăim o fereastră astrologică deschisă în luna februarie anul acesta p...