Data de 23 martie marchează prima eclipsă de Lună din 2016, la două săptămâni după cea de Soare din 9 martie. Eclipsa de Lună se produce pe Luna Plină în Balanță, cu Soarele în semnul Berbecului.
Această eclipsă ne aduce la capătul puterilor din ultimele 6 luni de zile, care au început cu Luna Nouă în Balanță, din 13 octombrie 2015. Se încheie acum o etapă de viață. Și e vorba despre un întreg ciclu de așteptări care ne-au ținut în compromisuri. Există cu siguranță un domeniu din viața noastră în care am dat o șansă, două șanse, șapte șanse, în care am sperat că lucrurile vor sta într-un anume fel, în care ne-am pus o nădejde. Și nimic! De luni de zile stăm la pândă și nu prea se întâmplă mare lucru. Am dat credit unor persoane, ne-am forțat să credem că se va schimba ceva, ne-am pictat un anume colț de realitate în roz.
Eclipsa de Lună se aruncă asupra noastră ca o panteră ce zgârie ambalajul sub care am ascuns așteptările noastre de mult expirate. Dedesubt nu e deloc roz situația și, dacă până acum nu am vrut să acceptăm adevărul, acum suntem puși în fața unei imagini crude. Am dat altora circumstanțe atenuante, am închis ochii, am tot sperat și degeaba! Așteptarea a luat sfârșit. Ne-am amăgit și ne-am mințit singuri că precauția, răbdarea și compromisul vor da roade.
Nu s-a întâmplat nimic de la sine, iar din exterior nu au venit semnele preconizate. Luna Nouă în Balanță ne forțează să acceptăm adevăruri pe care, deși le adulmecam, nu le puteam digera. Am luat poziția Panterei Roz, vedeta din desenele animate, mândră, neclintită, încrezătoare. Am fost mândri, neclintiți și încrezători într-un anume curs al evenimentelor, așteptând să se întâmple ceva, orice, câtuși de puțin. Și ne dăm seama acum că zadarnică ne fu răbdarea. Ne-am jucat singuri o farsă, renunțând de multe ori la ceva ce ne-am fi dorit și făcând compromisuri, cu nobila intenție ‘Să fie bine!’.
