Marte în Balanță: La final, rămâi cu ce ai dăruit, nu cu cât ai primit!

Pe 22 octombrie 2017, seara târziu, Marte a intrat în Balanță, unde va rămâne până pe 9 decembrie. Un tranzit care se repetă la fiecare doi ani, cu un mare bonus astral de această dată: Venus, planeta care guvernează, de altfel, Balanța este și ea în aceeași zodie, deci acasă. Practic, Venus, Zeița Iubirii, îl invită la masă la ea acasă pe Marte, Zeul Războiului, care se predă necondiționat și acceptă întâlnirea dezarmat. Ne-o și închipuim pe Venus făcându-i percheziție corporală de la ușă lui Marte, nu cumva să aibă la el vreun pistol. Și chiar nu are, cel mult unul bine ascuns, poate chiar retractabil. Evident, scena cu pricina nu poate avea loc decât într-o fantezie futuristă a lui Venus. Pe vremea lor nu se inventaseră pistoalele...

De mult n-am mai avut o așa veghere planetară în care pacea să atârne mai greu decât războiul! Cel puțin între 23 octombrie și 7 noiembrie, luptele și agresivitatea pierd din putere. Cel mult, ciocnirile au loc în planul ideilor, al convingerilor, al argumentelor. Dezbaterile iau locul demonstrațiilor de forță. De data aceasta, cel mai puternic nu este cel care strigă cel mai tare, dă cu pumnul în masă ori amenință. Câștigul de cauză este al celor eleganți în discurs, stăpâni pe sine, cu vorbele la ei.

Întâlnirea dintre Venus și Marte în Balanță arată un context în care se face dreptate după lupte seculare. Persoanele care și-au creat avantaje prin manevre abuzive, prin intimidare sau șantaj sunt demascate și rămân așa cum sunt fără armura lor de agresivitate: slabe. Venus gazdă pentru Marte încurajează dreptatea, corectitudinea, echilibrul și adevărul. Mai mult, cei ce s-au luptat îndelung pentru anumite realizări sau succese care s-au tot amânat ori li s-au refuzat, le pot obține tocmai pentru că nu mai depun efort, nu se mai luptă, nu mai așteaptă ca lucrurile să se petreacă doar în felul și în timpul în care vor ei.

Cine depune armele, deci cine renunță la așteptări, primește acum mai mult decât și-ar fi imaginat, când nici nu-și mai dorește.

Cu Marte și Venus în Balanță:
CA SĂ PRIMEȘTI, NU MAI FORȚA LUCRURILE!
NU-ȚI MAI DORI!
NU TE MAI ÎNCRÂNCENA!

În plus, ca să ai ce-ți dorești, acceptă că poți trăi la fel de bine și fără ceea ce-ți dorești!

Epoca lui Marte în Balanță este EPOCA ARMONIEI, ECHILIBRULUI ȘI PARTENERIATELOR. Asta presupune ca fiecare să fie în primul rând în armonie și echilibru cu el însuși. Exteriorul reflectă vizibil și imediat cât de împăcați suntem cu propria persoană. Cel mai mult se împlinesc acum acțiunile pe care le facem CU ALȚII sau PENTRU ALȚII! Marte în Balanță dă sens cuvântului ÎMPREUNĂ și ne face atenți în special la nevoile partenerului, copilului, părintelui, colaboratorului, clientului, pacientului etc. Orice om din viața noastră ajunge acum în centrul atenției noastre. Nu înseamnă că renunțăm la noi și facem compromisuri! Contează perspectiva. Adevărul este că trăim o etapă de viață în care punem în practică dăruirea, altruismul, generozitatea, devotamentul. Atenția și energia le direcționăm spre cei din jur, iar dacă toți procedăm așa, fiecare va primi la schimb mai mult decât a dat. Ne încărcăm prin cât oferim și o facem cu tot sufletul. 

Până pe 9 decembrie 2017, Marte în Balanță ne susține să experimentăm iubirea în relații. Iar iubirea se măsoară în cât dăruim și ne dăruim, nu în cât primim. La final, rămâi cu ce ai dăruit. Înseamnă că ai fost privilegiat și ai avut de unde, prin urmare ai fost iubit de Dumnezeu prin resursele pe care ți le-a pus la dispoziție și ai doar motive să fii recunoscător.

Marte în Balanță pentru fiecare zodie:

Berbec: împăcare, liniștire a conflictelor, dreptate, relații favorabile cu justiția, armonie, succes în cuplu.

Taur: satisfacție profesională, împăcare cu colegii, mediu de lucru armonios, sănătate bună, tratamente favorabile.

Gemeni: iubire împărtășită, creativitate, împlinire afectivă, realizare prin copii, recunoaștere publică, vizibilitate.

Rac: realizări în familie, achiziție de proprietate, mutare fericită, sprijin de la părinți ori rude, schimbări în casă.

Leu: contracte favorabile, oameni care vin în ajutor, idei noi, inspirație, călătorii cu folos, achiziție de mijloace de comunicare ori transport, relații bune cu frații.

Fecioară: redresare financiară, investiții inspirate, siguranță materială, stabilizare a situației economice, definitivarea unor conflicte vechi.

Balanță: apreciere, voce ascultată, decizii ferme, acțiuni de sprijinire a altora, satisfacție prin întoarcerea în favoarea sa a unei situații pierdute, generozitate.

Scorpion: dreptate divină, acceptare a cursului evenimentelor, încheierea unei îndelungi așteptări, intuiție, ghidare, riscul de a deveni propriul dușman, autosabotare.

Săgetător: proiecte de viitor, planuri ce prind contur, capacitate de anticipare, poziție privilegiată în grup și echipă, popularitate, protecție de la oameni cu influență.

Capricorn: statut social, încheierea unei etape incerte, expunere publică, invidii, reglarea relațiilor cu autoritatea, șanse de promovare, culoar favorabil profesional.

Vărsător: atingerea unui ideal, contacte cu Biserica și cu Justiția, studii înalte, oportunități de exprimare, propuneri de colaborare la nivel înalt, străinătate.

Pești: recompense pentru muncă, investiții, afaceri, tranzacții de bani și bunuri, împrumuturi, instituții financiare, bunuri comune, avantaje prin partener sau asociat.

Sursa foto: http://foreverconscious.com/the-kiss-of-venus-and-mars-2015-a-transformative-cycle-for-love

Ce împrumută fiecare zodie de la vecini?

Proximitatea este contagioasă și nici zodiile nu scapă de ea. În baza relațiilor de bună vecinătate, nativii fiecărui semn împrumută caracteristici, și bune și rele, de la cei de lângă. Nu de puține ori dăm greș cu o zodie atunci când intuim cam în ce tipologie s-ar încadra cineva. Persoana ia de la semnul de dinainte și de la cel de după trăsături de personalitate și comportament, chiar dacă nu există alte planete în harta natală în zodiile respective. Spune-mi cu cine te însoțești chiar și prin zodiac, ca să-ți spun cine ești. Anturajul, bată-l vina! 


Berbec

Doamne, cum le mai place Berbecilor să se plângă și să spună că n-au ce să facă, intrând în situații complicate din care nici nu vor să mai iasă! Probabil Berbecii întrec și zodiile de apă în lamentare. Doamne, cât au ei de dus în spate și ce le mai place să se plângă! Cum ies Berbecii din luptele care îi consumă? Ca niște pompieri piromani: încearcă să stingă focul turnând gaz. Se poartă ca niște Pești veritabili ce se scufundă în dramă și victimizare. Cât despre căpoșenia Berbecului, care nu se lasă și nu renunță, se simte ecoul vecinului Taur, pe care nu-l întrece nimeni la acest capitol. Stau bine însă Berbecii la credință și la deschiderea față de lumea nevăzută de la Peștii care le suflă în ceafă. Simțul artistic și pragmatismul par a fi de la celălalt vecin de peste gard, Taurul. Cine a zis că Berbecul e semn cardinal și că începe fără să termine lucrurile? A învățat destul de la Taur: te mai ia, te mai lasă... până iese tot ca el.

Taur

Așa le place Taurilor să se întindă la vorbă și mai ales să se audă, încât ai zice că sunt Gemeni, nu alta. Să nu mai vorbim că nu se lasă până nu-ți bagă cu forța în cap ideea lor. Bine, nu prea reușesc, dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Tot cu vecinii Gemeni seamănă și la socializare, fiind experți în a-și face relații și cunoștințe. De la ceilalți vecini, de dinainte, Berbecii, Taurii parcă iau nevoia de a se lovi cu capul înainte de a pricepe. Fiind tot specie cornută, nici Taurul nu este scutit de o agresivitate care știm că degenerează în furie. Cât despre o mare calitate oglindită de la Berbeci, Taurii nu prea suportă să fie contraziși și nici conduși. Cum să mergi în turmă și să-i urmezi pe alții? Îți faci propria turmă și te urmează ei pe tine. Doar ești Taur, nu Bou!

Gemeni

Au Gemenii o perseverență și o forță de a muta munții din loc care îi face invidioși chiar și pe vecinii Tauri. Tot de la ei, Gemenii iau capacitatea de a se orienta pe rezultate concrete. Aparent aerieni, Gemenii știu întotdeauna unde vor să ajungă și ce le iese din fiecare acțiune. Spre deosebire de Tauri, Gemenii reușesc să creeze iluzia că sunt ușor de manevrat, iar când nimeni nu-i mai ia în serios au obținut ce au vrut ei din capul locului. De la zodia de după, Racul, Gemenii iau o atitudine familistă greu de explicat altfel. Gemenii adoră să dea lecții, așa că le explică ei chiar și Racilor cum se face o casă și cum se cresc copiii, concentrându-se pe educația lor, de la care nu fac niciodată rabat. Gemenii par mămicile și tăticii tuturor, cu gura mare și cu sufletul încă și mai mare, cu ușa larg deschisă, pe care uită să o închidă celor ce vin să ia fără să prea dea la schimb, lăsând să intre cine nu trebuie și nelăsând să iasă cine trebuie.

Rac

Se iau Racii cu vorba și nu mai termină, mai ceva ca vecinii lor Gemeni. Problema este că de cele mai multe ori teoretizează, emit ipoteze și devin filosofi de serviciu. Probabil de la atâtea gânduri luate de pe la Gemeni ajung Racii să-și trăiască nu viața, ci scenariile despre propria viață. Dacă tot le place să se plângă, iată, pentru asta Racii pot da vina pe capra vecinului. Tot de la Gemeni primesc însă Racii simțul comercial și orientarea pe schimburi corecte. Racul nu uită niciodată ce i-ai dat, ce nu i-ai dat și nici ce ți-a dat el ție. Nu neapărat să fie echitabil, cât să se asigure că nu iese el vreodată în pagubă cu tine. Să nu mai vorbim că, dacă e nemulțumit, Racul rage cu gură de Leu, vecinul zodiacal din dreapta. Crize, isterii, jocuri de rol, ce mai, viața ca teatru la Raci, întocmai ca Leii. De supărat, tot ca Leii se supără Racii. Și promit că nu mai fac, nu-ți mai dau, gata, e ultima oară. Numai că la Raci, ca și la Lei, ultima oară e până data viitoare. Iată despre ce piesă de teatru era vorba: în toată drama, curată comedie.

Leu

Reacții emoționale ca Racii parcă numai Leii au, că nu degeaba sunt vecini. Tot ca Racii, Leii fac lucrurile preventiv: se supără dinainte, izbucnesc din nimic, îi apucă din senin. De fapt, e o strategie ca toată lumea să anticipeze nevoia Leului și să-i îndeplinească dinainte dorințele. Folosind prevenția și emoționalul Racului, Leii se asigură că sunt serviți și că li se întinde covorul roșu încă dinainte de a pune ei piciorul. Le plac surprizele, dar mai grav e când surpriza e că celălalt termină înainte ca Leul să înceapă măcar, dar asemenea situații de criză sunt doar contexte ale Destinului pentru a pune în valoare floarea aceea, Gura-Leului. Leul are un repertoriu emoțional și verbal pe care și-l cizelează cu influență de la Fecioară. Numai Leul poate să întreacă Fecioara în critică și lux de detalii. Spre deosebire de Fecioară, Leul este însă critic cu alții, fără să-și ia erorile asupra lui. Un adevărat lider nu se apleacă să-și corecteze singur greșelile. Se cheamă management: știe să-i delege pe alții să facă treaba în locul său. De aceea, de soțul, soția sau copiii Leului se ocupă deseori tot altele sau alții...

Fecioară

Cine nu știe cum arată cocoșul din ilustrația poveștii ‘Punguța cu doi bani’?! Ce întâmplare că zodia Fecioarei are corespondențe cu Cocoșul în astrologia chineză. Cică modeste Fecioarele. Era să râd. Cică și la locul lor. Aproape m-am râs de tot pe mine! Fecioara ia de la Leu portul țanțos, cocoșesc. Greu ajungi la ciocul lor. Dar de la înălțimea la care numai Leul mai stă pe tron, Fecioara ciocănește cu cioculețul ei tot ce prinde la fel cum face cocoșul cu găinile și cu puișorii. Spre deosebire de Leu, Fecioara își maschează însă mândria și aroganța. Ca să fie servită, servește ea prima. Călău ca Leul, Fecioara doar pozează în victimă. Ca și Leul, știe să joace roluri și să creeze aparențe, adică să dea bine. Iar această grijă pentru propria imagine o împrumută de la celălalt vecin, Balanța, de unde ia, adevărat, corectitudinea și cultul pentru adevăr. Dar tot ca Balanța, încercând să mulțumească pe toată lumea, Fecioara încurcă așa tare ițele de nu le mai descurcă nimeni. Fecioara este păpușarul care devine păpușa pe care o mânuiește.

Balanță

Orice Balanță știe să-ți explice tacticos unde ai greșit, cum trebuia să faci, cât de bine ar fi ieșit dacă făceai ca ea. O ia metodic precum Fecioara, zodia vecină, observând tot ce nu e în regulă și fiind expertă să vadă paiul din ochiul altuia, nicidecum bârna din propriul ochi. După război mulți viteji se arată, la fel și Balanța. Ca și vecina Fecioară, ia decizii și știe ce e de făcut... pentru alții. Când trebuie să aplice în propria viață, preferă să se chinuie. Asta a învățat de la celălalt vecin, Scorpionul. Sadică în abordarea altora, Balanța devine masochistă când trebuie să aplice pe ea ce predică. Atentă ca Fecioara și profundă ca Scorpionul, Balanța se dezbracă tacticos de toate măștile (ca să nu zicem de toate hainele) și, când să treacă la acțiune, cu partenerul la fel de gol și pregătit de acțiune lângă ea, așteaptă, tot așteaptă, apoi se îmbracă la loc pentru că nu vine nimeni să finalizeze.

Scorpion

De la vecina Balanță ia probabil Scorpionul impresia favorabilă pe care știe să o lase când vrea. Zâmbește frumos, te seduce, te ademenește, ca Balanța, apoi haț! Te-a prins și nu-ți mai dă drumul! Tot ca Balanța, Scorpionul are cultul relațiilor, al asocierilor, fiind zodia care o fi inventat fidelitatea. În loc să se pună cu toată lumea deodată sau să se împrășie în mai multe relații, se concentrează pe rând pe fiecare partener, până îl extermină. Abia apoi trece la următorul nivel, cum îi place de altfel și celuilalt vecin, Săgetătorul. Tot mai mult, tot mai departe, mereu altceva, niciodată mulțumit de ceea ce este, cu privirea în curtea vecinului. Tot ca Săgetătorul, Scorpionul adoră să se autodepășească. Mai întâi se compară și scopul este să-i depășească pe ceilalți. Apoi Scorpionul ajunge să se depășească singur, să-și întreacă așteptările proprii, să nu mai aibă simțul măsurii, să acumuleze în exces (ca Săgetătorul). Așa ajunge de neoprit ca Săgetătorul și rupt în două ca Balanța. Scorpionii sunt un avion cu două motoare: cel drept merge, iar cel stâng merge și mai bine și mai repede; tocmai i-a depășit.

Săgetător

Dacă te prinde, îți dă drumul când vrea el! Această întâlnire fără scăpare cu Săgetătorul au învățat-o nativii acestei zodii de la vecinul Scorpion. Tot de la el au mijloacele de manipulare, magnetismul, rotisorul în care te perpelește pe toate părțile. Ca și Scorpionul, Săgetătorul nu știe să se oprească acolo unde îi e mai mult rău decît bine. Dar, spre deosebire de Scorpion, care se concentrează să-și ia revanșa și să nu-ți fie nici ție bine dacă lui îi e rău, Săgetătorul știe măcar să se concentreze pe el și pe beneficiile pe care le are. Are asta în sânge probabil prin vecinătatea cu celălalt semn, Capricornul. De la el a învățat să facă mult din puțin. Săgetătorului îi place și puterea, precum Capricornului, numai că mijloacele de a parveni sunt specifice mai degrabă Scorpionului: subversive, manipulatoare, lingușitoare. Totuși, Săgetătorul pare cel mai privilegiat dintre semne în ceea ce privește vecinii: merge în profunzimea lucrurilor ca Scorpionul și aspiră spre înalt precum Capricornul. Dar este mai abil decât ambii: știe să profite de șanse. El nu se chinuie. Știe că e simbolizat de centaur, deci nu merge pe jos, ci pe cai mari. Adică ajunge tot mai sus călărindu-i pe alții...

Capricorn

Oricine se poate înțelege cu un Capricorn. Dacă toată lumea face ce vrea el, nu sunt niciodată probleme. Convingerea că are întotdeauna dreptate se pare că a luat-o de la vecinul Săgetător. Spre deosebire de Săgetător, Capricornul nu este însă pretențios. Nu trebuie să-i dai nimic. Doar dreptate. În rest, se descurcă singur. Capricornul oscilează însă între cei doi vecini: greu se hotărăște dacă vrea să fie tot mai sus ca Săgetătorul, ceea ce îl însingurează, sau dacă vrea să fie om de lume popular, ca Vărsătorul. Nemulțumindu-se cu puțin, le vrea de obicei pe amândouă. Să fie egal cu ceilalți (ca Vărsătorul), dar deasupra lor (ca Săgetătorul), dintr-o poziție în care să fie ascultat. Numai că se urcă așa sus încât nu-l mai aude nimeni. Iar dacă se întâmplă asta, începe să prăvale bucăți de stâncă peste cei de jos, ca să fie băgat în seamă. Săgetătorii și Vărsătorii sunt așadar de vină pentru puterea vecinului Capricorn. Ei l-au învățat cum se conduce lumea: dacă nu te ascultă nimeni, măcar să se teamă toți.

Vărsător

Darul de cățărător l-a luat Vărsătorul de la vecinul Capricorn. Și unul și celălalt urcă, îi lasă pe ceilalți în spate, rămâne singur pe drum și se uită de sus la toți. Vărsătorul nu se însingurează însă precum Capricornul, ci întinde sfoara pe versantul muntelui să-i tragă după el pe câți mai mulți. Că cei pe care-i ajută dau drumul sforii după ce s-au văzut în siguranță și Vărsătorul cade în prăpastie împins de propria prostie nici nu mai contează. Sigur strigă în Vărsător instinctul de sacrificiu și nevoia de a salva planeta specifice zodiei vecine din dreapta, Peștii. Victimizarea tot de la Pești îi vine Vărsătorului, numai că Vărsătorul are marele talent de a fi într-adevăr o victimă fără să fie altcineva de vină în afară de el însuși. Vărsătorul e mereu propria victimă, iar dacă reușește să nu ia lucrurile în serios se salvează tot singur: prin râs. Cu perseverența Capricornului și cu adaptabilitatea prin care înoată ca Peștii în apă în fiecare situație, își trăiește viața când pe valuri, când sub valuri, mai un naufragiu, mai un continent nou la orizont, când scufundat cu capul în apă, când eșuat ca o sirenă pe stâncă. Vărsătorul nu se lasă: ori eu, ori voi! Când el, când ei.

Pești

Tenacitatea Peștilor nu vine cumva de la rebelii ăia de Vărsători revoltați și puși mereu pe schimbări? Mama lor de vecini! Din cauza lor intră Peștii în situații de criză și în loc să înoate spre mal, ca toate viețuitoarele, o iau spre fund, tot mai adânc și mai adânc. Unii se cred scafandri, alții își închipuie că sunt submarine sau chiar OZN-uri, întocmai ca Vărsătorii. Dar nu contează de câte ori te bagi cu capul la fund! Important e câți scufunzi cu tine, mai ales că întotdeauna ceilalți sunt de vină și merită să fie pedepsiți. Le arată lor Peștii, fac ei dreptate divină, doar sunt zodia credinței! Lupta cu ceilalți o iau Peștii de la ceilalți vecini, Berbecii. N-ai nicio șansă dacă te pui cu ei, mor cu tine de gât. De fapt, Peștii supraviețuiesc întotdeauna și sunt la fel de independenți ca toți vecinii lor, atât Vărsătorii, cât și Berbecii. Mereu între oameni, ca Vărsătorii, Peștii se descurcă întotdeauna pe cont propriu, ca Berbecii, ca niște salvatori adevărați. Salvează ei situația, adică se salvează pe ei în orice situație. Să ai spirit de sacrificiu înseamnă să nu conteze pe cine sacrifici. Să te victimizezi înseamnă să nu conteze câte victime faci. Scopul e să fii tu pe mal, chiar dacă ai rămas singur și la fel de independent. Ce mai contează câți s-au înecat. Bine că are cine să le facă parastasele...

P.S. Deși textul nu s-a dorit inițial a fi unul umoristic, a curs tot în direcția adevărurilor despre zodii spuse cu ironie și perdea.

Sursa foto: https://www.ndtv.com/offbeat/love-thy-neighbour-to-overcome-crisis-in-life-737691

Curs de Reiki și inițieri, București, 29 octombrie

Dacă tot o prindem în București pe Dana Lupean în weekendul 28-29 octombrie pentru conferința despre TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN, nu o lăsăm să plece fără să-și facă și treaba de terapeut și să ne conecteze la ENERGIA VINDECĂTOARE.

Duminică, 29 octombrie, avem CURS DE REIKI. 

Mai învățăm puțin, unii acum intră în această lume a conștientizării puterii de a ne crea propria viață, iar ceilalți ne reamintim, facem practică, ne aducem în stare de armonie și echilibru.

Cine dorește să experimenteze, să simtă și să lucreze cu energia Reiki este binevenit.

Programul este de la 10:00 la 14:00. 2 ore și jumătate - 3 vor fi alocate cursului, iar apoi inițierile pentru cine dorește. Pot participa și cei ce nu doresc inițieri. Bineînțeles, se pot face și reinițieri pentru cei ce deja au diverse grade Reiki.

Orice inițiere, precum și orice reinițiere ne crește vibrația, ne aduce revelații, forță de decizie, acceptare, împăcare cu noi înșine, cu ceilalți și cu viața.

Dana se va concentra la curs pe sistemele REIKI USUI ȘI KARUNA, dar inițierile pot fi făcute în orice sistem REIKI.

Înscrieri: valeriu.panoiu@gmail.com
Mesaj pe WhatssApp la 0769674557


Conferință TREZIREA DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN, București, 28 octombrie 2017

Pe 28 octombrie, la ora 18:00, ne vedem la București pentru prima conferință pe tema DIVINULUI FEMININ ȘI MASCULIN.

Conferința face parte dintr-un proiect ce va cuprinde conferințe urmate de cursuri în țară.

Inițiatoarea acestui demers, pe care îl consider magic prin puterea lui de transformare și accesul la divinul din noi îi aparține unuia din cei mai buni, pragmatici și vizionari terapeuți cu care am avut onoarea să lucrez: Dana Lupean.

Așadar, prezentatori: Dana Lupean și Valeriu Pănoiu

Dana are cabinet de terapie de mai bine de 10 ani în Sibiu și este timpul să-și împărtășească unui public mult mai larg înțelepciunea, experiența și cunoașterea. Maestru Reiki, Dana Lupean este după meseria lumească profesor de filosofie și are ca pasiune cercetarea Bibliei, a evangheliilor apocrife și a textelor cenzurate de Biserică, având o finețe a cunoașterii teologice pe care nu am mai întâlnit-o. 

Suntem în anul Cocoșului, an de vibrație generală 1, și inaugurăm suita de întâlniri pe o temă probabil ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA. Nici în Europa nu există o răspândire prea mare a cunoașterii pe acest teren, doar americanii fiind puțin mai activi în domeniu. Tema nu putea fi susținută decât de un cuplu de lectori, pentru a asigura echilibrul feminin-masculin ce se dorește a fi transmis.

Dana și cu mine suntem amândoi născuți în an de Cocoș (de Pământ, respectiv Metal), iar în materie de transmitere a informației probabil vom avea nevoie de un ceas ca la partidele de șah la câtă energie de Gemeni va exista la vorbitor: Dana este Gemeni cu Acendent în Pești, născută pe Lună Nouă (deci și Luna în Gemeni; Mercur tot în Gemeni), iar Valeriu este Vărsător cu Ascendent Gemeni și stăpânul hărții, Mercur retrograd, în Pești. La locul potrivit credem: comunicare despre cele de sus aplicate pe Pământ. Cum coboră divinul în lumesc.

Conferința se dorește a fi o introducere pentru cursurile ulterioare. Conținutul este PRACTIC. Trecem prin istorie să vedem ce este DIVINUL FEMININ și MASCULIN, cum a evoluat, de ce este atât de mare nevoie de el acum. Dana are pregătite TEHNICI DE LUCRU pentru trezirea energiei divine feminine și masculine. Printre altele, treaba lui Valeriu este să prezinte cu zâmbetul pe buze acele adevăruri pe care nici femeile și nici bărbații nu vor să le audă. INFORMAȚIA ESTE CONCRETĂ, DE PUS ÎN PRACTICĂ DUPĂ CONFERINȚĂ, CU TEME PENTRU ACASĂ.

Până la urmă, pentru asta ne mobilizăm: să muncim cu noi și să lucrăm cu energia divină  feminină și masculină pentru a ne simți permanent întregi și fericiți. Trezirea divinului feminin și a celui masculin conduce desigur la manifestarea DIVINULUI ÎN RELAȚII, în special în RELAȚIA DE CUPLU. La acest nivel au avut de lucru intensiv ambii prezentatori de-a lungul vieții. Conferința pe această temă se naște la momentul în care amândoi sunt așezați la locul lor și pe deplin împliniți, fiecare în relația sa de cuplu, care-i confirmă total ca femeie, respectiv bărbat. Iar această energie care îi recomandă este de dat mai departe.

Locația va fi comunicată participanților cu câteva zile înainte. Intervalul orar: 18:00-21:00.

Investiție: 111 lei

Înscrieri la: valeriu.panoiu@gmail.com
Mesaj pe WhatApp la 0769674557

Sursa foto: http://to-me.net/pixmatch/share/79aac1e9761487643336-3034

Jupiter în Scorpion. Cât de neagră este Albă ca Zăpada?

Mersul planetelor prin zodiac seamănă cu rostogolirea bulgărelui de zăpadă. La trecerea prin fiecare zodie, bulgărele acumulează o experiență care va împinge trecerea prin următorul semn. Jupiter în Scorpion merge pe urmele lăsate de Jupiter în Balanță. Ceea ce se întâmplă între 10 octombrie 2017 și 8 noiembrie 2018 se prezintă ca un bilanț al perioadei 9 septembrie 2016 – 10 octombrie 2017.

Relațiile, colaborările, contractele, înțelegerile, parteneriatele de orice natură au fost supuse evaluării. Oamenii cu care am intrat în noul ciclu jupiterian de un an de zile ne dictează calitatea vieții. Din toamna lui 2016 până în toamna lui 2017 am avut un an la dispoziție să terminăm ce era de terminat, să eliminăm din viața noastră oamenii toxici, să nu mai facem compromisuri, să ne vindecăm de nevoia de a primi confirmări, să igorăm gura lumii, să renunțăm la prejudecățile despre relații, să depășim barierele convingerilor despre oameni și despre noi înșine. 

Curajul de a trăi relațiile în alți parametri decât cei tradiționali i-a scos pe mulți din infernul suferinței. Jupiter în Scorpion îi recompensează în următorul an pe toți cei ce au luat decizii cu riscul de a fi judecați, încălcând strandardele sociale și înfruntând prejudecățile. Jupiter în Balanță a venit și cu iluzia întoarcerilor în cercul vicios, cu acordarea de șanse peste șanse, cu amânări pe termen nelimitat. Cine nu s-a vindecat de amânare și tot n-a înțeles că nu poți face din ce este ce vrei tu să fie, între octombrie 2017 și noiembrie 2018 va avea ocazia să constate pe propria piele că lucrurile nefăcute la timpul lor se întorc împotriva ta.

Cine a avut nebunia de a păși pe tărâmul interzis cu Jupiter în Balanță, de a călca în picioare tabuurile, de a face ceea ce nici în telenovele nu s-a văzut, cu Jupiter în Scorpion își vede visul cu ochii. Contextul astral îi recompensează pe cei ce au avut puterea de a lua decizii ferme, categorice și irevocabile. Ei sunt premiați cu resurse, sprijin, satisfacții sufletești și profesionale.

Cei pe care Jupiter în Scorpion i-a prins nehotărâți, între două lumi, cu un picior în trecut, fără direcție, intră la reciclat. Cine nu a tranșat categoric situațiile și relațiile ambigue intră pe regim de pierdere. Cine nu a renuțat de voie la ceea ce nu mai corespundea planului său de viață, o va face de nevoie. Toți cei ce s-au încăpățânat să păstreze cu forța ceea ce nu era sau nu mai era al lor sunt chemați la apel. Când nu dai drumul singur, ți se ia cu forța.

Cu Jupiter în Scorpion dispar nuanțele. Totul e clar ca lumina zilei sau întunecat ca umbrele nopții. Ori Albă ca Zăpada ori Neagră ca Smoala. Ori e laie, ori bălaie. Albă ca Zăpada nu poate fi neagră nici în cerul gurii.

Jupiter în Scorpion este talismanul norocos al celor hotărâți. Și mai ales al celor ce nu se mulțumesc cu puțin. Iar când nu primești puțin de la viață, ce să faci?! Te mulțumești și cu mult sau chiar cu tot ce ți-ai dorit vreodată! N-ai ce să faci! Este cazul celor ce înțeleg că viața ne dă după cât credem că merităm. Iar tranzitul lui Jupiter prin Scorpion se asociază pe toată perioada cu Destinul în Leu. Cine nu-și dă voie să fie mai puțin decât este își aduce propriul cer pe pământ. Valoarea personală pe care ne-o dăm se întoarce înzecit. 

Jupiter în Scorpion ne forțează să acceptăm adevărul despre noi, despre oamenii din viața noastră și despre alegerile noastre. Orice portiță de îndoială este amendată. Cei ce sunt 90% siguri de o relație, de o decizie, de un loc pe care îl ocupă, se sabotează singuri. Jupiter în Scorpion ne spune că numai tot ce este 100% este pentru noi! Chiar și numai 1% îi prăbușește pe ceilalți 99! Potențialul nostru maxim își cere drepturile. Dacă ne-am dat voie să-l trăim până în octombrie 2017, rezultatele vor fi miraculoase. Cine a continuat să prefere părți din el însuși în loc să aspire spre a fi întreg, intră într-o perioadă de plăți karmice, cu consecințe pe măsura împuținării de sine: pierderi profesionale, financiare, de imagine, pe sănătate.

Jupiter în Scorpion încolțește sămânța faptelor, nu a intențiilor. El se uită la ce am făcut propriu-zis să ne tratăm de suferință și să ne fie bine. Jupiter în Scorpion nu îndeplinește dorințe! El aduce în realitate munca fiecăruia din ultimul an. Se uită încotro am împins viața noastră până în octombrie 2017. Cine s-a complăcut în anul anterior, se va complăcea și în următorul. Cine s-a ridicat, se va înălța! Cei ce s-au hrănit doar cu iluzii și cu speranțe, vor visa în continuare. Cei ce au avut înțelepciunea și tăria de a renunța la ceea ce le îngrădea sufletul, își iau zborul.

Jupiter în Scorpion traduce în rezultate alegerile pe care le-am făcut cu Jupiter în Balanță. Ai construit castele de nisip, vine apa și le ia. Ai dărâmat ca să zidești din temelie contrucție durabilă, o să-ți transformi zidul în cetate, iar cetatea în regat. Ce ai făcut, o să faci! Ce ai așteptat să se întâmple, o să tot aștepți! Ce ai semănat, o să culegi! 

La ce nivel acționează Jupiter în Scorpion pentru fiecare zodie/Ascendent:

Berbec: dezvăluiri, secrete, investiții finaniare, împrumuturi, afaceri, moșteniri, manevre ale partenerului.
Taur: viață de cuplu, căsătorie, asocieri, parteneriate, adevăr, justiție, îndreptare, armonie, restabilirea echilibrului.
Gemeni: viață profesională, sănătate, rutină, servicii, stil de viață, corectare a ceea e era strâmb, atenție la detalii.
Rac: dragoste, copii, fertilitate, creativitate, tip liber, pasiuni, afirmare, expunere publică, premii, oratorie, plăceri.
Leu: familie, casă, patrimoniu, proprietăți, vindecarea trecutului, relația cu părinții, imaginație activă, mesaje prin vise.
Fecioară: contracte, înțelegeri, transport, comunicare, drumuri, corespondență, relații de schimb, rețea de oameni, relații cu rudele de gradul întâi.
Balanță: bani, investiții, stimă de sine, încheierea unor etape ce trenează, manifestarea talentelor, dezvoltare personală.
Scorpion: decizii, hotărâri, evenimente implacabile, pierderea controlului, rezultatul ambițiilor, o nouă direcție de viață.
Săgetător: călăuzire divină, protecție, noroc, șansă, oportunități din senin, salvare în ultimul moment, sănătate, acceptare a unor situații, renunțarea la luptă. 
Capricorn: noi planuri de viitor, schimbare de priorități, lucru în echipă, organizație, anturaj, prieteni, susținători, relația cu persoane influente și cu factori de decizie.
Vărsător: imagine publică, statut social, începuturi de la zero, reinventare personală, succes, ascensiune profesională, vizibilitate, poziție de putere. 
Pești: renunțarea la convingeri, situații de viață diferite față de experiențele anterioare, încercarea de noi piste, trăirea altfel, depășirea unor limite și prejudecăți.

Sursa foto: https://ro.pinterest.com/explore/disney-silhouette-painting/

Bacău, 17-19 noiembrie 2017: consultații și seminar

Vineri seara, 17 noiembrie, orele 19:00-21:00: Seminar
Astrologie cu Îngeri
Este seminarul pe care îl țin anual în preajma zilei Sf. Mihail și Gavril (8 noiembrie).
Este prima dată când seminarul este programat în afara Bucureștiului, iar alegerea a fost Bacău.

Tema:
Cum lucrăm cu Îngerii in astrologie?

Acest seminar este accesibil inclusiv începătorilor.

El se adresează celor care sunt pregătiți să treacă dincolo de limitele astrologiei clasice. Abordarea astrologiei se face din perspectivă energetică.

Învățăm să invocăm Îngerii, să ne protejăm cu ajutorul lor, să-i folosim ca intermediari, să-i punem la treabă în conformitate cu fișa postului fiecăruia dintre ei, să le fim recunoscători.

Identificăm Arhanghelii care guvernează fiecare zodie în parte și aflăm care dintre ei ne poate ajuta, în funcție de calitățile, blocajele și remediile de care avem nevoie, în concordanță cu astrograma natală.

Facem o meditație cu Îngeri.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Consultații: sâmbătă 18 și duminică 19 noiembrie.

Programări și înscrieri pentru seminarul de vineri și pentru consultații:

Tatiana Mocanu
telefon: 0723229002

Timișoara, 10-12 noiembrie 2017: EzotericFest, seminar, consultații

Vineri seara, 10 noiembrie, orele 20:00-22:00: Seminar
Compatibilitatea în cuplu
Numerologie relațională. Simbolurile numerelor traduc simplu interacțiunea personală. Audiență generală, nu este nevoie de noțiuni de numerologie, ci doar de afinitate.

Sâmbătă, 11.11, ora 11: Conferință la EzotericFest, la invitația Editurii For You. 
Tema: Previziuni astrologice
Eveniment public, intrarea gratuită

Consultații: sâmbătă 11 și duminică 12 noiembrie.

Programări și înscrieri pentru seminarul de vineri și pentru consultații:

Casiana Răduț
telefon: 0748420553

(Video) Emisiunea ''360 de grade Special'', B1TV, 7 octombrie 2017. Astrologie și religie

Emisiunea ''360 de grade Special'' din 7 octombrie 2017, cu Alina Bădic. 

Continuarea dezbaterii despre ASTROLOGIE și RELIGIE din emisiunea de pe 27 mai 2017 (click aici).

Dovezi despre astrologie în Biblie.

De ce Biserica respinge astrologia și de ce astrologii îl caută pe Dumnezeu și în Biserică.

Biserica este Casa Domnului sau este Casa preoților?

Despre toleranță și intolerață. Calea tradițională de a ajunge la Dumnezeu, conform religiei: Biserica. Astrologia și celelalte căi de cunoaștere - calea non-tradițională spre Dumnezeu. Dumnezeu nu este doar în Biserică.


Final de drum la emisiunea ‘360 de grade’. Cum am fost dat afară din B1TV, la propriu

Aleg să spun povestea încercând să fac o descriere cât mai obiectivă a faptelor. Consider că, dacă nu dezvălui detaliile din culise, interpretările pot să treacă în speculații răutăcioase.

Data de 7 octombrie 2017 marchează finalul colaborării mele profesionale cu emisiunea 360 de grade și cu postul B1TV. Îi sunt recunoscător Alinei Bădic pentru munca sa și pentru toți anii noștri de colaborare și, bineînțeles, implicit de promovare a mea prin intermediul celei mai titrate, populare și bine realizate și moderate emisiuni de specialitate în domeniul cunoașterii și ezoterismului din România.

Am fost invitat la ediția de seară, de la ora 21:00 până la 23:00, la o dezbatere despre astrologie și religie, alături de alți 3 colegi de platou. După o pauză de publicitate, producătorul emisiunii a anunțat în cască faptul că o persoană publică foarte cunoscută dorește să intervină în direct. Alina s-a consultat cu noi, cei 4 invitați, care în unanimitate am respins varianta apelului în direct, pentru a nu risca să transformăm discuția într-un circ. Producătorul a fost invitat de Alina în platou, să stea de vorbă personal cu invitații, el luând în continuare în serios varianta intrării în direct a solicitantului. Emisiunea 360 de grade are un format în care nu-mi amintesc să se fi luat vreodată apeluri în direct! De ce s-o fi făcut de data asta?!

Prima reacție negativă a fost chiar din partea preotului: emisiunea este o dezbatere serioasă și riscăm să cădem în derizoiu. Mai mult, părintele a vehiculat ideea de a părăsi emisiunea în cazul în care se intră în direct prin telefon. Producătorul a insistat! Moment în care eu, fiind în exteriorul mesei, cel mai aproape de producător, am fost foarte ferm, explicit și demonstrativ: ‘Dacă se preia apelul și emisiunea devin circ, eu mă ridic de acum și plec din emisiune!’. Ba chiar m-am ridicat de pe scaun și am scos lavaliera, gest care l-a iritat la maxim pe producător. Ca să aibă ultimul cuvânt, cu o impolitețe de stăpân de sclavi, ne-a afurisit mai rău decât o făcea în emisiune preotul cu astrologii: ‘Sunteți 4 și VĂ E FRICĂ DE UN TELEFON!’. Poftim? Frică???!!! NU despre asta era vorba. Păstrând linia dialogului cu accente creștine, chiar și Dumnezeu ne vrea smeriți, dar nu umiliți. Buni, dar nu proști. M-am erijat pe loc în purtătorul de cuvânt al invitaților și am reacționat fără drept de apel.

Acesta este momentul în care i-am declarat Alinei: ‘Mă simt jignit de această afirmație! Alina, este ultima dată când eu vin la emisiunea ta și la acest post!’. Alina încerca să împace spiritele, invocând că suntem stăpâniți de orgoliu. Din nou, nu despre asta era vorba. Ci despre RESPECT! Despre faptul că nu mă pot exprima într-un mediu în care sunt tratat cu aroganță și dispreț. 

Indignat cu totul de reacția mea, producătorul a început și el să profereze amenințări: este ultima oară când produce această emisiune. Își dădea și el demisia. Reacție în lanț, toată lumea cât pe-aci să plece. Mai să rămână Alina singură cu invitatul în direct. În drum spre ușă, căci se reintra în direct, producătorul bombănea și mă trăgea pe mine la răspundere: cine sunt eu să ies în direct din emisiune?!

Chiar așa?! Cine sunt eu? Un simplu om, un simplu invitat la o dezbatere tv, care are dreptul la respect! Hoțul striga hoții! În viziunea mărețului producător, eu eram vinovatul pentru tot disconfortul creat. 

La finalul emisiunii, Alina, ireproșabilă și elegantă, cum este și pe ecran, a mers în regia de emisie să-l împace pe producător. L-am auzit cum urlă, așa că m-am întors din ușa de la intrare pe care mă pregăteam să ies și m-am îndreptat spre el ca să discutăm calm. Când m-a văzut, n-am apucat să deschid bine gura sau să ridic tonul. A început să urle și la mine să ies de acolo și să vină paza să mă dea afară. Mi-ar fi fost jenă și de portar, îl întâlnisem de atâtea ori de-a lungul timpului, îl simpatizam. Eu am înțeles, dar el ce vină avea? Dumnezeul B1! Iată unde își avea scaunul domnesc! În regia de emisie. M-am conformat, am ieșit singur, dându-i satisfacție. Nu avea rost să mă consum. El nu știe că, dacă apucam să ridic vocea mă știa toată Calea Victoriei. Și nici n-o să afle vreodată. Dar, în fond, eram cu conștiința curată, fericit cu alegerea mea și nu aveam nimic de demonstrat.

La ușa din hol Alina discuta crispat cu părintele. Am apucat să-mi iau la revedere și, în continuarea registrului emisiunii care se încheiase, m-am adresat Alinei: ‘Atâta intoleranță și ignoranță doar la părintele am mai întâlnit!’. Numai că părintele este de înțeles, prezintă punctul de vedere oficial al unei instituții tradiționale. Producătorul B1TV, în schimb, nu are scuză pentru limbajul și comportamentul jignitor la adresa invitaților. Vreau să clarific că încercarea de a pune presiune pe invitați, de a ne forța să acceptăm un compromis și de a comite un abuz a fost exclusiv inițiativa producătorului emisiunii, în nume propriu, fără a asocia și a discredita astfel în niciun fel postul B1TV, cu atât mai puțin emisiunea 360 de grade sau pe Alina Bădic.

Am închis pentru ultima dată ușa din sediul B1TV de pe Calea Victoriei. Cu recunoștință și cu demnitate. Cristi Pompei, coleg de emisiune și martor la toate cele întâmplate, mă aștepta afară. Probabil ar fi reacționat și el mai dur, dar n-a avut loc de mine de data asta. Am mers împreună o bucată de drum cu mașina, analizând dezbaterea. Rememoram scena în care eu spuneam că ‘Biserica este Casa Domnului’, iar părintele a replicat ‘Biserica noi am construit-o!’ (deci noi, preoții, e a noastră) și cea în care Cristi încerca să explice că Iisus a vindecat prin bioenergie, transformând energia în materie, informație mult prea greu de digerat de către instituția bisericii, cu 3000 de ani mai tânără decât astrologia. Ce să mai spun? Și-o fi băgat dracu’ coada...

Păcatul care distruge viața în numele iubirii

Există oameni care pot face mai mult rău într-o relație decât egoiștii și narcisiștii? Sigur că da. Cei ce nu se gândesc deloc la ei și îi pun doar pe ceilalți pe primul loc, ajungând să trăiască viața oricui altcuiva, mai puțin pe a lor. Altruismul lor atinge deseori culmile sacrificiului și anunță doar prăbușirea de sine. Pentru că cel ce se dă renunțând la el practică autoflagelarea, negarea, anularea propriei personalități, renunțarea la propria putere personală. Iar aceste forțe puse în mișcare indică o lipsă a iubirii de sine ce conduce inevitabil la resentimente, regrete, frustrare, boală. Acestea sunt vibrațiile pe care ajung să le împrăștie în jurul lor ‘martirii’ ce-și fac un titlu de glorie din modul greșit în care înțeleg ei iubirea. Cum ar putea cineva care se îngroapă în el însuși să întindă mâna altora ce vor să se ridice?

Iubirea începe întotdeauna cu iubirea de sine, pe care majoritatea o condamnă, întrucât o confundă cu egoismul. Pentru egoist, lumea se învârte în jurul lui, în timp ce el deține abilitatea de a se învârti după cei ce dețin puterea, ca să dobândească privilegii. Egoistul este întrecut doar de narcisist, cel ce se iubește doar pe el și care se înconjoară în special de persoane inferioare lui pe care poate să le manipuleze și să le exploateze. Cel ce se iubește pe el înțelege că nu poți să dai de unde nu ai. Dăruirea se face din preaplin, nu poți împărtăși cu nimeni ceva ce nu ai. Dăruim întotdeauna ceea ce suntem: un om mulțumit de el, încrezător, optimist ridică starea de spirit a celorlalți pe oriunde trece. 

Poți face rău în numele iubirii? Bineînțeles, în toate circumstanțele în care binele este făcut cu forța.

Mai periculos este excesul decât lipsa! Majoritatea relațiilor disfuncționale între părinți și copii, de exemplu, au drept cauză generozitatea fără măsură a părinților. Mai pregătiți pentru viață sunt copiii ce au trăit în lipsuri decât cei ce au primit crezând că li se cuvine, fără să fie modelați, structurați și limitați. Orice exces creează un dezechilibru și conduce la un gol, acestea fiind cele două capete ale aceleiași balanțe. Tot ce dai peste măsură, chipurile în numele iubirii, se întoarce împotriva ta sub formă de lipsă! Lipsă de recunoștință, dezamăgire, suferință. Da, părinții care își tratează copiii cu frica de a nu îi pierde, cu dorința de a le câștiga dragostea (deseori în dauna celuilalt părinte, ca să fie preferat și să demonstreze cine e cel mai iubit) și cu nevoia de a-i ține dependenți de ei își merită soarta, care într-o bună zi se întoarce împotriva lor. Abia atunci acești părinți își dau seama că au ajuns victimele unei relații de parazitare pe care au întreținut-o, dăruind societății niște pseudo-adulți iresponsabili.

Deși dragostea cu de-a sila zice și proverbul că nu se poate, aplicabilitatea sa în viața de zi cu zi este impresonantă mai ales în cupluri. Uneori, iubirea între doi oameni pur și simplu se termină fără ca vreunul din ei să greșească sau să fie de vină. Relația și-a jucat rolul, fieare a crescut lângă celălalt până în punctul în care cei doi nu mai au nimic de învățat sau de experimentat împreună. Rare sunt cazurile în care ambii acceptă finalul de comun acord. De obicei, unul dintre parteneri este sincer cu el însuși, apoi îi declară și partenerului: ‘Dragul meu/Draga mea, știi ceva? Eu nu te mai iubesc! Hai să ne despărțim și fiecare să-și vadă de drumul lui!’. Nuuu! Nu se poate așa ceva! ‘Dar eu te iubesc! Eu nu pot să trăiesc fără tine! Eu nu ți-am greșit cu nimic. Cum poți să-mi faci așa ceva după atâța ani?’ Și, din remușcare, din vinovăție, dacă nu chiar din milă, relația se prelungește. Întrucât ea nu mai deservește același scop pentru ambii parteneri, normal că este o relație dezechilibrată. 

De obicei, partenerul care a simțit că locul său nu mai este în acea relație deja caută împlinirea în exterior. De multe ori își găsește pe altcineva, deși nu s-a despărțit dintr-un motiv sau altul. Partenerul era la pândă, tocmai asta aștepta, să-l prindă asupra faptului ca să-l/s-o aibă la mână, deci să fie deasupra lui/ei, să dețină puterea ‘El/ea a greșit! E un curvar/o curvă! El/ea e de vină!’. Abia acum poate să-i dea drumul! În sfârșit s-a terminat și pentru el/ea. Dar uneori tot nu e destul ca să se termine. 

Iubirea fiind inepuizabilă, de fapt nu se termină niciodată. Se termină misiunea noastră cu un om și dispare locul pe care îl aveam în viața cuiva. Iubirea își caută permanent noi direcții de exprimare, ea se proiectează asupra altei persoane sau asupra unui obiect (muncă, pasiune, hobby). Acesta este și motivul pentru care două persoane care nu se mai iubesc nu se pot despărți decât după ce apare un copil (sau chiar doi, trei), pentru ca iubirea stragulată ce nu mai era împărtășită cu partenerul să se reverse asupra noului suflet distribuit în rolul principal. Paradoxul este că mintea umană interpretează că un copil apare ca să-i unească pe părinți, deși ei nu mai au nimic în comun la nivel de inimă. În fapt, adevărul este întocmai pe dos...

IUBIREA OFERĂ LIBERTATE ȘI DĂ DRUMUL! Când susții că iubești pe cineva care îți spune că nu mai are sentimente pentru tine, te dai la o parte ca să-și caute un nou drum și să fie fericit. A-l ține legat pentru a-i demonstra cât îl iubești și a salva căsnicia pentru copii nu face decât să transforme iubirea în atașament, dependență, posesiune, obsesie și, în ultimă instanță, tulburare psihică. Adică boală.

Care este cel mai mare păcat? Adică cea mai mare greșeală spirituală pe care o poate face un om? ÎNCĂLCAREA LIBERULUI ARBITRU! Atunci când cineva zice NU, iar tu zici DA, pentru că știi tu mai bine și ești sigur că celălalt are doar un moment de rătăcire, deși el/ea ți-a spus în deplină cunoștință de cauză și în deplinătatea facultăților sale mintale (excludem cazurile în care lucrurile stau altfel) care este decizia sufletului său. Un moment care durează ani de zile, dar cine mai stă să țină socoteala?! Ani de hărțuire, de încălcare a teritoriului, de abuz. Asortați uneori și cu martiriul celui ce renunță de tot la el ca să ducă singur relația sau căsnicia în spate, ca să-i arate el/ea celuilalt și lumii întregi că e buricul Universului și că mai bine nu găsește nicăieri.

Care este principala cauză a suferinței oamenilor? Care este principalul factor de boală? Tocmai această încălcare a liberului arbitru! Ori de câte ori facem lucruri împotriva altora, ori de câte ori ne luptăm să obținem de la celălalt ceva ce el nu mai vrea, folosind forța, manipularea, șantajul, ne jucăm cu viața altuia și cu propria noastră viață. Schimbăm prin voința noastră cursul lucrurilor. Toți abuzatorii care fac din partener sau din alți membri ai familiei sau din orice alt om un prizonier al său asupra căruia consideră că are drepturi își atrag experiența prizonieratului în propriul corp sau, mai rău, transmit lecția mai departe copiilor, care se aleg ei cu probleme sufletești, materiale, fizice.

Iubirea nu conferă nimănui drepturi asupra altcuiva. Iubirea nu curge niciodată ‘împotriva’ nimănui. Iubirea este expansivă, crește, își vede locul și limitele. Dacă și-a terminat treaba într-un loc, se reorientează. Nu forțează, se retrage elegant de unde nu este primită și caută permament noi canale de exprimare. Iubirea este afirmarea vieții! Ea respectă alegerile celorlalți și nu luptă niciodată să demonstreze. Ea doar este, nu face. Curge, nu împiedică pe nimeni, nu sufocă, nu posedă. Iubirea acceptă și dă voie, nu demonstrează și nu împiedică.

Orice altă manifestare este din FRICĂ, nicidecum din iubire. Orice demonstrație de forță este atât instrumentul egoistului, cât și al martirului, care la nivel subtil sunt identici. Amândoi plusează ca să nu piardă, dau ca să primească, leagă ca să le fie lor bine. Căci cine iubește pe altul mai presus de el însuși la fel de mult rău face altora și lui însuși precum cel se iubește numai pe el.

De ce ține cineva legat de el un om care susține că nu-l mai iubește? De ce-l manipulează să nu plece, adesea prin copii, prin bani sau prin sex? Desigur, din dragoste! Adică din frică. Deci din egoism!

Sursa foto:
http://www.istockphoto.com/photos/devil?excludenudity=true&sort=mostpopular&mediatype=photography&phrase=devil

(Video) Horoscop 1-7 octombrie 2017 la ''360 de grade'', B1TV

Înregistrarea emisiunii ''360 de grade'' din 30 septembrie 2017, cu Alina Bădic, B1TV.

Subiectul: Analiza săptămânii 1-7 octombrie, horoscopul pentru fiecare zodie

Retrospectiva anului jupiterian: Jupiter în Balanță pe ultima sută de metri. Nu aduce anul ce aduce ceasul. Rezolvări accelerate și urgente.

Lună Plină în Berbec: 5 octombrie. Săptămână de acțiune. Marte - personajul principal al săptămânii. Marte conjunct Venus și trigon Pluto. Mercur în Balanță din 30 septembrie. Concentrare pe dreptate și corectitudine.

Horoscop Berbec
Horoscop Taur

Horoscop Gemeni
Horoscop Rac
Horoscop Leu
Horoscop Fecioară
Horoscop Balanță
Horoscop Scorpion
Horoscop Săgetător
Horoscop Capricorn
Horoscop Vărsător
Horoscop Pești

Atelier astro: Eliberarea de sub umbra arborelui de familie. Conjuncția Nodul Nord - Chiron. 15 martie, online

Karma, despre care se tot vorbește, nu se mai termină și ea vreodată? Trăim o fereastră astrologică deschisă în luna februarie anul acesta p...