Treceți la conținutul principal

Cum să te simți ca acasă! Remedii numerologice pentru locuință

Orice spațiu are energia sa proprie, așa că orice locuință are un spirit care ne primește. Latinii aveau un nume pentru entitatea benefică ce proteja fiecare locuință: ‘Larul’ casei. În folclor, se spune că fiecare casă este protejată de un șarpe sau de o ființă de putere superioară, cum ar fi chiar un dragon.

Cert este că vibrația fiecărui spațiu are o frecvență cu care noi trebuie să ne acordăm, pentru a trăi în armonie cu noi înșine și cu mediul înconjurător vital.

Cum omul sfințește locul, deci îl onorează, îl întreține, îl curăță și îl înfrumusețează, avem nevoie să știm cum putem optimiza spațiul pe care îl numim acasă. Locuința este așadar o entitate vie, formată dintr-un anume tip de energie, care trebuie respectată. Fiecare casă trebuie hrănită cu energia sa fundamentală. Vibrația numerologică a fiecărui spațiu are rădăcina unuia din cele 4 elemente, casele fiind de foc, apă, aer sau pământ.

Studiem numărul adresei, mai precis numărul de pe ușa casei/de pe ușa apartamentului. Numărul se reduce la o cifră între 1 și 9. De exemplu: cineva care locuiește la apartamentul 77, locuiește într-o casă a cărei vibrație totală este 5 (7+7=14; 1+4=5). Luăm în calcul și fiecare număr din structură în parte, dar, în primul rând, ne interesează vibrația totală a casei. Dacă cineva locuiește la o adresă unde apare și o literă, acea literă se va cifra. De exemplu, pentru o casă cu numărul 7C la poartă, numărul casei va fi 1 (C=3, 7+3=10, 1+0=1). (Pentru corespondența dintre litere și numere click aici.)

Probabil nu există cineva care să nu fi afirmat vreodată: ‘Nu-mi găsesc locul aici.’ sau ‘Nu mă mai simt bine în casa asta.’ sau ‘E ceva ce nu-mi priește acasă.’. Numerologia ne poate oferi instrumente prin care să devenim compatibili cu energia locului pe care îl numim 'acasă'. Putem face feng-shui numerologic cunoscând vibrația locuinței, echilibrând astfel energia în casă și făcând spațiul primitor pentru toată familia.

Vibrația locuinței 1 - casă de foc

(Dacă nu întreținem elementul foc în casă, ea și-l ia singură, fiind predispusă la incendii, neplăceri cauzate de explozii, scurtcircuite, becuri arse, locatari care se ard ori sunt predispuși la infecții și inflamații.)

- curățare prin foc: lumânări aprinse, bețișoare parfumate
- dacă există grădină, e bine să se ardă regulat frunzele căzute sau gunoiul
- cât mai multă lumină naturală, ferestre mari, perdele care filtrează cât mai puțin
- lumină de veghe în casă, veioze aprinse, alte surse luminoase
- arbuști ornamentali singuri în ghivece
- simboluri solare, flori sau semințe de floarea soarelui, tablou cu floarea soarelui; fotografii cu soare și lumini
- obiecte din aur sau poleite cu aur, bijuterii din aur
- 1 animal de casă echilibrează energia
- culorile roșu, portocaliu, roz

Vibrația locuinței 2 - casă de apă

(Dacă nu întreținem elementul apă în casă, ea și-l ia singură, fiind predispusă la inundații, defecțiuni ale instalațiilor sanitare, veselă care se sparge des, locatari care se opăresc sau care suferă din cauza deshidratării, probleme cu umezeala, mucegaiul și încălzirea.)

- prezența permanentă a apei în sticle/recipiente este obligatorie; sticlele pline pot fi de alcool (vin, bere etc.), ba chiar fiind utilă prezența unei colecții de sticle sau a unei crame.
- prezența florilor în vaze sau a unui acvariu, a recipientelor pentru apă, cum ar fi stropitoarea
- flori care au nevoie de multă apă
- achiziția de obiecte din sticlă; prezența oglinzilor; geamuri spălate cât mai des; fotografii pe marginea unei ape
- în cazul în care există animale de casă, e de preferat ca numărul lor să fie dublu
- obiecte din metal, monede, alte decorațiuni metalice
- obiecte și bijuterii din argint
- număr par de obiecte în casă (tacâmuri, de exemplu)
- muzica echilibrează spațiul prin fluiditatea ritmului
- culori pe nuanțe de albastru sau negru

Vibrația locuinței 3 - casă de aer

(Dacă nu întreținem elementul aer, există riscul de asfixiere, probleme de circulație a aerului, defecțiuni ale ușilor și ferestrelor, ale sistemelor de închidere, aer uscat ce afectează pereții și mobilierul, toxicitate, condens, rugină, locatari cu probleme cardio-respiratorii.)

- deschiderea ferestrelor/ aerisire, folosirea ventilației
- ușile deschise în casă
- folosirea unui sistem de ventilație, aer condiționat, hotă
- ferestre cu 3 ochiuri de geam
- dulapuri cu 3 uși, comode cu 3 sertare
- masă cu 3 picioare, lustră cu 3 brațe
- prezența triunghiurilor sau a piramidelor; fotografii sau tablouri cu cer și nori 
- clopoței care cântă la atingerea vântului
- în cazul în care există animale de casă, e de preferat ca numărul lor să fie 3 sau multiplu de 3
- culori: predominant alb, dar și verde, negru, gri

Vibrația locuinței 4 - casă de pământ

(Dacă nu întreținem elementul pământ, apar probleme din cauza înfundării țevilor, a depunerilor de calcar, a fisurilor în pereți și mobilier, apariția cuiburilor de insecte – furnici, de exemplu -, deteriorarea suprafețelor plane – podele, saltele, mese -, sisteme mecanice care se înțepenesc, locatari care se lovesc, se împiedică, au probleme cu oasele și articulațiile.)

- pământ în ghivece, grădinărit, flori sau pomi
- mese dreptunghiulare sau pătrate, nu rotunde
- obiecte de mobilier cu 4 uși sau sertare
- prezența simbolului crucii în casă, tablouri în ramă pătrată sau dreptunghiulară
- prezența unui animal de casă - mamifer (4 picioare, de exemplu, nu pești sau păsări)
- ordine și curățenie întreținute permanent
- sobă de teracotă, șemineu
- obiecte din lut și ceramică arsă
- scrumierele sunt utile, fumatul este cel mai puțin dăunător în casa de pământ, pentru că cenușa rezultată este esență de pământ; fotografii sau tablouri cu munți
- pietre și cristale în casă
- culori: roșu, galben, maro

Vibrația locuinței 5 - casă de foc

(Dacă nu întreținem elementul foc în casă, ea și-l ia singură, fiind predispusă la incendii, neplăceri cauzate de explozii, scurtcircuite, becuri arse, locatari care se ard ori sunt predispuși la infecții și inflamații.)

- mirosul permanent supravegheat, odorizante, flori mirositoare, parfumuri
- gătitul echilibrează energia acestei case
- scaune - balansoar, leagăne, perpetuum mobile în casă ori curte
- lumânări, lumină aprinsă, bețișoare parfumate
- televizor, radio, pagini de internet deschise
- obiecte împletite (scaune, coșuri), materiale textile croșetate cu împletituri (orice are formă de rețea, pânză de păianjen, mileu)
- fotografii din vacanțe sau drumeții; fotografii cu soare și lumini
- obligatoriu cutie poștală nouă și curată
- culori: violet, roșu, portocaliu, roz

Vibrația casei 6 - casă de apă

(Dacă nu întreținem elementul apă în casă, ea și-l ia singură, fiind predispusă la inundații, defecțiuni ale instalațiilor sanitare, veselă care se sparge des, locatari care se opăresc sau care suferă din cauza deshidratării, probleme cu umezeala, mucegaiul și încălzirea.)

- prezența proviziilor de mâncare în bucătărie sau cămară
- bani în mai multe colțuri ale casei și în mai multe camere
- prezența dulciurilor sau a prăjiturilor, gătitul lor
- mesaje motivaționale pe pereți
- achiziția de obiecte din sticlă; geamuri spălate cât mai des
- acvariu în casă
- obiecte din metal
- prezența pernelor sau a obiectelor în formă de inimioară
- obligatoriu ceasuri (6 simbolizând relația cu timpul)
- apă în sticle, vaze cu flori, fântâni, țâșnitoare, cascadă; fotografii pe malul apei sau tablouri cu peisaje acvatice
- muzică ce fluidizează energia spațiului
- culori: verde, albastru, negru, roz

Vibrația locuinței 7 - casă de aer

(Dacă nu întreținem elementul aer, există riscul de asfixiere, probleme de circulație a aerului, defecțiuni ale ușilor și ferestrelor, ale sistemelor de închidere, aer uscat ce afectează pereții și mobilierul, toxicitate, condens, rugină, locatari cu probleme cardio-respiratorii.)

- obiecte în formă de templu, biserică, monument
- bibliotecă bine reprezentată; achiziția de cărți
- prezența diplomelor înrămate, a cupelor, a trofeelor, a medaliilor, a premiilor
- biroul - piesă de mobilier centrală
- locatarii e benefic să citească, să facă permanent studii sau specializări - copiii de școală echilibrează casa prin prezența lor
- casă în care este benefic să domnească liniștea, discreția, dialogul pe ton scăzut
- prezența unui altar, a unui colț cu icoane sau obiecte de cult; fotografii sau tablouri cu cer și nori 
- ritualuri care se fac 7 zile sau cu 7 lumânări, de exemplu
- culori: alb, negru, gri, verde

Vibrația locuinței 8 - casă de pământ

(Dacă nu întreținem elementul pământ, apar probleme din cauza înfundării țevilor, a depunerilor de calcar, a fisurilor în pereți și mobilier, apariția cuiburilor de insecte – furnici, de exemplu -, deteriorarea suprafețelor plane – podele, saltele, mese -, sisteme mecanice care se înțepenesc, locatari care se lovesc, se împiedică, au probleme cu oasele și articulațiile.)

- prezența simbolului infinitului
- plantat flori, arbuști, pomi; prezența pământului în casă
- pietre și cristale
- tablouri cu natură reprezentând munți sau stânci
- sculpturi
- sobă de teracotă sau șemineu
- obiecte din lut și ceramică arsă
- scrumierele sunt utile, fumatul este cel mai puțin dăunător în casa de pământ, pentru că cenușa rezultată este esență de pământ; fotografii sau tablouri cu munți
- prezența banilor în casă - monede în pușculiță
- culori: bej, maro, galben

Vibrația locuinței 9 - casă de foc

(Dacă nu întreținem elementul foc în casă, ea și-l ia singură, fiind predispusă la incendii, neplăceri cauzate de explozii, scurtcircuite, becuri arse, locatari care se ard ori sunt predispuși la infecții și inflamații.)

- organizarea periodică a unei zile a porților deschise, a unui eveniment, a unei petreceri;
- de preferat ca multă lume să treacă pragul casei; musafiri, vecini, rude care intră des
- fluxul de oameni echilibrează energia casei
- lumânări aprinse, bețișoare parfumate
- prezența lemnului, a arbuștilor, de exemplu
- nu e voie să existe becuri arse ori veioze nefuncționale
- acvariu cu 9 pești
- prezența coarnelor sau a fildeșului; fotografii cu soare și lumini
- obligatoriu wireless/ undele radio asigură armonia spațiului
- radio, televizor, calculator deschis
- culori: mov, roșu, portocaliu, roz

Sursa foto: http://karisamuels.com/numerology-for-your-address-is-your-home-happy-for-you/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

9 semne că ești sau nu într-o relație karmică

Relațiile karmice aduc întotdeauna creștere prin suferință. Cei doi parteneri se întâlnesc pentru a arăta cu degetul unul către celălalt aspecte nerezolvate ale personalității sau pentru a testa limitele personale, inclusiv stima de sine. O relație karmică se materializează într-un moment de evoluție în care îți e imposibil să vezi singur la tine ceea ce te blochează. Atunci, atragi fie pe cineva care te oglindește, fie pe cineva care te provoacă să manifești, deci care scoate din tine, exact fricile tale cele mai adânci.
Cum identificăm o relație karmică și care sunt semnele unei relații care nu este karmică?
1. Relația karmică este bazată pe nevoi. Ai impresia că partenerul îți umple un gol. Într-o relație care nu este karmică, declarația de iubire sună așa: ‘Te iubesc tocmai pentru că nu am nevoie de tine!’.
2. Relația karmică apare într-un moment de suferință nevindecată sau într-un moment în care sufletul vrea să evadeze cu orice preț din realitate, să fugă din corpul său în corpul.…

Horoscopul miracolelor! 40 de zile cu daruri cerești pentru zodii

De ce este important să respectăm ciclul sărbătorilor de peste an, indiferent dacă ele sunt de natură laică ori religioasă? Pentru a fi trăi în LEGEA RITMULUI. Crăciunul urmat de Anul Nou și Paștele sunt vârfurile trăirii în acord cu respirația Universului, în care ne lăsăm atât ca indivizi, cât și ca grup, naționalitate, specie. Mișcările astrelor sunt în deplină armonie cu energiile terestre care însuflețesc omul. Tot Cerul, cu ființele sale de Lumină (ierarhii cerești, arhangheli, îngeri, sfinți), dar și cu corpurile fizice purtătoare de vibrații (stele, planete, sateliți, asteroizi) care sunt ca niște valuri de energie ce ne poartă pe marea vieții pulsează la unison cu ceea ce se întâmplă cu noi și în noi. Precum în Cer, așa și pre Pământ.
Postul Paștelui scoate din noi un joc de lumini și umbre. Coborâm în bezna proprie și în bezna celorlalți, care ne înghite uneori cu totul, ca atunci când nu mai poți înota, îți intră apă în pe nas ori chiar ajungi cu capul la fund. Săptămâna mar…

Cea mai mare greșeală în relații!

Dumnezeu este Iubire, iar noi suntem Iubire. Nimic mai adevărat. Însă iubirea nu înseamnă să fii doar bun, ci înseamnă să impui limite. A iubi nu înseamnă a te lăsa călcat în picioare. În momentul în care spațiul personal încetează să mai existe și voința este anulată, deja vorbim despre încălcarea dreptului la libertatea personală.
Dacă te lași invadat în numele iubirii și le permiți celorlalți să te vampirizeze, ai alunecat, fără să-ți da seama, într-un joc de roluri: ai devenit victimă! Când lași un agresor să-și facă de cap, nu te aperi și nu iei măsuri, dovedești că nu te iubești pe tine! Ori dacă iubirea nu pleacă de la iubirea de sine, ea este greșit înțeleasă. A-l iubi pe altul, deci a-i permite să fie cum vrea el, nu trebuie să conducă la renunțare de sine sau la sacrificiu. Bunătatea și toleranța manifestate față de altcineva se opresc acolo unde accepți să-ți faci rău singur neluând atitudine. A da șansă după șansă conduce doar la pierdere de suflet și uzură nervoasă.
A vedea…