Mitul ‘Stăm împreună pentru copii!’

O declarație halucinantă a unui părinte de doi copii cu o căsnicie eșuată, dar ținută în viață prin libertățile pe care cei doi și le acordă ori și le iau singuri în paralel cu relația oficială, sună cam așa: ‘Eu trăiesc pentru a le croi un drum copiilor mei.’ Cazul este cât se poate de real și cred că replica la această bazaconie a fost rostită cu gura mea direct din sufletul său încătușat, care nici nu acceptă că se minte și se iluzionează singur: ‘Înainte de a le face un drum copiilor, ești dator să-ți faci tu un drum!’

Acest exemplu ilustrează presiunea pe care părinții o pun pe umerii copiilor, proiectând asupra lor toate neîmplinirile și frustrările personale pe care nici măcar nu și le recunosc față de ei înșiși. În primul rând, acești copii sunt victimele fanteziilor unr părinți care nu își își înțeleg principala responsabilitate: aceea de a trăi la înălțimea unor valori și principii, astfel încât să-și inspire copiii prin puterea exemplului. Educația în familie se face prin imitație, deci prin inspirație. Familia, ca și relația, este un spațiu în care copiii simt tot ce se întâmplă. De exemplu, chiar dacă părinții nu se ceartă de față cu copiii, ei simt oricum tensiunea. Și, mai grav, simt că părinții lor se ascund și îi mint. ‘Copii, stați liniștiți, totul e în regulă!’ Copiii înțeleg instinctiv însă că afară gardul, înăuntru leopardul. Ei fiind imitatori de comportamente, ce învață de la părinții lor în această situație? Să mintă, să se ascundă, să se prefacă, deci să-și ascundă sentimentele, să pozeze frumos, să se reprime, să nu recunoască ceea ce au pe suflet. În familiile în care mocnește discordia și lucește prefăcătoria cresc copii care dezvoltă în timp probleme mai mari decât cei născuți în familii care se ceartă, chiar dacă se mai strigă și se sparg farfurii. Aceștia din urmă învață măcar de mici să fie expuși la conflicte și să gestioneze situații de criză.

Copiii folosiți ca motivație pentru conservarea unei familii în care părinții nefericiți își chinuie sufletul într-un corp ținut prizonier își creează de mici experiențe de viață pentru faza de adult, în care au de rezolvat ceea ce nu au reușit să integreze părinții. Ei pornesc la drum cu un set de minusuri numai bune de reprodus prin experiențele lor de mai târziu în relații. Acești copii nu învață lecția elementară a trăirii în lumea fizică: capacitatea de a face alegeri. Având părinți care nu iau decizia fermă de a alinia sufletul cu trupul, sunt predispuși la alegeri parteneriale prin care se sabotează. Învață din familie să nu încheie lucrurile la timp, să amâne, să-și găsească scuze. Netrăind în adevăr, ci într-un mediu în care părinții trăiesc separat dar împreună, acești copii ajung să dezvolte un stil de viață duplicitar, să aibă permanent ceva de ascuns, să-și atragă complexe de vinovăție, să-și facă rău singuri, să nu se confrunte cu realitatea, să dobândească un comportament evitant, să se refugieze în realități paralele și în povești. Ca să-și vindece acest tipar, clar își vor alege un partener/o parteneră, dacă nu chiar se vor căsători cu el/ea, într-un joc de rol agresor-victimă. 

Cunoaștem că cea mai bună scuză pentru a nu lua decizii în familie sunt copiii. Adevărul este însă cu totul altul. Părinții care nu mai au nimic în comun dar simulează o familie virtuală pentru copii sunt niște abuzatori. Abuzatorii întotdeauna caută vinovați, pentru că ei nu-și asumă responsabilitatea pentru deciziile lor. Așadar, mai târziu, copiii aud replica ‘Din cauza ta nu am divorțat de tatăl tău/de mama ta!’ sau ‘Pentru voi am îndurat atâtea!’. Fals! Acești părinți invocă argumentul cu pricina tocmai... din dragoste!!! ‘Nu am divorțat ca să aveți tată/mamă, din dragoste pentru voi!’ Din nou fals! Acesta este un mecanism de control, nu o dovadă de iubire. Este apanajul celui ce se sacrifică pentru a deține puterea asupra celui mai mic decât el care, în viziunea sa, îi este dator până la moarte. Sacrificiul adevărat nu scoate niciodată ochii și nu așteaptă recunoștință. Dacă așteaptă, el este făcut din poziție de putere, nu din iubire.

În planul fizic, copiii sunt legături lumești între doi oameni. Câți nu fac copii ca să nu-și piardă partenerul sau ca să-și asigure pe termen lung beneficiile materiale din partea celuilalt? În numeroase cazuri, prin copii este securizat de fapt confortul material și este mascată frica! Iar frica este absența iubirii. Frica zilei de mâine, frica de a nu te descurca, frica de necunoscut, frica de a o lua de la capăt, frica de o suferință și mai mare. Lașitatea și neputința. Toate sunt de înțeles, sunt realități ale experiențelor în planul fizic. Am mai scris că toată lumea suferă, dar singura diferență este că unii oameni se mai și vindecă.

În alte cazuri, traumele severe pentru copii apar sau doar continuă după divorț sau despărțire, când partenerul abuziv nu renunță sub nicio formă la teatrul de control, considerând că celălalt părinte îi este dator pe viață pentru că i-a făcut un copil. Ce nu înțeleg acești părinți este că, după despărțire, nu mai există legătură între părinții copilului. Tatăl are legătură cu copilul, mama are legătură cu copilul, dar mama și tata nu mai sunt legați. Între ei este un V, nu mai este un triunghi. În acest circ, de multe ori copilul ajunge mediator și este pus în situația de a face alegeri. Complet greșit! Copilul care face alegeri în locul părintelui este pus pe rol de părinte! Copilul își urmează părintele, nu invers! Altfel, copilului i se dă puterea, devenind un mic tiran manipulator și șantajist. Copilul este informat, nu întrebat! Deciziile majore de viață le ia părintele atâta timp cât copilul nu este independent și pe deplin responsabil pentru el însuși.

Copilul pus în rol de părinte își dezvoltă un conflict interior foarte greu de reconciliat. De aceea, trebuie evitată situația în care decide în locul părinților. Un caz concret implică un copil de 8 ani pe care ambii părinți și-l doreau în vacanța de Paște. Mama a considerat că micuțul e bine să aleagă între cei doi părinți. Poziția tatălui a fost însă foarte fermă față de copil: ‘Tu ești copil, nu tu alegi! Adulții trebuie să facă alegeri pentru tine! Nu este de datoria ta să-ți iei această răspundere de alege între mama și tata, este normal să aleg eu. Pentru a rezolva confictul, o să renunț. Te iubesc, să nu înțelegi că renunț la tine, ci la conflict. O să mergi cu mama de Paște!’

Efectele sindromului ‘împreună pentru copil/copiii’ se resimt atât în căsnicia vie deși moartă, cât și după separarea prin care unul dintre părinți nu se dezleagă de celălalt. Agresivitatea, controlul, frica, jocurile de putere, șantajul emoțional compun mediul psihic în care copilul se dezvoltă. Iar pentru că aude ‘Mama/Tata face asta pentru tine, pentru binele tău, pentru că te iubește!’, copilul asociază iubirea cu toate aceste trăiri. Și abia așteaptă să se facă mare, să iubească și el și să fie iubit, așa cum a învățat de la mama și de la tata, și să-și întemeieze o familie la fel de fericită ca și a părinților săi, pe care copiii n-o vor despărți.

Căci doi bătrâni, de 98 și 95 de ani, căsătoriți de aproape 80, se prezintă la notar să divorțeze. Bineînțeles că sunt întrebați de ce abia acum, ce s-a întâmplat de nu se mai înțeleg. ‘Ooo, dar noi nu ne-am înțeles niciodată, de când ne-am luat. Dar am așteptat să moară copiii, ca să nu sufere.’

Sursa foto: https://greatergood.berkeley.edu/article/item/are_the_children_of_parents_with_disabilities_more_empathic

3 comentarii:

  1. Mulțumesc! Felicitări! Ultimele articole sunt excepționale, scot în evidenta atât pasiunea pentru astrologie cât talentul de filolog și foarte priceput psiholog. E o încântare să le citesc, pline de adevăr și învățături, îmi lasă impresia că ați trăit două vieți de om. Claritatea gândirii și modalitatea de exprimare evidențiază genialitatea Varsator ului, aveți o minte sclipitoare! Încă odată, sincere felicitări! Aștept articolele viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte adevarat! Parinti psihopati si narcisisti! Felicitari copiilor, deveniti la randul lor parinti, care se trezesc la un moment dat, constienteaza tot ce au trait, gasesc puterea de a privi in urma cu detasare, reusesc sa inteleaga ca nu sunt vinovati cu nimic, ca nu trebuie sa traiasca pentru a se sacrifica, a-i face "mandri" in societate pe parinti, a fi doar o proiectie a cuiva. E cumplit sa traiesti stiind ca orice ai facut, faci sau vei face se va termina cu "ai gafat", "ai gresit", "m-ai dezamagit", sa traiesti ca un prizonier in propria-ti viata. Dar e si atat de eliberator cind reusesti sa iesi din aceasta relatie toxica.
    Superb scris, ca de obicei! :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari, Valeriu! Marturisesc, cu toata sinceritatea, ca am ajuns sa-ti verific blogul, pentru a vedea ce articol nou ai mai publicat, mai ceva decat verific site-ul cu ultimile modificari legislative. Si asta pentru ca ultimele tale articole sunt extraordinare, elocvente si chiar necesare pentru cei ce vor ''sa ia aminte''. Ma ajuti enorm sa pot face o analiza corecta a tot ceea ce a fost si nu mai poate fi, sa-mi perfectionez modul de abordare si sustinere a cazurilor mele profesionale si, in mod deosebit, ma ajuti sa-mi constientizez, pe deplin, valoarea. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Curs de numerologie, București, 29-30 septembrie 2018

Cui se adreseaza? Cursul, organizat la clasa, se adreseaza tuturor pasionatilor de numerologie (inclusiv incepatorilor), care doresc sa ...